Despre ce se întâmplă cu sufletul nostru după ce murim s-au emis nenumărate teorii, unele mai controversate, altele pline de promisiuni, unele mai acide, altele mai ştiinţifice: că devine parte a Universului, pentru că suntem doar o formă de energie, că ajunge în rai, respectiv iad, după cum dictează acţiunile vieţii, că dispare, că se transformă, că se reîncarnează într-o altă fiinţă sau entitate vie – şi sunt doar câteva exemple.
Însă nimeni, până la comicul american George Carlin, nu s-a gândit că, odată ce am murit, sufletul nostru ar ajunge înţepenit pe un acoperiş, exact ca un frisbee aruncat prea sus sau prea tare, unde ar rămâne pentru eternitate sau până când cineva cu o scară s-ar urca să îl dea jos. Din ceea ce a părut o simplă glumă s-a născut o mică filosofie, în care diverse persoane au început să creadă. Şi ele şi-au spus frisbeetarieni. Oameni care cred în frisbeetarianism.
George Carlin (pe numele său complet George Denis Patrick Carlin) s-a născut în 1937 şi a murit în 2008; a fost un cunoscut comic american (renumit pentru reprezentaţiile sale de stand-up comedy), critic social, satiric, actor şi scriitor, care a câştigat cinci premii Grammy pentru albumele sale de comedie. Umorul negru care l-a caracterizat era prezent în afirmaţiile sale îndreptate către orice domeniu, de la politică la limba engleză, psihologie, religie sau diverse subiecte considerate tabu. De origine irlandeză, comicul a crescut într-o comunitate catolică, având-o alături doar pe mama sa; a fugit de multe ori de acasă şi a tot schimbat şcolile, s-a înrolat în forţele aeriene americane (ca tehnician radar), dar a fost catalogat de superiorii săi drept „complet neproductiv” şi lăsat la vatră (ba mai mult de atât, în anii săi ca militar a ajuns de trei ori în faţa Curţii Marţiale şi a primit mai multe pedepse disciplinare). A lucrat la un post de radio din Louisiana ca şi DJ, iar în 1960 a aterizat în California, unde, împreună cu un partener, a creat un matinal numit The Wright Brothers, care a fost difuzat pe postul KDAY din Hollywood. Ani mai târziu, când a primit o stea pe celebrul Walk of Fame, a cerut ca steaua să fie amplasată în faţa studioului acestui post de radio.
În 1978, show-ul lui Carlin intitulat „Seven Dirty Words” a fost subiectul unui proces judecat de Curtea Supremă a SUA, unde, cu 5 la 4 voturi, judecătorii au confirmat dreptul reglementării materialelor audio-video considerate inadecvate la nivel de limbaj (în sensul că emiţătorii aveau dreptul să le refuze ori să ceară modificarea lor, în special dacă erau difuzate la ore la care în audienţă se puteau afla şi copii). Show-ul lui Carlin a fost considerat indecent, dar nu obscen, în acelaşi proces. Comicul “se luase” de cuvintele pe care nu avea voie să le rostească pe tv (Seven Words You Can Never Say on Television): „Shit, piss, fuck, cunt, cocksucker, motherfucker, tits. Cei şapte grei. Astea sunt cuvintele care îţi vor infecta sufletul, îţi vor îndoi coloana şi vor împiedica ţara să câştige războiul”, spunea Carlin, ironizând interzicerea rostirii acestor cuvinte la televizor. Comicul a realizat 14 show-uri speciale de comedie pentru canalul de televiziune HBO (primul dintre ele a fost filmat în anul 1970). La sfârşitul anilor ‘80, el s-a axat pe critica socio-culturală a societăţii americane moderne în spectacolele sale. A comentat adeseori politica dusă de SUA şi a satirizat excesele culturii americane. Ultimul dintre spectacolele sale pentru HBO, intitulat It’s Bad for Ya, a fost înregistrat cu mai puţin de patru luni înainte de moartea sa (petrecută în iunie 2008).
În anul 2004, Carlin (foto stânga) a ocupat locul al doilea în topul Comedy Central al celor mai mari 100 de actori de stand-up comedy din toate timpurile, fiind devansat numai de comicul Richard Pryor. A fost adesea invitat la celebrul The Tonight Show şi a fost gazda primului episod al show-ului Saturday Night Live. În 2008, i-a fost acordat postum premiul Mark Twain (Mark Twain Prize for American Humor). A fost mereu diferit, inclusiv în vestimentaţie, de alţi comici ai vremii sale şi adorat de public pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Asta nu l-a împiedicat, însă, ca uneori să intre în conflict chiar cu publicul (cum s-a întâmplat la un spectacol în Las Vegas), lucru care i-a adus concedierea. A fost internat la dezalcoolizare şi a suferit mai multe infarcturi de-a lungul vieţii. Prima lui carte importantă a apărut în anul 1997 (Brain Droppings) şi s-a vândut în 900.000 de exemplare, rămânând 40 de săptămâni în topul New York Times al celor mai bine vândute cărţi. În 1999, Carlin a jucat rolul unui cardinal romano-catolic (personaj satiric) în filmul Dogma, realizat de regizorul Kevin Smith. Nu a fost singura lui apariţie cinematografică: a avut un rol mic şi în filmul Jay and Silent Bob Strike Back (regizat tot de Kevin Smith) şi un rol atipic pentru el, pentru că era în registru serios, în filmul Jersey Girl, alături de actorul Ben Affleck. Comicul şi-a împrumutat vocea şi unor personaje animate: mai exact, el este Fillmore în animaţia Cars (partea I; numărul maşinii, 51237, este data de naştere a lui Carlin) şi vrăjitorul din animaţia Happily N’Ever After (2007).
Cum a ajuns comicul american să fie considerat părintele frisbeetarianismului? În ciuda părerilor care cred că asta s-a întâmplat din greşeală (multe replici i-au fost puse în cârcă, odată cu apariţia internetului şi a hoax-urilor, lucru care l-a şi supărat pe Carlin), totuşi, oriunde am căuta, în orice dicţionar de termeni urbani, frisbeetarianismul îi este atribuit lui. Atitudinea sa faţă de religie a fost mereu satirică, în ciuda educaţiei romano-catolice primite ca şi copil. Religia, Dumnezeu şi persoanele religioase erau printre subiectele sale favorite de critică sau ironie în spectacole. Chiar în ultimul său show pentru HBO, It’s Bad for Ya, are mai multe referiri la religie; spre exemplu ironizează gestul de a jura cu mâna pe biblie sau practicile (din diferite religii) care fie cer, fie interzic purtarea unor pălării. În cartea Brain Droppings, Carlin susţinea că el crede numai în soare, pentru că îl poate vedea. Ultima lui dorinţă a fost ca după moarte să fie incinerat, cenuşa să îi fie împrăştiată şi să nu fie oficiată nicio slujbă religioasă. Dincolo de spectacolele sale şi replicile acide sau criticile aduse societăţii (americane, în special), comicul va rămâne definitiv în memoria publicului şi pentru cuvintele care definesc frisbeetarianismul: „Atunci când mori, sufletul tău rămâne blocat pe un acoperiş”. Simplu, fără rai, iad sau reîncarnare.
De ce frisbeetarianism? De la frisbee – discul de joacă preferat al câinilor, dar şi al copiilor. Obiectul rotund, din plastic, are o formă care îi permite să zboare prin aer generând forţă portantă pe măsură ce se roteşte. Termenul frisbee, care a ajuns să fie folosit generic pentru orice fel de disc zburător, este, în fapt, marcă înregistrată a companiei de jucării Wham-O (care a scos pe piaţă primul frisbee). Iniţial, numele discului zburător lansat de companie era Pluto Platter. Însă, în 1957, co-fondatorul acesteia, Richard Knerr, decis să stimuleze vânzările jucăriei, a schimbat numele în Frisbee, după ce a aflat că aşa îi spuneau discului studenţii din statul american Connecticut, inspiraţi de Frisbie Pie Company (un producător de plăcinte). Dar omul care stă în spatele succesului banalului disc în SUA (extins şi în lume) a fost Ed Headrick, angajat de companie în 1964 ca manager general şi responsabil de marketing. Acesta a îmbunătăţit designul discului, a refăcut marginile şi partea superioară, pentru a fi mai uşor de controlat şi pentru o mai mare precizie la aruncare. Vânzările au crescut rapid odată cu noua formă şi noul nume, iar joaca cu frisbee-ul a început să fie promovată ca un nou sport.
De la replica atribuită lui George Carlin (definiţia frisbeetarianismului) au derivat diverse variante: atunci când mori şi sufletul îţi părăseşte trupul spre cer, un câine sare şi îl prinde, exact cum ar face cu un frisbee; ascensiunea (similară mântuirii din religiile mainstream) este atunci când apare cineva cu o scară, care adună toate sufletele rămase pe acoperiş; sufletele astfel adunate se pot reîncarna, dar pentru o singură (ultimă) dată. În esenţă, frisbeetarianismul este o parodie la adresa tuturor religiilor de tip mainstream. Are o pagină timidă de Facebook (The Church of Frisbeetarianism), unde pastorul Flingring explică bazele conceptului: când mori, sufletul ajunge pe acoperiş şi rămâne acolo cu alte suflete, dar într-o bună zi cineva nenumit (The One) le va coborî de acolo cu o scară sfântă şi le va aduce înapoi în marele garaj. La o cercetare mai atentă, se pare că George Carlin a definit frisbeetarianismul în cadrul unui concurs lansat de publicaţia The Washington Post, care îşi provoca cititorii să ofere sensuri alternative pentru diverse cuvinte din vocabular ori să găsească sensuri unor neologisme ori cuvinte nou-inventate.
Că a fost aşa sau nu, începuturile curentului nu mai contează: Carlin a rămas pentru întreaga Americă fondatorul curentului frisbeetarian. „Deşi moartea lui George Carlin este un lucru trist, nu pot să nu mă gândesc, cu amuzament, cum arată viaţa lui de după moarte în această dimineaţă de iunie. (…) Carlin a fost unul dintre cei mari autori de satiră la adresa religiei şi la ceea ce ni se întâmplă după ce murim. A numit religia un rahat şi a acuzat sistemele organizate de credinţă că sunt cea mai mare şmecherie sau poveste de adormit copiii. (…) Carlin a crescut ca romano-catolic, dar încă din copilărie a avut o plăcere anume în a face mişto de religie. A mers până la a-şi inventa propria religie – frisbeetarianismul – pentru un concurs al ziarului, definind-o „credinţa că atunci când un om moare, sufletul lui ajunge pe un acoperiş şi rămâne acolo, pur şi simplu”. Odihneşte-te în pace, Carlin, pe un acoperiş, pe undeva!”, scria publicaţia The Washington Post la o zi după moartea comicului.
Printre replicile sale celebre, dincolo de definiţia frisbeetarianismului, se mai numără şi:
„Când te naşti, primeşti un bilet la spectacolul cu ciudăţenii. Când te naşti în America, primeşti un loc în faţă la acest spectacol”.
„Aţi observat că oricine conduce mai încet decât voi pe şosea este un idiot şi oricine conduce mai repede este un maniac?”
„Prognoza meteo pentru seara asta: întuneric”.
„Unele parcuri naţionale au liste de aşteptare foarte lungi pentru cei care vor să campeze acolo. Când trebuie să aştepţi un an ca să poţi dormi lângă un copac, ceva este foarte greşit!”
Surse documentare şi foto: Wikipedia, George Carlin Bio, Urban Dictionary, QuoteDB, Washington Post, YouTube, Facebook, EnvironmentalGraffiti
Din seria „În ce mai crede lumea”:
În ce mai crede lumea: I don’t give a shit!
În ce mai crede lumea: Jediismul. Forţa fie cu noi!
În ce mai crede lumea: Biserica Spaghetelor Zburătoare. Pastafarianismul
În ce mai crede lumea: Biserica lui Maradona. Sfânta minge, sfântul henţ
În ce mai crede lumea: Biserica lui Ed Wood
Religii bizare. În ce mai crede lumea