India a interzis importurile de cosmetice testate pe animale

0

Guvernul indian a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că, de luna viitoare, nu va mai permite importul de cosmetice care au fost testate pe animale. Embargoul vine la mai puţin de cinci luni de la emiterea unei interdicţii la nivel de stat privind testările pe animale pentru industria cosmetică.

 

 

Prin această decizie, India se alătură Uniunii Europene şi Israelului în interzicerea testelor pe animale pentru industria cosmetică şi a importului de produse testate pe animale. Noua lege intră în vigoare din 13 noiembrie anul acesta. Deciziile statului indian vin după campanii susţinute ale grupurilor pentru drepturile animalelor, inclusiv PETA şi Humane Society International India (HSI). “Este un mesaj pentru întreaga lume că India nu va tolera orbirea iepuraşilor pentru un şampon, un rimel sau pentru alte “produse de înfrumuseţare”. Această decizie dă un avantaj procedurilor şi afacerilor care utilizează metode noi, ce nu presupun teste pe animale. Salutăm decizia şi grija statulu indian pentru animale”, a declarat Dr. Chaitanya Koduri, din partea PETA.

Întreaga ţară trebuie să adopte şi să respecte noua legislaţie. Pe lângă campaniile susţinute, HSI India a prezentat o petiţie semnată de peste 70.000 de persoane în luna iunie a acestui an, adresată ministrului Sănătăţii, prin care atrăgea atenţia asupra problemei. Acest fapt demonstrează că acţiunile civice de protest, campaniile susţinute pot avea finalitatea dorită de iniţiatori. În prezent, există propuneri legislative pentru interzicerea la nivel naţional a testărilor pe animale în industria cosmetică în ţări precum Australia, Brazilia, Noua Zeelandă, Taiwan, dar şi în SUA. Cu presiune din partea opiniei publice, ele pot deveni realitate.

 

Surse şi foto: PETA India, The Times of India, IH

 

Puteţi citi şi:

Boom-ul parfumurilor contrafăcute ameninţă sănătatea şi siguranţa Europei

Ştiinţa conchide: bărbaţii preferă femeile mai puţin machiate

Experiment: ce se întâmplă dacă renunţi la şampon timp de şase luni


Leave A Reply