Încă o șansă pentru Ariile Protejate. Poate ultima

12

Unii cred ca se mai poate salva ceva și în România. Și s-au apucat să și facă ceva în acest sens. Pentru că România este percepută drept „ultima fortăreață verde a Europei”, Coaliția pentru Natură a decis demararea unei ample campanii pentru salvarea Ariilor Protejate din țară. Timpul, drujbele celor care defrișează legal și ilegal și geniul dezvoltatorilor care construiesc în neștire în păduri ne presează. O șansă există, însă depinde și de voi dacă vom putea schimba ceva sau nu.

de Magor Csibi și Coaliția ONG Natura

Guverne și regimuri au lăudat și laudă bogăția naturală a României. Aveam cântece și versuri pe care trebuia să le știem pe de rost pe vremea comunismului, iar sintagma de „țară bogată și fumoasă” încă face parte din discursul politicienilor. Însă, din păcate, acest interes se află mai mult pe hârtie. Defrișăm în neștire sub ochii oblăduitori ai autorităților, construim telegondole și pârtii de schi chiar dacă în jurul lor e din ce în ce mai puțină pădure, radem munți și peisaje pentru drumuri și resurse. N-avem autostrăzi, dar prioritatea este să contruim drumuri în zone protejate, ca de exemplu în Retezat, iar respectul nostru față de natură există doar pe ecranele televizoarelor și în sălile pline dinaintea campaniilor electorale.

Dar se poate schimba ceva.

În România încă se găsesc foarte multe specii de floră şi faună importante la nivel european şi internaţional, peisaje pitoreşti şi un mediu de viaţă deosebit de variat. Pentru orice român şi pentru mulţi europeni, Carpaţii şi Delta Dunării sunt zone naturale de o frumuseţe şi valoare deosebite, emblematice nu numai pentru ţara noastră, ci şi pentru întregul continent.

Deşi atât de importante pentru esenţa noastră ca naţiune, ariile protejate nu au fost şi nu sunt o prioritate pentru guvern sau pentru societate. Lipsa fondurilor de la bugetul de stat care să asigure minimul de funcţionare eficientă a administraţiilor de arii protejate, legislaţia incompletă sau insuficient implementată, activităţile ilegale frecvente, exploatările intensive şi necontrolate de resurse naturale ce duc la distrugeri majore sunt principalele motive de degradare a patrimoniului natural al ţării noastre.

La acestea se adaugă proiectele de investiţii, care deşi la nivel declarativ doresc să promoveze zone naturale, prin metodele extensive de implementare, de multe ori neadaptate la posibilităţile reale ale fiecărei zone, ajung să distrugă chiar obiectul promovării. Asftel s-a ajuns în situaţia în care, la nivel naţional, se promovează proiecte de „dezvoltare durabilă” care au un potenţial semnificativ de a distruge valorile naturale fără a aduce beneficii economice reale pe termen lung, cum ar fi, de exemplu:

– staţiuni de schi în zone cu condiţii neadecvate  (altitudine joasă, perioade reduse cu strat de zăpadă), investiţii care afectează în mod ireversibil peisajul, reducând valoarea turistică globală a zonei  (ex.: Bucegi-Padina Peştera, Ţarcu, Ceahlău, Apuseni-Padiş)

– drumuri naţionale prin zone de protecţie maximă, deşi există alternative pentru transport, construite sub pretextul stimulării dezvoltării economice locale, dar în realitate deschizând oportunităţi de investiţii pentru un grup redus (ex: Parâng-Transalpina, Domogled-DN 66A, ),

– complexe imobiliare sau de agrement planificate sau realizate în aproprierea zonelor naturale protejate, ameninţând însăşi existenţa acestora (ex: Braşov-Tampa Gardens, Sibiu- Dumbrava, Cluj Napoca-Făget, Putna Vrancea)

– continuarea sau iniţierea de planuri pentru exploatarea resurselor naturale neregenerabile, în condiţiile în care acestea afectează semnificativ zona: distrug peisajul, afectează habitatele, disturbă speciile (ex.: Măcin-Greci, Defileul Jiului, Buila Vânturariţa).

Astfel de proiecte au toate șansele să continue dacă vom tot alege să ne uităm în altă parte de fiecare dată când vedem distrugerile masive, lipsa de idei și goana după profitul imediat, fără să ținem cont și de ce se va întâmpla pe termen mediu și lung. Însă cei de la Coaliţia ONG Natura 2000 lansează azi o campanie, în colaborare cu TOTB, pentru ariile naturale protejate. Campania doreşte să aducă pe agenda publică problema ariilor protejate şi să determine un proces de găsire de soluţii realiste pentru complexitatea acestei situaţii.

De obicei sunt sceptic când mă regăsesc în fața unor inițiative de acest gen. Au fost multe încercări de-a lungul timpului de a opri aceste trenduri de exploatare și distrugere, însă puține lucruri s-au și întâmplat. Deseori am văzut o lipsă de curaj și experiență din partea ONG-urilor, un dezinteres al autorităților și un discurs cu două fețe din partea celor care conduc firmele și companiile care comit aceste acte teribile.

Însă de data asta cred în această inițiativă. Cred pentru că această coaliție are toată expertiza necesară pentru a identifica corect problemele și a crea soluții viabile. Implicate în Coaliția ONG Natura sunt organizații atipice, care mizează pe o cunoaștere bună a subiectului și, mai mult, pe soluții concrete și pe puterea argumentului.

Însă pentru ca această inițiativă să aibă o șansă reală, are nevoie de un ingredient crucial: de tine. Dacă citești aceste rânduri, trebuie să știi că ajutorul tău poate fi vital. Nici până acum nu lipsa ideilor bune a fost problema sistemului și nu din cauza asta pierdem arii naturale din ce în ce mai mari, ci mai degrabă din lipsă de interes. Politicienii și autoritățile nu fac nici o presiune, firmele fac ce vor în fiecare an, iar cei care suferă de pe urma gândirii lor înguste suntem noi, cei care vrem să ne mai bucurăm de câte o pată verde în lumea asta din ce în ce mai gri.

Tocmai din acest motiv te rugăm să vii alături de noi. Implică-te și tu în această campanie și ajută-ne să facem o diferență.

Cum?

Ajută-ne ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți oameni, ajută-ne ca prezentările periodice ale parcurilor naționale și ariilor protejate să fie citite de cât mai mulți români, ajută-ne să facem presiune asupra autorităților și ajută-ne ca proiectele, propunerile și concluziile specialiștilor să nu ajungă la coșul de gunoi al legislatorilor.

Dar deocamdată o să te rugăm doar să urmărești documentele și articolele Coaliției ONG Natura pe TOTB, să împărtășești și cu prietenii tăi aceste idei și la momentul respectiv să fii alături de noi pentru a face un pas mare înainte.

Vă mulțumim!

Mai multe detalii pe  www.pentrunatura.ro

Tags:



12 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Încă o șansă pentru Ariile Protejate. Poate ultima » Think Outside the Box -- Topsy.com

  2. Ma bucura astfel de initiative si chiar mi-as dori sa dau o mana de ajutor. Sper sa reusim impreuna, noi toti, acesti cetateni iresposabili, condusi de niste iresonsabili/inexistenti, dar in acelasi stapani pe libertatea nostra de a gandi.

  3. Trebuie sa privim ariile naturale protejate ca pe cea mai mare concentrare a patrimoniul natural. Si patrimoniul trebuie protejat ca pe ochii din cap. in primul rand de noi toti, fiindca prin noi putem sa ajungem si la cei cu putere de decizie. E trist ca acest poatrimoniu e la mana unor decizii politice in spatele carora sau intersele economice, insa depinde de noi toti sa schimbam lucrurile.

  4. Laudabila in itiativa, dar daca tot ati pus adresa siteului puneti ceva naibii acolo
    macar un banner, date contact, etc ca va faceti de ras din start

  5. Trebuie sa “rasune” mai tare aceasta voce a noastra, a celor care ne-am saturat de schimbari in zonele unde facem o tura la munte.

  6. “continuarea sau iniţierea de planuri pentru exploatarea resurselor naturale neregenerabile, în condiţiile în care acestea afectează semnificativ zona: distrug peisajul, afectează habitatele, disturbă speciile”

    Declarati Romania tara in care resursele neregenerabile nu se exploateaza si se rezolva problema (desi, daca nu ar mai fi exploatate, oare ar mai putea fi numite resurse?)
    Vom importa petrol, carbune, granit, bazalt, sare etc. de la altii… ca sa prospere ei.

    • Daca ai vazut, dupa citatul amintit de tine erau date ceva exemple in paranteza. Nimeni nu zice sa NU MAI EXISTE exploatari ale resurselor naturale neregenerabile. Se face amintire (stoparea) la acele pucte de exploatare a resurselor din areale sensibile sau din cadrul unor arii protejate.

      In acel paragraf este dat ca exemplu Buila-Vanturarita. Aceasta Buila-Vanturarita este un parc national (categ. II IUCN), SPA si SCI (SAC in devenire)… dar in acest areal exista o zona de exploatare: Cariera de calcar Costesti, la asta se facea referire mai exact. Toate bune pana acum… daca ar cunoaste toata lumea cat de “profitabila” este acea cariera, probabil inca se cheltuieste o suma mare de la buget pt sustinerea ei. SI nu pune in pericol doar parcul ci si un obiectiv cultural cuprins in Patrimoniul cultural al acestei minunate tari… Una peste alta am avut ocazia sa vad si un stiudiu cu de toate pt aceasta cariera.
      Acesta a fost doar un exemplu si ideea la astfel de punte se refera.

      • Sunt un sustinator al protectiei naturii si fac cat pot in acest sene (plantari, amenajari, ecologizari, etc.), dar trebuie sa vedem si celelalte aspecte.

        De exemplu nu intelegeam exact situatia de la exploatatia de la Bistrita de Valcea (ce numesti Costesti), pana nu am luat contact si cu cineva din cealalta tabara. De exploatatia de piatra depinde uzina de la Govora si de acolo Oltchim de la Valcea. Practic de ele depinde intreg judetul si nu doar, e printre putinii producatori buni care fac treaba si incearca sa tina piept corporatiilor “cotropitoare” (de exemplu exista beletristica pe subiectul acesta; ex.: http://goo.gl/oKnCl).

        Cei cativa zeci metri de parc national care a inclus o parte din exploatare se pare ca ofera materie prima pentru cativa zeci de ani, cat sa fie suficient sa se gaseasca alta solutie pentru o exploatare de calcar. Cred ca e suficient dei mportant pentru a se gasi o solutie de compromis, adica nici macar rezervatia nu o va duce mai bine daca nu e cineva care sa cotizeze si sa sustina populatia regiunii, ba chiar sa intretina drumul spre Arnota, care e bun doar pana la exploatare (am fost acum vreo luna).

        Transalpina si drumul pe langa Retezat, sa imi fie cu iertare, dar nu consideri ca e nevoie sa avem drumuri care strabat tara de la sud spre nord? Cum vrem sa facem turism fara ele? Cand vine vorba de dezvoltarea tarii, toti se plang de infrastructura precara. Nu doar autostrazile conteaza; acum cand incepem sa avem drumuri europene bunicele, si incet vom avea si autostrazi, nu e bine ca le facem?

        Ca vor ajunge pantofarii la natura si o vor pangari? Aceasta e alta problema, iar solutia nu e lipsa infrastructurii, ci legiferarea corecta si aplicarea legii.

  7. Pingback: Inca o sansa pentru ariile protejate. Poate ultima | Ziarul de mediu

  8. Pingback: TOTB.ro - Copacul României a câștigat titlul de Arborele European al Anului, însă victoria are gust amar » Think Outside the Box

Leave A Reply