În căutarea invizibilităţii, printre caracatiţe şi peşti

0

Pelerina care ne-ar putea face invizibili, precum îi face pe eroii filmelor fantasy, îi sâcâie de multă vreme pe oamenii de ştiinţă: dacă, totuşi, ar fi posibil să o creăm? Dacă magia nu este decât la un pas distanţă, doar că nu reuşim să o vedem? Mânaţi de dorinţa universală a obţinerii invizibilităţii, oamenii de ştiinţă ne anunţă că este posibil să fi găsit o soluţie.

 

 

Biomimetica este modalitatea prin care tehnologia dezvoltată de om copiază, după studii amănunţite, procese şi sisteme din natură. Aici, se pare, s-ar afla răspunsul pentru mult-dorita pelerină a invizibilităţii. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Bristol (UK) se inspiră, în cercetarea lor, de la doi dintre cei mai mari artişti ai camuflajului natural: caracatiţa şi peştele-zebră. Astfel, ei speră să creeze o tehnologie bazată pe schimbarea culorilor care să ducă, în final, la realizarea unor materiale textile şi haine ce îşi vor putea schimba pe loc nuanţa în funcţie de mediul în care se află.

Multe cefalopode au capacitatea de a deveni una cu mediul înconjurător, datorită abilităţii de a-şi schimba culoarea, un proces facilitat de prezenţa în corpul lor a unor celule cu pigmenţi de culoare, activate prin contracţii musculare – efectul final fiind, de fapt, un fel de iluzie optică, menită să păcălească prada sau prădătorii. Procesele prin care caracatiţele sau peştii-zebră devin „invizibili” într-un mediu sau altul au fost recreate de către echipa de cercetători de la Bristol (care a utilizat diverse materiale ce reacţionează la curent electric). Practic, ei au inventat o tehnologie bazată pe un muşchi artificial biomimetic, care ar putea avea aplicaţii concrete în industria textilă, spre exemplu. „Hainele inteligente sunt la un pas de a fi realizate printr-o astfel de tehnologie. Ele vor lua culoarea mediului în care se află, spre exemplu a peretelui lângă care staţi. Sau putem ajunge să creăm o piele artificială flexibilă, care să aibă această proprietate”, explică liderul proiectului, Jonathan Rossiter.

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger


Leave A Reply