În spatele ultimei cortine de fier: Cel mai mare spectacol de pe Pământ

14

În acest episod Dumitru Răzvan Cezar ne povestește pe TOTB.ro despre cel mai mare show din lume, recunoscut ca atare de Guiness Book of Records, și despre un stadion pe care par să încapă 150.000 de muritori și un nemuritor. Amintiri din epoca de aur…

Text scris de Dumitru Răzvan Cezar (Imperator)

Din păcate, suntem în mare întârziere și astăzi este spectacolul de Arirang! Ce e Arirang-ul? Pai, la bază, este o legendă-povestire istorică, dar în cazul Coreeii de Nord este cel mai mare spectacol de pe Pământ. Aduceți-vă aminte de unica deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing și gândiți-vă că ceva similar este pus în scena de câteva ori pe săptămână în fiecare vara la Pyongyang. La show participă nu mai puțin de 150.000 oameni – dansatori, cântăreți, schimbători de placarde etc. – și este cel mai mare show din lume, recunoscut ca atare de Guiness Book of Records (nord-coreenii sunt foarte mândri de această recunoaștere, logo-ul Guiness fiind postat pe afișele Arirang-ului!). Și cum avionul nostru a avut intarziere, suntem pe fugă.

Citește și: ”În spatele ultimei cortine de fier: Coreea de Nord”

Până la urmă, decidem să ne ducem la hotel după show și să mâncăm ceva în fugă. Credeți că e vreun McDonald’s sau ceva similar în Pyongyang? Da’ de unde, la fiecare prânz sau cină vom avea parte de mese aproape festive cu zeci de feluri de mâncare, în restaurante cu un vag aer de anii ’80 (începând cu perdelele de tip Pașcani de la ferestre). Restaurantul din seara asta este într-o zona cool, în zona cu ambasade. De fapt, chiar vis-à-vis, într-o vilă frumoasă, se află ambasada României (am recunoscut-o după tricolorul arborat la loc de cinste alături de steagul Uniunii Europene). Nu observăm nici o mișcare, doar o lumină palidă la etaj, ca o lumină de veghe. Oare o fi vreun diplomat român la post ? Ne-am propus să facem o vizită, dar nu am avut timp. Asta e, alta dată.

După ce gustăm câte ceva din zecile de feluri puse în fața noastră de o chelneriță îmbrăcată tradițional (rochii lungi, largi, super colorate, care cel puțin mie mi-au adus aminte de rochițele extraterestrilor din comedia „Mars attacks”), ne îmbarcăm și o tulim spre stadionul 1 Mai. Ca orice în Pyongyang, și stadionul trebuie să fie gigantic. Aparent, este cel mai mare stadion din lume – vreo 150.000 de muritori și un nemuritor pot încăpea pe stadion și, de când Maracana și-a pus scaune, a devenit cel mai mare stadion din lume. Mii de oameni roiesc pe jos spre stadionul din nordul orașului. Foarte puține mașini, câteva dubițe, inclusiv a noastră. Noaptea, stadionul strălucește de departe. Este extrem de modern. De departe, seamănă cu stadionul de pe genericul Champions League. Cred că cei de la Champions League s-au inspirat din arhitectura de la Pyongyang – la fel ca regizorii deschiderii olimpice de la Beijing sau ca Mărețul Nostru Conducator, ctitor de clădiri inspirate de fratele Kim. De fapt, imediat dupa Revoluție, ziarele au susținut că Bulevardul Victoria Socialismului (actualul Unirii) și zona adiacentă sunt inspirate din arhitectura de la Pyongyang. Pot să vă spun că nu e adevărat. Dacă ar fi fost adevărat, Bucureștiul ar fi arătat într-un mare fel. Interioarele sunt însă extrem de similare, au fost inspirate cu adevărat din Coreea de Nord.

Primul episod În spatele ultimei cortine de fier: Cum se ajunge în Coreea de Nord

Ne dăm jos la intrarea în stadion… Peste tot grupuri, grupuri, se miscă aproape în pas de defilare… fie ca sunt fete-soldat, marinari, sportivi, copii, dansatori, toți se deplasează în viteza de colo. Intrarea pe stadion se face în ordine, coreenii având un adevărat cult pentru cozile ordonate și liniștite (și în România, exista un cult al cozilor, dar în nici un caz ordonate și liniștite. În Coreea de Nord, inclusiv așteptatul autobuzului în stație se face la coadă, iar când șoferul spune “Până aici, plin”, nimeni nu comentează, deși probabil următorul autobuz vine după o oră. Mersul pe scări pare să fie strict interzis).

Dar să revin la Arirang. Accesul la spectacolul propriu-zis nu e inclus în prețul turului, așa că plătim 30 euro fără să comentăm. Și sunt 30 euro care merită cu vârf și îndesat. Nu poți să nu fi impresionat și să nu rămâi ca la dentist încă din momentul în care intri pe stadion… este copleșitor ! Imens, luminat imepcabil, cu mii de oameni în spatele unor plăcuțe în tribuna de vis-à-vis, alte mii care practic nu se mișcă pe gazon.

Episodul 2: În spatele ultimei cortine de fier: Primele impresii

Ne așezăm pe locurile rezervate turiștilor străini. Ghidul ne reamintește că putem să filmăm și să fotografiem ce vrem, dar fără focus pe figură și nu spre tribuna oficială. The Dear Leader nu e în audiența, iar ce poze facem nu ni le va cere nimeni să le vedem. Suntem totuși oaspeții dragi ai poporului coreean. Despre show nu o să spun prea multe. Trebuie să-l vezi ca să te încredințezi ca așa ceva există în realitate. Cei care au mai prins spectacolele omagiale pentru tovarăsu’, nu se compară – ce a fost în Romania era un soi de joacă de copii realizată de amatorii de la casele de pionieri si șoimi ai patriei… la Pyongyang, deși “artiștii” sunt amatori și ei (ghizii nostrii “jucaseră” și ei în Arirang la diverse vârste în diverse roluri), spectacolul este copleșitor… Practic, se trece în revistă istoria Coreeii, de la începuturile ei legendare, trecând destul de repede prin istoria cunoscută, stăruind apoi pe razboaie (al doilea război mondial, urmat de Războiul Coreii) și terminând cu viața fericită de azi… un spectacol total de lumini și sunet, cu mii, poate mai mult de zeci de mii de participanți uneori… Aproape o mie de copii dându-se pe cap la unison, fețișcane îmbrăcate în militar (dar cu fuste scurte !) dansând cu sabii prin aer, mii de karateka, oameni zburători, lasere, artificii imitând decolarea unei rachete (probabil nucleare), fete-marinar, oameni în costume naționale, totul alert și dinamic… Și la un moment dat, niște oameni care zboara urmați de fascicule de lumina pe deasupra terenului – exact ca la Jocurile Olimpice ! Sincer, am rămas cu gura căscată… și nu numai eu, toți străinii.,. Sigur, știu  ce e în spatele show-ului – muncă la greu, sacrificii, oameni luați cu japca din producție sau școală, dar în calitate de spectator, chiar și avizat nu poți să nu rămâi ca la dentist.

Aflu că mai există o variantă a spectacolului, se numeste Mass Gymnastics și are loc câteva zile mai târziu. Următorul Arirang este săptamâna următoare când noi suntem deja în România. “Vreți să mergeți ?” ne intreabă ghidul. Sigur, cum să nu.

Despre următorii pași în Coreea de Nord, în episoadele viitoare, iar despre calatoriile lui Imperator prin toată lumea, puteți citi la http://www.imperatortravel.blogspot.com.

Tags:



14 comentarii

  1. @Ramona: Mai Ramona tata,cat de necoapta esti ,si tu si alti ca tine care comentati greselile unui articol online,fara sa va ganditi ca nu autorul il scrie propriu zis,ci altii responsabili cu varianta mocca a ziarului.Toti faceti aceiasi greaseala,sariti imediat pe autor,care de fapt este responsabil doar pentru idee!

    • @Jojo – Desi nu ar trebui nici sa iti raspund as fi curioasa totusi, de ce nu as avea mai multe clase decat trenul? Pentru simplul motiv ca am atras atentia asupra unei greseli? Asta este argumentul tau, singurul de altfel? Ai fost intr-un fel jignit/jignita de commentul meu? Cred ca e cel putin pueril sa jignesti numai din frustrare, neavand un temei, un argument.

  2. Imperator are dreptate, Arirang-ul este uluitor. Ca unul care am fost pe zeci de stadioane de-a lungul si de-a latul planetei, spun cu mana pe inima ca nimic nu il poate depasi vreodata in grandoare. Pana la urma e vorba de 150.000 de oameni care se antreneaza luni de zile pentru asa ceva, luati cu arcanul dupa orele de program de la serviciu. Am avut sansa sa vad pe viu si festivitatea de deschidere a JO Beijing 2008, tot ceva fara pereche, dar comparatia cu Arirang nu rezista.

  3. Pingback: Hotelul Yanggakdo, “rezervația” de străini » Think Outside the Box

  4. Serialul este in continuare foarte interesant. Iti multumesc!

    Sper ca la un moment dat vei putea sa ne spui si cat te-a costat totul, incepand de la viza si pana la iesirea din Coreea de Nord. Informatia poate fi extrem de utila celor care s-ar gandi sa-ti paseasca pe urme…:)

  5. Pingback: În spatele ultimei cortine de fier: „Țara dimineților liniștite” » Think Outside the Box

  6. Atentie la” placardele”acelea “meseriasi ai scrisului”.Parca voi erati cei care plangeati ,zilele trecute,pe umarul limbii romane ,batjocorite de toti prostii.Se numesc pancarte,dar voi nu puneti mana pe carte pentru ca ,sunteti destepti si stiti romana.

    • Draga Pasha inainte de a fi ironic pune tu mana pe carte si mai invata!Placarda si pancarta inseamna acelasi lucru(sinonime) diferenta facand-o dimensiunea lor!Ca sa-ti explic babeste placarda este o bucata de carton ,panza etc.pe care este inscriptionat un fragment dintr-o imagine sau lozinca astfel incat manuite coregrafic sa rezulte o imagine imensa(pancarta)!!

  7. Pingback: În spatele ultimei cortine de fier: USS Pueblo – vasul spion » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger