Am fost la Istanbul acum mai bine de 2 ani şi nu am apucat de atunci sã scriu prea multe despre acest oraş care mi-a plãcut extrem de mult. Am scris doar despre bazarele din Istanbul şi despre palatele Topkapi şi Dolmabahce. Laud de atunci Istanbulul tuturor şi le recomand celor pe care îi aud cã şi-au luat all-inclusive prin Kuşadasi sau Antalya sã opreascã câteva zile şi la Istanbul.
de Răzvan Pascu
Dupã ce ne-am sãturat de mare, soare, lenevit şi dupã ce am vãzut cam tot ce era de vãzut în jurul Kuşadasi-ului, am pornit spre urmãtoarea destinaţie: cel mai mare oraş al ţãrii, fosta capitalã a marilor imperii şi punte de legãturã între Europa şi Asia, numitã Bizanţ, Constantinopole sau Instanbul, în funcţie de cine îl stãpânea.
Kuşadasi – Istanbul
De la Kuşadasi la Istanbul sunt cam 650 de kilometri, din Izmir mergi cãtre Bursa, iar apoi pe malul Mãrii Marmara pe care practic o înconjuri pânã când ajungi la strâmtoarea Bosfor. Drumul e excelent, un fel de semi-autostradă, care în câţiva ani va deveni autostradă în toatã regula, întrucât se construieşte, iar pe ultimii 100 de km dai în autostrada pe bune care leagã Istanbulul de capitala Ankara, autostradă cu platã. Trebuie sã cumperi o cartelã de acces de la chioşcurile aflate înainte de bariere, cartelă care costã 20 de lire turceşti, însã doar 15 din ele se regãsesc ca şi credit utilizabil. La fiecare ieşire de pe autostradă ţi se scade contravaloarea de pe cartelă, de la Izmir la Istanbul a costat 2.3 lire. De reţinut cã autostrada se continuã şi de la Istanbul pânã la Edirne, aproape de graniţa cu Bulgaria, deci cartela va mai fi de folos.
Având în vedere cã viteza medie pe drumurile turceşti a fost de peste 100 de km de orã, am fãcut doar 7 ore pe drum cu tot cu opriri de cafea, realimentare cu benzină etc… Preţul benzinei în Turcia e absolut usturãtor, 4.18 lire în medie adicã aproximativ 8 lei, motorina fiind 3.9 lire…
Pe drumul între Izmir şi Istanbul, ca obiective turistice nu cred cã e ceva de menţionat, cel puţin eu nu m-am prins cã ar fi ceva, drept urmare am mers cap compas Istanbul. Tocmai când mã minunam ce bine se circulã într-un oraş cu 12.5 milioane de locuitori, oficial, plus încã vreo 5 milioane fãrã forme legale, dupã ce am trecut impresionantul pod peste Bosfor, şi am înaintat cãtre centrul oraşului a început nebunia. Şoferi mai dezorganizaţi în gândire şi reacţii nu mi-a fost dat sã vãd pânã acum, fiecare merge ca pe tarlaua lui, nu semnalizeazã nimeni, opresc toţi unde au treabã, chiar dacã blocheazã toatã strada, motiv pentru care e destul de greu sã vezi o maşinã care sã nu fie lovitã.
Dupã vreo orã şi ceva de învârtit în nebunia asta, am reuşit cu greu sã gãsim hotelul la care avem rezervare şi anume Sultan’s Inn, situat în centrul Sultanahmetului, în spatele Moscheei Albastre. Preţul a fost de 50 de euro pe noapte camerã dublã, camerele mici, cu strictul necesar, dar curate, micul dejun se putea lua pe terasa de deasupra hotelului, cu o vedere superbã asupra Bosforului şi Moscheei Albastre. În zona asta de 2 km pãtraţi sunt literalmente sute de hoteluri, de toate felurile, toate stelele, toate condiţiile, oferta fiind extrem de variatã.
Sultanahmet-ul este buricul târgului, fostul Constantinopol, unde se gãsesc cele mai importante obiective turistice ale oraşului, cea mai pestriţã lume, cei mai mulţi turişti, inima fostei capitale imperiale. Aici gãseşti Hagia Sofia, Moscheea Albastrã, Palatul Topkapi şi Marele Bazar, simboluri ale oraşului cunoscute în toatã lumea şi tot aici te poţi pierde pe strãduţe înguste şi întortocheate, unde încã se părtrează parfumul unor timpuri demult apuse.
Ideal este sã parcurgi oraşul pe jos, zona în care gãseşti obiectivele importante este destul de micã, însã pentru cei mai comozi existã tramvaiul rapid care taie oraşul în douã şi care te duce cam oriunde ai nevoie. O cãlãtorie costã 1.5 lire (3 lei), iar “biletul” sub forma unui jeton îl iei de la automatele prezente în fiecare staţie.
Dar sã revenim la povestea mea… Dupã ce ne-am cazat la hotel, fiind încã prea devreme pentru cinã, am pornit sã vizitãm împrejurimile. Am pornit cãtre Moscheea Albastrã care era la doar vreo 300 de metri depãrtare. Toate strãduţele din zonã sunt pline de buticuri, cafenele, restaurante şi hoteluri care mai de care mai primitoare şi mai îmbietoare, iar în faţa fiecãrei locaţii de acest gen se gãseşte câte minim un turc care evident ştie toate limbile din lume şi care nu conteneşte sã te invite sã-i vizitezi locaţia sau sã-ţi ofere ce naiba vinde el. Dacã pentru început poate pãrea interesant şi drãguţ, dupã câteva ore de refuzat la turci insistenţi spre agasanţi îţi vine sã îi strângi pe toţi de gât cu propria limbã.
Obeliscul Egiptean
Am ajuns, tot refuzând la ospãtari şi vânzãtori, la Moscheea Albastrã pentru a doua oarã, deoarece prima datã a trebui sã ne întoarcem cã uitasem camera de fotografiat. Moscheea Albastrã se lângã Piaţa Sultan Ahmet, fostul Hipodrom al Bizanţului, Hipodrom în centrul cãruia Împãraţii au adus lucrãri de artã din toate colţurile imperiului. Azi se mai pãstreazã o coloanã şerpuita construitã pentru a celebra victoria grecilor asupra perşilor cu vreo 500 de ani înainte de Cristos, Obeliscul Egiptean al lui Tutmosis al III-lea adus de la Luxor în anul 390 şi încã un obelisc care acum era acoperit pentru restaurare şi care am înţeles cã a fost ridicat de Constantin cel Mare, cel care a dat numele oraşului şi care a mutat aici capitala Imperiului Roman.
Moscheea Albastrã
Intrarea în Moscheea Albastrã este gratuitã, dar se acceptã donaţii. Ca în orice moschee, toatã lumea se descãlţa la intrare, bãrbaţii trebuie sã poarte pantaloni lungi, iar femeile sã aibã capul, mâinile şi picioarele acoperite. Dacã nu eşti îmbrãcat corespunzãtor ţi se oferã la intrare baticuri, şaluri etc. Construitã în 1617 de Sultanul Ahmet I pe locul fostului palat al Împãraţilor Bizantini, în vecinãtatea Hagiei Sofia, cea mai importantã moschee de pânã atunci, Moscheea Albastrã impresioneazã în primul rând prin mãrime. Este una din cele douã moschei din Turcia cu 6 minarete, din care de 5 ori pe zi muezinii cheamã credincioşii la rugãciune. La fel de impresionantã este şi curtea în centrul cãreia se afla o fântânã hexagonalã. Moscheile în general sunt destul de simple şi nu au detaliile arhitectonice sau grandoarea bisericilor catolice sau ortodoxe.
Parc Istanbul
Cum ieşi din Moscheea Albastrã, în faţa ochilor îţi apare impunãtoarea Hagia Sofia, construitã în anul 360, fostă catedrală creştinã pânã la 1453, anul în care Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Imediat dupã cãderea Constantinopolului, Sultanul Mehmet I Cuceritorul a ordonat transformarea catedralei în moschee şi a rãmas aşa, pânã în 1931, când autoritãţile turce au hotãrât transformarea sa în muzeu. Cum intrarea se putea face doar pânã la ora 18 şi deja se fãcuse 7 seara, am lãsat vizitarea Hagiei Sofia pentru a doua zi şi am pornit mai departe, cãtre parcul care înconjoarã Palatul Topkapi, palat deasemenea închis la ora aia. Dupã ce am obosit îndeajuns de rãu plimbându-ne prin respectivul parc, am pornit-o agale cãtre hotel, iar pe drum ne-am oprit la unul din multele restaurante de pe drum. Mâncarea foarte bunã, la preţuri rezonabile, însã berea tot scumpã şi aici, cam 14 lei. Pentru patru persoane, nota s-a ridicat la aproximativ 200 de lei (100 de lire). Pot fãrã a greşi, sã recomand orice fel din meniul unui restaurant din Istanbul, nu veţi fi dezamãgiţi, mâncarea e excelentã.
Hagia Sofia
A doua zi dimineaţã, dupã micul dejun pe terasa hotelului, am pornit cãtre Hagia Sofia. Am ajuns aici exact la 9 dimineaţa când se deschidea, aşa cã am fost printre primii care au intrat. Asta a fost bine pentru cã mai apoi s-a aglomerat peste mãsurã. Intrarea, dacã ţin bine minte, a fost 15 lire de persoanã. Deşi a avut aproape 600 de ani în care a funcţionat ca şi moschee, s-au pãstrat totuşi câteva din mozaicurile creştine şi ceva din aerul unei Catedrale Ortodoxe. Este mult mai impresionantã decât Moscheea Albastrã, mãcar prin modul în care lumina cade în interior şi pentru cã ştii cã pãşeşti în aproape 2000 de ani de istorie. Poţi vedea locul în care împãraţii bizantini erau încoronaţi, iar dacã roteşti degetul într-o micã firidă din zid, se spune cã ţi se va îndeplini orice dorinţã pusã în momentul ãla. Impresionantã este şi rampa care duce la etaj, de unde printre coloane, ai o vedere panoramicã asupra întregii catedrale. Tot aici îşi dorm somnul de veci mare parte din sultanii otomani împreunã cu familiile lor.
Palatul Topkapi
Dupã Hagia Sofia, am pornit cãtre Palatul Topkapi, locul de unde Imperiul Otoman a fost condus pentru 400 de ani şi de unde s-au pornit toate expediţiile de cucerire. Am pornit cãtre este deja prea mult spus, deoarece intrarea în Palat se afla la doar 100 de metri depãrtare de ieşirea din Hagia Sofia. Intrarea costã 20 de lire, însã intrarea la Harem se plãteşte separat, încã 15 lire, iar multe secţiuni, cum ar fi sala armelor, erau închise pentru renovare. Dacã compari cu alte reşedinţe imperiale ale timpului ca Versailles-ul sau Palatul Schonbrunn, Palatul Topkapi pare de o simplitate zdrobitoare. Are patru curţi interioare, plus haremul şi, ca sã-l vizitezi pe îndelete, trebuie sã-i aloci minim 4-5 ore. Remarcabile sunt Trezoreria, unde poţi vedea expuse diverse lucruri primite de sultani de-a lungul timpului de la ambasadorii altor state sau camerele private ale sultanului, unde se gãsesc relicve sfinte pentru lumea musulmanã, cum ar fi fire din barba profetului, pãmânt de la Mecca şi Medina, sãbiile lui Mahomed şi ale Califilor, Pavilionul Ambasadorilor sau Camera de Circumcizie. Nu o sã insist prea mult asupra palatului, e foarte mult de povestit şi i-ar fura din farmec în momentul în care o sã-l vizitaţi, e ca atunci când te duci la film dupã ce ai citit cronica înainte. Însã ce m-a impresionat pe mine cel mai mult este vederea asupra Bosforului şi Cornului de Aur pe care sultanul o avea de pe terasele palatului. Este absolut superb şi îţi taie respiraţia. Însã îţi revine repede, împins fiind de miile de japonezi care vor sã facã poze.
Foto: Mădălin Tudorescu
Acest articol a fost preluat de pe Răzvanpascu.ro, cel mai citit blog de travel din România.