Simpla încrucişare a braţelor derutează creierul şi îl distrage de la a simţi durerea, arată un studiu. Creierul este obişnuit ca mâna stângă să “rezolve” sarcini pe partea stângă, iar mâna dreaptă să se ocupe de partea dreaptă. Prin încrucişarea lor, creierul este confuz pe moment şi mai puţin sensibil la durere.
Cercetătorii spun că teoria are un impact mai mare mai ales în ce priveşte durerea din mâini. “Poate că atunci când ne rănim n-ar trebui să facem masaj, ci să ne încrucişăm mainile”, spune dr. Giandomenico Iannetti, autorul principal al studiului, de la University College London.
În cadrul studiului, cercetătorii au folosit un laser pentru a provoca o durere pură, adică durere fără atingere, unui grup de opt participanţi, procedura care a fost repetată cu mâinile încrucişate. Durerea a fost, apoi, evaluată prin declaraţiile voluntarilor şi măsurarea răspunsului creierului pe o scară de la 0 la 100, 100 reprezentând cea mai intensă durere.
Voluntarii au raportat, iar măsurătorilor au confirmat, că durerea resimţită cu mâinile încrucişate este mai mică, diferenţa fiind de 3%.
Cercetătorul concluzionează că această măsură nu este un analgezic foarte puternic, dar efectul este notabil şi va fi cercetat pe persoane cu dureri cronice în mâini.
Foto: Flickr / Jason Anfinsen
Sursa: The Telegraph
Cititi si:
5 metode de a convinge pe cineva sa faca ce vrei tu
Un comentariu
Pingback: TOTB.ro - O reputație proastă te poate ajuta mai mult decât una bună » Think Outside the Box