În premieră, guvernul chinez a anunțat ”cod roșu” de poluare a aerului din Beijing

0

Săptămâna trecută, vă spuneam că, în timp ce marile puteri ale lumii discută la Paris cum să reducă poluarea la nivel global și să contracareze astfel schimbările climatice, locuitorii Beijingului sunt nevoiți să poarte măști atunci când trebuie să iasă din casă. Deși meteorologii se așteptau ca vălul de smog care a cuprins orașul să se disipeze la mijlocul săptămânii trecute, la mai bine de o săptămână de la anunțarea codului portocaliu de poluare, guvernul a instaurat, pentru prima dată, cod roșu.

Imaginile surprinse recent în capitala chineză cu greu par desprinse din realitatea zilelor noastre: vizibilitatea este extrem de scăzută, întregul oraș e îmbăiat într-o ceață toxică, de culoare cenușie, iar puținii care se încumetă să iasă pe stradă poartă măști de protecție. La începutul acestei săptămâni, autoritățile locale au declarat un index de poluare a aerului de 308, ceea ce ar presupune, printre altele, ca oamenii să nu iasă afară.

Ieri, toți copiii din Beijing au stat acasă, în condițiile în care peste 3.200 de școli și grădinițe ale metropolei au fost închise. De asemenea, un număr considerabil de fabrici au fost închise, pentru a facilita dispersarea vălului de smog coborât peste oraș. ”Poluarea aerului este o mare problemă pe care, la început, cu toții ma ignorat-o, în timp ce ne concentram pe dezvoltarea economică. Acum plătim pentru asta,” a declarat pentru The New York Times Wang Bei, lector universitar care locuiește la Beijing.

Odată anunțat ”codul roșu,” primarul Beijingului a inspectat câteva șantiere de construcții, pentru a se asigura că sunt închise, precum și parcarea unei clădiri guvernamentale, pentru a verifica dacă 30% din totalul mașinilor erau, după cum impune legea codului roșu, nefolosite.

Organizațiile internaționale au salutat decizia oficialilor chinezi de a instaura codul roșu, dovadă a seriozității cu care este tratată, mai nou, la Beijing, poluarea aerului. Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din China au susținut, la rândul lor, această decizie, menită să reducă riscul îmbolnăvirii, extrem de ridicat. În 2010, OMS a arătat că în China au murit, din cauza poluării aerului, 1,2 milioane de cetățeni, adică 40% din numărul total de morți.

Principalul factor care a condus la această ”aerpocalipsă,” după cum a numit-o presa occidentală, este arderea intensivă a combustibililor fosili, în speță, a cărbunelui. În același timp, în cadrul conferințelor climatice de la Paris, delegația chineză discută în continuare măsurile pentru reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea dependenței de cărbune.

Un nou raport Greenpeace arată că pentru limitarea efectelor dăunătoare asupra climei pe glob, e nevoie și ca emisiile de la termocentralele pe cărbune din UE să fie reduse într-un ritm de trei ori mai rapid decât cel actual. Raportul “Sfârșitul unei ere – De ce fiecare țară europeană are nevoie de un plan de eliminare a cărbunelui”, realizat de Greenpeace Marea Britanie și Climate Action Network (CAN) Europe, conchide că avem nevoie de măsuri accelerate de tranziție spre energie regenerabilă pentru respectarea obiectivului ce vizează evitarea creșterii temperaturii globale cu 2 grade, valoare acceptată la nivel mondial, în contextul încălzirii globale.

Greenpeace le cere liderilor europeni să rezolve problema poluării de la termocentralele pe cărbune prin stabilirea de planuri naționale și a unor termene pentru eliminarea cât mai accelerată a cărbunelui din sectorul energetic. Marea Britanie a devenit recent prima economie din grupul G20 care a anunțat un astfel de plan pentru închiderea tuturor termocentralelor pe cărbune până în 2025.  Aceasta a fost precedată de o decizie similară în Austria, care a decis să închidă ultima termocentrală până în 2025. De asemenea, Finlanda s-a angajat deja să elimine treptat cărbunele până în anul 2020. În România, cele 14 termocentrale pe cărbune au fost responsabile pentru 18% din emisiile de gaze cu efect de seră în anul 2014, arată un comunicat Greenpeace.

Sursa: The New York Times


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger