Încălzirea globală micșorează caii

0

Paleontologii care au studiat fosile de cai au găsit o legătură directă între dimensiunea mamiferelor și temperatura planetei, vremuri mai calde însemnând mamifere mai mici. Cercetători de la universități din Florida și Nebraska au folosit fosilele pentru a urmări evoluția cailor de la primele apariții, în urmă cu 56 de milioane de ani.

Pe măsură ce temperaturile au crescut, dimensiunea cailor a scăzut și invers, spune dr. Jonathan Bloch, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Florida. La un moment dat, erau la fel de mici ca pisicile. Cercetătorii spun că încălzirea globală curentă ar putea avea același efect asupra mamiferelor și chiar asupra oamenilor, făcându-i mai scunzi.

“Caii erau, la început, mici, de mărimea unor câini, după care s-au micșorat, dar apoi s-au mărit foarte mult, acest traseu corespunzând cu încălzirea globală, urmată de răcire”, spune cercetătorul.

Cel mai timpuriu cal cunoscut este Sifruhippus, care a apărut într-o perioadă ca a durat 175.000 de ani în care temperaturile au crescut gradual din cauza monixidului de carbon cu 10-20 de grade Celsius. Cercetătorii au studiat evoluția calului de la un animal de 5,4 kilograme care s-a micșorat într-o perioadă de 130.000 de ani la 3,8 kilograme, dimensiunea unei pisici. Apoi, a crescut la 6,8 kilograme în următorii 45.000 de ani.

Legătura între temperatură și mărimea animalelor nu a fost observată doar la cai. O treime dintre mamifere înregistrează o scădere a dimensiunii, chiar și cu 50% pe măsură ce planeta se încălzește. Același pericol este valabil și pentru oameni, despre care cercetătorii susțin că ar putea să ajungă la o înălțime medie de sub un metru.

Foto: Flickr / wka

Sursa: Daily Mail


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger