Imprumuturile. Un rau necesar sau sursa de angoasa?

10

Cati dintre voi nu v-ati imprumutat de la membri ai familiei sau de la cunoscuti la sfarsit de luna, fie ca nu v-au intrat la timp salariile, fie ca ati facut niste calucule gresite sau ca au aparut cheltuieli neprevazute, fie ca pur si simplu nu castigati indeajuns? Cati dintre voi nu ati apelat sau nu v-ati gandit la o forma de creditare oferita de o institutie bancara? Imprumuturile, atat cele informale, cat si cele formale, s-au extins in Romania o data cu tranzitia si cu instaurarea capitalismului, ca practica de supravietuire. Mai jos va prezentam o parte din avantajele si dezavantajele lor.

de Ionut Dulamita

In Romania, creditul informal a fost unul dintre fenomenele care au caracterizat ruperea de socialismul de stat, dupa cum scrie antropologul Liviu Chelcea intr-un articol pe care il puteti citi aici. Daca inainte de 1989 oamenii se confruntau cu lipsa bunurilor de consum, dupa Revolutie au avut de infruntat lipsa banilor, mai precis distributia inegala a bogatiei si accesul inegal la bani. Fie din cauza somajului si a saraciei, fie din cauza intarzierii salariilor, a pensiilor sau a ajutoarelor sociale, banii ajungeau doar la anumite parti ale populatiei, scrie antropologul.

La un capat au aparut noii imbogatiti, care isi permit sa consume bunurile cu branduri occidentale ce au impanzit pietele foste socialiste, la celalalt capat s-au pozitionat oamenii din mediul rural, pensionarii, tinerii fara locuri de munca, muncitorii disponibilizati etc, care au fost nevoiti sa gaseasca solutii pentru lipsa banilor. Imprumuturile informale, de la persoane apropiate sau de la camatari, au fost una dintre ele, ca strategie adaptativa, si s-au extins, putem spune, chiar si in randurile oamenilor care castiga bine, dar care au un stil de viata ce le depaseste resursele.

In completare au aparut creditele de nevoi personale – pentru nevoi nu “atat de primare” precum cumpararea unei plasme sau a unei excursii in Grecia – sau cele imobiliare. Accesabilitatea formelor de imprumut bancar a generat putere de cumparare si ideea de prosperitate in cadrul categoriilor defavorizate financiar, care s-au poleit la randul lor cu branduri occidentale. Pe de o parte, imprumuturile informale sporesc sentimentul de incredere in cadrul grupurilor mici si au devenit un liant social indispensabil, cum le numeste mai jos antropologul Bogdan Iancu, pe de alta parte, ii asigura celui care imprumuta o putere simbolica. In plus, in unele situatii, ele pot fi un rau necesar, cum le numeste mai jos sociologul Marius Cosmeanu, in situatii disperate.

Pe de alta parte, ambele forme de imprumut altereaza independenta financiara si pot spori senzatia de nesiguranta – mai ales cand ai de-a face cu un camatar care nu iarta nimic si se apropie deadline-ul.  Imprumuturile informale pot coroda legaturile dintre persoane apropiate atunci cand sunt recurente, iar cei care apeleaza la creditele de nevoi personale sau la cele imobiliare pot ajunge in situatia de a nu le mai putea acoperi si de a se imprumuta de la cunoscuti, intrand, practic, intr-un cerc vicios in care simt tot timpul o presiune pe umeri. Scriitorul Vasile Ernu, de exemplu, numeste sistemul financiar modern bazat pe credit “Glamour GULAG”, o noua forma de sclavagism.

Mai departe va invitam sa cititi pozitiile celor doi invitati, sociologul Marius Cosmeanu si antropologul Bogdan Iancu, si sa ne povestiti si experientele voastre pe marginea celor doua forme de imprumut, informal si formal.

[coloana]

Creditele familiare

Marius Cosmeanu, sociolog si redactor-sef al saptamanalului Corso

Intr-o privinta cel putin, suntem indubitabil egalii occidentalilor: nu toti romanii sunt bogati sau au pusi bani de o parte pentru momente mai grele. Mai ales in perioada aceasta, cand aud tot mai mult despre oameni care isi pierd jobul, sunt amenintati (e drept, cu temei) ca daca nu platesc ce au de platit isi vor pierde apartamentul, chiria, masina ori li se va taia lumina, gazul s.a.m.d. In plus, societatea romaneasca nu duce lipsa de mentalitati jimmorrisoniene, prin care momentele sunt traite din plin, meteoric, cu cheltuieli mari (legea compensatiei!) atunci cand exista arginti, fara a mai exista vreun gand planificator, nu pentru viitor, dar nici macar pentru ziua care urmeaza.

Nu stiu daca romanii se imprumuta mai mult decat alte natii, dar presupun ca da. Plec doar de la traditia micilor ajutoare solicitate de prin vecini (ulei, zahar, oua etc.), de la cat se copiaza prin scoli si universitati, de la cultura plagiatului pe plai mioritic si alte pilde graitoare pentru cum intelegem noi sa impartim bunuri si servicii ale altora. Nu toate sunt imprumuturi, dar toate vorbesc despre disponibilitatea noastra de a „deposeda”.

Ma gandesc insa si la partea buna, la felul nostru de a fi mai directi si chiar mai saritori (pe mize mici!) decat altii. Un prieten din Germania imi povestea ca si-a luat inima in dinti si l-a salutat pe unul dintre vecinii sai de bloc abia dupa vreo zece ani de intalniri frecvente, nas in nas, in holul cladirii, cu acesta. Neamtul i-a taiat-o, insa, din scurt: „Ne cunoastem de undeva?!”. Imi place si mie Mercedesul sau berea nemteasca, chiar si felul in care au ajuns nemtii sa joace fotbal, dar nu iubesc robotii sociali.

Da, romanii se imprumuta. Cel putin la nivelul simtului comun, traind pe pielea mea, ca martor de ambele parti ale „baricadei”, experienta. Nu vorbesc aici de anii de studentie, cand ti se termina banii taman in toiul unor discutii aprinse si ai mai sta, ci de situatii critice. Ce poti sa faci cand o ruda sau un apropiat ajunge pe patul de spital, intr-o situatie grava, are un accident sau moare si nu ai banii suficienti ca sa acoperi extrem de informalele servicii de stat? Sau daca esti chiar tu cel ajuns la ananghina? Te imprumuti. Nici nu are rost sa filosofam prea mult: te imprumuti pentru ca esti constrans sa o faci. Te imprumuti la o banca sau de la alti camatari institutionalizati ori de la prieteni, colegi, apropiati. Faci pe dracu-n patru ca sa strangi banii de care ai nevoie. Metodele sunt variate.

Cea mai ciudata forma de imprumut mi-a fost dat sa o cunosc pe la sfarsitul anilor 1990 lucrand la o cercetare despre migratia ilegala. La un moment dat am mers si la punctele de frontiera pentru a vedea, „pe viu”, tentative de trecere ilegala a frontierei. Eram undeva la granita austro-ungara (cea de acum:)) si granicerii maghiari prinsesera cu pasaport fals o doamna din Basarabia. Am aflat apoi ca era un fel intelectual al satului care facuse un troc cu comunitatea locala. Consatenii ei stransesera 1.800 de marci germane pentru a-i cumpara pasaportul cu pricina si pentru a-i da banii suficienti pentru a merge pana in Germania si a putea sta acolo pana isi va gasi de lucru. Toate acestea, pentru a trimite acasa, luna de luna, 200-300 de marci, bani suficienti la acea vreme pentru a acoperi cheltuielile intregii comunitati din care venea.

Formele de imprumut sunt diverse si au logici sau alchimii uneori greu de deslusit. Ele presupun chiar o anumita intimitate si un soi de complicitate care naste o relatie de putere intre cel care cere si cel care da. Majoritatea imprumuturilor se nasc, insa, dintr-o lipsa acuta, dintr-o situatie critica si, tocmai de aceea, au o explicatia lor acceptabila. Parerea mea.

Foto main: Flickr/lumaxart

[poll id=”25″]

[coloana]

Prizonierii incertitudinilor

Bogdan Iancu, antropolog (Muzeul Taranului Roman)

Imprumuturile devin o practica nociva numai in masura in care relatia intre creditor si debitor este viciata de abateri de la regulile jocului prestabilite. O alta varianta in care imprumutul devine o practica nociva este cea in care debitorul este, dintr-o cauza sau alta (uneori aceste cauze pot fi de gasit in accidente istorice de tip criza economica sau proasta guvernare), prizonierul etern al creditelor. In comunitatile inchise presupun ca iesirea prin abandon dintr-o relatie de creditare reprezinta un factor determinant in alterarea relatiilor. Stiu cateva cazuri  – si nu neaparat din universul rural – in care imprumutarea excesiva a dus la pierderea unor obiecte de uz casnic cu valoare destul de mare, evenimente pe care familiile le recepteaza ca pe niste mici drame pentru ca sporesc senzatia de nesiguranta.

Dezavantajele unui imprumut, atunci cand sunt percepute ca atare (pentru ca e foarte adevarat si ca imprumutul reprezinta si un bun liant social), sint de gasit intr-o permanenta raportare proiectiva la efectele creditului, in disconfortul pe care il da, in mod natural, alterarea independentei financiare totale. In mod nu neaparat paradoxal capacitatea aproape nelimitata a cuiva de a se imprumuta este generatoare de putere si aici gasesc cumva avantajele imprumutarii.

Imprumutul se bazeaza pe incredere si naste angajamente soft atunci cand mizele sunt mici si produce angoase fara margini atunci cand debitorul face calcule gresite sau rau-intentionate privitoare la capacitatea de a returna imprumutul. Invers, disponibilitatea romanilor de a imprumuta bani cuiva a fost in cateva randuri pusa la incercare de evenimente de tip Caritas sau FNI, dar cred ca efectele s-au vazut numai pe termen scurt. E interesant cum avem o intreaga literatura romana care sanctioneaza moral practica imprumutului, in timp ce el a fost si este in continuare parte din cotidianul autohton (vezi inflorirea amaneturilor in anii 2000 si recent), liant social indispensabil.

Cred ca destul de putini sint indivizii dispusi sa se imprumute cu sume de bani de la sefi, asta daca nu exista la mijloc o relatie de rudenie sau amicitie. Asta si pentru ca imprumutul risca sa dubleze o relatie de subordonare deja existenta. Cred ca daca nu vorbim de imprumuturi de la camatari sau de la amaneturi, aproape toate celelalte variante de imprumut au un grad de risc scazut. Sa zicem ca accesarea unui imprumut de la o persoana cu venituri net inferioare debitorului e si ea destul de toxica in cele mai multe cazuri, pe care de altfel ni le si putem imagina.

Exista prejudecata ca imprumuturile de sume mici sint nesemnificative la nivelul efectelor asupra relatiilor, insa recurenta lor poate deveni sacaitoare si in cele din urma factor de corodare a legaturilor.

Exemplele pozitive vin din zona micilor cooperative de credit care in tarile nordice dar si in cateva din tarile estice ajuta (evident nu gratuit, dar cu dobanzi mult mai mici decat cele practicate de banci) indivizii cu nevoi de imprumutare reduse si punctuale sa duca la capat situatii a caror rezolvare e conditionata de lipsa unor sume relativ mici de bani. Exemplul negativ in absolut este falimentul marilor banci care a generat criza economica actuala, cauzat in principal de creditarea excesiva a unor clienti insolvabili.


Tags:



10 comentarii

  1. E necesar sa te imprumuti, petru ca pe de o parte, te va obliga sa fii responsabil cu ceea faci, ca sa ai cu ce plati, iar pe de alta parte, se presupune ca atunci cand iei credit, nu-l iei pentru plasma ci pentru lucruri extrem de folositoare, cuantificabile in ceea ce priveste beneficiile pe care le aduc obictele respective.Oricum interesante atat articolul cat si abordarile

  2. Imprumutul este o practica bolnava, o bogatie negativa. Ma intind mai mult decat imi e plapuma pt ca ma pot imprumuta. Toti o facem, eu unu cu siguranta am facut-o.

    In mod normal ar trebui ca noi sa fim organizati de asa natura incat sa formam o cumunitate. Atunci cand o familie tanara are nevoie de ajutor sa fie ajutat, atunci cand un om/familie are nevoie de ajutor sa fie ajutati. Dar in timpurile noastre asta e utopic.

  3. Fara imprumuturi eu nu as fi reusit sa adun bani (in epoca de aur )sa-mi cumpar strictul necesar din salarul pe care-l aveam.acum fara imprumuturi nici atat n-as reusi sa -mi ajut copilul sa-si realizeze visul de a studia afara.
    n-am citit argumentele celor doi sunt prea lungi si plicticoase.Ar trebui in draguta noastra tara sa fie mai ieftin creditul , tarile capitaliste au prosperat prin credit si mai prospera si astazi.Noi n-avem dreptul la prosperitate trebuie sa ramanem saraci sa platim datoriile ca tovarasul Nicolae si sa economisim saracia.

  4. Modalitatea inteligenta de a-ti satisface dorintele este de a castiga mai intai banii si apoi sa-i cheltuiesti pe lucrurile care iti sunt necesare nu care par necesare
    Daca nu ai banii necesari incearca sa muncesti mai mult,sa-ti schimbi domeniul de activitate,sa pleci din tara,intr-un cuvant sa gasesti mijloace prin care sa ai venituri mai mari.

    Orice om destept stie ca -dorinta este mai mare decat putinta-si din acest motiv trebuie sa-si infraneze pornirile consumatoriste

  5. Nici eu nu am citit cele doua comentarii.
    Normal ca pentru fiecare persoana imprumutul e vazut diferit. Daca te imprumuti fara cap si nu poti plati inapoi la timp, sau daca ai ghinion si ramii fara slujba atunci imprumutul devine dusmanul tau.
    Uneori poate ai nevoie de un imprumut, o nunta poate, sau mai stiu eu ce.
    In SUA cam toata lumea isi cumpara masina in rate cu bani imprumutati de la banca, chiar daca persoana respectiva cumpara masina de 20.000 $ si cistiga 100.000 $ pe an, tot la fel o cumpara.
    Uite chiar ieri s-a intmplat cu un prieten care are copil si nu are bani in banca decit pentru zile negre, nu-i mai merge masina de spalat, si daca are copil mic ii trebuie foarte repede, s-a dus la magazin si a cumparat o masina de spalat cu credit cardul, normal ca nu o sa foloseasca banii care ii are pentru zile negre, iar imprumutul probabil ca o sa-l plateasca intr-o luna sau doua….sau 3…4.

  6. Un imprumut este o unealta ca si bormasina sau un autovehicul. Ca orice unealta, are un cost de utilizare si un risc de folosire asociat: in loc sa fie benzina sau energia electrica, este dobanda. In loc sa fie un accident este default-ul. Ca si orice unealta, poate fi folosit pentru ceva util (sa construiesti ceva, sa transporti ceva) care sa iti aduca profit, sau pentru “taiat frunze la caini” (e.g imrpumut pentru vacante)

    La ce imi foloseste unealta si cu ce costuri sunt cele doua intrebari fundamentale pe care trebuie sa ni le punem cand considneram un imprumut. “Imi permit rata pe tot parcursul imprumutului? Daca da, cu ce riscuri?”, “Ce beneficii imi aduce imprumutul?” (ce return-on-investment?).

    Eu traiesc in State si am luat un imrpumut educational partial (restul a fost acoperit de scholarships) pentru un master. Rata la imprumut este de fixa de $150/luna pentru urmatorii 15 ani, pe care am inceput sa-i platesc la 6 luni dupa absolvire Ca urmare a pregatirii acumulate acum castig dublu fata de cat castigam inainte de master, intr-un loc de munca pe care nu l-as fi putut obtine fara acest master. Deci am un return-on-investment clar definit, care este de cateva ori mai mare decat costul investitiei de $150/luna x 240 luni.

    La fel si cu casele: daca inchiriezi o locuinta modesta si castigi bine, rezulta ca poti pune bani deoparte in 3-5 ani pentru un downpayment solid la o casa (e.g. 40%) rezonabila, ca sa te imprumuti partial pentru casa, ceea ce va rezulta intr-un mortgage mic si mai putin riscant.

    Sau poti sa inchiriezi toata viata timp de 30 de ani si sa ai toti banii de casa la 65 de ani, cand o iei fara imprumut.

    Sau poti sa nu investesti in educatie, si sa ramai la un job modest, sa imprumuti toti banii de casa la o dobanda exorbitanta, si sa fii foreclosed dupa 2 ani.

    In fiecare din situatiile de mai sus nu este imprumutul in sine cel care este rau sau bun. Felul in care este folosit, la ce este folosit si cu ce “efort” (costuri) este cel care face diferenta intre un rau necesar sau o angoasa.

    Oamenii ignoranti prefera sa dea mereu vina pe altii pentru prostia lor. Nu exista substitut pentru educatie si responsabilitate. Nu poti da vina pe banci si pe imprumuturi daca ai luat-o in freza. Poti numai da vina pe tine pentru ca nu ai planificat ci facut “temele” ca lumea inainte sa te pui singur la jug.

    Inainte sa te bagi la jug esti sigur ca poti sa si tragi caruta?!

    Cand faci un mortgage pe 30 de ani, trebuie sa-ti faci un master-plan de buget de venituri si cheltuieli pe 30 de ani, cu CPI included, sa faci un risk analysis, what-if scenerios, sa socotesti cati bani mai poti pune lunar deoparte ca sa vezi cat poti rezista sa platesti cand schimbi job-urie, sa iei in calcul ciclurile economice majore de la fiecare 7-10 ani, sa te uiti la inflatia medie pe ultimii 100 de ani, etc, etc..

    Daca nu stii sa faci toate de mai sus, inseamna ca habar n-ai sa te folosesti de unealta “imprumut pentru casa” si atunci meriti sa o iei in barba asa cum ai lua-o daca ai folosi o drujba fara sa stii cum s-o manuiesti, sau ai da in sant daca ai conduce o masina fara sa faci scoala de soferi si sa iei un examen!

  7. Scenariu:

    Am 1000 E / luna salariu si vreau sa-mi cumpar o casa de 60.000E. inseamna ca in 5 ani pot sa-mi cumpar casa, nu? Dar cum trebuie sa mai si traiesc (mancare + haine + alte cheltuieli) sa zicem ca in 10 ani imi permit sa cumpar respectiva casa (presupunand ca, atat, salariul cat si pretul raman neschimbate).
    Dar eu am nevoie de casa acum, nu peste 5 ani, nu peste 10 ani, ci acum (in 2-3-6 luni). Ce fac? merg la banca si fac un imprumut. E un lucru rau? In zilele noastre nu.
    Aaaa, ca sunt prea mari costurile dupa imprumut si la sfarsit iti dai seama ca ai platit 2-3 case e partea a doua.
    Nu fac reclama creditolor, nu sunt de acord cu “creditul cu buletinul” dar asta e lumea in care traim. Au fost vremuri cand toti eram “egali”, dar s-au dus. Ne pare cumva rau?
    Sper ca nu …

    • Houstonianul on

      Reader, pretul este format de supply & demand. Cand tu si altii va inhamati la un imprumut mult peste posibilitati, nu faci decat sa cresti artificial demand-ul de case. Rezulta preturi la case care cresc aberant ca de, “lasa-i sa se imprumute”. Cei cu casele castiga din preturi care tot cresc, bancile castiga ca va finanteaza, si cine pierde? Voi cand vine default-ul si forclose-ul in 2 ani! Vorba ceea din finante: “Cand il vezi ca se ineaca band apa din pahar, da fuga si adu-i furtunul de la pompieri” :-))

      Daca ai refuza sa cumperi casa aceea cu 60 de mii si ai pune piciorul in prag pentru 45 de mii, si daca si altii ati face la fel, vanzatorul ori nu mai vinde, ori lasa din pret. Cand demand-ul este cu masura, supply-ul trebuie sa se adapteze si preturile se “cumintesc”. Dar voi cum nu sunteti un neam unit si va napustiti toti de-a valma la caimac, normal ca laptele si cratitele costa mai mult!

      60 de mii casa la un salar net de 12 mii mi se pare peste masura de mult. Aici in TX “rule of thumb” este ca o casa care ti-o permiti este de 1.5-2.5x salariul anual. La tine este de 5 ori, normal ca dupa un an ai sa ajungi ca acesti romani (Bledea) din California care si-au tras casa de $531,000 si s-au trezit cu un monthly payment de $5,800 pe care nu si-l mai puteau permite (din care deduc un salar anual de maxim $100K) – deci si-au luat o casa de 5x pretul

      http://online.wsj.com/article/NA_WSJ_PUB:SB10001424052748704133804575198120387721724.html

      Nu cunosc situatia ta, dar poate ca adevarul este ca nu iti permiti inca casa? (cel putin nu de 12x salariul) Scrie undeva ca trebuie sa fii musai proprietar?

      60 de mii pe 30 de ani cu dobanda fixa de 5% inseamna cam 322/luna. La 10% inseamna cam 526/luna (habar n-am care sunt ratele in RO). Enorm cand te gandesti ca atunci cand esti proprietar mai ai costuri suplimentare cu asigurarea obligatorie, cu taxe de proprietate, cu reparatiile la ce se mai strica in 30 de ani, etc. Apoi ai variatia cursului de schimb, mai vine o tura de alegeri si iar scade leul cu 10% fata de EUR. Esti in stare sa forecast FX rate Leu/EUR pe 30 de ani, ha? (ca pun pariu ca nu intra RO in Eurozone nici in 100 de ani)

      Sau poate ca mai intai trebuie sa ma investesti in educatie, un master/PhD ceva, sa fii mai cu un cap deasupra competitiei si sa ajungi sa fii platit mai mult?

      Cand poporul se arunca la credite fara sa-si faca “homework”, vanzatorii de juguri si proprietarii de carute sunt cei care prospera, caci se pare ca carne de tun care voluntariaza pentru pusul la jug tot este din belsug!

  8. Foarte bun raspunsul si iti dau dreptate la aproape tot ce zici.
    Marea noastra problema este, cum ai zis si tu, ca nu suntem un neam unit. Sa-ti dau un exemplu (care nu are nicio legatura cu creditele, ci cu modul nostru de a cheltui banii).
    Eram la munte si am vrut sa cumpar porumb copt, dar la pretul de 4 lei / bucata am renuntat. Ce “mi-a placut”: toata lumea comenta ca e scump, dar toti cumparau.
    Asa se intampla si cu casele, iar cum noi am suferit pe timpul comunismului din cauza ca nu eram “propretari”, acum facem pe “dracu-n patru” sa ajungem (parerea mea …)

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger