Potrivit unei analize a Departamentului Homeland Security (DHS) din SUA, care a ieşit la iveală fără intenţia de a fi făcută publică, eforturile autorităţilor de a stopa scoaterea la imprimantă a armelor în sistem 3D ar putea fi în van, acest lucru părând imposibil de control şi de oprit.
Un buletin informativ al DHS din data de 21 mai a fost distribuit mai multor agenţii din domeniul ordinii şi securităţii din SUA, dar a fost obţinut şi de instituţia media Fox News, în ciuda caracterului intern al comunicării. Acest document susţine, practic, arată Fox News, că nu se prea poate face nimic pentru a opri oamenii de la a-şi scoate arme la imprimante 3D, după ce şi-au scos de pe internet schiţele. Astfel, oricine are acces la această tehnologie sau putere de achiziţie, ar putea deţine arme de plastic, scoase la imprimantă, dar perfect capabile să funcţioneze ca orice armă reală. „Limitarea accesului la aceste arme ar putea fi imposibilă”, susţine documentul citat. Acesta mai arată că informaţia de pe internet nu poate fi controlată – spre exemplu, deşi DHS a solicitat companiei care a scos primul pistol la imprimantă (Liberator) să dea jos de pe internet schiţele acestuia, sute de mii de oameni au accesat fişierele şi le-au descărcat, acestea fiind accesibile la o simplă căutare pe Google.
„Tehnologia avansată 3D şi faptul că fişiere pentru arme sau părţi de arme care să fie imprimate în sistem 3D sunt publice şi gratuite, precum şi dificultatea în a reglementa distribuirea informaţiei pe internet prezintă riscuri ridicate de securitate publică”, mai scrie documentul citat, realizat de Joint Regional Intelligence Center. Legislatorii americani încearcă, în acest context, să aducă pe masa Congresului legi care să prevină o situaţie imposibil de controlat (interzicerea deţinerii de arme din plastic sau alte materiale greu detectabile, interzicerea imprimării 3D a armelor etc.). Însă DHS consideră aceste eforturi ca lipsite de finalitate: „O legislaţie care ar interzice imprimarea 3D a armelor poate descuraja fenomenul, dar nu poate opri complet producerea acestor arme. Şi dacă practica în sine este scoasă în afara legii, distribuţia online a fişierelor poate fi cel puţin la fel de greu de controlat precum cea a muzicii sau filmelor piratate”, scrie documentul obţinut de Fox News.
Sursa şi foto: Mashable, Fox News
Un comentariu
Pingback: Sisteme de e-learning de sine stătătoare | Țâdula lu' Stamorello