Împletituri din papură în curs de conservare

0

Atelierul de împletituri din papură de la Mahmudia a fost vedeta primei zile a evenimentului anual organizat de Apa Nova/Veolia Apa în Delta Dunării. Atelierul este o iniţiativă a Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta realizată cu sprijinul Primăriei Mahmudia. Animaţi de sloganul “Faceţi ceva care să dureze”, în data de 14 iunie 2012, participanţii la eveniment au vizitat atelierul, au făcut cunoştinţă cu împletitoarele şi s-au bucurat de folclor deltaic autentic.

 


Având ca obiectiv comun promovarea dezvoltării durabile în Delta Dunării, Asociaţia Salvaţi Dunarea și Delta (SDD) şi Apa Nova au încheiat un parteneriat pentru sprijinirea activităţii Atelierului de împletituri din papură de la Mahmudia, judeţul Tulcea. Parteneriatul are în vedere revigorarea meşteşugului tradiţional al împletiturilor din papură ca soluţie de dezvoltare a acestei comunităţi din Delta Dunării. În virtutea colaborării dintre SDD şi companie, împletitoarele au onorat cea mai mare comandă de obiecte din papură (pălării şi mape pentru documente) înregistrată de la înfiinţarea atelierului, în anul 2009.

 

 

De asemenea, Apa Nova a contribuit la reabilitarea clădirii în care se află în prezent unitatea de producţie şi la dotarea cu instrumentar specific. Invitaţii la eveniment au primit cu entuziasm mape pentru documente şi pălării din papură şi au avut posibilitatea să discute cu autoarele lor. Vizita la Atelierul de împletituri a fost condimentată de spectacole oferite de Katiuşa, ansamblul comunităţii ruşilor lipoveni din Mahmudia, şi de formaţia de dansuri populare Salsovia. Pe 15 şi 16 iunie oaspeţii au avut posibilitatea de a învăţa meşteşugul împletiturilor din papură în cadrul unor workshopuri susţinute de reprezentantele atelierului.

 

 

Revigorarea tradiţiilor locale folosind resursele regenerabile ale Deltei, stuful şi papura, este opţiunea pe care Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta o promovează în sprijinul protejării mediului natural, pentru integrarea socio-profesională a grupurilor defavorizate şi în scopul dezvoltării economice a comunităţilor din Deltă. SDD a înfiinţat atelierul de prelucrare a materialelor stuficole de la Mahmudia în 2009, iar acesta s-a bucurat de susţinere din partea autorităţilor locale şi a localnicilor. Realizarea sa a fost posibilă în cadrul proiectului GEF SGP Grant Project Conservarea biodiversității prin cultivarea eco-turismului şi a tradiţiilor locale ca alternative în dezvoltarea durabilă a comunităţii locale de pescari din Delta Dunării, implementat în perioada ianuarie 2008-octombrie 2009. După sesiunile de pregătire pentru redescoperirea meşteşugului, în atelierul de împletit papură deschis în august 2009, şi-au găsit de lucru persoane care întâmpinau serioase dificultăţi sociale, femei și tineri.

 

Puteţi citi şi:

La masă cu oamenii Deltei


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger