Impresii din Budapesta – Despre marţipan şi război

1

V-am mai povestit şi cu alte ocazii cã nu prea sunt omul muzeelor. Îmi plac oamenii şi interactivitatea şi recunosc cã nu am rãbdare sã admir fiecare exponat din muzee, de aceea de obicei le evit, mai ales dacã nu sunt foarte cunoscute. Cu toate acestea, când am ajuns la Budapesta,  am descoperit douã muzee care m-au încântat şi pe care nu le-am putut rata. Unul dintre ele m-a fãcut sã mã minunez ca un copil îndrãgostit de dulciuri şi celãlalt mi-a plãcut pentru cã prezenta în detaliu anumite aspecte ale vieţii în Budapesta în timpul rãzboiului, probabil cel mai odios lucru inventat pe Pãmânt.

de Răzvan Pascu

Muzeul care mi-a amintit de copilãrie este cel al Marţipanului. Pentru 400 HUF (1,5 euro) ai access în cele douã încãperi ticsite cu exponate care mai de care mai atractive şi dulci… atât pentru ochi cât şi pentru stomac, deoarece totul este realizat din marţipan.

Am putut admira (nu şi gusta) foarte multe figurine din desene animate şi povesti precum Cei Trei Purceluşi, Albã ca Zãpada şi chiar Harry Potter. Impresionantã este şi statuia în mãrime naturalã a reginei Elisabeta, realizatã din marţipan, dar şi diferite obiective turistice din Budapesta : clãdirea Parlamantului Ungariei, Bastionul Pescarilor, biserica Mattias, Podul Înlãnţuit şi chiar harta Ungariei. Am privit nostalgic la Pagoda din China şi mi-am amintit de cãlãtoria mea în Asia de anul trecut şi cu foarte mult jind la biserica Sf. Vasile din Piaţa Roşie (Moscova), unde îmi doresc foarte mult sã ajung.

Muzeul este foarte uşor de gãsit în Budapesta, în Castle Hill (Buda), în spatele bisericii Mattias, lângã Bastionul Pescarilor, la parterul hotelului Hilton, adicã destul de aproape de cele mai importante obiective.

Tot în Castle Hill, am descoperit un alt muzeu foarte interesat, Hospital on the Rock sau Spitalul din Stâncã. Deşi vizitã nu este deloc ieftinã, biletul de intrare costând aproximativ 3000 HUF (11 euro), existã totuşi reduceri considerabile pentru studenţi şi pensionari (50%) şi gratuit pentru personalul medical sau militar, aşa cã meritã sã îl vizitaţi.

Gãsiţi muzeul imediat în afara zidurilor Castle Hill: din piaţa unde se gãseşte biserica Mattias, mergeţi pe bulevardul ce porneşte perpendicular pe piaţã şi veţi ajunge la zidurile castelului. Aici coborâţi treptele pânã la baza zidurilor şi mergând nu mai mult de 200 metri în dreapta veţi gãsi intrarea în spital.

Spitalul-muzeu este amenajat în sistemul de peşteri sãpate în stâncã unde acum se regãseşte Castle Hill. Pentru vizitarea muzeului se organizeazã tururi cu ghizi vorbitori de englezã şi maghiara, cu plecare la fiecare orã. Turul dureazã o orã, timp în care te plimbi la câţiva metri sub nivelul strãzii, atât printr-un spital, cât şi printr-un buncãr anti-atomic. Muzeul este deschis între orele 10-20, ultimul tur începe la ora 19.

Iniţial creat ca loc de depozitare de cãtre oamenii de afaceri locali, chiar înainte de al doilea Rãzboi Mondial, Guvernul a preluat locul şi a amenajat un spital cu centru de chirurgie care putea trata urgenţele sau surplusul de pacienţi. Circa 200 de oameni puteau fi trataţi concomitent, însã în timpul rãzboiului ajungeau sã se trateze chiar şi pânã la 700 de pacienţi simultan. Muzeul este “populat” cu pacienţi şi personal medical din cearã şi chiar cu instrumente şi echipament medical folosit în acea perioadã, astfel încât totul este cât se poate de veridic.

Partea a doua a turului prezintã buncãrul nuclear, realizat aici în perioada Rãzboiului Rece, din nou cu aparaturã originalã. La sfârşitul turului, cine este atent şi suficient de rapid în rãspuns primeşte o mascã de gaze ca amintire.

Sincer, este un loc pe care meritã sã îl vizitaţi, iar dacã îl veţi vizita aproape sigur veţi ieşi de acolo cu sufletul împãcat cã v-aţi nãscut în aceastã perioadã şi cu convingerea cã viaţa e frumoasã, oricât de grea ar fi uneori. Din punctul meu de vedere este muzeul care m-a impresionat cel mai mult din tot ce am vãzut pânã acum în lume şi este un loc din care atunci când am ieşit m-am simţit imediat mai fericit şi mulţumit de tot ce am.

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Răzvanpascu.ro, cel mai citit blog de travel din România.


 

 


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger