În spatele ultimei cortine de fier: Războiul Coreii

6

Ne-am plimbat pe dealuri, am văzut o armată de eroi, hai să vedem şi ce au făcut acești oameni. Şi unde să afli mai bine decât în Muzeul Războiului Coreii. Mă rog, numele oficial este lung şi pompos şi vă rog să-l reţineţi, că vă voi asculta la teme: Monument to the Victorious Fatherland Liberation War 1950 – 1953. Uf, a fost greu, dar l-am reţinut.

de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Nu cred că mai e cazul să repet că clădirea este în acelaşi stil – Casa Poporului, ca peste tot. Probabil că ţara produce multă marmură, altfel nu s-ar fi putut construi atât de mult. Nu stăm prea mult şi apare ghida oficială – este îmbrăcată militar şi nu ştie engleză. Dar nu contează, avem ghizii noştrii cu noi, aşa că traducerea e asigurată. Obişnuit cu băiatul de ieri de la Panmunjon, mă aşteptam ca doamna să facă nişte culcaturi cu noi, dar, dimpotrivă, a fost destul de moale. Adică chiar plăcută, deşi nu ne-a spus nici un banc. Oricum, cea mai tare, rafinată şi relaxată a rămas tot ghida de la Palatul de Studiu al Poporului.

Două cuvinte despre Războiul Coreii. Imediat după înfrângerea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial, ţara a fost ocupată de sovietici la nord de paralela 38 şi de americani la sud de fatidica paralelă. Am întrebat şi eu de unde şi până unde povestea cu paralela. Aparent, sub ocupaţie japoneză, tot ce era la sud de paralela 38 era considerat parte componentă a Japoniei, iar ce era la nord, un soi de colonie sau protectorat. În Nord, Armata Roşie i-a impus pe comunişti şi pe tânărul Kim. În Sud, americanii au făcut prostia de a-i aduce la putere tot pe cei care colaboraseră cu japonezii (imensa majoritate a rezistenţei anti-japoneze a fost practic comunistă şi, în consecință, americanii nu au avut de unde să găsească disidenţi coreeni anti-japonezi). Evident că marea masă a sud-coreenilor a fost extrem de supărată pe americani, au izbucnit lupte de rezistenţă, iar în 1950, când trupele nordiste au intrat în Seul, au fost întâmpinate ca nişte adevăraţi eliberatori.

Kim Ir Sen dând indicatii prețioase în timpul războiului

Unul din punctele pe care ghizii se tot chinuiau să ni-l bage în cap este faptul că Sudul este cel care a atacat primul. Nu numai ghizii, ci şi muzeul are săli întregi dedicate susţinerii acestei teorii. Toţi au rămas mască când le-am spus că mi se pare irelevant cine a atacat primul, atâta timp cât Nordul a avut parte de o primire triumfală de milioane de sud-coreeni (astăzi, probabil că sud-coreenii vor nega cu vehemență…). Trupele nordiste, sprijinite de rezistenţa din Sud, au spulberat trupele sud-coreene, şi după câteva săptămâni, au atins ţărmul sudic al Coreii. Se părea că războiul se va termina cu victoria incontestabilă a lui Kim Ir Sen şi cu transformarea Coreii într-un stat comunist.

Şi aşa ar fi fost dacă americanii, oripilaţi de gândul unei alte naţiuni transformate în stat comunist (China devenise Republică Populară doar cu un an înainte, iar SUA de-abia salvase o republică capitalistă în micul Taiwan), şi-au mobilizat trupele din Filipine, Okinawa şi Japonia şi, împreună cu câţiva aliaţi mai mult simbolici (mai puţin trupele filipineze), au debarcat la Inchon, lângă Seul (acolo unde e acum aeroportul intercontinental), sub comanda legendarului general MacArthur. Trupele americane au tăiat armata nord-coreeană în două, au distrus-o pe cea rămasă în sud, au ocupat Pyongyang-ul, pe care l-a făcut praf şi pulbere, şi au ocupat o bună parte din Coreea de Nord. Kim s-a retras în munţii din Nord, unde se pregătea de ceea ce ştia mai bine – război de partizani.

Dar surpriza a fost totală atât pentru americani, cât şi pentru nord-coreeni atunci când, de peste tot, au apărut nu mai puţin de un milion de voluntari chinezi! Oficial, milionul de chinezi erau ţărani şi muncitori care, oripilaţi de crimele americane, şi-au lăsat plugul şi strungul, au pus mâna pe mitralieră, pe care probabil o ţineau acasă, şi-au luat tancurile din faţa blocului şi avioanele de luptă parcate pe la bunicul pe acasă şi au plecat să-i salveze pe fraţii coreeni. Ei bine, asta nu a fost chiar aşa, milionul de chinezi era format sigur din trupe combatante tocmai ieşite din războiul civil chinez, care au adus o forţă de prim ordin pe front. Generalul MacArthur a solicitat folosirea bombei nucleare împotriva voluntarilor chinezi, dar preşedintele Truman s-a opus. MacArthur a fost demis, iar trupele chinezo-coreene au reintrat în Pyongyang-ul făcut praf şi pulbere şi armistiţiul s-a semnat tot la paralela 38. Milioane de morţi şi refugiaţi, o întreagă peninsulă făcută praf. Muzeul vorbeşte despre o mare victorie contra americanilor, dar hai s-o spunem pe cea dreaptă. Nu e vorba de nici o victorie nici pentru Nord, nici pentru Sud. În ciuda tuturor analizelor, a fost meci nul. Dar o remiză cu milioane de victime.

Muzeul este plin de poze şi tablouri în care tânărul Great Leader ia nişte decizii geniale, apar imagini din ziare sovietice, coreene şi occidentale, poze de la cucerirea Seului, dar şi de la debarcarea de la Inchon. Evident, nu lipsesc pozele cu inamicii care se predau cu miile. Foarte interesant pentru noi este secţiunea cu privire la reacţiile internaţionale. Fiecare stat socialist are o secţiune proprie cu poze şi fascicole din ziare.. Evident, apare la loc de frunte şi Republica Populară Română, cu poze de la demonstraţiile de protest din diverse întreprinderi, cu proteste ale Marii Adunări Naţionale, dar şi cu copii coreeni în grădiniţele din România, unde mulţi au ajuns refugiaţi – mama a fost operată de apendicită în acea perioadă alături de o fetiţă nord-coreeană, într-un spital din Bucureşti.

Subsolul muzeului este plin de exponate inedite. Am văzut numeroase muzee militare în care avioanele, tancurile şi alte materiale de război arată impecabil. Ei bine, la Pyongyang, subsolul e plin de avioane şi tancuri americane distruse de nord-coreeni. Iar apoteoza este într-o sală plină cu diorame.

Despre următorii pași în Coreea de Nord, în episoadele viitoare, iar despre călătoriile lui Imperator prin toată lumea puteți citi la http://www.imperatortravel.blogspot.com.

Citiți și:

În spatele ultimei cortine de fier: Cimitirul Eroilor Revoluţionari

În spatele ultimei cortine de fier: La mormântul lui Kim Ir Sen

În spatele ultimei cortine de fier: Kim Ir Sen

În spatele ultimei cortine de fier: În căutarea pantalonilor pierduți

În spatele ultimei cortine de fier: Spectacolul de la Circ

În spatele ultimei cortine de fier: Cel de-al doilea oraș din Coreea de Nord

În spatele ultimei cortine de fier: Cel mai apropiat loc de Coreea de Sud

În spatele ultimei cortine de fier: Cabana construită într-o singură zi

În spatele cortinei de fier: Turiștii sud-coreeni sunt însoțiți de gărzi

În spatele ultimei cortine de fier: Statuia lui Great Leader – farul călăuzitor al orașului

În spatele ultimei cortine de fier: Gimnastică în masă

În spatele ultimei cortine de fier – Turnul Ideii Ciuce

În spatele ultimei cortine de fier: USS Pueblo – vasul spion

În spatele ultimei cortine de fier: „Domnişoarele-semafor”

În spatele ultimei cortine de fier: „Ionel, Ionelule”

În spatele ultimei cortine de fier: Metroul anti-bombardamente cu vedere la lac

În spatele ultimei cortine de fier: „Țara dimineților liniștite”

În spatele ultime cortine de fier: Hotelul Yanggakdo, “rezervația” de străini

În spatele ultimei cortine de fier: Cel mai mare spectacol de pe Pământ

În spatele ultimei cortine de fier: Coreea de Nord

În spatele ultimei cortine de fier: Primele impresii

Tags:



6 comentarii

  1. EU NU INTELEG UN LUCRU,DE CE NE INTERESEAZA PE NOI VIATA ALTORA SI NU NEUITAM IN OGRADA NOASTRA,VA INTREB CIND O SA INVATAM SA NE VEDEM DE LUNGUL NASULUI NOSTRU CA POATE VOM TRAI MAI BINEN NU CREDET DOMNILOR?

  2. Gigi de la servis on

    Nici eu nu inteleg de ce trebuie sa mergem la scoala. Scoala ca scoala dar sa si invatam? Chiar si teme pentru acasa? Deja este utopic si nu ne ajuta decit sa pierdem din timpul nostru pretios, care altfel ar putea fii folosit sa invatam sa traim mai bine…

  3. Pingback: În spatele ultimei cortine de fier: La Palatul Pionierilor » Think Outside the Box

  4. Pingback: În spatele ultimei cortine de fier: La biliard cu coreencele » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger