Nașterile ”virgine” au explicație – cel puțin în cazul șerpilor

0

 

Misterul nașterilor virgine (nașteri care au avut loc fără o însămânțare sau un act sexual care să le justifice) a fost îndelung analizat de experți, iar acum pare să își fi găsit explicația – cel puțin în cazul șarpelui diamanat cu clopoței. Un exemplar al acestei specii a născut la cinci ani după ce s-a împerecheat. Cum a fost posibil?

 

Teoriile despre nașterile virgine sunt următoarele: fie sunt cu adevărat virgine, adică nu există un tată care să fi contribuit la proces, fie sunt cauzate de stocarea spermei pe o durată foarte lungă de timp. În cazul analizat, șarpele a dat naștere unui număr de 19 urmași, după cinci ani de la ultimul său contact sexual, iar misterul fenomenului constă în capacitatea sa de a stoca sperma. Oamenii de știință spun că descoperirea mecanismului acestor nașteri neobișnuite poate impulsiona natalitatea și fără nevoia prezenței unui mascul.

Studiul asupra cazului șarpelui cu clopoței a fost publicat în revista Biological Journal și prezintă, totodată, și documentarea unei nașteri virgine în cazul unui șarpe mocasin. În cazul celui din urmă, femela nu se împerechease niciodată cu un mascul. În cazul șarpelui cu clopoței, a fost vorba de stocarea pe o perioadă de cinci ani a spermei, după ultimul act sexual. Fenomenul nașterilor virgine, cunoscut sub numele de partenogeneză, a fost observat la mai multe tipuri de vertebrate (șarpe boa, specii de rechini, dragoni Komodo sau chiar curcani domestici), cu excepția mamiferelor, a precizat co-autorul studiului, Warren Booth.

La femela șarpe cu clopoței studiată, oamenii de știință au observat că trecuse printr-o împerechere când era încă imatură din punct de vedere sexual. Ea a fost capturată la vârsta de un an și de atunci ținută în izolare de masculi. După cinci ani, a dat naștere unor pui ale căror analize ADN au confirmat că aveau un tată biologic. Cum a reușit femela să păstreze sperma o perioadă atât de lungă? Booth crede că explicația stă fie în abilitatea ei de a-și răsuci o porțiune a uterului și a păstra acolo lichidul seminal (până la un moment al ovulației), fie în existența unor tubuli interni de stocare.

În cazul mamiferelor, doar la o anumită specie de lilieci galbeni s-a constatat că femela poate stoca sperma pentru mai multe luni. În cazul oamenilor, femeile pot face asta doar câteva zile. Oamenii de știință spun că această capacitate a unor vertebrate de a stoca lichidul seminal poate ajuta femelele speciei să depășească provocări climatice sau alte obstacole (altfel spus, să conceapă și să nască pui doar atunci când condițiile sunt sigure pentru ca ei să nu aibă probleme). Următorul pas în cercetare este de a identifica toate particularitățile celor două tipuri de nașteri virgine, iar studiile vor beneficia categoric și umanității (în special în ideea conservării speciei).

 

Sursa și foto: Discovery News


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger