În Norvegia, o treime din maşinile noi sunt electrice

0

Potrivit site-ului Quartz, o treime din maşinile noi care se înmatriculează în Norvegia sunt electrice, aceasta fiind cea mai mare proporţie din lume, în prezent, în ceea ce priveşte achiziţia de maşini electrice. Până în luna martie a acestui an, în Norvegia era deja înmatriculate 8.112 maşini electrice, ceea ce marchează o creştere cu 40% faţă de 5.775 de astfel de vehicule achiziţionate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

De ce optează tot mai mulţi norvegieni pentru maşinile electrice (spre comparaţie, în SUA, una din o sută de maşini noi achiziţionate este electrică)? Motivul ar fi “bonusurile”, scrie Grist. “Norvegienii plătesc unele dintre cele mai mari taxe din lume, dar, totodată, primesc şi beneficii imense la achiziţia maşinilor electrice. Un vehicul electric este scutit de TVA, de taxa de achiziţie – care, în Norvegia, adaugă 50% costului vehiculului; totodată, este scutit de taxele de drum, de taxele de tunel sau de feribot. În plus, aceste maşini au gratuitate la parcare, gratuitate la încărcare şi libertatea de a rula pe benzile destinate autobuzelor”.

Aceste bonusuri, menite să încurajeze achiziţia şi folosirea maşinilor electrice, nu vor dura, însă, la nesfârşit. În luna mai, politicienii norvegieni au căzut de acord ca proprietarii maşinilor electrice să plătească, la jumătate, taxa de drum, începând din anul 2018 şi, respectiv, toată taxa, din anul 2020. Scutirea de TVA va fi înlocuită de un tip de subvenţie, care, în timp, va fi, la rândul ei, retrasă. În ceea ce priveşte privilegiul parcării gratuite, acesta va rămâne la latitudinea autorităţilor locale, la fel şi utilizarea benzilor de autobuz sau scutirea de alte taxe şi impozite locale.

 

Sursa şi foto: Grist

 

Puteţi citi şi:

Danemarca şi-a acoperit 140% din nevoile energetice din centrale eoliene

Norvegia taie subvenţiile acordate fermelor de animale crescute pentru blană

Norvegia va fi prima ţară care va renunţa la radio FM


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger