O cheama Mihaela si a terminat candva facultatea de geografie. A vazut Europa, China si Hong Kong. Este angajata la o firma de soft din Bucuresti, asa ca majoritatea timpului si-l petrece la birou. Acum se afla insa intr-o calatorie in India, pe care o descrie cu bunele si cu relele ei si de unde ne trimite constant ganduri si poze. Dupa un prim contact nereusit cu un ashram, Mihaela s-a inscris la un curs de yoga de 6 zile, a incercat un masaj traditional de reflexoterapie si a baut un ceai alaturi de o familie de tibetani care au impresionat-o prin simplitatea si bunatatea lor.
Text scris de Mihaela (cititoare TOTB)
Mi-a trebuit mai bine de o saptamana sa ma obisnuiesc cu totul din jur (n.r. – in Rishikesh). Pot sa zic ca azi a fost pentru prima oara cand nu m-am mai simtit un alien printre indieni. In cele din urma, dupa mai multe incercari, am gasit un loc linistit in care am sa incep un curs yoga de 6 zile. Nu stiu nimic despre yoga in afara de cateva carti citite cu mult timp in urma, nu ma pretind o stiutoare a acestei filozofii si nici nu vreau sa ajung experimentata in asa ceva. Tot ce va pot spune e ca acest curs se numeste hata yoga si se bazeaza pe respiratie, meditatie si diverse pozitii. Pentru cine stie mai multe, imi cer scuze pentru descrierea sumara).
Babaji
Dupa discutia cu swamiji si negocierea pretului pentru cursul de yoga, care s-a oprit la 1.500 rupii (in jur de 100 lei), am fost sa vad mai mult din orasul Rishikesh. M-am plimbat prin piata lor plina de matasuri, legume, fructe, mirodenii, betisoare parfumate, muzica indiana….am incercat chiar si un masaj traditional de reflexoterapie, pretul acestuia (300 rupii, adica 20 lei) meritand pe deplin.
Podul Laxman Jhula
Am strabatut apoi pe jos distanta dintre podul Ram Jhula si podul Laxman Jhula, care este la vreo 3 km de locul unde stau. A fost un drum foarte interesant, cu diversi babaji insirati de-a lungul Gangelui (unii meditau, altii dormeau, altii aveau chiar afise cum ca te invata yoga sau iti ghicesc in palma), cu multe ashramuri, o scoala de copii (mi s-a parut remarcabil ca un copil de clasa a V-a sa imi dea indicatii in limba engleza in legatura cu drumul pe care trebuia sa-l urmez) si chiar un centru unde te puteai inscrie ca voluntar in cazul in care ai fi dorit sa predai ca profesor.
Scoala generala
La un moment dat, m-am oprit in fata unui mic magazin din care o familie tibetana isi castiga existenta zilnica, vanzand intr-un spatiu inchiriat de la un indian obiecte traditionale (diverse coliere, bratari, inele din corn de iac facute manual de ei). Nu m-au lasat sa plec prea repede si m-au rugat sa bem un ceai impreuna, asa ca m-am asezat si mai bine de o ora am legat o conversatie despre situatia politica din Tibet, despre cat de tare urasc tibetanii guvernul chinez, despre faptul ca stau de 10 ani in India, ca au patru copii si ca sunt foarte mandri ca au reusit sa ii dea pe toti la scoala (nici unul din cei doi neavand nici clasele primare facute). Oamenii acestia pot sa spun ca m-au impresionat mult prin simplitatea si bunatatea lor. Fericiti amandoi ca am acceptat sa beau ceaiul cu ei, au scos dintr-o geanta cateva desene ale unor copii tibetani si mi le-au oferit cadou, iar eu m-am simtit teribil de prost ca nu aveam ce sa le dau in schimb.
Familia tibetana
M-am intors dupa-amiaza, in jur de ora 18.00, si am stat sa vad ceremonia Ganga Aarti, ce are loc in fiecare seara in fata ashramului Parmath Niketan, cu cantece si rugaciuni inchinate fluviului Gange. Lumea fericita si ametita de fumul puternic al betisoarelor parfumate canta si aplauda pe ritmul muzicii, patrunsa parca de tot ce se intampla acolo, iar la sfarsit, cand ceremonia s-a incheiat, au dat drumul pe rau unor cosulete din frunze si flori impreuna cu lumanari aprinse (puja). Totul seamana cu o scena aproape biblica…stai si te gandesti cum se mai poate intampla asta in zilele noastre si iata ca se poate, iata ca exista inca popoare care isi pastreaza traditiile de mii de ani si care inca le mai practica in fata mea si a altora ca mine. Remarcabil!
Ganga Aarti
Mancarea, in continuare, mi se pare de exceptie. Azi am incercat un humus amestecat cu masline si rosii, un amestec de spanac cu branza tofu si smantana, orez fiert si o bautura foarte racoritoare si groasa ca un pudding, din menta tocata, lamaie si gheata pisata.
Imi pare rau ca sunt vegetariana, asta pentru cei care ar vrea sa stie mai multe despre mancarea indiana cu carne 🙂
Probabil ca multi dintre voi se intreaba de ce nu intru mai mult in detalii si de ce trec repede de la una la alta…incerc sa nu dau prea multe amanunte in tot ce scriu tocmai in ideea de a va face poate curiosi in a incerca India asa cum este ea, cu bune si rele….:) Mi se pare esential ca in momentul in care iei decizia sa pleci intr-o mica aventura sa ai parte si de surpize si sa nu le stii pe toate dinainte, altfel nu mai este interesant 🙂
Cititi si:
India prin ochii unei bucurestence. Primul contact cu un ashram
10 comentarii
cred ca este extraordinar sa calatoresti sa vezi ca oamenii simpli se multumesc cu putin si se bucura cand cineva le calca pragul si-ti ofera din inima ceva din putinul lor, numai asa ajungi sa cunosti oamenii de rand patrunzind in lumea lor in felul lor de a fi, de a trai …..Eu citesc si am citit carti despre India si cred ca este o tara fascinanta, te invidiez Mihaela ca ai ajuns in India si spui si altora ca mine cum este aceasta tara. As vrea sa ne spui si despre alte locuri ……
Aurica
Am fost si eu prin India de vreo 3 ori. Am fost si la Rishikesc odata. Frumos locul. Cautam atunci calea spirituala. Am fost si in Tibet, Nepal si altele si ce cautam s-a dovedit a avea acasa. Credinta in Hristos Dumnezeu. Am avut nevoie de drumul acesta pare-se. Dar as mai merge cu placere prin aceste locuri din nou.
Miha, nu trebuie sa-ti ceri scuze pentru ca nu stii ceva.
Ms bucur ca pana la urma te-ai acomodat 🙂
Frumoasa povestirea. Am fost si eu la Rishikesh acum 3 ani, dar trebuie sa recunosc ca pe mine m-a dezamagit – poate si pentru ca am stat putin, si am apucat sa zgariu doar suprafata. In cele 3 zile, am fost si eu pe podul Paxman Jhula, am urcat sus in templul de 14 etaje (daca bine tin minte), dar m-a dezamagit faptul ca, odata ajuns sus, cand am fost binecuvantat, in momentul in care le-am spus ca nu mai am bani la mine (chiar nu gasisem un Bancomat in preajma), mi-a luat punga cu apa din Gange, orezul pe care mi-l daduse, mai ca mi-a si sters binecuvantarea de pe frunte 🙂 aaa…mi-a si luat hartia pe care scrisese ca eu din Romania, binecuvantat la Rishikesh, etc.
“Imi pare rau ca sunt vegetariana, asta pentru cei care ar vrea sa stie mai multe despre mancarea indiana cu carne” – nu trebuie sa-ti para rau, mancarea indiana cu carne nu e deloc ok, si nu e mancarea indiana. Vai, ce dor mi-ai facut de o dosa de-aceea buna…
Experienta placuta in continuare!!
Prefer ashramul Hyden Park ,acolo propovaduitorul poate fi chiar titrat si nu fara scoala primara ca in India.Nu inteleg de ce trebuie un european cu o cultura si pregatit sa caste gura si sa ramana extaziat la cuvintele ce ies pe gura astora.Pe indienii de jos ii inteleg si-i compatimesc ca in timp ce ei se ;ashranizeaza; patura bogata traieste ca/prin occident cu un lux exorbitant fata de conditiile poporului.La 1,2 miliarde de oameni din care 70%sub pragul saraciei nu se ofera dacat credinta,penitenta,umilinta,boli.La un asemenea popor ca marime exemplul Chinei poate fi urmat.In India sunt locuri unde ar trebuii ori sa nu intrii ori sa porti masca si manusi sterile,ma refer comunitati,acasa la bastinasi.Cineva a avut curajul sa parasesca oraselele si sa se duca la ;tara;in mijlocul triburilor de unde pleaca zilnic la oras oameni pentru a muncii(poate)pentru 3 lei pe zi?Pentru noi Romanii India este o fantezie pe care o putem realiza acum si atat.
Este bine ca Mihaela care a reusit sa ajunga in India ne inpartaseste din experienta ei si ne ajuta sa vedem India reala,de obicei nu se prea scrie de partea neplacuta.
Salut Mihaela,
Frumos articol.
Eu sunt din Tirgu Mures iar de 7 luni in India. In caz ca vi in Mumbai da un semn pe romeonoi[at]gmail[dot]com
poate vb mai multe despre cum e sa traiesti in aceasta tara nu doar sa calatoresti 🙂
p.s. ai dat 1500rupii pentru cursul de yoga :)? that’s expensive
sunt un pro-occidental convins asa ca nu voi calca in India prea curind. O fi alergie, insa nu pot suferi mizeria!!! Nici pe la noi nu stau lucrurile prea bine, insa acolo e prea de tot. Sorry pt postarea negativa, succes si drum bun.
Ai baut cafea Malabar este buna?….
Pingback: India prin ochii unei bucurestence. Versuri Beatles pe pereti de ashram » Think Outside The Box