În Piața Universității pentru Roșia Montană

15

Unul dintre cele mai scandate sloganuri din Piața Universității este “Vrem cianură pentru dictatură”, iar imaginea Campaniei Salvați Roșia Montană este printre cele mai vizibile. Opozanții proiectului minier de la Roșia Montană cer sănătate pentru oameni, pentru mediu, pentru patrimoniu, iar Roșia Montană le include pe toate.

“Autorităţile statului au sprijinit permanent, prin omisiune şi părtinire flagrantă, un proiect minier cu implicaţii distructive şi ireversibile asupra vieţii oamenilor şi a mediului înconjurător. Prin această atitudine, autorităţile şi-au demonstrat incapacitatea gravă de a respecta prevederile legale în vigoare. În ultimii ani, mii de oameni din întreaga ţară şi din lume s-au alăturat campaniei Salvaţi Roşia Montană, iar rezultatele sunt uimitoare. Spiritul civic manifestat ne îndreptăţeşte să afirmăm cu mândrie, că prin sprijinul fiecăruia dintre noi, reuşim să continuăm şi să dezvoltăm cea mai mare campanie de mediu şi socială din România”, susțin reprezentanții Campaniei Salvați Roșia Montană.

Iată care sunt revendicările acestora:

1. Deblocarea procedurilor de includere a Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO;

2. Respingerea proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private să exproprieze de bună voie în numele statului;

3. Neemiterea acordului de mediu pentru proiectul minier cu cianuri propus la Roşia Montană

4. Adoptarea propunerii legislative care prevede interzicerea utilizării cianurii în minerit

5. Respingerea tuturor iniţiativelor de declarare a zonei Roşia Montana ca zonă mono-industrială, rezervată exclusiv implementării proiectului minier al companiei Roşia Montană Gold Corporation.

Aceștia mai recomandă consultarea kitului de nesupunere civică înainte de a merge în Piață, deoarece participarea la manifestaţiile şi demonstraţiile în sprijinul Roşiei Montane este un drept garantat.


15 comentarii

  1. incepuse asa de frumos toata miscarea de protestare, pana cand a devenit clara incercarea de hijacking pe care o faceti si care a trimis acasa o gramada de oameni. Felicitari, daca continuati in ritmul asta o sa ramaneti doar voi 15 sau cati sunteti la proteste, ca de fiecare data. Ati transformat totul intr-un concurs de cine urla mai tare intre voi si alte grupari “dezinteresate”. Ca sa mergi la un protest impotriva guvernului cu cerinte impotriva unei singure companii comerciale cred ca e cel mai puternic semn de ipocrizie, mai ales in conditiile in care multi oameni erau acolo din cauza conditiilor grele de viata, a saraciei, a somajului, lucruri pe care voi le promovati, pentru Rosia Montana si nu numai!

  2. Draga Amalia,

    Exista doua variante: fie nu esti informata in legatura cu consecintele reale ale proiectului minier (si in acest caz te-as ruga sa citesti pe site-ul de mai jos argumentele contra proiectului pentru a-ti putea face o parere in cunostinta de cauza), fie esti platita de cei de la RMGC pentru a le face jocul. In prima situatie am toata intelegearea pentru faptul ca ai fost manipulata de reclamele RMGC, in a doua mi-e tare mila de tine. Oamenii care isi vand sufletul sunt doar niste cadavre vii

    http://rosiamontana.org/categorii.shtml?x=30357&cmd%5b297%5d=c-1-30357&cmd%5b292%5d=x-298-30357&set%5b290%5d=selected-30357

    • daca tu crezi ca exista numai argumente contra, in cazul asta te felicit pentru modul de informare, ignora realitatea si alege doar ce vrei, nu si ce conteaza. Asta spune multe despre veridicitatea parerii tale.

  3. Draga Sorin,

    Miscare de proteste a fost pornita si de cei care sunt impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. Suntem acolo din prima zi si vom fi acolo pana in ultima zi. Spre deosebire de USL, noi nu ne bagam pe protestul altora care nu ne doresc, ci l-am pornit pe acesta impreuna cu alte grupuri de oameni nemultumiti.

    Noi suntem Piata Universitatii, nu cei care se uita la televizor!

    • Draga Name (required), ati pornit langa alte grupuri de oameni nemultumiti, nu impreuna, pentru ca nemultumirea lor nu are nicio legatura cu nemultumirea voastra. Ati speculat momentul si ati reusit sa trimiteti acasa grupuri de oameni nemultumiti prin aroganta asta “noi suntem Piata Universitatii”, ati reusit sa reduceti valoarea unor proteste autentice.

      • Ba din contră, au adăugat plusvaloare şi autenticitate protestelor.

        Nemulţumirea noastră e îndreptată împotriva celor care au favorizat acest proiectul minier RMGC încălcând flagrant deciziile Curţiilor de Apel. Respectiv împotriva preşedintelui Traian Băsescu, care face lobby pentru companie privată şi a guvernului actual – în mod special împotriva Ministrului Culturii, Kelemen Hunor, care a semnat avizul de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic, încălcând decizia definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Brașov (2007) care a anulat certificatul anterior de descărcare arheologică.

        Cerem demisia acestor persoane din funcţiile publice pe care le deţin, întrucât slujesc interese străine binelui public, iar prin acţiunile lor abuzive au înlesnit implementarea unui proiect minier privat care va aduce prejudicii ireparabile patrimoniului natural şi cultural al ţării noastre şi va periclita grav sănătatea publică.

        • ai punctat bine doua lucruri. 1. ca e nemultumirea voastra. adica nu a celor din piata. Si prin impunerea acestei nemultumiri ati gonit o gramada de oameni, i-ati facut sa ramana acasa. felicitari pentru asta, ati contribuit, impreuna cu partidele politice, la distrugerea a ceea ce a fost probabil prima miscare autentica. al doilea lucru e ca persoanele din functie publica nu au vazut de binele public. pentru ca nu au pornit inca proiectul de la Rosia Montana, doar il amana de ani de zile.

      • Draga Sorin,

        Noi am pornit protestele din Piata Universitatii impreuna cu cei din alte grupuri cu care ne solidarizasem dinainte, pt. ca aveam o cauza comuna, sa luptam impotriva sistemului actual si a intregii clase politice (oprirea proiectului minier este numai o parte a ceea ce ne dorim). Nu eram la prima actiune impreuna (prima a fost in data de 10 decembrie 2011, Ziua Drepturilor Omului, cand aproape toti participantii prezenti, vreo 30, au fost ridicati din Piata Universitatii de jandarmi si amendati). Faptul ca ne-am strans din nou cu ocazia demisiei dlui Arafat nu a insemnat decat perseverenta in continuarea luptei. De asemenea, eu i-am sugerat Amaliei sa citeasca si argumentele contra, nu numai pe cele in favoarea proiectului pt. ca de obicei oamenii nu le stiu decat pe acelea si isi formeaza o parere fara a fi in cunostinta de cauza. In niciun caz nu cred ca ar trebui sa cunoasca doar argumentele contra.
        Nimeni din cei care au vrut sa vina in Piata Universitatii nu a fost descurajat, exceptand politicienii si partidele care vor sa isi faca propaganda. Noi ne dorim sa fim cat mai multi.
        Daca ai participa intr-una din seri la protest, cred ca ti-ai schimba punctul de vedere. Atmosfera este incredibila, iar oamenii foarte deschisi si prietenosi (poate cu exceptia jandarmilor).
        Te asteptam,
        Daniela

  4. Draga postaci rgmc (cel mai probabil doi) aveti dreptate sa fiti ingrijorati. Daca pica betivul, primiti si voi un sut in coor de nu o sa puteti merge bine cateva zile.

Reply To gigel Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger