În Venezuela, Crăciunul vine în noiembrie, prin decret prezidenţial

1

Preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro (foto), a decis ca, anul acesta, Crăciunul să vină cu aproape două luni mai devreme pentru locuitorii ţării pe care o conduce. Încă de sâmbăta trecută, el le-a urat oamenilor “Crăciun timpuriu fericit” şi a deschis festivităţile dedicate sărbătorilor de iarnă prin aprinderea luminilor de Crăciun la Palatul Prezidenţial.

 

 

Motivul pentru care preşedintele Venezuelei a luat această decizie este, susţine chiar el, de a „aduce fericire întregului popor”. Fericirea la care se referă constă în bonusuri de sărbători, plătite angajaţilor din sectorul public pe 10 şi 11 noiembrie, scrie Fox News Latino. Însă vocile critice atrag atenţia că acest Crăciun sărbătorit mai devreme pică foarte aproape de alegerile municipale din 8 decembrie; preşedintele Maduro, pe de altă parte, s-a făcut că nu aude şi a mers mai departe cu deschiderea festivităţilor. „Crăciunul timpuriu este cel mai bun vaccin pentru oricine”, a declarat el într-un interviu televizat.

Totodată, Maduro şi-a apărat de critici decizia înfiinţării unui Minister al Fericirii Supreme, care să aibă grijă de fericirea locuitorilor ţării pe parcursul întregului an. „Este o provocare să avem un minister pentru aşa ceva, nu?”, a spus preşedintele, îndemnându-i pe venezueleni să îşi trăiască vieţile din plin. „Acesta este principalul mesaj pe care am dorit să îl transmit prin ceea ce facem acum. Haideţi să fim fericiţi şi să îi facem şi pe alţii fericiţi”, a conchis el. Venezuela se situează, de regulă, în partea de sus a topurilor celor mai fericite ţări din lume şi, de obicei, se clasează pe primul loc în astfel de topuri în rândul ţărilor din America de Sud.

 

Surse şi foto: Fox News Latino, Time

 

Puteţi citi şi:

Topul ţărilor, în funcţie de emoţiile trăite de locuitorii lor

Topul ţărilor pregătite să facă faţă unui viitor incert


Un comentariu

Reply To Daniel Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger