În ce mai crede lumea: Biserica lui Maradona. Sfânta minge, sfântul henţ

“Al nostru Diego care eşti pe teren, slăvită fie mâna ta stângă, oferă-ne magia ta! Fie ca golurile tale să fie memorabile, atât în cer, cât şi pe Pământ, dă-ne puţină magie în fiecare zi, iartă-ne engleza, aşa cum noi am iertat mafia napolitană. Nu te lăsa prins în offside şi eliberează-ne de Havelange şi Pelé!”. Dacă ştiţi deja cuvintele acestei rugăciuni, înseamnă că sunteţi membru al Bisericii lui Maradona, o mişcare religioasă parodică (dar, totuşi, o parodie luată în serios), creată de fanii fotbalistului argentinian Diego Maradona. Admiratorii acestuia îl numesc cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor, astfel că, în semn de preţuire, pe 30 octombrie 1998, când Maradona a împlinit 38 de ani, au creat această biserică ce îi poartă numele.

 

 

Prima adunare oficială a adepţilor mişcării a avut loc, însă, abia în anul 2001 (uneori considerat anul oficial al naşterii cultului), iar de atunci numărul lor a tot crescut, ajungând, în prezent, la aproximativ 200.000 în întreaga lume, răspândiţi în ţări precum SUA, Mexic, Spania, Filipine, Afganistan, Australia şi altele.

Diego Maradona deţine, la fel ca şi brazilianul Pelé, titlu de „Jucătorul Secolului”, decernat de F.I.F.A şi este considerat (de media, antrenori, jucători, specialişti etc.) „cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor”. Argentinianul a jucat pentru echipe precum Barcelona, Napoli, Sevilla, dar şi pentru naţionala Argentinei, cu care a participat la patru turnee finale ale campionatului mondial de fotbal şi a câştigat titlul o dată (1986, an în care a primit şi Balonul de Aur pentru cel mai bun jucător al turneului). A fost prezent la 91 de meciuri ale echipei naţionale a Argentinei şi a marcat, pentru aceasta, 34 de goluri. În turneul mondial din 1986, în meciul disputat cu Anglia în sferturile de finală (câştigat de Argentina cu 2-1), Maradona a înscris ambele goluri, dar primul dintre acestea a fost marcat cu mâna; ulterior, fotbalistul a spus că a fost „mâna lui Dumnezeu” cea care a împins mingea în poartă şi în niciun caz mâna lui, nerecunoscând henţul (unghiul din care arbitrii au privit faza i-a păcălit, ei considerând că golul ar fi fost înscris din lovitură de cap, dar filmările au clarificat situaţia; golul, însă, a rămas valid şi validă a fost şi victoria Argentinei).

Al doilea gol din acel meci a fost declarat „golul secolului”, dat fiind că a venit după ce Maradona a făcut, de unul singur, spectacol pe teren, cu o cursă de 60 de metri cu mingea, în care a driblat şase jucători englezi. Pe cât de cunoscut şi adulat este, Maradona rămâne, totodată, una dintre cele mai controversate figuri ale acestui sport: consumul de droguri (cocaină, efedrină, medicamente), pe care, într-un final, l-a recunoscut şi şi l-a asumat, i-a adus suspendări, excluderi din competiţii internaţionale (a fost trimis acasă de la turneul final al campionatului mondial de fotbal din SUA, 1994) şi multe probleme de sănătate (creşterea semnificativă în greutate fiind cea mai vizibilă). A suferit o operaţie pe stomac pentru a lupta cu obezitatea şi, după ce a depăşit dependenţa de cocaină, a ajuns gazda unui show de televiziune în Argentina, iar în octombrie 2008 a fost numit antrenorul principal al naţionalei de fotbal a acestei ţări. În 2010, a dus echipa până în sferturile de finală ale campionatului mondial de fotbal.

 

Ceremonie religioasă în cadrul Bisericii lui Maradona

 

Iglesia Maradoniana (Biserica lui Maradona) este o religie parodică, dar care s-a răspândit relativ repede şi şi-a creat „infrastructura” necesară unei religii într-un timp foarte scurt. Este văzută ca o formă de sincretism mai degrabă decât o religie în sine. Naşterea ei a avut loc în oraşul Rosario, din Argentina; adepţii săi pot avea orice altă religie, în paralel cu venerarea lui Maradona. „Am o religie raţională, cea catolică, dar şi una care ţine de inima mea, de pasiunea mea, cea a lui Diego Maradona”, explica Alejandro Verón (care, alături de Hernán Amez şi Héctor Campomar, a fondat Biserica lui Maradona). Pentru adepţii acestei mişcări, timpul se calculează nu de la Iisus Christos încoace, ci de la 1960 încoace, adică de la anul naşterii lui Maradona. De asemenea, este extrem de populară printre ei (dar şi printre alţi fani ai fotbalului) folosirea unei tetragrame bazată pe un joc de cuvinte – D10S, care se poate citi „Dios” (Dumnezeu, în spaniolă), dar semnifică şi numărul 10 (diez, tot în spaniolă), care a fost întotdeauna numărul purtat de Maradona pe tricou. Nu toţi argentinienii au reacţionat bine, însă, la ideea ridicării lui Maradona la rang de „divinitate”, în ciuda faptului că este cel mai cunoscut conaţional al lor. Problemele cu drogurile l-au pus într-o lumină proastă, iar chiar mulţi admiratori ai săi s-au simţit insultaţi de faptul că a fost prezentat ca „fiu al lui Dumnezeu”.

 

Iată cele 10 porunci ale Bisericii lui Maradona, proclamate de D10S:

1. Mingea nu trebuie să fie întinată

2. Iubiţi fotbalul mai presus de orice

3. Declaraţi-vă dragostea necondiţionată pentru fotbal

4. Apăraţi culorile Argentinei

5. Duceţi învăţătura lui Diego Maradona peste tot în lume

6. Rugaţi-vă în temple unde el a vorbit

7. Nu proclamaţi numele lui Diego în numele unui singur club

8. Urmaţi învăţăturile Bisericii lui Maradona

9. Fie ca Diego să fie al doilea nume al vostru şi cel al copiilor voştri

10. Nu fiţi descreieraţi şi nu lăsaţi ţestoasa să vă scape

În ceremoniile religioase ale bisericii, autobiografia lui Maradona (Yo Soy El Diego – I Am Diego) a devenit biblie, iar „preoţii” pot oficia căsătorii, botezuri şi slujbe, ţinute cu ocazia unor date importante din viaţa şi activitatea fotbalistului. Astfel, ziua de 30 octombrie este celebrată ca „naşterea maradoniană” (un fel de Crăciun) şi marchează începutului unui nou an din calendarul bisericii maradoniene (AD – Anno Diego). O altă dată de acest fel este 22 iunie, când se celebrează Paştele maradonian, în onoarea meciului dintre Argentina şi Anglia din 1986 (cel în care fotbalistul a marcat unul dintre goluri ajutându-se de mână, în loc de picior). Pentru aceste ocazii speciale, cei trei fondatori ai cultului se îmbracă în haine lungi, albe şi ţin în mâini o minge de fotbal cu o coroană de spini în jurul ei, în timp ce rostesc rugăciunea principală (citată mai sus, în paragraful introductiv). „Biserica lui Maradona are legătură cu fotbalul şi atât. Nu încercăm să stârnim controverse, nici religioase, nici de altă natură. Mulţi dintre noi sunt catolici practicanţi. Dar ne-am gândit să creăm o mişcare unică pentru a aduce prospeţime şi ceva inedit în această pasiune şi iubire mondială pentru fotbal. Cine ştie, poate jucătorii de fotbal chiar sunt un fel de zei, zei păgâni, de ce nu? În fond, mai multă lume merge la un meci de fotbal decât la o slujbă religioasă”, declara Hernán Amez anul trecut.

 

 

Cei care primesc botezul Bisericii lui Maradona jură să respecte cele zece porunci specifice; în ceremonie, se foloseşte „golariul” (în loc de rozariul catolic), care are 34 de mărgele, adică numărul golurilor înscrise de Maradona pentru echipa naţională a Argentinei în cariera lui. Botezul înseamnă lovirea mingii de fotbal cu mâna, ca imitare a golului înscris de Maradona prin henţ. Pentru britanici, marcarea în acest fel a unui eveniment fotbalistic pe care ei îl consideră o înşelătorie este cel puţin bizară (chit că şi englezii au un cult al fotbalului recunoscut). Adepţii Bisericii lui Maradona spun că acesta a fost trimis din ceruri pe Pământ pentru a face miracole în fotbal şi îl văd ca un simbol divin, deşi îi recunosc greşelile umane (dependenţa de droguri, obezitatea, comportamentul violent etc.). Argentinienii care fac parte din mişcare speră ca echipa lor naţională să ajungă din nou la gloria de altădată, adică acea glorie de pe vremea când Maradona era căpitanul ei şi o conducea spre victorii importante. Şi se roagă pentru asta.

 

Certificat de naştere emis de Biserica lui Maradona

 

Membrii Bisericii lui Maradona au transformat obiectele specifice fotbalului în simboluri religioase şi au inventat un întreg arsenal de replici menite să apară pe tricouri sau alte „materiale” conexe (precum acest mesaj: „Papa este german, dar Dumnezeu este argentinian”). Tatuaje, pahare, mingi, statui, postere, replici ale cupei mondiale, totul cu chipul lui Maradona sau cu prenumele său, Diego. Toate aceste obiecte călătoresc pe teritoriul Argentinei, căci biserica nu are un sediu anume, fix, ci este, mai degrabă, o instituţie mobilă. Istoria primilor zece ani ai bisericii a fost pusă pe hârtie de Jose Caldeira, în cartea La Iglesia Maradoniana. Adepţii cultului văd până şi în dependenţa de droguri a „zeului” lor o latură divină: „O persoană normală nu ar fi rezistat, fizic, la atâta cocaină câtă a luat el. Un muritor obişnuit ar fi murit. Diego vine din altă dimensiune. Spune şi face multe tâmpenii. Dar este iertat, pentru că este un mit, o legendă vie”, consideră Mariano Israelit, unul dintre adepţi. Printre adepţii sau măcar admiratorii Bisericii lui Maradona se numără alţi faimoşi fotbalişti: Ronaldinho, Carlos Tevez sau chiar Lionel Messi (ultimii doi au carduri de membri ai bisericii).

 

Obiecte aparţinând Bisericii lui Maradona

 

Cum s-a ajuns ca un băiat argentinian, născut într-o familie săracă, devenit fotbalist de renume, dar dependent de droguri, cu episoade publice de violenţă sau comportament indecent, să devină o zeitate, fie şi într-un mod dezavuat de alte religii, considerat parodic, ludic sau chiar nătâng? „Este o persoană care a atins performanţe considerate peste puterile unui simplu om şi, în egală măsură, a păstrat imperfecţiuni vizibile. Într-un anume fel, el reprezintă un Christos modern, mai accesibil oamenilor – cel puţin celor din ţara sa natală. Majoritatea argentinienilor îl vede drept cel mai mare talent oferit de această naţiune. Şi faima lui a dus Biserica în colţuri ale lumii care nu au legătură cu Argentina, dar unde cultul lui Maradona este puternic”, scrie Jonny Chadwick (University College London), analizând fenomenul pentru publicul britanic. O zicală comună spune că, pentru mulţi argentinieni, fotbalul este religie. Cei care au pus bazele Bisericii lui Maradona nu au făcut decât să transforme zicala în realitate palpabilă. Desigur, există voci care susţin că, odată cu moartea fotbalistului, biserica clădită în numele său nu va supravieţui. Dar numele Diego a devenit şi mai popular în Argentina datorită jucătorului de fotbal şi faimei sale, iar mulţi taţi îl aleg pentru fiii lor.

 

Membri ai mişcării

 

Alte voci spun că faima lui Messi, actualul star argentinian al lumii fotbalului, ar putea să o depăşească pe cea a lui Maradona; însă pentru adepţii Bisericii lui Maradona, Diego este zeul, iar Messi, Mesia. Faptul că Messi însuşi a devenit membru al mişcării îi face pe adepţi să creadă că, indiferent de limitele depăşite sau nu de gloria acestuia, Maradona va rămâne de neînlocuit. Niciun alt jucător de fotbal nu a inspirat, vreodată, atât de mult devotament şi atâta pasiune necondiţionată. „Diego Maradona îşi transcende statutul de cel mai talentat fotbalist al tuturor timpurilor, devenind un exemplu de persoană care a făcut nenumărate greşeli şi erori de judecată şi, totuşi, a reuşit să îşi depăşească condiţia de băiat sărac crescut pe străzi, transformându-se într-un simbol internaţional”, notează Chadwick. Reprezentanţii Bisericii lui Maradona aşteaptă cu braţele deschise orice fan al fotbalistului, din orice colţ al lumii, să devină membru al cultului. „În numele Totei (mama lui Maradona), al lui Diego (tatăl fotbalistului) şi al fructului iubirii lor, Maradona, fie ca zeul fotbalului să vă binecuvânteze pe toţi!”*.

 

* Binecuvântarea Bisericii lui Maradona

 

Surse documentare şi foto: Wikipedia, Diego Maradona, FoxNews, DeadSpin, The Telegraph, The Offside, The Guardian, The National Student, YouTube

 

Din aceeaşi serie:

Religii bizare. În ce mai crede lumea

În ce mai crede lumea: Jediismul. Forţa fie cu noi!

În ce mai crede lumea: Biserica Spaghetelor Zburătoare. Pastafarianismul