Industria americană a marijuanei ar putea atinge 44 de miliarde de dolari până în 2020

0

Potrivit raportului anual al Marijuana Business Daily, economia cannabisului din SUA va ajunge, estimativ, la circa 44 de miliarde de dolari în următorii patru ani. Raportul anual arăta că, pentru acest an, valoarea globală a noii industrii se va ridica la cifre între 14 și 17 miliarde de dolari.

Totalul de 44 de miliarde reprezintă cifra vânzărilor de marijuana legală, precum și banii investiți în economie, ca urmare a vânzărilor, de la cultivatorii de cannabis, la producătorii de echipamente necesare culturilor.

”Ne-am așteptat să vedem o creștere rapidă a industriei marijuanei, iar acum la asta asistăm. Principalii pioni  care duc la creșterea vânzărilor de marijuana în scopuri recreative sunt statele Colorado, Washington și Oregon,” arată Chris Walsh, managerul publicației care, din 2012, publică anual rapoarte despre industria marijuanei legale. ”Foarte interesant este că și până și piețele de marijuana folosită în scopuri medicale cresc cu rapiditate, cum este cazul Arizonei, al New Mexic și al celorlalte state unde utilizarea medicală a marijuanei este deja legală de ani buni.”

În ceea ce privește vânzările de cannabis, Marijuana Business Daily estimează că se vor ridica anul acesta la 3,5-4,3 miliarde de dolari, în stalele unde marijuana este legală atât în scopuri recreative, cât și medicale. Această cifră reprezintă o creștere de la 2 – 2,4 miliarde încasate în 2012.

Boom-ul acestei industrii ar putea fi însă stopat de schimbările legislative: în continuare, sub legea federală, marijuana este interzisă, ceea ce îngreunează deschiderea de conturi bancare asociate industriei marijuanei. Dacă în urma alegerilor, noul președinte va duce o politică anti-cannabis, toate aceste predicții vor trebui refăcute.

Sursa: Yahoo Finance


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger