Infecțiile nu vor mai putea fi tratate dacă se continuă folosirea în exces a antibioticelor în creșterea animalelor

1

Lumea se îndreaptă către un scenariu incredibil potrivit căruia infecțiile nu vor mai putea fi tratate din cauza abuzului de antibiotice în crescătoriile industriale de animale, avertizează oamenii de știință într-un studiu publicat în jurnalul medical Lancet. Doar în Uniunea Europeană, 25.000 de pacienți mor în fiecare an din cauza infecțiilor cauzate de bacterii rezistente la medicamente, context ]n care cercetătorii fac apel la investiții în cercetarea de noi antibiotice, dar și la stoparea folosirii abuzive a antibioticelor actuale.

Folosirea excesivă a antibioticelor în fermele de porci și păsări este o amenințare tot mai mare. Cercetătorii spun că rezistența antimicrobiană poate, de asemenea, să treacă de la animale la oameni, făcând oprirea folosirii de antbiotice la animale cu atât mai urgentă. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că folosirea medicamentelor în fermele de animale joacă un rol semnificativ în răspândirea infecțiilor cu salmonela rezistente la antibiotice.

Luna trecută, membrii Parlamentului European au votat în favoarea unei rezoluții care să interzică folosirea preventivă a antibioticelor la fermele de animale. Folosirea acestor medicamente este morală doar dacă are ca scop vindecarea unei probleme, spune Dagmar Roth-Behrendt, membru al PE. Aceasta spune că industria creșterii de animale dăunează reputației fermierilor și duce la scăderea încrederii publice.

Activiștii pentru drepturile animalelor cer o reducere de 50% a antibioticelor în crescătorii, susținând că descoperirea alarmantă de noi tulpini de E.coli și MRSA rezistente la antibioticele existente este cauzată de folosirea abuzivă a medicamentelor.

Reprezentanții industriei se împotrivesc acestor măsuri și susțin că folosirea medicamentelor este necesară pentru că țin animalele sănătoase. Industria crescătoriilor, cu sprijinul guvernelor, a blocat orice interdicție, până acum.

Citiți și:

Oroarea din crescătoriile industriale de animale

Exclusiv: Interviu cu regizoarea Pig Business, cel mai bun documentar Eco la Astra 2011

Sursa: Ecologist

Foto: Flickr/ Joost J. Bakker


Un comentariu

  1. Pai nu numai ca bacteriile capata rezistenta si apar mutatii, dar s-a demonstrat de ani de zile o legatura directa (desi inca nu se stie daca este indicativa sau de cauzalitate) intre utilizarea intensiva de antibiotice si aparitia cancerelor.
    Lumea trebuie sa stie ca tot ce facem astazi este gresit: productia masiva de carne distruge mediul inconjurator, iar consumul de carne produsa industrial ne omoara in atat de multe feluri, tinzand inclusiv catre o epidemie globala de cine-stie-ce..Linkuri pentru documentare gasiti:
    http://www.naturalnews.com/024777_cancer_antibiotic_risk.html
    http://www.theratears.com/documents/TCN-Velicer.PDF

    Oamenii insista ca e normal sa manance carne, dar prea putine articole ii informeaza ca nu sunt construiti biologic pentru asa ceva, ca atat de multa vreme specia umana a trait ca vegetariana..

Leave A Reply