În spatele ultimei cortine de fier: Trenul de la Mao și Steaua RSR de la Ceaușescu

Gata, am terminat cu rămăşiţele feudale, e timpul să ne ducem la punctul forte al zonei – International Frendship Exhibition. Reapar grupurile de turişti coreeni mărşăluind cuminte – femeile în costume naţionale, bărbaţii în salopete sau costume. Ce este Internaţional Friendship Exhibition? Sunt două palate gigantice în care sunt adăpostite cadourile primite de Great şi Dear. Un palat pentru Great şi unul pentru Dear… Ambele în stil coreean pe afară şi tone de marmură înăuntru.

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Din păcate, nu vă pot oferi poze din interior, pentru că fotografiatul era interzis. Ce pot să vă spun este că în palatul lui Great se află mai bine de 100.000 de cadouri răspândite în circa 120 de camere. Îţi trebuie câteva zile. Ca să vă daţi seama de complexitate, Luvrul nu are decât 35.000 de obiecte în colecţiile sale – Great Leader are cam de trei ori mai multe. Şi, în plus, mai e şi palatul cu cadourile pentru Dear…

Turiști nord-coreeni mărșăluind cuminți

Colecţiile sunt puse pe ţări şi zone geografice. Probabil nici o ţară nu a scăpat să nu trimită cadouri. Vedem un tren de la Mao şi o limuzină de la Stalin. Sunt mii şi mii de obiecte, mici şi mari, inclusiv de la persoane particulare…cel mai distractiv dintre ele este o moară de vânt din pseudo-porțelan de Delft care se vinde cu 5 euro în magazinele de suveniruri din Amsterdam…am şi eu una identică. În schimb, evident că există cadouri gigantice din ţările frăţeşti. Intrăm într-o sală pe care aş numi-o Sala Dictatorilor Executaţi – pe pereţi sunt poze cu Kim în întâlniri cu diverşi lideri mondiali:– Ceauşescu, Traore, Nimeiri sau alţii. Ajungem şi la vitrinele cu cadourile din România – Ceauşescu nu a fost un tip salon, nu i-a dat ordinul “Erou al RSR”, ci doar “Erou al Muncii Socialiste” şi “Steaua RSR”. În schimb, văd cadouri de la diverse întreprinderi socialiste, de la ziarul Scânteia şi alte instituţii. La un moment dat, văd statuia “Gânditorului de la Hamangia” – nici nu mai ştiu cine i-a dăruit-o (este, evident, o copie). Încep să-i povestesc ghidului despre Gânditor (e timpul să-l ghidez şi eu), dar mă întrerupe brusc. O ia la fugă şi o aduce pe responsabila de sală. Mă roagă să-i spun povestea Gânditorului, pe care el o traduce, iar responsabila de sală ia notiţe. La sfârşitul poveştii, amândoi se înclină respectuos şi îmi mulțumesc!

Palatul lui Dear e în stil coreean tradițional

Apoteoza este evident la final. Ultima sală adăposteşte o statuie imensă a lui Great, în spatele căreia se află o imagine bucolică, se aud ciripituri de păsărele şi muzică de “Album dominical”… Ne închinăm pentru ultima oară şi purcedem spre al doilea palat.

Dacă palatul lui Great era plin de cadouri imense, scumpe, fastuoase, cadourile lui Dear sunt mult mai puţine, mai ieftine şi mai puţin pompoase (Dear a venit la putere în 1994, când comunismul cam dispăruse). Aici apar însă cadourile mai moderne – televizoare LCD, telefoane mobile, DVD-uri, cadouri de la companii precum Hyundai, dar şi o şapcă semnată de Michael Jordan, adusă de secretara de stat americană Madeleine Albright, care a fost pe la Pyongyang. Sunt şi cadouri româneşti, dar nu cine ştie ce, văd o cupă oferită de Federaţia Română de Baschet!

Sfârşitul este într-un balcon cu o vedere superbă şi cu un magazin de suveniruri plin cu picturi şi alte opere artistice… Şi cu aceasta se termină turul în Coreea de Nord.

Shopul din palatul cadourilor lui Dear

Ne întoarcem la hotel, ne luăm bagajele şi o tulim pe autostradă spre aeroportul Pyongyang. Ghidul ne face o recapitulare foarte didactică a ce am văzut şi apoi ne pune să ascultăm şlagăre îndrăgite la postul de radio – multe melodii figurau în playlist-ul postului românesc de radio înainte de 1989…Din păcate, la un moment dat, microbuzul nostru “moare” pe autostradă… ups, şi noi avem avion spre Beijing, iar maşini pe autostradă nu sunt să băgăm un autostop. Cu chiu şi vai, şoferul reuşeşte să pornească şi plecăm cu ceva emoţii spre aeroport, unde ajungem triumfători. Ne luăm mobilele păstrate cu sfinţenie şi le pornim – nu există nici o reţea prin zonă…

Ne luăm la revedere de la ghizi şi trecem de punctul de frontieră, unde dăm peste cuplul format din american şi brazilo-japoneză. Vom avea foarte mult timp de socializare pentru că vom zace pentru vreo trei ore într-o sală cu un tax-free obosit (dar care vinde Coca Cola la 2 litr !), uitându-ne la un televizor care transmite nonstop cântece patriotice în stil karaoke (versurile sunt scrise pe ecran, iar fundalul este asigurat de imagini bucolice)…Să fie un experiment comunist, să vadă nord coreenii cum pot rezista turiștii la un astfel de program TV? Nu, se pare că e o mare furtună în Beijing şi avionul a plecat cu întârziere. Pe pistă, vreo 10 aeronave ale Air Koryo zac fără nici o întrebuinţare. Pe vremuri erau mult mai multe curse, azi sunt câteva pe săptămână, spre Beijing şi Habarovsk, în Extremul Orient rusesc.

Sala de așteptare cu televizorul-karaoke

Până la urmă, apare şi Airbus-ul lui Air China şi plecăm spre China… La revedere, Coreea de Nord, a fost o experienţă cu adevărat de neuitat. Mă voi întoarce ? Poate… în anul 100 al calendarului Juche.

Rămâneți aproape pentru ultimele însemnări ale jurnalului de călătorie.

Citiți și:

În spatele ultimei cortine de fier: La biliard cu coreencele

În spatele ultimei cortine de fier: La Palatul Pionierilor

În spatele ultimei cortine de fier: Războiul Coreii

În spatele ultimei cortine de fier: Cimitirul Eroilor Revoluţionari

În spatele ultimei cortine de fier: La mormântul lui Kim Ir Sen

În spatele ultimei cortine de fier: Kim Ir Sen

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

În spatele ultimei cortine de fier: Spectacolul de la Circ

În spatele ultimei cortine de fier: Cel de-al doilea oraș din Coreea de Nord

În spatele ultimei cortine de fier: Cel mai apropiat loc de Coreea de Sud