Industria filmului discriminează femeile, arată cel mai mare studiu dedicat personajelor feminine din filme celebre

1

Un raport publicat recent reclamă “o discriminare adânc înrădăcinată și stereotipuri generalizate la adresa femeilor și fetelor din partea industriei internaționale a filmului,” scrie The Guardian, la care se adaugă sub-reprezentarea și hipersexualizarea acestora pe marele ecran. Realizatorii de film, susține studiul, prezentat de actrița și activista Geena Davis, perpetuează discriminarea de gen prin faptul că nu găsesc roluri puternice pentru femei.

 

 

În raport se arată că mai puțin de o treime din toate rolurile cu replici din producțiile din mai multe țări ale lumii au fost atribuite femeilor, care nu s-au aflat, în mare parte, în poziții de putere. Doar 22,5% din forța de muncă din spatele marelui ecran a fost alcătuită din angajate femei și mai puțin de 15% au avut roluri de directoare în mediul de afaceri ori de figuri politice sau funcții de top fictive în domeniul științei, al tehnologiei și al matematicii.

Studiul, care poate fi consultat integral aici, a fost realizat de Școala de Comunicare și Jurnalism din cadrul Universității din California de Sud și finanțat de ONU, de Fundația Rockefeller și de Institutul pentru studii de gen în media al Geenei Davis. “Treaba stă așa: femeile sunt sub-reprezentate serios în aproape toate sectoarele societății (…),” a spus actrița. “(…) Există extrem de puține femei CEO în lume, însă ar putea fi multe în filme. Cum am putea încuraja mai multe fete să-și aleagă cariere în știință, tehnologie și inginerie? Oferindu-le femeilor o mulțime de roluri în domeniile știință, tehnologie, politică, drept și alte profesii în filmele de azi.”

Cercetarea a analizat filme populare din Australia, Brazilia, China, Franța, Germania, India, Japonia, Rusia, Coreea de Sud, SUA și Marea Britanie și a observat o tendință ca femeile să fie prezentate într-o manieră mai hipersexualizată decât bărbații. Mai exact, ipostazele cu femei îmbrăcate sexi, dezbrăcate sau suple au fost de două ori mai multe decât la bărbați. “Având în vedere influența lor puternică în modelarea percepțiilor unor audiențe mari, media sunt jucători-cheie pentru agenda egalității de gen,” a spus directoarea aripii pentru femei a ONU, Phumzile Mlambo-Ngcuka. “Odată cu influența apare și responsabilitatea.”


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger