O analiză a studiilor despre schimbări climatice demonstrează un consens al oamenilor de știință în ce privește încălzirea globală despre care susțin că este cauzată de om.
Studiul este cel mai mare de acest fel și cuprinde 4.000 de rezumate ale unor lucrări care s-au publicat în ultimii 21 de ani. 97% dintre acestea au aceeași concluzie – faptul că încălzirea globală este cauzată de om. Cercetările au fost notate în funcție de același set de criterii.
Rezultatul studiului este în contradicție cu un sondaj din 2012 despre poziția publicului referitoare la încălzirea globală, care arăta că mai mult de jumătate dintre americani nu știau sau nu earu de acord cu această concluzie a cercetătorilor, potrivit căreia activitatea umană este responsabilă pentru încălzirea globală. “Cercetarea noastră arată că există un acord puternic în lumea științifică în ceea ce privește cauza încălzirii globale, în ciuda percepției publice”, spune John Cook, coordonatorul cercetării.
În total, au fost selectate 11.994 de lucrări redactate de 29.083 de autori în 1.980 de reviste științifice diferite. Rezumatele acestor lucrări au fost distribuite la întâmplare unei echipe de 24 de voluntari, care a aplicat o grilă de notare pentru a vedea dacă lucrarea susține sau nu ideea că omul cauzează încălzirea globală. 32,6% dintre acestea erau de acord, 66,4% nu au avut nicio poziție pe această temă, 0,7% nu erau de acord, iar în 0,3% dintre acestea cercetătorii au susținut că motivele încălzirii globale sunt incerte.
Sursa: PhysOrg