Una dintre consecinţele încălzirii globale va fi resimţită în special în cazul zborurilor transatlantice, care vor deveni mai anevoioase din cauza înmulţirii turbulenţelor cauzate de schimbarea direcţiei vântului pe vreme senină. O astfel de situaţie poate păcăli şi un pilot foarte experimentat, susţin oamenii de ştiinţă care avertizează asupra pericolului.
„Turbulenţele pot cauza probleme precum accidentări ale pasagerilor sau echipajului de zbor. Iar când cerul este senin şi aerul curat, fără urme de furtună, o turbulenţă în aceste condiţii nu poate fi observată de către pilot. Atunci când avionul se loveşte de ea, dacă pasagerii şi membrii echipajului nu poartă centurile de siguranţă ori sunt în picioare sau la baie, asta poate duce la fracturi de oase, de craniu”, explică cercetătorul Paul Williams, de la Universitatea din Reading, Marea Britanie. Acesta susţine că, deşi pericolul este real, nu există cercetări pe subiect, nici dezbateri academice, nimic care să arate o preocupare a specialiştilor pentru problemă. Potrivit lui Williams, motivul lipsei de cercetări ar fi faptul că tema stă între două domenii de studiu – cel privind schimbările climatice şi cel legat de previziunile meteo în aviaţie. Pentru că este interesat de ambele domenii, cercetătorul a studiat problema şi a ajuns să dezvolte un model climatic pentru atmosfera de deasupra Oceanului Atlantic, ocean peste care trec zilnic aproximativ 600 de zboruri.
Pentru acest model, cercetătorul a luat în calcul toate schimbările climatice aşteptate în deceniile următoare, de la nivelul dioxidului de carbon din aer la creşterea temperaturii, căutând în special schimbările din stratosferă. Un indicator pentru apariţia şi înmulţirea turbulenţelor este vântul, mai exact efectul produs prin trecerea unui curent de aer rapid pe lângă unul care se mişcă mai lent. Acest gen de situaţie creează instabilitatea din aer care duce la apariţia turbulenţelor. Iar instabilitatea este tot mai accentuată din cauza schimbărilor climatice, conchide Williams în studiul publicat în revista Nature Climate Change. Niciun model climatic pe termen lung şi nicio prognoză meteo aviatică nu pot prezice efectiv turbulenţele, dar pot prevedea condiţiile asociate producerii acestora, explică John Knox, cercetător la Universitatea din Georgia, specializat în prognoza turbulenţelor pe vreme senină. „Este la fel ca în cazul tornadelor. Avem, în fapt, vreun model de predicţie pentru tornade? Nu. Dar pot fi prevăzute condiţiile pe scară largă care ar putea duce la apariţia tornadelor. Aceasta este abordarea pe care Williams a găsit-o pentru cazul turbulenţelor pe vreme senină şi aşa trebuie luate lucrurile în calcul”, consideră Knox.
Sursa şi foto: Discovery News