Încă un român bătut de poliție își câștigă dreptatea la CEDO, în țară poliția bate în continuare

0

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat la 4 noiembrie în cauza Flămânzeanu contra României (12717/09) şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus unui tratament inuman si degradant. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.

 

cedo

 

Reclamantul Marian Flămânzeanu, născut în 1981, s-a plâns Curţii Europene de faptul că a fost supus la tratamente inumane şi degradante atunci când a fost bătut de poliţiştii din satul său Letca Nouă (jud Giugiu) cu ocazia reţinerii şi cercetării. De asemenea, poliţiştii care l-au anchetat din cadrul Inspectoratului de poliţie Teleorman l-au bătut pentru a recunoaşte faptele ce îi erau imputate.

Curtea Europeană a constatat, atunci când reclamantul s-a plâns că a fost supus unui tratament degradant, că autorităţile statului nu au desfăşurat o anchetă efectivă pentru pedepsirea vinovaților, în consecinţă a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei sub aspect procedural. Statul trebuie să-i plătească lui Marian Flămânzeanu 7.500 de euro pentru prejudiciul moral suferit.

Aceasta nu este prima și nici ultima cauză a unui român care se plânge la CEDO pentru tratamentele inumane primite în țară din partea organelor de ordine. APADOR-CH a mai reprezentat în fața Curții europene cazuri precum: Olteanu contra României, Carabulea contra României sau Cobzaru contra României.

Deși CEDO a condamnat statul român de fiecare dată, în țară comportamentul poliției rămâne neschimbat. Polițiștii continuă să agreseze cetățenii, iar justiția internă pare incapabilă să oprească aceste abuzuri.

Fenomenul este departe de a fi unul izolat. APADOR-CH este sesizată săptămânal de cetățeni care vin în contact “contondent” cu poliția și solicită sprijin juridic pentru plângerile penale.

Chiar la începutul acestui an tânărul Daniel Dumitrache a fost omorât în bătaie în garajele Secției 10 Poliție din București.

În prezent, pe rolul CEDO se mai află alte două cazuri de cetățeni agresați de poliție, cazurile Șerban Marinescu și Stanciu, ambele reprezentate de APADOR-CH.

Găsiți aici și alte cazuri similare de abuzuri ale forțelor de ordine.

 

Puteți citi și:

6 ani de la summit-ul NATO la București: Jandarmeria, găsită vinovată pentru abuzuri asupra cetățenilor, dar lăsată nepedepsită

București: Protest față de abuzurile poliției, după uciderea în bătaie a unui tânăr


Leave A Reply