Inspectorul Pădurii, aplicația care salvează pădurile

1

Ministerul Mediului a lansat aplicația pentru mobil “Inspectorul Pădurii” care urmărește transporturile de lemn din România și contribuie la combaterea fenomenului tăierilor ilegale de păduri. După ce a fost testată timp de o lună, aplicația poate fi descărcată de acum gratuit din Google Play și poate fi folosită de oricine de pe un telefon cu sistem de operare Android.

Inspectorul Pădurii” vine ca o îmbunătățire a programului “Radarul Pădurii”. Prin această aplicație, oricine poate verifica, cu propriul telefon, dacă un camion care transportă masă lemnoasă o face cu acte în regulă sau nu.

Până acum, prin Radarul Pădurii, orice cetățean putea să apeleze serviciul de urgență 112 ori de câte ori vedea un transport de lemn care i se părea suspect. În timpul apelului la 112, cetățeanul afla în timp real dacă transportul era legal sau nu, prin vocea dispecerilor. Dacă transportul semnalat era ilegal, reprezentanții Poliției împreună cu cei ai Gărzilor Forestiere interveneau direct în teren.

Prin Inspectorul Pădurii, românii vor reclama la 112 doar transporturile ilegale. Utilizatorul aplicației va introduce numărul de înmatriculare al camionului, iar aplicația verifică în timp real informațiile despre transport. În cazul în care numărul de înmatriculare nu este identificat, aplicația va genera următorul mesaj: “Nu există Cod Online generat în ultimele 72 de ore pentru numărul auto verificat!”.  În această situație, pasul următor este reclamarea respectivului transport la 112 pentru intervenția rapidă a instituțiilor de control.

În situația în care transportul verificat deține un cod valid, utilizatorul va primi automat, prin aplicație, și date despre transport, respectiv: tipul produsului (ex. buștean, cherestea, lemn de foc), specia (fag, molid, stejar, etc.), volumul transportat și data emiterii avizului. ”Inspectorul Pădurii” va permite verificarea acestor aspecte direct de către cetățean.

”Inspectorul Pădurii” a fost lansat în variantă BETA. Acesta va beneficia, până în toamnă, de noi extensii. Cea mai importantă se referă la transmiterea automată către utilizator a unei notificări cu detalii privind intervenția în teren în cazul transportului ilegal reclamat. Astfel, cetățeanul va ști exact cum s-a soluționat sesizarea sa.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger