“În sistem, copilul tău se obişnuieşte să nu mai gândească singur”

2

“Până acum un an şi ceva, conceptul de homeschooling mi se părea de neînţeles şi îi consideram pur şi simplu “ciudaţi” pe cei care îl practicau… Desigur, am învăţat, mai târziu, că am avut mari prejudecăţi în acest sens”, mărturiseşte Raluca Schachter, mama unei fetiţe de aproape 9 ani, Melanie, care, în prezent, face educaţie acasă. Raluca are 36 de ani şi este nutriţionist clinic.

 

 

A trăit în SUA în ultimii opt ani, dar acum un an s-a întors în România. “Suntem o familie atipică”, spune ea, “dar cu multe interese, pasiuni şi idei. Vorbim trei limbi în casă: engleza, germana, româna, lucru datorat atât originii noastre, cât şi influenţelor din ultimii ani”. Cum a ajuns educaţia acasă să se numere printre alegerile lor de viaţă, alături de adoptarea unui stil de viaţă sănătos, mai ales după ce, în SUA, Melanie a urmat o şcoală publică, din sistemul de învăţământ? Povestea o aflaţi din destăinuirile Ralucăi.

“În SUA am avut printre vecini şi prieteni o familie care făcea homeschooling cu cei doi copii ai lor; aceştia nu fuseseră niciodată la şcoală, cu toate că părinţii lor erau profesori la şcoli publice. Pe atunci, mi se părea aproape stupidă alegerea lor. Dar, în final, lor şi fostei mele instructoare de yoga din SUA le datorez o mare parte din „iniţierea” mea în homeschooling. Când am decis să ne reîntoarcem în România, pentru un trai mai sănătos, mai liniştit, mai aproape de natură şi de familie, a intervenit această problemă a „şcolii”. Unde îmi voi educa mai departe copilul care tocmai terminase clasa a doua, la categoria avansaţi, la o şcoală publică, unde se impuneau standarde înalte (copil care încă nu vorbea româna şi era mai „american” decât era român)?”, rememorează Raluca gândurile unei mame încă neiniţiate în conceptul de homeschooling, după cum spune chiar ea, o mamă care încerca să găsească o soluţie, în România, mergând, iniţial, pe principiul “conformării la ceea ce este normal aici”. Dar încă de pe atunci o deranjau orele prelungite petrecute de fetiţă la şcoală, încă de la vârsta de 5 ani, “precum şi faptul că pretenţiile academice creşteau vertiginos cu fiecare semestru, că la sfârşitul clasei a doua se instalaseră, deja, o frustrare şi o oboseală care doar prevesteau ce avea să se întâmple mai departe. Progresul academic era echivalat cu introducerea noţiunilor avansate la copii cât mai devreme, într-un ritm cât mai rapid”.

“Melanie nu s-a plâns niciodată de şcoală, dar la sfârşitul clasei a doua deja devenise frustrant ca, după 6 ore de stat în clasă, în care nici nu apucai să mănânci în pauze şi cu atât mai puţin să te joci un joc cap-coadă sau să legi două vorbe cu colegii, urma încă o oră de teme acasă… şi apoi? Timpul puţin care mai rămânea era împărţit între ceva joacă şi citit, pe care îl adoră – a citit tone de cărţi în ultimii 4 ani (în fiecare dimineaţă trebuia să o grăbesc la şcoală, în proteste că „ nu a terminat încă capitolul!”). În America ne-am ales o şcoală mică şi intimă, unde ne cunoşteam toţi, iar învăţătoarea de la grădiniţă şi cea din clasa I şi-au dat foarte multă silinţă să educe copiii „mai altfel”. A fost alegerea lor şi le suntem recunoscători pentru acest lucru. La grădiniţă aveau animale în clasă: o broască ţestoasă mare, acvarii cu peşti, insecte, incubator cu ouă din care au ieşit pui de găină, făceau mereu proiecte amuzante şi învăţau jucându-se destul de mult. Părinţii erau încurajaţi să participe în clasă ca voluntari, lucru care mi s-a părut foarte bun: părinţii puteau vedea cu ochii lor cum se desfăşoară activitatea la şcoală, iar profesorii puteau să se dedice mai mult copiilor şi să facă mai multe activităţi cu ei, cu ajutorul primit”. La sfârşitul perioadei de grădiniţă, copiii de 5 – 6 ani deja citeau şi scriau cursiv şi făceau operaţii de matematică, deşi, rememorează Raluca, pentru unii a fost mai uşoară asimilarea conceptelor abstracte implicate, pentru alţii, mai dificilă. Pentru fetiţa ei, cititul a fost ceva natural (“are un talent înnăscut pentru citit”), dar matematica nu îi place; acum, mama ei caută metode mai amuzante care să îi deschidă apetitul şi pentru matematică, dar este conştientă că, dacă fetiţa rămânea în continuare la şcoală, în sistem, ar fi trebuit să “înghită această materie ca pe o găluşcă amară, în fiecare zi”.

 

 

De ce se consideră o familie atipică? “Pentru că am ales să trăim un stil de viaţă foarte sănătos, cu mâncare sănătoasă, tradiţională, neprocesată, cu respect faţă de Natură şi optând, pe cât posibil, pentru un trai mai sustenabil. În America am trăit într-un mediu destul de intens urbanizat, nu am avut posibilitatea de a pune în practică tot ce ne-am dorit. Dar în weekend-uri, de exemplu, când mulţi dintre amicii noştri alegeau să meargă la Disneyland pentru a suta oară, noi mergeam să vizităm ferme bio şi „petting zoos” – acele grădini cu animale domestice cu care te poţi juca şi pe care le poţi hrăni”. În loc de parcurile de distracţii unde adrenalina ajungea la maxim, familia Ralucăi alegea să viziteze expoziţii, muzee, parcuri. “În clasa a doua, colegele ei aveau deja unghiile făcute şi cunoşteau brand-uri de haine scumpe, în timp ce Melanie era mai interesată de insectele din spatele casei şi joaca cu noroi…Visa la o mică „fermă” a ei, unde totul să fie „mini”, adică cu pui de animale. Începusem să trăim constant astfel de contradicţii şi devenea din ce în ce mai greu”, mărturiseşte Raluca. În acelaşi timp, auzea tot mai multe realităţi despre ce însemna şcoala pe care Melanie ar fi trebuit să o urmeze după clasa a şasea: consum de marijuana, numărul mare de copii din clase, maturizare prea grăbită şi copilărie pierdută.

 

“I can tell you this: if you decide to just abandon your kid at the pool for hours and hours and hours on end, every day, for over a decade, he probably won’t do a lot of swimming. If he doesn’t drown (drowning is a very real possibility, especially if there’s only one lifeguard for every 40 kids), he’ll likely spend more time playing on his iPhone and smoking pot in the bathroom than learning the backstroke” (Matt Walsh)*

 

Raluca afirmă că au existat şi experienţe frumoase în domeniul educaţional, aşa cum l-au trăit ei în SUA: activităţi foarte multe pentru copii – de la yoga la jazz şi înot, care erau preferatele lor, la excursii la muzee de calitate, expoziţii, evenimente, cunoaşterea interactivă a unor domenii variate, plus contactul cu oameni deschişi care i-au marcat, într-un fel sau altul. “Prezenţa comunităţilor bine definite şi spiritul lor civic este ceva ce am admirat întotdeauna şi am perceput ca fiind un lucru foarte benefic, pozitiv. Îmi menţin părerea avută dintotdeauna: America este ţara extremelor şi a contradicţiilor, în toate domeniile. Găseşti cele mai minunate lucruri, dar şi cele mai neplăcute, toate concentrate în acelaşi loc”.

Decizia familiei a fost, în cele din urmă, să se întoarcă în România pentru o perioadă mai lungă de timp şi să experimenteze aici măcar o parte din planurile visate. Au ales o zonă mai liniştită din apropierea Bucureştiului pentru a se stabili (“mai la ţară”, glumeşte Raluca), cu o grădină mare, pe care şi-o doreau de mult timp. Iar pentru Melanie, au început să caute şcoli private din zonă. Însă, analizând aceste şcoli, Raluca a realizat că nu erau ceea ce căuta pentru copilul ei. “Ar fi însemnat o navetă obositoare, o investiţie de bani considerabilă şi o programă super-încărcată, predată, parţial, într-o limbă pe care Melanie nu o stăpânea şi printr-o metodă mult diferită de ceea ce experimentase ea înainte. Nu am vrut să o arunc în mijlocul acestor lucruri, în condiţiile în care era mai important să mă asigur că schimbarea căminului şi a multor altor lucruri care au venit cu aceasta va fi una pozitivă”, mărturiseşte Raluca.

 

Faceţi cunoştinţă cu Raluca şi Melanie, pe leagănul din grădina lor

 

În acest context, ideea homeschooling-ului a venit oarecum de la sine, spontan, în timpul discuţiilor cu familia despre opţiunile educaţionale pentru Melanie. “A fost o alegere pe care am făcut-o când încă eram în America şi a fost percepută drept ceva foarte normal de către cei de acolo. Nu mai este un lucru neobişnuit să faci homeschooling, în America. Există deja atât de multe grupuri, activităţi şi conferinţe organizate pentru homeschooleri, încât a devenit, practic, un fenomen larg răspândit al educaţiei alternative. Restul familiei a fost de acord şi toţi am convenit că aceasta este cea mai bună soluţie, cel puţin deocamdată. Resursele şi informaţiile, în America, în acest domeniu, sunt atât de vaste şi variate (de la materiale, cărţi, suport fizic şi online, atât din partea profesorilor, experţilor în educatie, cât şi a diferitelor organizaţii), încât chiar nu mi-am pus problema că „nu voi avea cum sau cu ce să-mi educ copilul”. În plus, suntem toţi intelectuali în familie şi nu ne-am pus problema că ne vor depăşi cerinţele academice, cel puţin nu la acest nivel”, mărturiseşe Raluca. Apoi, “un progres tehnologic pe care eu îl consider foarte preţios şi extrem de util (unul din puţinele pe care le consider astfel), Internetul, a făcut posibil să punem în practică această schimbare în viaţa noastră. Internetul îmi dă posibilitatea să lucrez online de la domiciliu şi să ofer, astfel, consultaţii complete, indiferent de locul unde se află clientul meu, şi pot asigura inclusiv şi partea clinică, cu teste de laborator, în acest mod”.

“Toate cărţile şi materialele pentru homeschooling le-am cumpărat şi le voi cumpăra online. Extrem de multe informaţii, precum şi grupuri virtuale pentru homeschooling, se găsesc online. Profesorii îţi pot oferi consultanţă online, aşa cum pot şi consilierii educaţionali! Până şi renumita universitate Stanford din California are, acum, un departament de homeschooling pentru liceu în sistem online: prin intermediul unui software special, atât studenţii, cât şi profesorii, participă la clase virtuale unde se pot vedea şi auzi, ca şi când ar fi faţă în faţă. Conducerea universităţii spune că acest sistem este un succes. Ca să nu mai vorbim de multe alte universităţi care îşi rezervă, deja, locuri pentru studenţi care sunt educaţi în sistemul homeschooling, fiind conştiente de creativitatea şi mai buna pregătire pe care aceştia o au – da, este un fapt dovedit statistic”, întăreşte Raluca.

Astfel, în opinia ei, formată după documenare, informare, dar şi experienţă directă, “educaţia alternativă este “un trend” în plină dezvoltare. Sistemul actual tradiţional de educaţie este foarte învechit şi deficient pe multe planuri, iar cei care cred că nu există o lume mare „de partea cealaltă”, o lume nouă, proaspătă, liberă în gândire, a unei generaţii care doreşte să schimbe cu adevărat lumea în mai bine, se înşeală amarnic. Este o lume tangibilă, fără doar şi poate; chiar dacă homeschooling-ul nu este şi nu poate fi pentru toată lumea, educaţia alternativă există şi cei care îşi doresc o schimbare în acest sens pot avea resursele necesare la dispoziţie şi pot alege o variantă care li se potriveşte mai bine”, este concluzia Ralucăi.

După ce s-a documentat şi a discutat cu persoane care practicau educaţia acasă, spune Raluca, a avut “poate una dintre cele mai mari revelaţii ale vieţii mele: că este responsabilitatea MEA să îmi educ copilul, nu a statului. Statul nu îmi va cunoaşte niciodată copilul aşa cum o voi face eu. Statul lucrează pe principiul standardizării şi al „şabloanelor” şi nu ştie cine este copilul meu, ce îşi doreşte el de la viaţă, ce aptitudini are, ce vise, ce planuri, ce gânduri!”. De când s-a născut fetiţa ei, Raluca a îndeplinit, cu succes, şi rolul de “vindecător” al familiei, prin meseria pe care şi-a ales-o (“la noi în familie nimeni nu merge vreodată la doctor şi nici medicamente nu luăm”); “dacă am luat în mâinile mele responsabilitatea sănătăţii pentru întreaga familie, de ce n-aş face-o şi în domeniul educaţiei?”, s-a întrebat ea. “Şi dacă voi reuşi vreodată să trăiesc şi „off grid”, cu atât mai bine!”.

 

“Este o falsă iluzie pe care ne-am creat-o toţi cu „ajutorul” sistemului actual de educaţie: dacă un copil nu stă în fiecare zi într-o clasă cu alţi 20-30 de copii, va deveni un anti-social. Acest subiect a fost deja atât de dezbătut, demontat şi decapitat, încât devine deja agasant că mai este luat în discuţie! Prevăd, însă, că va mai dăinui încă mult timp pe buzele neîncrezătorilor. Ciudat este că părintii văd conglomeratul zgomotos de copii la şcoală drept o necesitate pentru dezvoltarea normală a copilului. Dar când copilul ajunge la vârsta adolescenţei, părinţii încep să se plângă continuu de „anturajul nepotrivit” şi ce influenţă negativă are acesta asupra copilului! Doar ei l-au pus în acel mediu, încă de la 4-5 ani!”.

 

Melanie, fetiţa Ralucăi, a avut o lungă vacanţă de vară la dispoziţie pentru a se obişnui cu ideea schimbării – schimbarea continentului, a ţării, a modului de educaţie. Raluca spune că fetiţei “i-au plăcut în special ideea de libertate pe care o întrezărea, ritmul mai relaxat, timpul mai îndelungat dedicat jocului şi altor activităţi mai variate. Nu a fost deloc şocată sau prea tristă că nu mai merge la şcoală! A fost puţin tristă, la început, pentru prietenii lăsaţi în America (dar care nu erau cei cu care mergea la şcoală!), dar şi-a făcut câţiva prieteni în România, a început un curs de artă, unul de dans, a învăţat noţiuni de bază în română, dar şi germană, destul de repede; are, acum, o grădină mare, o broscuţă ţestoasă, două găini şi un câine, care o bucură tare mult, cu care se joacă şi pentru care munceşte, efectiv, cu drag şi spor în fiecare zi!”. Cât despre obişnuinţa cu mama pe post de dascăl, nici aceasta nu a fost o problemă: “Deja lucram cu ea de când avea 3 ani, pe cărţi cu activităţi educaţionale, teme şi multe alte proiecte. I-am fost alături cam tot timpul când a avut ceva de învăţat. Astfel, fiind foarte implicată în educaţia ei încă de la început, practic nici nu am simţit prea mult „trecerea”, spune Raluca.

Amândouă au descoperit, chiar spre mirarea lor, că pot parcurge foarte multe lucruri în jumătate din timpul petrecut la şcoală, că nu mai există acei “timpi morţi” care apar inevitabil la orele din sistemul clasic. Iar Melanie nu o consideră pe Raluca “profesoara” ei. “Nu sunt de cealaltă parte a baricadei, încercând să-i torn pe gât, cu forţa, polonicul de informaţie. Nu este nici o competiţie, aşa cum se întâmplă în şcolile tradiţionale. Nu facem „concursuri” cu premii, unde cei care câştigă trebuie să-i calce în picioare pe cei care pierd. Noi ne străduim să formăm mai mult o echipă de cercetare, încercăm să păstrăm vie mirarea. Apoi, angajăm în activitatea noastră educaţională şi alte persoane şi surse de informare, pentru că aşa va fi şi în viaţă: trebuie să înveţi să colaborezi şi să comunici cu o diversitate culturală, de diferite vârste şi să obţii informaţii în moduri variate, pentru a ajunge la un rezultat pozitiv şi constructiv”.

 

 

Anul acesta a fost primul an de educaţie acasă pentru Melanie – practic, a terminat clasa a treia, dar după o metodă independentă. “Am vrut să ne facem încălzirea şi să ne acomodăm, să învăţăm mai multe despre această metodă şi să îi acord şansa să îşi descopere cu adevărat pasiunile şi abilităţile. Pe parcursul acestui an, am observat lucruri interesante:  la început, parcă a fost deranjată, într-un fel, de libertatea pe care i-am acordat-o. I-am propus să vină cu idei despre proiecte pe care şi-ar dori să le facem împreună, să-şi aleagă ce fel de subiecte ar dori să aprofundeze, cum să-şi organizeze timpul etc. Mi-am dat seama că intrase în modelul copilului educat la şcoala tradiţională: stai în bancă şi-ţi spunem noi ce să faci, cum să faci şi cum ar fi mai bine să gândeşti. Până când nu experimentezi acest fenomen ca părinte, în postura de „dascăl în homeschooling”, nu cred că îţi poţi da cu adevărat seama de gravitatea acestui lucru! Am avut foarte neplăcuta senzaţie că o deranja dacă îi sugeram să gândească singură! Desigur, lucrând cu răbdare la acest aspect, lucrurile s-au schimbat considerabil pe parcurs”, rememorează Raluca.

Acum, dacă ea are mai mult de lucru, fetiţa ei îi propune să facă “şcoală” singură. Iar la finalul zilei vine să îi arate ce a făcut: povestiri scrise de ea, capitole citite, din istoria antică (“care îi place foarte mult”) sau din ştiinţe sociale, proiecte inedite de astronomie, artă, geografie. “Iar ştiinţele naturii le pune în practică în fiecare zi şi sunt în topul preferinţelor! A acumulat deja foarte multe informaţii în acest domeniu de când era mică, pentru că o pasionează mult animalele, insectele, tot ce ţine de pământ, oceane, natură. Matematica o lasă mereu la urmă, dar, din conştiinciozitate, face şi aici exerciţiile de rigoare, iar eu îi explic ce nu înţelege”. Un aspect important pe care mama fetiţei îl subliniază atent este că, la început, a avut temerea că ea şi fiica ei se vor “sufoca” petrecând atât de mult timp împreună, că se vor sătura de rutina zilnică. “Marea surpriză a fost că această situaţie ne-a făcut, de fapt, să fim şi mai apropiate decât înainte, iar relaţia noastra s-a îmbunătăţit simţitor pe toate fronturile! Chiar dacă zilele noastre sunt în continuare foarte ocupate, este o atmosferă mai relaxată, ştiind că am ieşit din acel ritm nebun şi din cursa contra-cronometru în care ne aflam la şcoală”.

Pentru Melanie, o zi obişnuită începe cu lectura ei preferată, apoi trece, alături de Raluca, la subiectele propuse (şi-au făcut un fel de orar pentru a putea menţine un echilibru, dar acesta este flexibil, se poate modifica în funcţie de situaţii şi circumstanţe). Există zile mai uşoare şi zile mai dificile, când trebuie să se gândească la metode noi de a aborda unele lucruri sau la căi mai eficiente de comunicare între ele. Dar “faptul că avem această flexibilitate şi libertatea de a ne organiza timpul şi ce anume dorim să aprofundăm este un lucru extraordinar, poate cel mai extraordinar din tot acest concept! Îţi dă, cu siguranţă, acel sentiment de „empowerment”, de încredere în tine însuţi, că POŢI fi propriul stăpân şi îţi poţi alege calea în viaţă”. Totodată, Melanie urmează un curs de dans şi unul de artă, iar Raluca analizează ofertele taberelor de vară şi atelierelor pentru copii. În plus, fac multe excursii şi gândesc itinerarii variate, pe care să le exploreze.

 

„One should guard against preaching to young people success in the customary form as the main aim in life. The most important motive for work in school and in life is pleasure in work, pleasure in its result, and the knowledge of the value of the result to the community” (Albert Einstein)**

 

În toamnă, Melanie va trece, practic, în clasa a patra, iar Raluca se gândeşte să o înscrie la o şcoală – umbrelă: “Am ales Calvert, o şcoală din Maryland care funcţionează în acest sistem homeschooling, având, însă, şi o şcoală privată, acolo. Au o vechime de 100 de ani, ei au fost, practic, printre pionierii sistemului de educaţie la distanţă. Pe timpuri, trimiteau prin poştă manualele familiilor de americani care plecau în străinătate. În prezent, mi se pare o sursă completă şi variată pentru acest tip de educaţie pe care l-am ales şi oferă un sprijin de calitate şi complet în acest sens, de la materiale şi resurse cât mai diverse, la profesori, consiliere, la diplome şi note (dacă le doreşti), lăsându-ţi, însă, libertatea de alegere. Curriculum-ul lor este pe gustul nostru şi Melanie este curioasă să începem cu ei, dar nu înainte de a se bucura de lunga vacanţă de vară, bineînţeles!”.

Raluca mărturiseşte că ea a fost, ca milioane de alte persoane, produsul şcolii publice şi al facultăţii tradiţionale, astfel că acum, din postura în care este, experimentând un model cu totul diferit, poate face o comparaţie reală: “Practic, învăţ alături de fiica mea, învăţăm împreună şi îi spun că învăţarea nu se va sfârşi niciodată, este parte din viaţă”. Din păcate, oferta educaţională alternativă în România nu este deloc una bogată, în acest moment, după cum a remarcat şi Raluca: “Sunt puţin centre educaţionale şi interactive de calitate pentru copii, nici sportul nu mi se pare prea accesibil, ca răspândire, şi nici variat; dar şi dacă ar exista, poate nu ar fi frecventate, dat fiind că toţi copiii sunt, în mare parte a timpului, la şcoală şi la teme. Iar activităţi precum grădinăritul, fotografia, yoga, alpinismul, acţiunile de voluntariat, nu prea au căutare”.

Specialistul în nutriţie şi-ar dori ca, împreună cu Melanie, să facă parte dintr-un grup de homeschooleri, care să se întâlnească regulat pentru a lucra împreună la proiecte şi a se juca împreună, după modelul american. “Însă am observat că mulţi români îşi păstrează mentalitatea de oameni singulari şi preferă să caute activităţi doar pentru familia şi copiii lor, nu neapărat să facă echipă. Se vorbeşte mult, se face puţin. Şi mi se pare ridicol şi inutil că, în astfel de cercuri ale fanilor şi practicanţilor de homeschool din România, discuţiile mai înfocate se bazează pe contradicţii despre ce stil de homeschool /unschool este mai bun şi dacă o familie face cu adevărat sau nu homeschooling şi alte astfel de discuţii „filosofice”, prea puţin practice. Nevoia reală de înfiinţare a unor grupuri funcţionale, unde familiile de homeschooleri să se întâlnească şi care să lucreze în beneficiul copiilor, îmbogăţindu-le mai mult experienţele de zi cu zi, ar trebui să fie, în opinia mea, prioritatea”, consideră ea.

Raluca este conştientă (la fel ca toate mamele intervievate până acum în legătură cu educaţia acasă, aspirante sau practicante ale metodei) că “educaţia acasă nu poate fi pentru toată lumea. Este aproape imposibil, în societatea în care trăim în prezent. Mulţi părinţi cred că îşi doresc o educaţie acasă pentru copiii lor şi visează cu ochii deschişi la asta, dar chiar nu îşi pot permite: ori sunt obligaţi să muncească departe de casă, ambii parinti, ori nu au nici familie care să îi ajute, sunt bolnavi sau nu se simt în stare etc. Sunt tot felul de motive şi o parte sunt de înţeles. S-ar cere cu disperare, însă, o mare revigorare a sistemului actual educaţional, aşa cum s-a întâmplat în ţările nordice. Va fi posibil? Personal, nu prea cred că va fi posibil în viitorul apropiat. Dar cred că vor începe să apară mai multe şcoli private care vor încerca să ofere o metodă alternativă de educaţie. Însă cât de accesibile sau calitative vor fi acestea, nu ştiu. Dar homeschooling-ul este pentru cei care au un grad de flexibilitate în profesia lor, care sunt dispuşi să înveţe cot la cot cu copiii în acest proces, cărora nu le este frică de schimbare, de a înota împotriva curentului, de a întâmpina dificultăţi. Homeschooling-ul este pentru cei care au curaj să iasă din matriţele în care au crescut, ca să ofere altceva copiilor lor; este pentru cei care doresc să devină cât mai independenţi”.

 

 

Resurse: Matt Walsh

Foto Raluca şi Melanie Schachter: Arhiva personală Raluca Schachter

 

* “Iată ce vă pot spune: dacă decideţi să vă abandonaţi copilul la piscină ore în şir, în fiecare zi, mai bine de un deceniu, probabil că el nu va înota foarte mult. Dacă nu se va îneca (o posibilitate destul de ridicată, dat fiind că există un salvamar la 40 de copii), cel mai probabil va petrece timpul jucându-se pe iPhone-ul lui şi fumând marijuana în baie, decât să înveţe înotul pe spate”.

** “Ar trebui să ne ferim de a le ţine predici tinerilor despre succes ca fiind principalul scop în viaţă. Cea mai importantă motivaţie pentru activitatea de la şcoală şi din viaţă, în general, ar trebuie să fie plăcerea muncii, plăcerea rezultatelor şi înţelegerea valorii rezultatelor pentru comunitate”.

 

 

Din aceeaşi serie:

“Lucrurile pe care le ştiu cel mai bine nu le-am învăţat niciodată în şcoală”

Educaţia acasă: homeschooling şi unschooling

Cât te costă să îți educi acasă copilul?

Cred că educația adevărată, care contează și care rămâne, se face în familie”

Școlile ar trebui să fie ca niște biblioteci, nu ca niște închisori

“Copiii educați acasă sunt obișnuiți de mici să ia decizii, să fie responsabili, să meargă pe drumul ales de ei”

„Copilul educat acasă nu stă în casă. Termenul de homeschooling s-ar traduce mai bine prin educaţie de casă: tradiţională, curată, cu ingrediente naturale”

„Educaţia nu poate fi realizată în absenţa libertăţii şi a respectului deplin pentru personalitatea fiecăruia”

Educaţia obligatorie nu înseamnă şcolarizare obligatorie

Viaţa ca o simulare

Alegerea viitorului pentru copilul unui downshifter: şcoala în sistem sau educaţia acasă?

Şcoala de acasă le surâde cititorilor

Mai are valoare şcoala românească? Şcoala de stat vs Homeschooling

De ce îmi învăţ copiii acasă


2 comentarii

  1. Din pacate, in Romania homeschoolingul nu este recunoscut iar copilul nu isi va putea echivala cunostintele dobandite pe cont propriu prin examene formale gen Capacitate sau Bacalaureat (decat daca are certificat de handicap iar dizabilitatea nu-i permite accesul la scolile publice). Anumite profesii reglementate si formalizate nu pot fi practicate fara aceste studii – si aici ma refer la profesii liberale in general (medicina, dreptul, arhitectura, etc).

  2. Cat e taxa anuala pt scoala umbrela din Maryland? Vreau sa compar cu toate taxele platite la scoala ( termopan, proiector, fondul clasei etc)

    Cat costa (in efort dar si in bani) echivalarea in clasa a11a, sa zicem, pt a introduce copilul in liceul traditional romanesc?

    Cate activitati are copilul ziua si unde? Daca se poate sa scrie si preturi. Ati gasit si tabere? scouturi? etc

    Sunteti dispusa sa impartiti cartile adunate pt homeschooling? Un fel de biblioteca gratuita (un blog de ex.) cu sortare pe varsta, preferinte etc.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger