În palatul preşedintelui covoarele întunecate meditează adînc

Pe cînd era Bush şef la Casa Albă, Anthony McCann stîrnea chiote de satisfacţie la lecturile publice din toată America cu poezia sa despre preşedintele somnoros şi rătăcit, Prinţul fermecat. Poemul e inspirat de fapt de un şef de cabinet al lui Clinton care suferea de narcolepsie şi adormea din picioare la şedinţe şi de demenţa senilă a lui Reagan, despre care s-a aflat la cîteva decenii după moartea sa. Poeziile lui McCann, ca şi ale altor poeţi, dacă mai e nevoie să o spun, pierd foarte mult din farmec la traducere, McCann fiind un neo-romantic, un poet care, spre deosebire de modernişti, nu dispreţuieşte efectele muzicale şi prozodice. Traducerea mea nu e decît o recomandare, cine vrea să-i prindă cu adevărat arta ar trebui să-l citească în engleză (cărţile lui se găsesc aici).

 

 

 

 

Prinţul fermecat

Încă de cînd am ajuns din nou copil

mi-l imaginez pe preşedinte dormind

îmi imaginez cum s-a rătăcit preşedintele

în munţi după ce a ieşit din cabana sa

devreme foarte devreme cînd toţi ceilalţi încă dormeau

şi acum lumina s-a dus

şi el se învîrte în cerc de cîteva ore

mai devreme, pe la amiază, a văzut cîţiva iepuri

şi mai tîrziu, poate pe la 3, a văzut o vulpe

dar acum acolo nu mai sînt decît mulţimi de oameni

şi preşedintele a uitat totul despre oameni

sau despre motivele secrete ale altor oameni

sau aşa se imaginează el însuşi în clipele astea

cînd singura idee a preşedintelui e să intre în panică

panica îi circulă prin trup ca un fluid albastru

dar cînd preşedintele caută Viaţa Adevărată

prin Puterea de Concentrare şi Gîndirea Pozitivă

Logosul i-atinge părul preşedintelui

şi părul i se transformă-n hîrtie mototolită

asta se întîmplă numai noaptea

cînd centrul oraşului e pustiu

şi semafoarele ticăie şi scîrţîie

şi preşedintele visează aceleaşi alei

în visul său nu poate să-şi calce hainele

de fapt preşedintele nu e autorizat să înveţe nimic

uneori mă gîndesc că oricum îi face rău

cînd Logosul Strălucitor îi atinge părul

între timp în pădure luminile s-au dus de tot

vulpea studiază ştiinţele în vizuina ei

şi panica doarme în ochii unui şoarece

în palatul preşedintelui covoarele întunecate meditează adînc

şi podelele par unse cu o lumină uleioasă

de trei ori fac cercuri în jurul trupului său

şi sper să-mi fie iertate gîndurile îngrozitoare

gîndurile mele despre tine dragă cititorule

despre tine singur cu gîndurile tale îngrozitoare

cît timp luna se ridică uşor peste parcul străvechi

şi pămîntul miroase dulce şi artificial

 

LOS LECTORES PUEDEN PONER EL TITULO QUE QUIERANA A ESTE POEMA

 

Şi iată-mă aici sînt, Mamă, cu părul lucios călărind

Un fel de ren, ceva, un fel de ren uman

Inserat digital în preistoria acestei naţiuni

Înalt de 20 de picioare şi urlînd în extincţie

Mamă, sînt un mamifer, cînd dorm transpir

În vreme ce micuţul ponei ajunge la pinii licăritori

Iată-mă, aici sînt, Mamă, zbătîndu-mă să aud

Acesta e trupul meu nou, făcut în întregime din păr

 

Mamă, aici sînt, un adult în ninsoare

Mamă, întunericul aici e ca să zic aşa enorm

În vreme ce micuţul ponei trece prin codrii sacri

Aici sînt ţinînd strîns sînii neveste-mii

 

Înalt de 20 de picioare şi urlînd în extincţie

Întunericul aici, Mamă, e cu adevărat enorm

În vreme ce micuţul ponei trece printre pinii licăritori

Dragă Mamă, un mamifer sînt, îndrăgostit de pini

 

traducere de Dan Sociu

 

Puteţi citi şi:

Ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă

Cel singur, singur multă vreme o să fie

Ieşi de aici cît de devreme poţi

Du-te Jerry, în curînd vei ajunge în Canada

Care-i faza cu oamenii tăcuţi

Cineva undeva călătorește furios înspre tine

Niciodată la fel