În Franța se votează incriminarea celor care plătesc pentru sex

1

Deputații francezi vor vota, astăzi, dacă a plăti pentru sex va fi sau nu o infracțiune. Legea este o inițiativă a socialiștilor din Parlament, iar dacă va trece, așa cum se anunță, bărbații care vor plăti pentru sex vor fi amendați cu 1.500 de euro pentru prima infracțiune și cu 3.750 de euro, dacă se repetă.

 

prostitution

 

“Nu vreau o societate în care femeile să aibă un preț”, a declarat Najat Vallaud-Belckacem, ministrul pentru drepturile femeilor, care a adăugat, în discursul său, că, înainte de a ajunge pe străzile și în pădurile din Franța, lucrătoarele sexuale sunt, de cele mai multe ori, vândute, cumpărate, sechestrate, violate și torturate. Pentru a le ajuta, noua lege dezincriminează solicitarea de bani pentru sex și prevede măsuri de ajutorare pentru care vor să iasă din această industrie.

În timp ce Germania are dubii în ce privește decizia luată acum un deceniu, privind legalizarea celei mai vechi profesii din lume, Franța s-a decis să urmeze Suedia, Finlanda și Norvegia în a înăspri pedepsele. A plăti pentru sex nu este ilegal, în prezent, în Franța, deși bordelurile, proxenetismul și solicitarea de bani pentru sex sunt ilegale.

Estimările arată că în Franța există cel puțin 20.000 de lucrătoare sexuale în prezent, mult mai puține ca cele 40.000 din Germania. 90% dintre lucrătoarele sexuale de pe străzile din Franța sunt străine, cu 20% mai multe ca în 1990. Cele mai multe femei traficate provin din România, Bulgaria, Nigeria și China.

Prostituatele din Franța au protestat față de această lege. Majoritatea, purtând măști, au mărșăluit scandând “Vă culcați cu noi / Votați împotriva noastră”. În 2012, 51 de rețele de trafic uman au fost oprite în Franța, cu 30% mai multe decât în 2011.

Sursa: The Economist

Foto: Flickr/stephen medlock

Citiți și:

Cabine sexuale drive-in pentru prostituate

FOTO O tură prin Muzeul Sexului din Amsterdam (avertisment de nuditate explicită)

Islanda și-a propus să interzică industria pornografică


Un comentariu

  1. Ata e un fel de precedent pentru ca in viitor sa fie pedepsiti numai cei ce cumpara droguri, nu si cei care vand. Pentru ca stim cu totii cine este la varful piramidei drogurilor.

    Un punct de reper:
    Avion CIA prabusit. La bord s-au gasit peste 400 tone de cocaina. Oare pentru analize de laborator?

    Masonii au din ce in ce mai mult curaj. In toata lumea se dau legi, la prima vedere, aiurea, DAR sunt bine calculate dinainte.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger