În curtea primei şcoli vegetariene din SUA

0

Şcoala primară PS 244 din cartierul newyorkez Queens a fost prima şcoală publică de peste ocean care a devenit vegetariană, în 2013. Cu câţiva ani înainte de asta, scrie FastCoExist, care i-a realizat un profil, instituţia de învăţământ a decis să nu mai servească lapte cu ciocolată, o mişcare nemaivăzută până atunci în programele alimentare din şcolile din New York. Robert Groff, directorul şcolii, spune pentru publicaţia americană că chiar şi acel simplu pas a necesitat mult timp şi efort.

 

FOTO: FastCoExist

 

Bunicii lui Groff, care au murit amândoi de infarct înainte să împlinească 60 de ani, au înfiinţat împreună şcoala în 2008 pornind de la premisa că sănătatea merge mână în mână cu performanţa academică. Renunţarea la laptele cu ciocolată, măsură propusă de un elev de clasa a III-a care învăţa despre etichetele nutriţionale, a fost urmată de alte schimbări de meniu care au favorizat mâncatul sănătos. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că PS 244 ar trebui să treacă la mese fără carne, mai ales în condiţiile care oraşul, care serveşte 85.000 de mese pe zi, nu îşi permite neapărat carne de calitate. “Nu aveam un interes special faţă de vegetarianism”, spune Groff. “Dacă ni s-ar fi oferit pui organic, crescut în libertate, am fi discutat despre asta”. Şcoala a devenit o bucătărie de testare pentru întregul oraş.

Carnea de vită şi sosurile din burgeri şi tacos au fost înlocuite cu brânză tofu, chiftele vegetale, curry de năut, salată, falafel sau panini-uri cu mozzarella, roşii şi spanac. Până în ianuarie 2013, cu ajutorul Coaliţiei pentru alimentaţie sănătoasă în şcoli şi al Departamentului pentru alimentaţie în şcoli din New York, PS244 a ajuns să aibă meniuri de mic-dejun şi prânz fără carne, care nu depăşeau costurile programului alimentar al oraşului. De atunci, o şcoală publică dintr-un alt oraş a devenit la rândul ei vegetariană, iar alte şcoli au introdus opţiuni vegetariene pentru masa de prânz. Astăzi, şcoala se bucură de un mare succes. Potrivit lui Groff, aproape 80% din cei 440 de elevi ai instituţiei mănâncă vegetrian. Îşi pot aduce carne de acasă dacă doresc, dar nu şi chipsuri, bomboane sau sucuri carbogazoase, acestea fiind interzise. Unii dintre ei, spune directorul, au ajuns să-şi încurajeze părinţii să cumpere mai mult broccoli acasă.

Robert Groff atribuie mare parte din succesul şcolii educţiei primite de copii înainte de adoptarea meniurilor vegetariene, pentru că altfel copiii ar fi greu de convins să treacă la aşa ceva. “Mesele vegetariene se bucură de multă atenţie, însă ele nu ar fi fost posibile fără educaţia de dinainte. Cred că orice şcoală în căutare de opţiuni alimentare sănătoase ar trebui să înceapă cu educaţia din spatele lor”. În ceea ce priveşte beneficiile, directorul PS 244 spune că s-au observat îmbunătăţiri în performanţele elevilor, deşi acestea nu au fost analizare într-un studiu formal. Profesorii spun însă că gradul de participare la cursuri este ridicat, la fel şi rezultatele pe care le obţin la teste, şi că elevii sunt mai puţin lenţi şi mai atenţi la ore în timpul după-amiezii. Totodată, cum era de aştepta, a scăzut rata obezităţii în rândul lor.

În altă parte a ţării, în California mai exact, MUSE School, o şcoală privată înfiinţată de soţia regizorului James Cameron, Suzy Amis Cameron, împreună cu sora ei, şi-a fixat recent obiectivul de a deveni prima şcoală complet vegană din SUA într-un an şi jumătate, cu meniuri bazate exclusiv pe plante, aflăm de la Modern Farmer. Şcoala, înfiinţată în 2006 în oraşul Calabasas, va avea o grădină uriaşă în care elevii vor creşte ardei, roşii şi vegetale, produse care vor face parte din meniul lor şcolar. Mai multe detalii aflaţi aici.

 

Puteţi citi şi:

Grădina din curtea școlii

Grădiniţa verde care îi învaţă pe copii să îşi cultive singuri hrana

Grădiniţe în natură: când profesorul este mediul înconjurător

Un medic finlandez a convins o provincie întreagă să mănânce sănătos


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger