Europa arde cărbune la cel mai rapid ritm din 2006 încoace, în condiţiile în care importurile în creştere din SUA au contribuit la reducerea preţurilor cu 26% într-un an, informează Bloomberg Businessweek. Cererea de cărbune, cel mai murdar dintre combustibilii generatori de electricitate, a crescut cu 3,3% pe bătrânul continent anul trecut. Asta în timp ce vânzările de gaze naturale mai puţin poluante au scăzut cu 2,1%, reprezentând cea mai mare scădere din 2009 încoace.
Nivelul ridicat de utilizare a cărbunelui din Europa sfidează politicile Uniunii Europene de a penaliza emisiile de carbon (să ne amintim de Agenda 2020) şi se datorează preţurilor mici la care a început să se vândă cărbunele din cauza creşterii importurilor din SUA. În acest peisaj, marile companii energetice nemţeşti EON şi RWE se gândesc să-şi închidă uzinele alimentate cu gaze naturale, pentru că nu le consideră profitabile. Potrivit analiştilor, cărbunele va rămâne în topul preferinţelor europene, pentru că “arderea lui este mai competitivă decât cea a gazelor naturale”, şi va fi pompat tot mai mult dinspre SUA, unde se întâmplă exact opusul – utilizarea gazelor în detrimentul cărbunelui.
Peste ocean, preţurile scăzute au dus la o creştere cu 32% a utilizării gazelor pentru generarea electricităţii în luna aprilie, în timp ce cota cărbunelui a scăzut de la 41% la 32% cu un an înainte. Asta a făcut ca producătorii de cărbune americani să se orienteze spre Europa ca piaţă de export şi cheltuiască cel puţin 530 de milioane de dolari pentru a acoperi cererea de peste ocean. Asta în condiţiile în care, potrivit unui raport recent al companiei BP, 30% din consumul global de energie de anul trecut a fost asigurat de cărbune (fiind vorba de cel mai înalt nivel din 1969 încoace), iar cererea acest combustibil fosil a crescut cu 5,4% în 2011 (cea mai rapidă rată din rândul combustibililor fosili).
Mai multe detalii aflaţi pe Bloomberg Businessweek.
Foto: Flickr/eutrophication&hypoxi a
Un comentariu
Normal. Nu vreţi centrale nucleare, atunci ardeţi cărbune, eliberaţi în atmosferă metale grele (mercur, arsen, cadmiu) şi consumaţi-le sub formă de faună acvatică contaminată.