Planurile atent elaborate sînt bune în multe aspecte ale vieții, prudența ne păzește de dezastre. Cînd avem de făcut însă ceva creativ, impulsivitatea e recomandabilă. Metoda încercare & eroare e singura care duce undeva în astfel de situații.
Psihologul Peter Skillman a conceput o problemă ca să vadă care e mai bună pentru creativitate: planificarea sau impulsivitatea.
Skillman le-a dat subiecților 20 de fire de spaghetti, sfoară, o prăjitură bezea și bandă izolatoare. Aceștia trebuia să construiască, în mai puțin de 20 de minute, o instalație cît mai înaltă din spaghetti, fundația acesteia fiind prăjitura.
Au fost testate grupuri de ingineri, manageri, studenți etc. Nici prea multă gîndire și nici planificarea n-au ajutat. Nici inginerii și nici managerii n-au reușit să cîștige competiția. Învingătorii au fost un grup de copii.
Metoda lor a fost una elementară – fără să gîndească prea mult, au făcut repede diverse încercări și au învățat, la fel de repede, din greșeli.
Skillman explică în clipul de mai jos legătura dintre curaj și creativitate:
Un comentariu
“sint” sau “sunt”