În pat cu dușmanul: Postludiu românesc la bătaia cea de toate zilele

1

Până săptămâna trecută, România a fost singura ţară din Uniunea Europeană care nu beneficia de un cadru legal adecvat pentru prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă domestică. Subiectul, strecurat pe agenda guvernamentală doar când scandalurile conjugale au erupt public, lăsând în urmă contuzii, sânge şi morţi, a definit ani la rând ignoranta decidenţilor politici în materie de politici publice anti-abuz.

 

de Oana Dan (România de la Zer0)

Poate, acum, o lege noua să trateze simptomele violenţei domestice, într-un sistem care continua să sufere de subfinantare cronică? În ultimii 22 de ani, despre violenţa domestică s-a vorbit doar atunci când scandalurile conjugale au sfârşit în tragedii. La Bucureşti, s-au succedat guverne şi prim-miniştrii, preşedinţi şi consilieri, s-au schimbat gărzi în Parlament, dar violenţa domestică a lipsit din toate agendele politice.

De fiecare dată, ignoranta a crescut direct proporţional cu datele statistice ale abuzurilor casnice. Şi a crescut până s-a făcut suficient de mare pentru că un angajat al Ministerului de Interne să-şi execute soţia într-un coafor din centrul Bucureştiului. Cu patru zile înainte să fie ucisă, victima depusese plângere la Poliţie împotriva bărbatului.

Între dezbaterile de cafenea despre introducerea pedepsei cu moartea sau interpretarea juridico-filosofica a  regimului armelor şi muniţiilor, crimă agentului Gheorghe Vladan risca să nu fie percepută ca fiind ceea ce, în mod esenţial, este: simptomul violent al unui sistem care a eşuat la toate capitolele ce ţin de protecţia femeilor abuzate de partenerii de viaţă. Un sistem clădit, ani de zile, pe o lege şchioapă care abia a fost amendată. Victimele violenţei domestice n-au beneficiat niciodată de protecţie reală, susţin reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale care se lupta cu fenomenul.

Mai mult, deşi nouă lege reaşază fundamentele combaterii fenomenului, permiţând femeilor abuzate să ceară ordine de protecţie şi restricţie şi garantându-le accesul gratis în sistemul de consiliere şi adăpostire creat de stat, subfinantarea acută ameninţa să „conserve” actualitatea abuzului conjugal. În România există doar 53 de centre care oferă asistenţă şi consiliere victimelor violenţei domestice. Doar 37 dintre ele furnizează şi găzduire, dispunând, în total, de 699 de locuri, conform cifrelor furnizate de Ministerul Muncii şi Familiei. Acestea – atenţie sunt judeţe unde nu există niciun astfel de centru! – nu acoperă însă decât 4% din nevoile victimelor abuzurilor, susţine Oana Băluţa, preşedintele Centrului Filia , care lupta de peste un deceniu pentru respectarea drepturilor femeilor în România.

Preludiu românesc: lipsurile

În 2012, România are de cheltuit 630.000 de euro pentru combaterea violenţei domestice. Recitiţi cifrele!, 600.000 de mii de euro a costat moftul mediatic al Monicăi Iacob Ridzi de la Costineşti. Sau centrele de informare turistică ale Elenei Udrea de la Arbore, Iacobeni şi Panaci. Sau cele 32 de maşini achiziţionate recent de Radioul public. „Lipsurile sunt instituţionale: nu există adăposturi pentru victimele violenţei, nu avem o instituţie care să coordoneze vreo strategie în domeniul combaterii violenţei de gen şi să monitorizeze ceea ce se întâmplă. Avem mai multe instituţii cu atribuţii disparate care nu prea par să comunice între ele”, explica situaţia Oana Băluţa. Iar peste toate aceste goluri a picat ca un asteroid comasarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANPF) cu Direcţia de Protecţie a Copilului, ceea ce arata „o regândire a priorităţilor politice în defavoarea respectării drepturilor femeilor”. Moartea ANPF, hotărâtă în 2011, este într-adevăr un semnal negativ: colectarea datelor statitistice, care permitea urmărirea fenomenului violenţei domestice, trece acum la capitolul „şi altele”.

„Înainte de anul 2003, introducerea violenţei în familie pe agenda politică a fost o adevărată luptă pe care a dus-o societatea civilă.Transformarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei reprezintă un regres. Nu ne este clar ce face acum Direcţia din Ministerul Muncii la nivelul activităţilor ‘cuantificabile’ în domeniul violenţei de gen”, Oana Băluţa, preşedintele Centrului Filia pentru studii de gen

Statistica Poliţiei Romane indică faptul că în 2010 – ultimul an pentru care există raportări – s-au înregistrat peste 12.000 de cazuri de violenţa domestică. Cifra indică o creştere de 26% faţă de anul anterior. Acestea sunt însă doar cazuri înregistrate oficial, numărul real al victimelor violenţei domestice fiind de câteva ori mai mare. Acum doi ani, cifrele prezentate la un simpozion ministerial indicau faptul că peste 1,2 milioane românce sunt agresate în familie, în vreme ce doar 1% depun plângeri în instanţă împotriva partenerilor violenţi.

Poliţia defineşte violenţa domestică orice „act vătămător, fizic său emoţioal, petrecut între membrii unei familii”.

Prima călătorie peste ocean: problema

La începutul anilor ’80, Donna Ferrato,  o tânără fotografa din SUA, şi-a propus să documenteze plăcerea, petrecând mult timp în compania unor cupluri de swingeri (cupluri care îşi schimbă partenerii sexuali) în încercarea de a devoala şi surprinde decorul aventurilor sexuale. E 1982, în New Jersey, iar Michael Jackson abia a lansat pe piaţa legendarul album „Thriller”. Unii dintre noi nici nu existăm pe vremea aceea! Donna Ferrato avea 33 de ani şi se visă cel mai bun fotograf erotic din lume. O noapte avea să îi schimbe, însă, destinul profesional. Din baia unei vile a unor bogătani de New Jersey urmărea preludiul unei partide de sex, prinzând imagine după imagine, când bărbatul a început să ţipe şi să-şi lovească partenera. Donna şi-a încleştat mâna pe aparat. Simţea cadrul rece pe obraz şi un fior greu în trupul încordat, cum stătea sprijinită de un colţ al băii. Se vedea în oglindă şi fotografia, aproape în stare de şoc. Când bărbatul  a ridicat mâna să o lovească a doua oară pe femeie, Donna l-a apucat de braţ, cerându-i să se oprească. „O să-i faci rău”. El a trântit-o şi a şuierat: „Nu-i fac rău! E soţia mea! Ştiu ce putere am asupra ei şi trebuie să înveţe că nu mă poate minţi”.

În acea seară, Donna Ferrato a luat o decizie capitală: să schimbe viaţa femeilor abuzate, să le ajute să iasă din relaţiile grele şi să le ofere cadrul legal care să le protejeze. În următorii ani a documentat masiv violenţa domestică, trăgând mii de cadre cu scene de bătăi. După un deceniu a scos cartea „Living with the enemy” , care s-a vândut în zeci de mii de exemplare în întreaga lume.

Interludiu românesc: nouă lege

Pe 8 martie 2012, Legea privind combaterea violenţei în familie, care prevede, pentru prima dată în România, dreptul victimei de a cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu. Noul act normativ arata că „victima violenţei în familie are dreptul la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenta medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenta juridică gratuită”. Mai mult, agresorii vor fi obligaţi să suporte cheltuielile medicale, de judecată şi cele ce derivă din adăpostirea victimelor.

Ordinul de restricţie îi interzice partenerului violent să se apropie la mai puţin de 200 de metri de persoană vătămată, să o caute sau să îi scrie, timp de doi ani. De asemenea, legea prevede şi amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăposturi sau pentru refuzul acordării asistenţei medicale victimelor. Normativ totul arata în regulă.

În realitate, însă, să propteşti un stâlp normativ într-un domeniu finanţat cu sume ridicole e salutar şi insuficient. Anual, mii de femei au nevoie de un loc într-un adăpost. Sistemul le pune la dispoziţie 37 de adăposturi cu 699 de locuri. Dintre acestea, unele se afla în subordinea Serviciilor Publice de Asistenţă Socială, 15 sunt private, iar unul este dezvoltat în parteneriat public-privat.

A doua călătorie peste ocean: strategia

Donna Ferrato şi-a dedicat ultimii 30 de ani încurajării femeilor să părăsească relaţiile abuzive. Primul deceniu al acestei munci titanice s-a concretizat într-o carte, „Living with the enemy”. Ferrato a contribuit la stimularea construirii cât mai multor adăposturi de-a lungul Statelor Unite, la înăsprirea legii în ceea ce îi priveşte pe agresori, dar şi la înfiinţarea de centre de reeducare a bărbaţilor violenţi. Din fotograf s-a transformat în apărător al drepturilor femeilor, ţinând sute de discursuri pe acest subiect. Ca urmare a muncii ei, municipalitatea din New York a decis că ziua de 30 octombrie 2008 să îi fie dedicată.

În cele peste 11.000 de zile de când o frământă această problemă, Donna Ferrato, acum în vârstă de 63 de ani, n-a putut să scape de două întrebări simple la care încă nu a găsit răspunsurile satisfăcătoare.

Dela0.ro: După ce aţi plonjat în fenomenul violenţei domestice şi aţi cercetat toate unghiurile problemei timp de 30 de ani, care credeţi că sunt soluţiile rezolvării ei?

Donna Ferrato: Cea mai la îndemână şi simplă soluţie este să pleci dintr-o relaţie abuzivă de la prima erupţie violenta. Dar asta ar însemna să fii mereu în gardă, să nu îţi poţi urma inima, să nu te poţi încrede în persoana iubită. Dragoste plus pericol, asta este o combinaţie potentă, într-adevăr. Eu îmi doresc ca societatea să fie mai deschisă la ideea de a restrânge libertatea de mişcare a agresorilor.Să le punem numele într-un registru naţional al violenţei, ca să le putem urmări mai bine mişcările. Sau măcar să fie pedepse mai aspre: mulţi ani de închisoare şi lungi programe de reeducare. Cred că în clipa în care un bărbat devine violent cu partenera, cu familia, trebuie scos din circulaţie, monitorizat constant, zi de zi. Eu am ajuns să cred că societatea trebuie reeducata să nu mai dea vina pe femei. Din acest motiv mi-ar plăcea ca asta să devină un subiect despre care să se vorbească mai des şi mai uşor.

Dela0.ro: Le este greu femeilor să părăsească relaţiile abuzive?

Donna Ferrato: Deşi nu există o regulă generală, cel mai adesea femeile rămân cu partenerii agresivi de teamă, din disperare sau chiar din dragoste. Societatea în care trăim e strâmbă, oferă un model încântător al femeii care are un iubit gelos şi posesiv. Pentru mine întrebarea este de ce se poartă bărbaţii aşa, de ce le fac atâta rău femeilor? Imaginează-ţi o relaţia abuzivă, prin ce trebuie să treacă femeia, cât de rău este, e mai rău că în cel mai bun film de groază şi e viaţa reală. Revenind la întrebare, dacă vrei îţi pot face un top al motivelor pentru care femeile rămân alături de partenerii violenţi: din teamă, dragoste, disperare, confuzie şi pentru că au ajuns să creadă că totul este lipsit de speranţă.

Postludiu românesc: neputinţă

Pe literă noii legi adoptate la Bucureşti, femeile abuzate au mult mai multă putere împotriva agresorului. Asta dacă fac public comportamentul partenerului. În 2008, doar 33% dintre femeile abuzate au făcut plângere la Poliţie şi doar 1% şi-au dat partenerii în judecată. În plus, 6% au intentat proces de divorţ, conform cifrelor din Buletinul Statistic în domeniul protecţiei familiei.

La ora actuală, însă, situaţia femeilor abuzate în familie este foarte delicată, admite Mirela Pavel, care conduce Asociaţia No-Abuse . „În prezent, nu există un sistem real de protecţie a acestora, iar ieşirea dintr-o astfel de situaţie este mai mult o reuşită individuală decât colectivă”. Cele mai dramatice cazuri, arata activista, se înregistrează la sate, unde femeile sunt mai puţin educate şi nici nu există centre de consiliere. Ce-i rămâne de făcut unei femei dintr-o zonă rurală pe care o bate bărbatul? „Poate cere ajutor oricărei autorităţi locale, fie că este vorba de primar, preot sau poliţist. Cu siguranţă va fi îndrumata de aceştia către cel mai apropiat centru. Cel mai important rol pentru o victimă a violenţei domestice îl au prietenii şi, eventual, familia de origine, unde este cazul. Suportul acestora, care poate fi doar moral, este foarte important. Când o femeie îşi doreşte să iasă dintr-o astfel de situaţie, este important să beneficieze de suportul şi încurajarea celor apropiaţi”, explica Mirela Pavel.

Ultima călătorie peste ocean: furia

Acest an a început nefast pentru Donna Ferrato. Şi-a petrecut sărbătorile de iarnă având grijă de prietena sa muribundă Ellen Pence, care a decedat pe 6 ianuarie. Pence a fost una dintre cele mai cunoscute activiste pentru combaterea violenţei domestice şi protejarea femeilor, înfiinţând un tipar de colaborare între agenţiile statului care a fost implementat în toate statele americane şi în alte 17 ţări. În februarie, când am vorbit, Donna Ferrato era şi tristă şi furioasă. Mi-a scris că 30 de ani de fotografiat violenţa în familie au făcut-o să devină neîncrezătoare în oameni. Şi să privească cu alţi ochi ideea de dragoste. „Cum m-au schimbat ultimii 30 de ani? Mă întunec repede. Nu pot să nu mă gândesc mereu cât de rea este încă situaţia pentru femei. Mi-e imposibil să îmi scot asta din minte”.

În loc de încheiere. România, penultimul loc în UE

Anul trecut, România se afla pe penultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul cheltuieli legate de protecţia socială pe cap de locuitor, fiind urmată de Bulgaria, potrivit datelor centralizate de serviciul comunitar de statistică, Eurostat. Autorităţile au alocat 1,5% din PIB domeniului protecţiei sociale, procent care include atât protecţia familiei (aici intră şi sumele destinate combaterii violenţei domestice), cât şi vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi ale categorii sociale defavorizate. La polul opus se situa Luxemburgul, care a alocat acestui câmp 3,9% din PIB în 2011.

Anul acesta, Ministerul Muncii derulează două programe în sfera protecţiei victimelor violenţei domestice. Unul este finanţat printr-un împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, bani ce acoperă costurile unei campanii de „conştientizare şi informare a opiniei publice”, în valoare de 200.000 de euro. În al doilea caz, Ministerul Muncii derulează, din 2010, Programul de Interes Naţional „Intervenţie în situaţii de violenţă în familie”-PIN 2, prin care 20 de servicii de intervenţie în situaţii de violenţă în familie vor fi înfiinţate sau dezvoltate. 1.800 de adulţi şi copii vor beneficia de sprijinul acestor servicii şi 1.000 de familii cu probleme vor fi ajutate, indica datele ministeriale. Bugetul accestui program este de 1.860.000 lei (427.000 de euro).

 

Foto: Donna Ferrato

Acest articol  fost preluat de pe site-ul partener România de la Zero.


Un comentariu

  1. Ce se intampla insa cand o femeie isi loveste barbatul? Mie mi s-a intamplat ieri. E atat de ciudat incat pare comic, desi durerea psihologica este acuta.

Reply To pe dos Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger