Luna trecută n-a fost doar cea mai fierbinte pentru climatul politic al ultimilor ani, ci și cea mai arzătoare perioadă a anului, în care s-au declanșat incendii spontane în mai multe regiuni montane. Cele mai multe dintre aceste focuri n-au fost stinse pe loc, atâta vreme cât elicopterele speciale lipseau sau erau defecte – așa că uriașa responsabilitate a rămas pe umerii oamenilor din zonă. Pe câțiva dintre ei i-am văzut în treacăt la televizor, spunând câte două-trei cuvinte de pe marginea vâlvătăilor, însă niciodată povestea lor despre ceea ce-i face să lupte fără oprire zile la rând, cu bidoane de apă și saci de nisip, n-a ajuns în prim-plan. Am stat de vorbă cu unul dintre inginerii silvicultori care au pus umărul la stingerea incendiilor din Bucegi, de luna trecută, și am încercat să aflăm cum anume trebuie să fii și ce anume trebuie să faci pentru a rămâne atât de dăruit naturii.
George Vasile are 29 de ani, iar pe ultimii cinci i-a petrecut la Ocolul Silvic Sinaia, unde a ocupat diferite funcții. Am reușit să dăm de el după ce, sunând la Ocolul Silvic Sinaia și întrebând cu cine am putea vorbi despre stingerea incendiilor din munți, cei de acolo ne-au răspuns prompt că George Vasile este omul nostru – ”S-a implicat tare mult la incendii.” Așa se face că am ajuns să stăm puțin de vorbă despre cum a ajuns la silvicultură și despre ce presupune meseria asta, pe care nu mulți tineri o aleg. Nu e tocmai o persoană foarte vorbăreață și nici la detalii inutile nu se pricepe; povestește strict și la obiect despre păduri și focuri în singura zi liberă de multă vreme, de Sfânta Maria. În rest, e mai tot timpul plecat pe teren, cu colegii – doar în natură e tot timpul ceva de făcut.
”Am ales silvicultura pentru că mi-a plăcut natura și tot ce înseamnă aer liber,” spune George Vasile, care a început această meserie de la sarcini și atribuții de bază, pe care le-a rezolvat corect, cu interes și seriozitate. De altfel, silvicultura nu e tocmai o meserie pe care o poți face dezinteresat, atâta vreme cât tot timpul intervin provocări noi, iar multe dintre ele vizează însăși viața. În cei cinci ani de când a început să lucreze la Ocolul Silvic Sinaia, e de părere că pădurile din zonă nu au suferit modificări majore, decât prin diminuarea suprafețelor datorată retrocedărilor.
Pentru cineva obișnuit cu betoanele orașelor și cu informații strânse la mâna a doua despre cei a căror meserie se desfășoară în mijlocul naturii, l-am întrebat cum arată o zi de muncă la un ocol silvic, despre a cărui activitate am aflat că se împarte în două compartimente: regenerarea pădurii și investiții. ”Primul compartiment,” spune George Vasile, ”presupune regenerarea suprafețelor de pădure care au fost parcurse cu diferite tratamente potrivit amenajamentului silvic și specific fiecărei percele silvice în parte , regenerarea care se realizează artificial acolo unde regenerarea naturală nu a acoperit întreaga suprafață , îngrijirea suprafețelor care au fost regenerate artificial, precum și coordonarea diferitelor lucrări legate de producerea puieților forestieri în pepiniere silvice. Zilele trecute, colegul nostru Ionuț Dulămiță a și petrecut de altfel câteva ore cu pădurarii într-o zi de lucru obișnuită, care se dovedește a nu fi deloc ușoară – istorisirea întreagă o puteți citi aici. Cea de-a doua componentă a muncii de inginer silvicultor se mută deja în partea de întreținere și investiții, presupunând ”coordonarea și verificarea lucrărilor noi înființate , cum ar fi lucrările de corectere a torenților, drumuri forestiere, reparații de sedii și clădiri administrative.” Zilele de lucru nu arată mereu la fel, desigur: ele diferă în funcție de programările săptămânale și de prioritățile neprevăzute, munca în natură împărțindu-și terenul cu cea de birou.
Când vine vorba de incendiile din acest an, mai precis cele care s-au declanșat în zona Caraiman, aflat sub administrația Ocolului Silvic Azuga, eforturile au necesitat coagularea tuturor forțelor din zonă. ”S-au format echipe de la Ocolul Silvic Sinaia, Azuga și Parcul Natural Bucegi, accesul fiind foarte dificil și realizându-se pe Valea Comorilor-Brâul Lui Răducu-Claia Mare-Plaiul Jepilor,” spune George Vasile care timp de câteva zile a încercat să potolească flăcările alături de colegii săi, intervenind la fața locului. Totul, după încercările eșuate de a se opri focul cu saci de apă aruncați din elicopter. Timp de o săptămână, echipele de intervenție au fost esențiale pentru pădurile unde vântul zădărnicea eforturile oamenilor, întinzând flăcările: ”din data de 24.07.2012, până în data de 30.07.2012 , s-au cărat bidoane de apă, s-au identificat focarele principale și s-au creat șanțuri în jurul acestora, s-a aruncat cu pământ pe flăcări.” Circa 2500 de metri pătrați au fost afectați, însă din fericire nu s-au înregistrat pagube în rândul faunei.
George Vasile a mai participat la stingerea unor incendii, însă pe pe suprafețe mai mici, acestea fiind lichidate in timp mai scurt. În afară însă de pericolul flăcărilor, silvicultorii au de înfruntat multe altele, de la animalele sălbatice, până la pericolul accidentelor în zone cu pantă foarte mare. Tocmai de aceea, Vasile crede că, ”în ceea ce privește relația noastră cu natura, nu este o luptă, este o convietuire. Conducem natura și încercăm să alegem soluția corecta pentru a nu afecta mediul înconjurător.” Iar dacă cel mai frumos lucru din cariera sa de până acum au fost peisajele din Bucegi, cea mai mare problemă pentru silvicultorii români este legislația rigidă și interpretabilă.