Imigrant in Italia. “O femeie insarcinata este mai urata si mai temuta decat o inundatie”

125

La inceput, ma gandeam ca exagerez. Ca si o italianca in conditiile mele ar intampina aceleasi greutati. De fapt, gandurile astea imi vin din cauza ca iubesc prea mult Italia, noua mea patrie, ca sa accept usor ideea ca este guvernata in mod voit de legi xenofobe. Dar este o parte de adevar: sunt o femeie de 39 de ani, blonda si inalta, la facultate am studiat filosofia. Lucrurile astea isi au importanta lor, un patron italian care a terminat cu greu un liceu tehnic nu va privi niciodata cu draga inima o fata eleganta care vorbeste italiana mai corect decat el daca nu are o pregatire profesionala care o face indispensabila firmei si varsta uceniciei, adica mai putin de 29 de ani, ca sa poata incasa ajutorul de la stat.  In plus, toti, barbati sau femei, sunt convinsi ca o femeie care inca nu a implinit 45 de ani fie are copii mici ascunsi pe undeva, pe acasa, fie are de gand sa faca repede unul, pentru ca apoi sa ceara drepturile banesti si permisele pe care le prevede legea. O femeie insarcinata este mai urata si mai temuta decat o inundatie.

de Antonia Dejeu (Bologna, Italia)

Am trecut si printr-o perioada in care le-am dat, partial, dreptate. Cine stie daca experienta mea din Romania era destul de profesionalizanta, poate greselile mele de ortografie puteau provoca pagube. Pana intr-o zi, cu cinci ani in urma, in care m-am trezit din cosmar si am privit faptele in fata. Am inceput sa studiez in mod serios Constitutia, legile privind imigratia, materialele publicate de sindicate, Caritas si altii care se ocupa de prezenta strainilor in tara. Cam in aceeasi perioada am observat ca Flavio, logodnicul meu, nu ma mai intrerupea ca sa ma corecteze in timp ce vorbeam. L-am intrebat daca s-a plictisit sa ma ajute. Mi-a raspuns ca nu mai am nevoie de ajutor: vorbesc ca Aldo Busi, scriitorul faimos pentru atentia cu care isi alege cuvintele. Atunci am inteles ca sunt doar doua obstacole intre mine si locul de munca cautat: sunt femeie, si, mai ales, romanca.  Italienii ne vor doar ca forta de munca pentru meseriile umile si prost platite pe care ei nu doresc sa le mai faca.

Facultatea este un alt punct dureros. Diploma mea nu este recunoscuta in Italia, pentru ca am obtinut-o inainte de 2004. Parcursul obligatoriu pentru fructificarea studiilor ar fi obtinerea unei declaratii de valoare in loco de la Consulatul Italian din Bucuresti, pe baza caruia mi-ar fi recunoscute unele credite formative si m-as putea inscrie in anul doi la facultate. Eu am facut deja 5 si imi ajunge. In plus, nu reusesc nici macar sa obtin programa analitica universitara, profesorii nu au lasat niciun document scris, asa ca secretara facultatii nu imi poate elibera documentul. As putea face o alta facultate, pentru ca am documentele de bacalaureat in regula, dar nu imi permit sa platesc taxele pentru trei ani, sau cinci. Pentru ca diplomele de trei ani si-au cam pierdut valoarea, absolventii nu sunt la mare cautare.

M-am nascut in 1971, anul in care Ceausescu a fost in vizita in China, iar la intoarcere a cerut sa fie adulat ca Mao. In 1977, familia mea s-a stabilit in Oradea, la doar 10 kilometri de granita cu Ungaria. Am aflat curand ca exista lume norocoasa care are pasaport si viza si poate merge in Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia sa cumpere toate acele minunatii care nu se gaseau in magazine sau la piata. In 1989, am aflat de la televiziunea maghiara ca “se intampla ceva”. Ani de zile am asteptat, cuminte, ca lucrurile sa se indrepte si sa functioneze bine, ca “acolo“, in tarile foste CAER, unde nu exista atata mizerie ca la noi. Restul lumii ma interesa doar ca eventuala destinatie de vacanta.

Fac parte dintre idealistii care nu voiau sa isi abandoneze tara. La facultate ii priveam cu suspiciune pe cei care nu se mai intorceau dupa ce obtineau o bursa de studii in strainatate. Nu ma interesa prea mult o experienta in lumea capitalismului consumerist. Nu ca as fi nutrit simpatii comuniste, dimpotriva. Aveam doar o incredere nemarginita in proaspata democratie, in sistemul alegerilor libere. Privind in urma azi, ma apuca rasul. Am fost o privilegiata: pe de o parte aveam un val gros-gros pe ochi, pe de alta, am avut norocul de a gasi usor de munca – preparator la universitate, asistenta coordinatoarei unui centru de documentare PHARE, copywriter, assistent manager … Nu, nu eram oarba de tot. Vedeam toate nedreptatile si porcariile din jur, dar credeam ca asa este peste tot si nu are rost sa ma revolt, ci, eventual, sa-mi schimb locul de munca daca era prea de tot.

In 1998, sora mea cea mica s-a mutat in Italia iar eu am calatorit pentru prima data dincoace de Cortina de Fier. Apoi s-a mutat la Bologna si mama. Aveam niste probleme personale de rezolvat, asa ca a mai trecut ceva timp inainte sa trec la fapte: in iunie 2002, dupa liberalizarea partiala a intrarii cetatenilor romani in spatiul Schengen, mi-am facut valiza si am venit aici sa caut de munca, sa pun ceva bani deoparte ca sa-mi pot deschide la intoarcere propria firma de design si publicitate. Dar facusem gresit socoteala de acasa.

In 2002, s-a revarsat peste granita prima mare unda de emigranti romani. Polonezii ne-o luasera inainte, erau peste tot: calificati, ordonati si foarte bine educati, nu cereau salarii mari. Pe atunci, majoritatea personalului de ingrijire a batranilor, a bolnavilor si a copiilor veneau din Polonia. Oamenii de serviciu, in schimb, din Filipine. Muncitorii in constructii si in agricultura, din nordul Africii sau America de Sud. Nu mai erau multe locuri pentru noii veniti, care au inceput, astfel, sa ceara si sa accepte sa fie platiti cu doar jumatate din tariful minim sindical, la negru. Am incercat, si incerc, sa ma opun acestei tendinte.

Demonstratie a imigrantilor din Bologna

Cand imi povestesc aventura, putini imi inteleg indignarea. Credeti-ma, imi place sa fac curatenie. O faceam pe gratis pentru primul meu sot, care nu-mi spunea nici macar multumesc. Aici primesc bani. Nu cred ca facand o munca utila si umila ma injosesc intr-un fel. Fac unul dintre lucrurile care imi plac: lustruiesc cu ceara mobilele de anticariat, gatesc feluri noi, delicioase, experimentez noi spray-uri contra depunerilor de  calcar sau a grasimii de pe aragaz, fug in sus si in jos cu pamatufuri colorate ca sa adun panzele de paianjen sau sterg podele cu tesaturi tehnologice imbibate in solutii parfumate, si totul merge repede si usor, nu ca in copilaria mea. Imi imaginez ca este casa mea si merge struna. Sigur, apoi ma intorc la mine acasa, obosita, murdara si cu durere de spate, dar mult mai fericita decat atunci cand stateam inchisa in birou pentru 10 ore, certandu-ma cu seful sau respingandu-i avansurile.

Indignarea mea nu vine din specificul meseriei pe care o fac, ci din modul in care unii imi ofera 2 euro pe ora, in loc de 6 sau 8, cu aerul ca imi fac o mare favoare. Vine din neobrazarea cu care multi nu vor sa-mi faca un contract in regula. Din modul in care ma trateaza unii barbati, soti ai stapanei casei, care intra si ies fara sa salute si deseori fara sa traga apa la closet. Ca si cum o slujnica nu ar fi un om, ci doar ceva mai mult decat un caine dresat. De aceea e greu sa fii slujnica la ore. Unele prietene de-ale mele au luat si bataie pentru ca insistau sa fie platite. Ce sa povestesc apoi despre perioada in care am lucrat ca “fixa”! Familia se astepta ca eu sa rezolv tot, sa iau decizii si sa-mi asum responsabilitati in locul lor, renuntand la viata mea privata. Au incercat chiar sa-mi interzica sa ma duc la institutul seral, ca sa nu-l las singur in casa pe batran, desi acelea erau unicele ore libere pe care le ceream, mai putine decat prevede contractul.

Cat timp am studiat la institutul teologic eram plina de incredere intr-o rasturnare de situtie. Lucram putin, pentru ca nu se gasea prea mult de munca la ore, aveam foarte putini bani, dar intre timp ma logodisem cu Flavio si luasem decizia de a ramane aici pe viata. La data aceea eram convinsa ca nu ma angajeaza nicio firma numai din cauza ca aveam permisul de sedere de student, care nu permitea un orar saptamanal mai lung de 20 de ore pe saptamana si poate dadea si ideea unei precaritati. Pe de alta parte, eram fericita ca am acel permis, chiar daca nu era cel mai bun. Ca strain in Italia, acordam foarte mare atentie permisului de sedere. Imi cerea destul efort. O data pe an trebuia sa obtin o gramada de documente, apoi sa fac fotocopii ale pasaportului, ale adeverintei de inscriere la scoala, ale carnetului de note, ale contractului de chirie al casei, imi faceam o asigurare de sanatate anuala, poze noi si cumparam timbrul pentru inscrierea documentului la Politie.

Pe atunci, documentele se duceau personal la Chestura, nu se depuneau, ca astazi, la Posta. Sunam din timp, ceream programare – uneori treceau si 8 luni pana la prima data disponibila  – iar in ziua stabilita stateam la coada sub soare sau ploaie, inghesuita si obosita, tremurand de frica sa nu imi fie respins unul dintre documente. Angajatii nu erau tocmai draguti si saritori. Prima data, si atunci cand mi-am reluat numele de fata, mi-au luat si amprentele. Politistii din acea sectie erau draguti si vroiau sa flirteze, dar eu ma simteam ca si cum as fi avut scris pe piept ”viitoare probabila delicventa“. Toata agitatia asta si anxietatea asteptarii eliberarii permisului – alte luni in purgatoriu – imi distrageau partial atentia de la adevaratul meu scop: un contract de munca ca functionara, secretara, receptionista, telefonista, data-entry.

Acum s-a schimbat totul: am atestatul de sedere permanenta, inscriere pe viata la Serviciul Sanitar National, drept de vot pentru alegerea primarului si a consiliului de cartier si niciun gand cu obtinerea documentelor. Lipsa acelor preocupari imi da o liniste deosebita, pe care o folosesc ca sa analizez situatia noastra, a romanilor, in jumatatea de nord a Italiei. Nu de alta, dar lucrez tot part-time, deci am mult timp liber. Am mai facut un curs seral, de receptioner in hotel, dar tot nu am obtinut contractul dorit. Culmea ironiei, principala mea activitate de acum o datorez calitatii de imigranta: se cauta mediatori interculturali  proveniti din tarile care au dat nastere celor mai mari comunitati de imigranti. E o meserie noua, la jumatatea drumului dintre asistenta sociala si interpretariat.

Am chiar si un contract – de colaborare ocazionala. Asta inseamna ca trebuie sa astept sa fiu sunata atunci cand este nevoie de prezenta mea pentru o ora sau doua, sperand ca asta sa se intample cat de des. Din pacate, insa, se intampla extrem de rar. De aceea, italienii nu ne fac prea des concurenta: cine vrea un loc de munca instabil care nu-ti da drept la ajutor de somaj si pensie? Sunt norocoasa, o colega a ramas insarcinata si anul acesta o voi inlocui eu la Maternitate si la Centrul pentru Sanatatea Femeilor Straine –  asta inseamna 8 ore de lucru pe saptamana. Continuu sa lucrez si ca baby-sitter si femeie de serviciu, tot la negru. Dupa-masa fac un alt curs, de calificare in mediere interculturala. Asa, cu o diploma noua in mana, ma simt mai sigura pe mine. Am aderat la mentalitatea italiana: profit de fiecare ocazie, oricat de modesta, care mi se ofera – nu se stie niciodata ce rezultate va da. Pentru ca acest curs nu imi garanteaza, nici el, o imbunatatire a situatiei, dar poate cunosc pe cineva sau aflu informatii noi in timp ce fac practica.

In tot acest timp, nimeni nu m-a insultat, nu mi-a spus in fata ca nu ma angajeaza  sau nu ma serveste pentru ca sunt romanca. Cu totul altceva e sa cauti o casa, sau o camera, in chirie. Imediat ce aude un accent strain, proprietarul casei sau chiriasul care sub-inchiriaza au nevoie de muuuult timp de gandire sau pretul se dubleaza, cu pretexte ridicole. Mi s-au intamplat des episoade hazlii, in autobuz sau prin magazine, cu persoane care se apropiau vorbind de rau strainii, cautandu-mi aprobarea, sau conationali care imi spuneau, crezand ca imi fac un compliment, ca par chiar italianca.

Nu cred ca par italianca! De altfel, nu par nici romanca sau altceva. A fi sau a nu fi italian este insa obsesia intregii tari, este o apartenenta care, in imaginarul colectiv, hranit si de Decretul pentru Siguranta, hotareste cine este legal si cine nu, cine are toate drepturile si cine doar acela la munca, cine merita respect si cine doar toleranta. Noi, oamenii de rand, petrecem mult timp masurandu-ne muschii intre noi, si asa nu ne mai gandim la adevaratii dusmani, legile nedrepte sau neaplicate si criza economica cu consecintele ei interminabile.

Sigur, imi dau seama, vorbind cu prietenii mei mai norocosi pentru ca s-au nascut intr-un oras bogat din nordul Italiei, ca diferentele dintre ei si mine sunt doar culoarea pasaportului si contractul de munca. Dupa ani de eforturi si sacrificii, ei l-au obtinut pe cel pe timp nedeterminat. Desi nu toti au facultate sau vorbesc limbi straine. In rest, folosim mijloacele de transport in comun, nu masina personala, mancam alimente biologice eco-solidale, preferam medicul naturist, mergem la aceleasi spectacole de opera, practicam aceleasi sporturi si votam aceeasi miscare reformista. Ma simt mai aproape de ei, ca mentalitate, decat de prietenii mei din copilarie.

Am mai multi prieteni italieni decat romani. Apoi sunt si cei brazilieni, chinezi, turci. Explicatia e matematica, in jurul meu traiesc mai multi italieni decat romani, si ma deranjeaza uimirea celor care se asteapta sa traiesc incercuita doar de conationali sau ca Flavio sa fie si el roman. Ma doare ingustimea mintii lor. Cat de fricoasa e majoritatea lumii! Toti incercam sa traim aproape de cei cu care avem ceva in comun, dar multora le lipseste curajul de a cauta acest ceva mai departe de cultura de origine sau de religie. Se uita apoi un trist adevar: in comunitatea romaneasca domnesc bisericutele, razboaiele intre factiuni si dorinta de a aparea mai bogat si mai plin de succes decat vecinul.

Sunt fericita ca traiesc in Italia. As fi ipocrita sa nu recunosc ca bunastarea economica a tarii are importanta ei, dar eu sunt fericita datorita oamenilor cu care intru in contact, care alcatuiesc un fel de rezistenta subterana la vulgaritatea si agresivitatea modelului propus de televiziune si de mode. Stimez mult noua mea patrie, de accea ma dor dublu nedreptatile si ilegalitatile. Ma intreb ce as fi facut daca as fi stiut ce ma asteapta, in acea zi din iunie 2002 in care mi-am facut valiza. Toate barierele, obstacolele, umilintele, frustrarile. Senzatia de a nu apartine, uneori, nici lumii vechi, nici celei noi. Nesigurantele permanente: gesturile si ideile care acasa pareau de fier, in noua lumina, sunt chestionabile. Durerea unui dor dupa o casa in care insa nu vreau sa ma mai intorc. Imi place sa cred ca mi-as fi spus: OK, sa mergem si sa schimbam lumea.

Foto main: Protest al imigrantilor din Bologna

Tags:



125 de comentarii

  1. Ciao! Sunt in Italia de peste opt ani, am citit textul cu atentie si emotie. Poate el nu aduce nimic nou si nici nu va schimba nimic, dar e reconfortant sa stii ca din milionul de romani din penisula mai sunt si “personaje” ca dumneavoastra (acel tip de “personaj” care nu va aparea niciodata la stirilie de la Mediaset si nici in discursurile lui Umberto Bossi). Grazie!

  2. Ai plecat in Italia in 2002. Suntem in 2010. In tot acest timp, nu ai trecut de stadiul de baby-sitter, menajera etc, toate part-time. Sincer, chiar te face asta fericita ? Pentru asta te-ai pregatit, pentru asta tot timpul “pierdut” in facultate ?

    Nu ma intelege gresit. Nu te condamn, eu insami (sunt din Bucuresti), am lucrat doi ani in Budapesta, in ciuda stupefactiei prietenilor care credeau ca o sa ma manance ungurii de vie 🙂 Dar am lucrat in IT, pentru care studiasem, nu ca menajera. Stiu cum e sa ai prieteni straini si treaba cu ingustimea mintii e valabila si la alte natii, imi povestea o prietena frantuzoaica ce dispretuitori sunt colegii ei de facultate fata de tot ceea ce e non-francez.

    Daca tu te simti fericita, asta e perfect. Prin prisma mea insa, ai batut oarecum pasul pe loc.

    Numai bine.

    • Intr-adevar, foarte util comentariul tau, Ana… Eu cred ca si tu ai batut pasul pe loc, daca nu la nivel financiar atunci sigur pe planul intelegerii si intelepciunii.

      Antonia, ai respectul meu.

    • Ana, era mult mai interesant să ne spui cu ce mijloace se poate obține un stagiu la Budapesta decât să te lauzi cu el.

      Nu are rost să ne punem cu bădărănia de Bucale. Întrece cu mult argonața străinilor față de români.

      Mai bine slugă în Occident decât de batjocură în România nesimțiților. Unii cu bani se vor întoarce, este singura cale de-a schimba România.

      • Atitudinea tipica a celui care prefera sa fuga din fata responsabilitatilor,citez “mai bine SLUGA decat batjocura…. ”

        A fi sluga e suprema forma de bataie de joc pe care o poti primi,draga DD in caz ca nu stiai.

        Din pacate de-a lungul isroriei multi romani au gandit ca tine!!!

      • Nu e nimic degradant in a fi sluga. Sa muncesti pentru altul e tot munca, si munca in sine nu e degradanta. In caz ca nu stiai, samuraii japonezi se considerau slugi, si faceau din asta un titlul de noblete. Ca unii oameni care-ti dau de lucru isi bat joc de tine n-are nimic de-a face cu munca. Oamenii aia isi pot la fel de bine bate joc de tine si fara sa-ti dea de lucru, si oricum, faptul ca isi bat joc de tine in mod gratuit in fapt ii degradeaza pe ei, nu pe tine. Sa nu vrei sa muncesti, sau sa consideri degradanta munca pentru altul, mi se pare in cel mai bun caz o dovada de sueprficialitate.

        Slugarnicia, la care posibil voiai sa te referi, are cu totul alt sens decat acela de a fi sluga.

    • @Ana, sunt barbat si oricand as alege o femeie ca Antonia, fata de tine care “nu bati pasul pe loc”, mai lasa-ma cu atitudinea ta de HR-ista, du-te si numara-ti banii si vezi ca ai consumat cam mult citind si postand

      • Si totusi, sunt de acord cu multe din ce a spus Antonia, dar un pic parca si cu postarea pe care ati sarit toti.Asa e, munca e valoroasa si respectabila, oriceare ar fi ea: dar ma intreb, nu suntem toti datori fata de societate/fata de noi sa facem acea munca unde avem cu totii eficienta maxima? Acum un exemplu care e aproape de absurd, dar ajuta la intelegere: daca Einstein ar fi maturat casele oamenilor, unde ar fi fost fizica de azi? La asta ma refer, un om ca Antonia e dator sa isi afle implinirea in alt mediu decat cel al curateniei domestice. Si daca societatea nu iti permite asta, schimb-o. Flexibilitatea e cel mai bun lucru, mai ales acum de cand ne putem misca in Europa cum vrem.
        PS. Si eu am muncit prin strainatate in joburi de acest gen, stiu bine ce inseamna asta. Nu e vorba de umilinta sau orgoliu…e vorba ca trece viata si te trezesti pe la 40 de ani ca nu stii cine mai esti…pana la urma asta e cel mai important, sa stii cine esti si unde te indrepti. Bafta

      • @alex si @ana, hai sa dezvolt putin sa ma fac inteles, cum e cu lucratul in “meserie”.

        Urmatoarele ar fi fragmente din jurnalul unei persoane de acest gen:

        dd-mm-yyyy: uraaaaa, astazi am fost avansata pe un post mai bun in meseria mea si cu salariul marit

        in alta zi: x-ulescu de la comercial imi face ochi dulci, si el lucreaza in meserie si are salariu xxxx E, iti dai seama ce pereche potrivita am fi

        dupa cativa ani: m-am maritat cu x-ulescu, dar din pacate el a pierdut slujba si acum este spalator de vase la restaurant deci nu mai e in meserie, va trebui sa-l las caci nu este de nivelul meu

        Pe la 80 de ani fragment din jurnalul nepotilor:

        -Nu mai moare harca asta de baba, matusa noastra, care a fost in meseria aia antica si de demult cum se numea.., macar sa ne lase noua averea ei…

      • @Alex: cre’ ca n-ai inteles ce voiau alex si ana. N-are nimic nici unul din comentariile lor cu leafa sau cu cine te insori/mariti. Ce voiau sa zica amandoi e ca nu e corect fata de propria persoana sa nu incerci sa iti atingi potentialul.

        Einstein a revolutionat fizica. Cu creierul lui, poate putea sa fie un mare finantist. Da’ la valoarea lui, aia a fost o ratare. Desi fizica nu tocma’ l-a imbogatit.

        In aceeasi ordine de idei, daca Antonia nu a reusit sa treaca de faza babysitter in opt ani, sau efectiv n-are potentialul necesar pt. mai mult, ceea ce n-as crede, sau s-a lasat efectiv pe tanjeala, ceea ce e grav. Nu spun, exista si oameni fara noroc, care se scufunda sub greutatea pe care le-o pune viata pe umeri, da’ Antonia pare mai degraba un om norocos. Daca o duce mintea, dupa parerea mea e datoare fata de propria persoana sa faca ceva cu mintea aia, nu s-o lase sa se piarda.

    • Romanii – popor de slugi. Asta am ajuns, asta suntem. Nu pricep cum intelectuali in Romania devin fericiti sa slugareasca si sa se lase umiliti in strainatate. Sunt plecat si eu, dar pentru nimic in lume nu as accepta joburile de 2 lei, prost platite, la pachet cu umilinte.

      Nu pricep. Singura concluzie: Romanii, neam de slugi.

      • Te gandesti ca poate nu toti oamenii au norocu’ matale?

        In alta ordine de idei, multi oameni care ulterior au reusit fenomenal in cariera ce si-au ales-o au pornit de la munci de doua parale. Pe de alta parte, nu cred ca a stat unul opt ani in slujbe de doua parale.

        Sa speram ca Antonia o sa perceapa unele dintre comentarii ca pe un sut in fund care s-o propulseze mai departe, si s-o scoata din toropeala in care am impresia ca se complace pe moment.

  3. Chiar sunt curios sa stiu ce resort interior te poate face fericit(a) atunci cand, in mod evident, atmosfera generala din jurul tau este una voalat ostila,cand ai facut studii superioare si ajungi sa fii femeie de serviciu ( in Romania nu ai fi acceptat niciodata asa ceva) etc.

    In general nu pot sa-i inteleg pe cei care-si calca mandria in picioare doar pentru niste himere.
    La urma urmei e dreptul fiecaruia sa-si aleaga drumul in viata dar,daca a facut o alegere gresita,sa nu se planga si,mai ales,sa nu dea vina pe altii.

    • Draga Ana si Sile, nu imi calc mandria in picioare pentru himere. Imi afirm mandria pentru a putea trai alaturi de cei dragi intr-un oras care imi ofera extrem de mult la nivel cultural si uman. Ar fi de subliniat niste nuante, pe care poate ar fi trebuit sa le clarific in articol: sunt mediatoare interculturala, o meserie care cere o facultate. Dar traiesc din banii castigati ca ajutor domestic. Adevarata mea ocupatie ma pune in contact cu oameni care au nevoie de ajutor, sprijin, informatii, iar eu stiu ce e in sufletul lor, de accea ii pot ajuta mai bine decat o campanie publicitara la televizor sau un birocrat. Pentru mine, e una dintre meseriile cele mai frumoase din lume, care se invata doar traind-o.
      Altceva care nu a reiesit tocmai cum imi doream – Flavio nu este singurul care ma iubeste. Multe persoane mi-au deschis usa fara prejudecati, mai multe decat in Romania. Merita sa ma opresc o clipa si asupra lui Flavio: este o persoana extraordinara, atat de departe de “romanul mediu”, sau de “barbatul mediu”, incat as sari in foc pentru el, si el pentru mine. Asa poate intelegeti de ce ador orasul in care s-a nascut, limba pe care o vorbeste, mancarea pe care o mananca, si prietenii lui. Nu e un unicat, sunt multi ca el. Ma stimeaza pentru ceea ce sunt, nu pentru functie sau banii pe care ii castig. De aceea nu doresc sa ma intorc in Romania, acolo nu am intalnit prea multe persoane care nu se opresc la aparente.
      Revin la mandrie: sunt mandra ca sunt romanca, o spun tuturor. Sunt mandra de forta mea interioara care imi permite sa tin capul sus, cainand putinatatea sufleteasca a celor care nu au norocul sa inteleaga ca toti oamenii sunt egali in demnitate. Cred ca ei sunt unicii care trebuie sa se simta prost.
      Uitati un lucru: viata nu s-a terminat. Fiecare pas marunt pe care il fac este in directia buna. Nu voi muri spaland pe jos. Ati citit datele publicate? Stiti ca majoritatea emigratilor in Italia sunt absolventi de facultate care fac munci umile? Nu sunt un caz rar, dimpotriva. Cineva trebuie sa lupte ca aceste situatii sa nu mai existe, modelul meu este Mahatma Gandhi in perioada imigratiei in Africa de Sud. Si nu cred ca se poate lupta de la distanta.
      Faculatea despre care scriu este cea de Filosofie, absolvita in iunie 1995 cu media 9,49. Diploma de licenta inscrisa in registru la pozitia 5129/22.02.1996. Nu retin numele doamnei secretare care mi-a dat acel raspuns.
      De ce am plecat din Romania? Intai, ca sa fac bani. Apoi, pentru ca nu-mi placea mentalitatea celor care credeau sa succesul inseamna aparenta, si pentru ca mi se parea ca demnitatea umana nu e la mare valoare. De ce nu m-am intors? Pentru ca nu vad destule schimbari pozitive.
      Cine a trait mai mult timp in strainatate stie ca oriunde ar fi, ii va lipsi celalalt loc. Imi lipseste prietenia vecinilor de scara, pozitia sociala, aerul racoros si subtine de dimineata … Cand ma intorc acasa imi lipsesc porticii, mirosul parcurilor, veselia studentilor, sunetul clopotelor zecilor de biserici … Asa cum imi lipsea, cand studiam, orasul in care am crescut, iar in anii dinaintea plecarii, Bucurestiul unde am locuit 7 ani.
      Nu am vorbit nicaieri de averi, pentru ca nu am. Nici de sigurante, pentru ca imi lipsesc. Am vorbit de fericire, pentru ca fericirea depinde de noi, de modul in care privim viata.

      • @ Antonia: Inca o data, iti respect opinia, eu mi-am spus-o doar pe a mea. Daca s-a inteles ceva gresit, imi cer scuze fata de tine, e normal sa judecam diferit. Iti doresc din toata inima o viata buna , o meriti pe deplin…mai ales ca suntem de-o varsta 🙂

        @ ceilalti: se demonstreaza cu brio prin ceea ce ati scris ca “agree to disagree’ nu se poate aplica inca in Ro…pacat.

  4. Straistaru Eugen on

    Nici nu ma chinui sa citesc tot… Cum poti sa ai stima pentru niste oameni invatati sa fie negativi? Am fost si eu in IT dar numai in vizita… nu imi trebuiesc napolitani; casiere rasiste si oameni pe strada care se uita urat ca vorbesti romana…
    Sunt roman si nu o sa ma ascund de asta ca sa ma pot inegra intr-o tara care sincer o ridica mai mult istoria interesanta si bunastarea data de faptul ca au fost imperiu candva.

    Nu ai castiga foarte mult aici dar ai avea garantata stima celor din jurul tau…si sinceri sa fim…IT de acum e pe departe ce era acum 10ani

  5. Gata nu mai comentez pe site-ul vostru , imi tot stergeti comentariile . De azi nu va mai citesc, gfy!!!!!!!!!!!!!!!

  6. Ana,
    Esti tu din Bucuresti cum sunt eu din Papua Noua Guinee…..Inca o modalitate “subtila” de a discredita tot ce inseamna Bucurestiul.
    Antonia, ai tot respectul meu, mergi inainte cu fruntea sus, norocul va fi de partea celor care indraznesc!
    Irina din Bucuresti

  7. Tot respectul pentru cele prin care a trecut si trece autoarea, dar eu tot nu inteleg ceva: ce fel de facultate a facut in Romania de nu e mai poate da de urma programei analitice.

    “Eu am facut deja 5 si imi ajunge. In plus, nu reusesc nici macar sa obtin programa analitica universitara, profesorii nu au lasat niciun document scris, asa ca secretara facultatii nu imi poate elibera documentul.”

    Asa ceva se intimpla in Romania? In ce an si la ce institutie? Orice universitate are arhive, documente oficiale etc. deci programa analitica nu depinde in nici un caz de bunavointa unui profesor sau altul.

  8. frumos si emotionant, Antonia…sunt de 20 de ani aici si parca era ieri cand ma luptam cu mentalitatea italienilor, serviciuri prost platite, cozi interminabile in chesture, etc…cu mare sacrificii am facut facultatea aici, 2 de fapt, pt a le putea demostra, mai intai, ca suntem in stare iar apoi pt a imbunatatzi situatia economica…dimineatza frecventam, dupaamiaza si in wekend aveam 3 locuri de munca, la negru bineinteles, iar noaptea pregateam examenele…nu a fost usor dar am avut marele noroc sa am langa mine, la momentul oportun, persoane ce au credut in mine si m-au sustinut moral. Anul trecut am luat cetatenia, iar in acest moment am aceeasi senzatie ca tine: de a nu mai sti carei lumi apartin…dar sunt ” fericita datorita oamenilor cu care intru in contact, care alcatuiesc un fel de rezistenta subterana la vulgaritatea si agresivitatea modelului propus de televiziune si de mode”.sunt multzumita de orice alegere am facut in acesti 20 ani…iti urez multa bafta in viata!!! cu drag, Cristina

  9. Pentru Ana: felicitari pentru conceptia asupra reusitei materiale in viata! Adevarat ca ai ajuns departe! Cu sufletul cum stai? Ai sa stai pe un purcoi de bani singura si stearpa de tot ce se numeste omenie.
    Pentru Antonia: si eu m-am saturat de Romania. Intareste-ti sufletul ca sa poti ignora badarania celor din jurul tau.

  10. PS: spunea Einstein: “è più facile spezzare un atomo che un pregiudizio”…dar lista delincventzelor facute de romani in Italia e lunga, deci adevarul sta, ca de obicei, pe undeva prin mijloc…

    imi cer scuze pentru nenumaratele greseli 🙂

  11. acest articol care seamana mai mult a confesiune si pare o incercare de eliberarea de toate presiunea din anii petrecuti acolo si de umilintele indurate este HALUCINANT!

    NIMIC nu justifica plecarea din tara pentru a trece prin asa ceva, nimic! Povestesti de stergerea la fund a batranilor italieni si de spalarea wc-urilor dupa badarani cu ifose de conti si de printese care uitau sa traga apa – asta dupa ce spui ca ai studii superioare ?!!!! Este incredibil si peste puterea mea de intelegere ca ai acceptat asa ceva.

    Acest articol atat de sincer(felicitari pentru asta) imi provoaca o mila profunda dar si indignare fata de tine si de altii care NU s-au dus acolo demni si cu fruntea sus dandu-le peste nas prin inteligenta si prin lucrul bine facut italienilor, ci s-au dus sa-i spele la fund, considerand asta o mare favoare ce le-a fost facuta.

    De acest fel de articole era nevoie acum 10-15 ani pentru a-i trezi la realitate pe multi.

  12. “Sunt fericita ca traiesc in Italia. As fi ipocrita sa nu recunosc ca bunastarea economica a tarii are importanta ei, dar eu sunt fericita datorita oamenilor cu care intru in contact”.
    Daca in Romania bunastarea materiala ar fi aceeasi poate ca ai fi trait si in Romania. Oameni frumosi sunt si in Romania. Si printre cei din bisericutze si printre cei din fractiuni, chiar si printre cei mandri sunt convins ca poti sa gasesti oameni frumosi. Ciudat, acceptam sa fim sclavi in tara altora, si ne e scarba sa mai fim romani. Ai inceput prin a spune ca faceai parte din cei care nu vroiau sa plece din tara. dar ai continuat prin a spune cat de greu a fost si ti-e in Italia. Nu ai spus nimic despre tot ce te-a facut sa pleci din tara?!..nu ai spus nimic despre de ce romania e atat de urata incat nu mai vrei nici macar sa te intorci?…
    Am fost si eu plecat in Germania, mi s-a oferit sansa sa raman sa lucrez acolo. Am renuntat, nu pot sa incerc sa fiu “german”, sunt roman, cu bisericutzele mele, am ales sa raman aici sa lucrez. Cand nu se mai poate, ca as fi ipocrit sa spun ca totul e bine in tara, nu zic ca nu as pleca, dar cu siguranta m-as intoarce. NU exista un alt loc in care as vrea sa-mi trag sufletul, nu pot sa uit niciodata ca si aerul care-l respir e altfel parca cand ma intorc acasa. Ce am patit de vrem sa fim sclavi in tara altora, si nu vrem sa fim romani in tara noastra?!…Stiu, vrem si noi, vrem sa traim bine, vrem bani, casa, masina, vrem siguranta, vrem sa ne facem familie si sa traim bine…vrem ziua de maine linistita…….Daca tot plecati, fiti voi altfel, Romania exista, romani frumosi exista, doar ca nu ai ochi sa-i sa-i vezi. Vezi doar straini, te vezi doar pe tine!!..vezi doar pe cei asemenea tie, dar si noi aici avem rezistenta noastra. Imi pare rau ca ai “o noua patrie”, te-ai duce oare la razboi cu Romanii, pentru noua ta patrie?? Ti-ai ridica oare pe cele mai inalte culmi intr-un fel sau altul, noua Patrie, si ai ascunde la spate Romania?…….
    Exista Romania si poate fi mai mult decat Italia, Germania……doar ca nu mai exista romani prea multi, si din pacate o parte din cei ramasi aleg sa plece pentru…pentru “bunastare materiala” si nu e vina lor, e vina lor, a celor care-i lasam sa ne conduca destinele…numai bine…dar sa nu uiti ca putem fi mai mult decat sclavi…..

    • Dragi, la voi la Romania e la fel ca la fata asta de la Italia. Functionarii mai rau. Si rasism mai rau. arabi, suniti, china, filipine, pakistani, turci la Romania e gunoi.

      • Ahmed, iti multumesc pentru acest comentariu. Ai dreptate. Asa cum ne dispretuiesc si pe noi romanii din strainatate, si ne numesc “capsunari”, asa uita sa va spuna in fiecare zi “multumesc”. Fara voi, strainii care ati hotarat sa traiti in Romania, economia ar avea de suferit. La fel ca economia fiecarei tari care are nevoie de imigrati, dar nu ii respecta. In plus, sunteti o bogatie culturala de nepretuit.

      • Cum ramane cu bogatia culturala a tarii in care traiesti?
        Gasesti bogatie si frumusete culturala doar la altii…in fine…

        Daca “la noi la Romania e la fel”, atunci sunteti liberi sa plecati. Daca veniti si stati pentru afaceri, e pentru ca e profitabil.
        Daca veniti si faceti o facultate e pentru ca se poate si s-ar putea cu ceva exceptii sa mai invatzati si cate ceva…Sau poate ca noi suntem pentru voi ceea ce sunt italienii pentru noi, un loc mai bun…
        Munca buna si ieftina. Respect oferit din maretzul occident. Sa vedem cati mai raman din moment ce se ridica pretentiile? Sa vedem daca nu Moldova, Ucraina sau altele vor deveni mai interesante. Totul e o afacere….

        Are tara asta cultura cat nu putem noi s-o ducem, dar e mai frumos la altii…

  13. Antonia, sunt profund emotionata si plina de respect pentru tot ceea ce ai facut si ai povestit aici. Urmasii tai vor fi ceva mai “ai casei”, iar urmatorii vor fi….italieni “verzi”. Sa fii vesela si fericita, sa ai grija de sanatatea ta! Romania, din pacate, nu isi iubeste romanii. Si-i calca cu tavalugul. Cu cat sunt mai “cu scoala” si cu bun simt, cu atat sunt mai dispretuiti. Aici trebuie sa stii sa smecheresti, sa profiti in modul cel mai ilegal posibil, sa lingusesti, sa nu ai opinia ta…
    Bravo, Antonia, pentru ce ai realizat si multumesc pentru ce am citi azi!

  14. Oana de la Montréal on

    De ce nu emigrezi in Canada? Aici, desi diplomele universitare din Romania nu sunt recunoscute, macar nu esti tratat drept carne de tun. Din momentul in care pui piciorul ca imigrant legal esti egalul celorlalti. Poti sa studiezi limba (fie franceza, fie engleza – depinde de provincie) la scoala, poti sa ai asistenta medicala gratuita, poti sa faci o alta scoala ca sa-ti gasesti un job mai bun pe urma. Oamenii sunt foarte draguti si, cel putin pentru moment, nimanui nu-i trece prin cap sa foloseasca metode naziste. Nu e tara cea mai minunata de pe pamant, insa nu simti imprejurul tau idei fasciste. Si, in general, nu esti discriminata pentru ca esti femeie.

    • Flavio e italian … nu imi permit sa-i cer sa faca si el sacrificiul pe care l-am facut eu. In plus, nu vreau sa fug de probleme. Nu pot sa-mi schimb tara de fiecare data cand lucrurile nu merg bine. Deja sunt prea multi tineri italieni care emigreaza, din cauza ca aici nu au un viitor.
      Apoi aici ma simt acasa. E greu de explicat, pentru ca nu este rational. Iubirea pentru orase, sau tari, e la fel ca iubirea pentru o persoana: e oarba. Eu iubesc Italia. Iubesc si Romania, dar aici ma simt mai in largul nmeu.

      • Alt lucru interesant !!!
        Tineri italieni care emigreaza pentru ca nu au viitor in tara lor si romani care imigreaza in Italia ca sa aiba viitor !!

        Incep sa inteleg cam ce e in mintea ta.

  15. Emotionant articol!
    Am 23 de ani,sunt proaspat absolvent al unei facultati tehnice din Buc si ma gandesc sa plec in Italia (unde lucreaza mama ca ingrijitoare) cu speranta ca imi voi gasi de munca in domeniul studiat (constructii).Dar dupa ce am citit articolul asta si mi-au dat lacrimile mi s-a facut frica.
    Respect pentru autoare si pentru curajul ei.Numai bine!

    • Ca inginer ai o sansa. Vino in vizita la mama ta si uita-te bine imprejur. Nu te lasa influentat de frica, viata depinde mult de locul unde traiesti si muncesti. Orice alegere inseamna sa renunti la anumite avantaje in favoarea altora. Gandeste-te bine, si pregateste-te sa fii uimit, nu speriat, de ceea ce vei vedea aici.

  16. @ dani: nu, nu vrem bani cind plecam, vrem respect si demnitate.
    mi-a spus-o o asistenta medicala originara din romania care lucra in spania c asistenta medicala de urgenta pe un post inferior celui pe care il avea in romania, nu mai avea menajera cum avea in romania, dar si ea si sotul ei si simteau ca isi pot vedea de viata si nu sint batjocoriti la fiecare colt, ca sint respectati pentru ce fac si apreciati pentru ca fac bine…
    tocmai de aceea a alege italia e straniu… e o tara in care cetatenii ei nu sint respectati de autoritati si de ceilalti… oamenii ca prietenii despre care vorbeste autoarea exista insa sint o minoritate atomizata… e totusi trist faptul ca autoarea stia atit de putin despre occident in ciuda studiilor universitare (mai ales umaniste)

  17. Unii din semenii nostri sunt dusi rau cu pluta. Statutul de imigrant nu este acela de invitat, ci de intrus. La mine in casa daca intra cineva nepoftit, il dau afara. Nu are nimeni nicio obligatie sa gazduiasca niste fugari. Mie mi se pare fireasca mentalitatea italienilor, indiferent de pregatirea imigrantului. Este natiunea lor, ii apara pe cei de aceiasi origine. Restul nu sunt decat niste intrusi, si nimic mai mult

    • Pentru g@gu
      Serios, unii sunt “dusi cu pluta” …dar ce spui de categoria ignoranti si rasisti…? Tu in care categorie din cele doua crezi ca esti ?

  18. draga mea, Antonia! Este o surpriză pentru mine, articolul tău!Nu mă voi opri la a comenta ceea ce se spune!Ma bucur ca lumea e dispusa sa ia un loc la masa “schimbului de pareri”!Daca se discuta,inseamna ca cineva este interesat!Poate acesta “transhumanta” a poporului roman este necesara!Eu cred ca este un preanbul al unei Romanii de maine!O Romanie spalata de prejudecati si de blestum mioritic!Vremuri bune, romani de pretutindeni!

  19. “Urmasii tai vor fi ceva mai “ai casei”, iar urmatorii vor fi….italieni “verzi””

    Urmasii ei trebuie sa fie Romani. Sa vorbeasca Romana. Nu italieni.
    Respect si demnitate? Ai primit Respect si Demnitate? Citeste putin ce ai citit?
    De ce mergem la altii si asteptam Respect Si Demnitate? Isi apara ce e al lor, pentru ei suntem intrusi….

    Ma uit cu parere de rau cum au plecat multi din tara. Acum au copii si sunt rupti de tara. Nici macar nu vorbesc romaneste.
    @mp:
    Si-mi spui ca pentru “respect si demnitate?!” …pentru bani, pentru un trai mai bun. Sa nu fim ipocriti, d-asta plecam, pentru un trai mai bun. Macar copii sa-i invatati romaneste, macar sa le aratati pe harta de unde ati plecat! ….

      • “Libertate”, draga mea, a devenit doar un cuvant de propaganda. A noului mileniu. Toti suntem liberi si in final tot nefericiti. Asta e paradoxul.
        Daca tu esti libera foarte bine. Daca tu iubesti o alta tara pentru strainii din viata ta, atunci foarte bine. Felicitari!
        A ajuns rau sa fi “nationalist”. Sau “ingust”, daca o romanca si-a ales fericirea cu un italian.

        Nu esti libera. Esti doar sclava. Sclava a sistemului. Sclava a celor care iti pun stampila pe acte ca sa mai poti sta intr-o alta tara. Sclava celor carora le speli toaleta.
        Dar in final, toti suntem sclavi. Si eu, si tu. Doar ca eu prefer deocamdata sa fiu sclav in tara mea si o sa-mi invatz copii ca pot fi liberi si daca traiesc in Romania…

    • Oameni buni…nu mai sariti asa ca la hot!!! Fata asta despre care multi de aici isi permit sa o condamne pt alegerea ei…pt sacrificiul ei…tocmai asta a fost la baza plecarii ei din tara…oameni ca voi…lipsiti de intelegere…superficiali. Sa nu uitam ca intreaga planeta e “imigranta”…iar viata e prea scurta pt a mi-o irosi pt romania (notati “r” mic..), tara mea e acolo unde o duc bine! Complimenti Antonia. Fiecare tara are problemele ei….dar ca romanika cu manelele ei…cu ciorile care te scuipa pe strada dupa ce ti-au furat portofelul…cu politia care nu face nimic…cu politicienii care se lafaie in lux, cu poponetz care sparge mii de euro la bamboo, cu becali care e europarlamentar acum si se ocupa cu masini furate din italia (sursa sigura)….si lista ar continua la nesfarsit…Mai bine asa…noi aici prin strainatate, sa ne crestem copiii intro tara ceva mai educata, si ramneti voi “romanii patrioti” si faceti ori foamea (pt ca nu aveti curajul sa plecati afara…sa va loviti de ce ne lovim noi…ca deh…ciorba lui mama e mai buna…), ori aveti parinti care au facut banii din ilegalitati si voi va dati mari cu masini…simona senzual…bomba sexy, sau mai stiu eu ce curvistina ieftina!

  20. Meritul acestui gen de marturii este sa ii aduca cu picioarele pe pamint pe aceri romani din tara care la fiecare pas ameninta “lasa ca plec eu din tara”.
    Iata ca nu e deloc usor atunci cind parasesti totul si te arunci in necunoscut. Stii ce lasi dar nu stii ce vei avea.

  21. In mod ciudat, articolul tau m-a facut sa imi schimb atitudinea obisnuita de consumator pasiv de ganduri si emotii.
    Si asta pentru ca intrevad in randurile tale atatea emotii contradictorii, atatea frustrari latente si neexprimate incat consider importanta orice expresie si-ar gasi, inclusiv in intelegerea altcuiva.
    Am sa incep cu o concluzie pe care a tras-o orice cititor al articolului tau:
    Nu! Nu esti fericita!
    Pentru ca altfel acest articol nu si-ar fi gasit expresie. Pentru ca din randurile tale nu picura liniste interioara si bucurie ci sunt stoarse amaraciuni.

    In prima instanta eram tentat sa incep printr-o tirada a carei esenta sa fie “Nu inteleg!”
    – nu inteleg cum dupa ce ai facut atatea eforturi nu crezi ca ti se cuvine mai binel;
    – nu inteleg cum dupa ce ai studiat ani de zile si continui sa o faci si acolo gasesti firesc sa faci lucruri pentru care e suficienta o dupa amiaza de ‘studiu’. Nu pentru deprinderea tehnicii, ci a mentalitatii umile;
    – nu inteleg cum atunci cand poti scrie atat de articulat ca in randurile de fata nu crezi ca ti se cuvine mai mult;
    – nu inteleg……

    Dar nu! Inteleg foarte bine.
    Faptul ca spui ca iti place sa faci curat, ca respecti Italia si pe cei din jurul tau nu este decat o psihologie adaptiva a supravietuirii.
    Acum ii respecti ca peste 2 randuri sa izbucneasca frustrarea fata de cei care te trateaza ca pe un sclav.
    Atatea contradictii…

    Iti respect curajul pe care l-ai avut scriind aceste randuri.
    Dar iti pierzi respectul meu in momentul in care incepi sa inventezi calitati in oamenii care te abuzeaza sin in societatea in care te straduiesti sa te integrezi, numai ca sa poti justifica atitudinea pe care acestia o au fata de tine.

    Si ca sa iti dai seama cat este aecst lucru de anormal, iti propun un test bazat pe o observatie simpla, deja facuta intr-un comentariu anterior.
    In Romania ai considera normal sa lucrezi ca menajera? In orasul tau natal? In societatea si compania prietenilor de familie si a celor cu care ai crescut?
    Raspunsul deja il stiu. Si te intreb: de ce nu?

    Undeva logica se rupe. Si justificarea nu este in faptul ca italienii sunt mai civilizati si merita ca noi sa ne pozitionam ca sclavi care le spala toaletele. Si nici ca romanii ce ar avea nevoie de servicii similare sunt atat de barbari incat nu merita sclavii lor.
    E simplu: romanii care au plecat, considera o anatema intoarcerea. Nu pentru ca acolo e mai bine si in Romania mai rau. Diferentele s-au estompat. Ci pentru ca intoarcerea reprezinta un esec. Si coana Leana, barfitoarea cartierului va avea grija sa afle toata lumea cum X a plecat in Italia si s-a intors fara sa-si fi construit casa cu 20 camere si cumparat Audi-ul A6 cu clima ‘bizonica’.
    Si romanului plecat ii pasa. Prefera sa doarma sub poduri, fure, cerseasca, sa se prostitueze, decat sa se intoarca in satul lui. Pentru ca acolo nu il cunoaste nimeni.
    Traieste cu iluzia tipica a imigrantului ca poate, candva, lucrurile se vor schimba. Nu stie cand, cum, dar poate. Si atunci se va intoarce el in sat si ii va arata coanei Leana.

    Ce blocaj mental pervers. Cum inventam un intreg sistem de valori inexistente ca sa ne justificam umilintele…

    Antonia, meriti mai mult! Si daca esti intr-o situatie in care zarurile sunt masluite, nu are rost sa joci. Daca societatea italiana este atat de intoarsa impotriva imigrantilor, pentru ce sa irosesti eforturi si sa iti consumi viata?
    Exista si alte tari. Intoarce-te acasa!
    Ai invatat ceva acolo. Cum sa gandesti si ce este valoarea. Suferinta te-a invatat. Adu asta in tara. De asta au nevoie romanii. Sa reinvete ca valoarea sta in munca si dedicatie.
    Daca s-ar intorce macar jumatate din romanii plecati si ar munci asa cum o fac acolo, Romania s-ar schimba miraculos.

    • Iti multumesc ca te-ai aplecat cu atata atentie asupra articolului.
      In parte ai dreptate, fericirea mea nu e linistita, ci se naste din intersectarea unor curente puternice si contrare.
      Daca nu as fi stiut ca merit mai mult m-as fi oprit din studiat.
      Dar cred ca toti ati uitat ca traim intr-o perioada de criza extraordinara, in care nici italienii cu doua facultati nu au intotdeauna de lucru …
      Esti convins ca a fi umil e atat de usor? Cred ca e mai usor sa nu te gandesti ce eforturi presupune!
      In timp ce eram in facultate m-am intretinut facand curatenie la o firma de francezi din Bucuresti. Suntem patru fete in familie, am facut toate facultate si, desi aveam toate burse de studiu, banii nu ne ajungeau. In al doilea rand nu uit niciodata ca bunicii mei erau tarani, nu domni sapte perne sub fund. Toti unchii mei, si parintii, au facut facultate, dar nu au uitat de unde au plecat.
      Cel mai important aspect este altul: italienii nu sunt o masa nedefinita. Sunt multi oameni, fiecare diferit de celalalt. Nimeni nu te obliga sa-i iubesti sau sa-i respecti pe toti. Tu iubesti toti romanii?
      Nimic nu este alb sau negru.

    • Uitasem sa fac o precizare metodologica: nu cred in conceptul de fericire vanturat de dictionare sau de discursul comun. Sunt o fire complicata, un spirit “sturm und drang”. Asta insa nu priveste articolul de azi, ci viziunea mea asupra sensului vietii.
      Nu crezi ca daca m-ar fi interesat parerea tatelor de mahala as fi semnat cu un pseudonim?
      Hai sa golesc sacul: am lucrat ca traducator de texte de teologie si etica medicala. La negru. Romanul cu care lucram m-a tras in piept, nu mi-a platit tot ce-mi datora, si din cauza crizei, cartile nu au fost publicate. Deci nu pot nici macar sa le trec in CV, ca sa il imbogatesc. Am trimis materiale pentru doua ziare romanesti din Italia, unul a dat faliment iar celalalt nu publica articole “pentru elita”, adica de cultura. Sper sa functioneze un alt proiect, tot de jurnalism cultural, pe care il cultiv acum. Lucrez ca traducatoare de documente juridice pentru o agentie, care m-a platit cu sase luni de intarziere, apoi m-a inlocuit cu Google Translate.
      Am infiintat o asociatie culturala a romanilor de aici. M-am retras dupa multe sicane, in ziua in care o persoana pe care o consideram prieten m-a acuzat de “uzurpare de putere”. Care putere, cea de a da bomboane copiilor dupa concertul de Craciun?
      Mai esti convins ca sunt multumita si stau cu mainile in san?

      • Draga ANTONIA, cred ca esti de fapt o fire RATACITA… Dac-ai fi avut pana acuma vreun copil, atunci ai fi descoperit adevaratul sens al fericirii, nicidecum cum o descrii tu in fraze fantasmagorice si filozofice… SINCER, te compatimesc, chiar ai nevoie din moment ce ai realizat acest articol….
        RESPECT…

      • Sunt de acord ca fericirea poate insemna ceva diferit pentru fiecare.
        Ce iti doresc este sa gasesti totusi o forma de liniste. Tihna…
        Va da cel putin o noua dimensiune genului tau de fericire.

        Si iti mai doresc ceva:
        Sa iti doresti lucruri asupra carora sa ai macar o doza partiala de control si pe care sa poti spera ca, depunand munca si timp, sa le poti obtine. Si ca fericirea pe care o vei avea cand vei obtine acel lucru as dureze mai mult de o zi si sa nu lase loc unei senzatii de dezamagire: “ok, nu ma simt mai special acum”.
        Si mai bine, am sa fiu direct: te rog sa iti alegi idealurile pentru care lupti si cu mintea, nu numai cu inima.
        Pentru ca altfel zbuciumul continuu si lectiile vietii isi vor lua tributul.

        Numai bine!

    • sorina birliba on

      Dragilor,
      Tot respectul pentru cei care au curajul să îşi asume nişte opţiuni incomode şi să trăiască cu consecinţele lor.
      O singură menţiune: printre bisericuţele şi bîrfitorii de acasă, cu siguranţă există şi oameni care crapă de dorul vostru, al celor plecaţi. Şi, printre bani, meserii sau limbi vorbite, trebuie să conteze şi asta la ceva.

      • Ah, Geo, ma provoci! In sensul pozitiv.
        Pentru ca apreciez mult comentariile tale, am sa-ti raspund cu versuri pe care regret mult ca nu le-am scris eu. Citez din memorie, nu reusesc sa gasesc textul corect:
        Sa observati ca niciodata nu am fost singur cu mine insumi, asa cum multi dintre voi ati crezut. Nimic din ceea ce am trait nu am mistuit in al timpului pasnic trecut. Tot ceea ce am vazut mi s-a parut din cale afara de frumos, de cumplit sau de dumnezeiesc, si nu i-am dat voie sa moara.
        Revendic cu mandrie acest aspect adolescential, labisian!
        Am incercat sa fiu obiectiva, rationala. In timp am invatat ca inima mea, parcurgand meandre intortocheate, ajunge, ea si doar ea, la creier. Aici se potriveste perfect un alt citat:
        Lumanarea mea arde la ambele capete. Nu va dura toata noaptea. Dar, o dusmani! si voi, prieteni: daruieste sclipiri minunate! (Cer scuze lui Emily Dikinson pentru eventualele distorsiuni).
        Nu voi fi linistita niciodata. Dar zbuciumul meu e inundat de lumina fericirii, zi de zi. La inceput sufeream din cauza complexitatii mele, apoi am vazut ca pot folosi acest fapt pentru ajutarea celorlalti si chiar pentru placerea personala. Fiecare lucru depinde de perspectiva din care il privesti.

  22. Pingback: TOTB: Viata de emigrant: Povestea unei cititoare TOTB; Care e viitorul organismelor modificate genetic in UE; Tata. Omul din culise eseu personal; Epilog Ultima postare a Caveman-ului Serban Copot | Noutati din Romania

  23. Pentru Antonia, cele mai sincere sentimente, am simtit mult din cele scrise de dvs. Traiesc de 24 plus ani in USA. Am lucrat in multe ‘fields’ de munca, incepand cu US Department of State, pensionata, si terminand/incepand cu vanzatoare la ‘SEVEN-ELEVEN’.
    Pentru Geo: nu ma pot intoarce “acasa” pentru ca nu am ‘acasa’ si nu imi pot permite sa traiesc in Romania, este prea scump!!! si nu din cauza ‘tatei Leana barfitoarea’! Apropos, Geo, as dori sa inchiriez o casa modesta, termen lung, in afara Bucurestiului?!
    Pentru Ana: draguto, nu toata lumea este asa de norocoasa ca tine, asa de desteapta si asa de prost crescuta sa puna ’emoticons’ in posts.

    • cat de departe de Bucuresti si ce buget ai.Am o astfel de casa, parintii mei au murit si nu locuieste nimeni.

  24. Draga Antonia,

    Pai ,in concluzie, meriti ceea ce ti se intampla si iti place asta. Nu vreau sa fiu rau sau dur , dar cred ca se manifesta la tine un fel de sindrom Stockholm, te-ai solidarizat cu agresorul ii intelegi motivele si produci si tu motive pentru care totul e asa cum e si nu ar putea fi altfel.
    Draga mea,pai sotul tau ar trebui sa fie si el capabil de eforturi pentru tine. Nu te mai lua dupa el mereu, un italian ar spune orice ca sa nu plece din patria si de langa focul pe care fierb pastele. Fii onesta, o societate te-a respins si te-a aruncat in locul in care crede ea ca trebuie sa fii. Iar tu nu estii obligata sa accepti asta, dar as zice ca e prea tarziu.
    Iubesc si eu istoria si atmosfera mediteraneeana dar, iti aduc aminte, nu suntem nemuritori. Pentru Italia de astazi, cu tot respectul pentru tine, am un singur cuvant: infectie.
    Ti-as dori sa iei decizia cea mai buna pentru tine, dar, inca o data, nu vad rostul articolului, daca nu ai cea mai mica intentie sa schimbi ceva.Sau poate, daca e totusi o licarire acolo, iti doresc sa nu iti fie frica, sa elimini asta de cate oripoti din gandirea ta de fiecare data.Scoate factorul asa inainte sa iei fiecare decizie si pe urma trage concluzia. Toate cele bune!

    • Ok, Catalin, inteleg argumentele tale.
      Primo. Flavio a facut enorm de multe pentru mine; nu o sa intru in amanunte cu planurile noastre de viitor, o sa spun doar ca tragem din greu sa le realizam. El face deja enorm de multe sacrificii, si cu rezultate. Nu-l mai judecati atat, nu stiti nimic despre el!
      Secondo. Eu nu accept deloc locul in societate pe care mi-l ofera statul italian. De aceea hotarat sa acord tot sprijinul meu miscarii reformiste “Movimento cinque stelle”, care lupta contra coruptiei, a risipei si a ilegalitatilor, cu succes. Reprezentantii miscarii au obtinut deja locuri la alegerile orasenesti si la cele regionale, sunt foarte activi si obtin deja rezultate. Ca dovada ca unde e dorinta, e putinta. Ceea ce lipseste e doar increderea.
      Ceea ce ma doare este parerea voastra, a multora, ca a face munci simple inseamna a fi un perdant, un sclav. Inteleg din asta va apartineti unor clase sociale inalte, si dispretuiti “furnicile” pe umerii carora sta de fapt lumea.
      Nu este nimic rusinos in a fi discriminat, rusinea este doar a celui care discrimineaza.

      • Pe scurt, am plecat de 9 ani din Romania in Canada. In Ro, am facut AC-ul (automatizari si calcultoare) si Stiinte Economice. Ca sa ajung pe directia dorita mi-au trebuit 4 ani din care 2 de scoala (MA Economics) Si, in primii 2 am facut o tona de joburi de toate categoriile: agent de turism, am vandut canale de TV digital prin telefon pentru Rogers, am facut data typing, .. si de acolo am decis ca trebuie mers la scoala. Ceea ce am facut si ceea ce a schimbat macazul in directia dorita. Deci sa faci munci de tot felul e normal, si te poti astepta sa faci, atunci cand emigrezi. Mentalitatea ca in Romani nu ai fi facut un astfel de job cand ai o facultate spune mult despre stilul nostru de parada si galoane, bani la vedere si altele…..Nnimic nu e injositor, e doar parte dintr-un efort pe care il faci ca sa te misti in directia dorita si a judeca pe altii pentru ca o fac personal consider ca e doar ignoranta…..

      • Da, ma asteptam la raspunsul asta dur, dar, te rog, zbate-te, stiu ca doare, dar asa se intampla cand se misca ceva in constiinta ta.Sau asa sper.
        Nici vorba ca as dispretui muncile mai simple…eu cred ca 99% la suta din cei ce au scris aici gandesc precum urmeaza: o femeie tanara, desteapta si frumoasa , las la o parte inceputul cand trebuie sa castigi ceva cumva, continua si accepta sa continue sa faca o munca ce nu e pe masura ei. Draga mea, ai putea sa privesti si asa,nu? Pe de o parte, tu nu dai societatii, familiei si tie, ca vad ca te lasi pe ultimul loc, nu dai deloc tot ce poti, pe de alta parte, iei munca unei persoane mai putin educate si care ar putea sa se intretina si sa fie fericita asa. Repet, e normal sa muncesti, fiecare trebuie sa se intretina, dar sa te complaci nu e OK. Insist doar pentru ca, stii si tu, societatile occidentale sunt omogene cu atat mai mult cu cat creste nivelul. Iar Italia, nu serios, chiar isi inchipuie cineva ca poate face ceva acolo?:)))
        Eu nu stau in Romania, asa ca sa stii, si nici in Italia. Nu fac o munca inalta.Scuza-ma daca am fost mai dur in exprimare la adresa sotului tau, dar vorbeam asa, ca de la roman la roman , si incercam sa te zgudui un pic.Daca e cu tine, probabil ca e diferit, ca apreciaza persoana si ca te iubeste Dar,haide, recunoaste, si ei gandesc undeva acolo ca suntem toti la fel, macar atat sa avem si noi voie sa spunem ca le plac pastele, daca nu inseamna ca era mai bine pe vremea poeziilor cu pionieri. Vorbind de pionieri, chiar esti serioasa cand crezi ca partidul acela va schimba ceva? Pai italienii il adora pe Berlusconi cel sugubat, sunt toti dupa chipul si asemanarea lui. a avut dreptate junghiul batran ca il invidiaza in secret toata Italia!
        In concluzie, eu as zice ca tu ai devenit captiva ta,intr-un cerc vicios. Cealalta posibilitate este ca a fost visul tau sa pleci, ti-ai facut multe sperante si realitatea a fost diametral opusa…Tu esti fara indoiala o persoana ambitioasa, esti femeie romanca, asta e deja o garantie a ambitiei:))) si , ca voi toate, preferi sa suferi, sa patesti ceva chiar, decat sa admiti ca nu e asa, ca ai gresit. De fapt, vezi tu, aici e buba. Nu ai GRESIT, ai avut vise, sperante, proiectii, si asta e normal si bun. Nu e vina ta ca ei sunt asa. Inceteaza sa incerci sa schimbi lumea si ADN-ul unora in timp ce freci podele! La naiba, iar am fost dur si o sa intelegi gresit si o sa ma injuri!
        Valorile unei societati sunt cele care dau “rusinea” sau opusul ei.In Evul Mediu, era normal sa fii sluga cuiva.Italienii sunt foarte tributari acelei epoci prin cultura, bucatarie, arta, politica. Chiar crezi in omul nou, chiar crezi ca le-au fost spalate creierele intre timp? Ceva subzista acolo, ceva greu si urat. Omul isi da masca jos imediat cand te are in puterea lui. Ai dat chiar tu exemple, in articolul initial. E greu sa accepti stiu, dar pt ei sa discrimineze nu e nimic rusinos, ba chiar ii ajuta sa se identifica cu comunitatea, cu haita, daca vrei din care fac parte, e cvasi-unanim acceptat de societete, asa ca , cavolo, facem ce vrem la noi acasa!
        Sau poti sa ramai in cealalta zona, sa apreciezi o privire mai blanda azi, o injuratura maine, suma e nula insa, nimic nu se pierde si nu se castiga.
        Iti doresc sa faci ce simti ca e mai bine pt. tine si sa fii fericita!

      • Catalin, de ce sa te injur? Pot doar sa-ti multumesc!
        Cred ca optica mea de viata e cam ciudata, de aceea nu ma mir ca nu avem aceleasi pareri despre timp in raport cu succesul.
        Articolul era lacunar si bombastic, hai, recunoasteti-o! Din fericire voi imi dati ocazia sa explic aici. Dar nu toti ati fost atenti. Nu lucrez ca ajutor domestic pentru 2 euro, ci pentru 9 sau 10. Si nu mai calc a doua oara in casa mitocanilor. Nu este ocupatia mea principala, ci doar modul in care platesc cheltuielile. In decembrie 2008 am incercat sa las totul in urma si m-am aruncat in aventura cursului de receptioner. Incercam de mult sa fac pasul asta, dar nu e chiar asa usor sa gasesti o scoala de calitate care iti da mai mult de o hartie goala, iar inainte de intrarea in Europa riscam sa pied permisul de sedere la primul pas gresit. Eu am avut incredere in cine nu merita. Am platit cursul ANPA, cand l-am terminat am facut practica neplatita de trei luni pentru ca visam sa fac cariera, sa ajung director de receptie si apoi director. Din nefericire, dat teapa cu un curs care nu merita este unul dintre sporturile nationale italiene. Au tras pe sfoara multa lume … De opt ani ma perfectionez in cautarea unui loc de munca, e o obsesie. Invat lucruri noi, adaug in CV, imbunatatesc scrisoarea de intentii, caut anunturi, citesc afise, bat la usi. Mi-au raspuns doar trei. Cel mai hazos a fost cel care la sfarsitul interviului mi-a spus ca el nu ma poate angaja, imi recomanda sa ma mut la Milano sau la Torino, ca locul meu e la nivelul unei companii cum ar fi FIAT. Eu vreau sa raman la Bologna. De aici nu ma misc. Suturi in fund? Am primit zilnic mai multe decat sunt necesare intr-o viata. Dar sunt incapatanata. Nu vreau sa obtin orice, ci ceea ce este corect, moral, si inaltator din punct de vedere spiritual si sufletesc. Vreau cam mult, stiu … si in aparenta ma multumesc cu putin. Oricum, acum lucrez ca mediator intercultural, o meserie care inca nu este recunoscuta, iar eu militez ca sa fie recunoscuta, fac cursul de un an – apropo, e gratuit si nu au acceptat chiar pe oricine, e o mare victorie! Cand va fi trecuta in randul meseriilor recunoscute vor fi obligati sa ne angajeze. Asa merg lucrurile pe aici. Drumul meu e lung si intortocheat, de aceea poate sa va para ca stau pe loc.
        Flavio? Flavio este un cantaret de opera cu o poveste trista. S-a imbolnavit la corzile vocale pe cand frecventa Conservatorul si l-au dat afara. Va dati seama, cu doua luni inainte i-au prezis ca va ajunge la Metropolitan iar apoi, cand inflamatia i-a cuprins tot gatul, i-au spus ca va putea sa cante doar la centrele de zi pentru batrani! La cateva luni dupa aceea ne-am cunoscut. Vroia sa renunte la cantat. L-am injurat. I-am vorbit ca unui copil cretin: cum poti sa ai un dar atat de pretios si sa renunti? A reinceput sa cante, dar mai inainte de asta a fost nevoie de 5 ani de munca, zilnic 8 ore de fizioterapie. O terapie pe care a inventat-o el, pentru ca medicii i-au spus ca nu are vindecare. Cand a vazut ca lucrurile merg asa incet a intrat ca invatator suplinitor. Si pe invatatorii suplinitor ii trateaza ca pe slugi. Dar el nu a cedat. Face naveta la munte, vine acasa, face 6 ore de program de studiu si sport si apoi cade la pat. Inca nu a debutat pe o scena importanta, dar stiu ca va veni si ziua in care nu va mai canta gratis in biblioteci si biserici. Are o voce dumnezeiasca, si nu am sa-mi gasesc pacea pana nu va participa la concursuri. Ai dreptate, ma pun pe mine pe ultimul loc. Poate gresesc. Dar il iubesc si as face orice ca voi, sau altii, sa-l puteti auzi cantatand. Artistii sunt ciudati, nu sunt ca restul lumii. (Eu insami ma definesc o poeta, deci stiu despre ce vorbesc). Pot sa para egoisti, dar sunt de o generozitate fara margini. S-a nimerit sa fie el cel cu talentul mai mare, dar nu-i apartine doar lui. Pentru ca nu suntem eu plus el, suntem noi. Suntem aceeasi persoana in doua trupuri. Victoria finala, care stiu ca va veni, si curand, va fi a amandoura. Din nou, nu va fi vorba de bani sau putere, ci de fericirea de a face ceea ce Domnul ne-a lasat sa facem pe acest pamant. Si eu voi ajunge sa fac ce vreau. Pentru ca Flavio ma sprijina, programeaza spectacole unde el canta, eu recit si prietenii nostri ne acompaniaza.
        Credinta e o parte importanta din mine. Imi da incredere sa stiu ca poate azi gresesc, poate va dura mult, mult, dar voi ajunge la locul meu. Oricare ar fi el.

  25. @antonia: in spania este o vorba: hotul crede ca toti gandesc ca el. din cate am putut sa-mi dau seama este o chestiune general valabila. cei care isi dispretuiesc semenii pentru ca s-au nascut in alta parte, se simt dispretuiti (chiar daca nu e cazul) de altii mai norocosi, adica nascuti in tari mai bogate/dezvoltate. daca in italia reprezinta o majoritate, sau o parte importanta a populatiei, e o chestiune de educatie si anii pe care i-am trait au contribuit decisiv la cimentarea mentalitatii de “esti ce ai”. pana la urma nu schimbam lumea, dar putem sa ne cautam un loc (cateodata fizic, cateodata nu) unde sa ne simtim comozi.
    @restul lumii: eu am citit doar primul comentariu al anei, poate mi-a scapat vreunul ulterior, dar nu mi se pare atat de ingrozitor si condamnabil. fiecare are viata lui, sistemul lui de valori, isi cauta fericirea dupa criterii diferite si care cu siguranta nu sunt mai bune sau mai rele. scriem aici ca se ne exprimam o opinie, daca toti am fi de acord ar fi foarte plictisitor. la “serviciu” iti petreci o parte considerabila din timp, e important sa intelegi ce faci, pentru ce faci si sa te simti implinit indiferent de unde te duce viata si cu ce te ocupi la un moment dat.

    • Da, Ovidiu, Ana nu a scris nimic condamnabil. Era doar o nuanta depreciativa in vocabularul folosit, care nu mi-a cazut tocmai bine. Sunt insa convinsa ca e sincera si avea o intentie pozitiva, nu aceea de a se situa ca etalon al reusitei, dand lectii celorlalti.

  26. Antonia, excelent articol, admir puterea ta de munca si de sacrificiu. Din fericire esti inca tanara, frumosa, desteapta si puternica . Din nefericire pentru noi ( regnul masculin romanesc ( in general mitocan, nesimtit , neingrijit, arogant si… si hotz..) fetele ca voi si-au gasit jumatatea in alte tari.
    Nu toate au avut norocul tau (zici ca Flavio este EL Unico,dar pentru Italieni nu bag mana in foc…pisica blanda zgariia rau). Verisoara mea , Carmen Moldoveanu , a fost ucisa acum 4 ani de sotul ei italian Giancarlo Serri , amandoi profesori universitari in Parma. Drama este ca el nu a stat nici o zi la inchisoare.Dupa cativa ani prin spitale psihiatrice este iar profesor de Geologie la Universitatea din Parma! Acolo este nedreptatea dupa care iti vine sa urli la luna.Oricat a-i iubi tu Italia, pentru injustitia , xenofobia si bataia de joc la adresa emigrantilor eu unul nu pot sa ii iert si nu o sa mai calc in tara aia!Ce cred ca poti tu face , este sa te implici intr-u ONG sa ajuti femei si copii ajunsi in Italia in situatii disperate. Pot sa ajut si eu, din Bucuresti cu ceva logistica si fonduri.Scrie-mi pe mail daca te intereseaza.
    Mai multe detalii pe pagina de web pe care am facut-o sa povestesc evenimentul:

    http://uxoricidio.wordpress.com/

    As vrea sa iti recomand si o carte abia aparuta: Ana si Ingerii de Radu Aldulescu. Surprinde drama emigrantilor care nu mai se simt acasa nici aici nici acolo suprapusa peste o tragedie personala: o fata de 21 de ani are o boala incurabila iar mama ei se sacrifica sa o salveze. DIn pacate nu reuseste, Ana MAria moare la 21 ani. Este o poveste adevarata , Mariana Nabadan este din Arad si a plecat din 1987 la Viena. daca vrei cartea pot sa ti-o trimit. Nu am vorbit de carte ca sa ii fac publicitate ci ca sa te indemn si pe tine sa scrii, macar un blog. Scrii bine , cursiv si ai talent. Keep writing, please!

    • Multumesc din inima.
      Intai de toate, condoleante. Din pacate verisoara ta nu este unica. Cand mor ai nostri, ziarele italiene tac, dar aflam totusi de existenta acestor victime “ucise de doua ori”.
      Te rog sa imi faci o mare favoare: citeste blog-ul meu, antonia1971.wordpress.com . Citesc si eu pagina ta. Putem vorbi apoi via mail despre situatia femeilor si a copiilor in Italia, lucrez la un Centru de Sanatate pentru Femei Straine si vad multa durere si multa mizerie.

  27. Interesant articol, interesant pentru ca imbina o problema personala cu “restul lumii” aici italienii. Sunt total de acord cu Geo – extraordinar – inteligenta si maturitate, a cam pus punctul pe “I”.
    Antonia draga – ai gresit tara. In Italia in proportie de 90 % dintre romanii care lucreaza acolo sunt oameni limitati in gandire si fara prea multa scoala, oameni simpli (este o realitate); restul de 10% cei educati si invatati, cei ca tine… nu vor reusi niciodata sa schimbe imaginea romanilor in lume care din pacate trage poporul roman in jos – se pare ca de multe ori conteaza acest lucru.
    Un italian invatat si educat (si la ei sunt lepre) intotdeauna va respecta un roman educat si invatat, atentie – trebuie sa stim sa ne facem respectati.
    Sub perdeaua de om politicos si civilizat italianul te incearca fara sa iti dai seama – sa vada ce fel de roman esti, pentru ca ei stiu ca sunt romani buni si educati si ….restul….
    Deci draga Antonia, a fost si inca este alegerea ta de a ramane in Italia, poate nu ai asa incredere in fortele proprii??!! Decizia este cel mai greu lucru pentru om, dar este o mare provocare de viata sa vrei si sa poti defini la un moment dat “ce vreau de fapt de la viata”? sa stau sa fac 100 de scoli ptr a fi admisa intr-o lume unde nu prea este loc, sau sa incerc sa ma re-descopar?! sa ma re-inventez?! de ce nu? viata este o permanenta provocare, si daca avem inspiratia necesara ne da ceea ce este mai frumos! trebuie doar sa credem!?
    Oameni deosebiti sunt peste tot, sa stii ca mai sunt si in Romania, inca nu au plecat toti afara…
    iti doresc sa te re-descoperi, sunt convinsa ca poti sa faci acest lucru, dar poate nu esti pe strada buna…
    numai bine Antonia!

    • Multumesc, Tania.
      Nu doresc sa schimb imaginea romanilor in lume. Nu sunt atat de importanta. Vreau sa schimb imaginea mea in ochii fiecarui om care vrea sa ma asculte, daca are un dram de bun-simt. Nu din egoism, ci pentru ca nu cred ca as putea reprezenta 23 de milioane de persoane.
      Nu stiu daca sunt pe drumul cel bun, dar fiecare doctor sau profesor caruia ii povestesc cate ceva despre cultura si istoria noastra este pentru mine un castig mult mai mare decat admiratia unei mase care considera masina sau puterea un indicator al succesului. Eu cred, ca si Sfantul Francisc din Assisi, ca adevarata bucurie e aceea de a se schimba pe sine in bine, iar nu lumea.
      Vorbeam de Gandhi mai sus, si nu intamplator. Modelul pe care mi-l propuneti voi este atat de occidental! Eu am o viziune mai spirituala asupra vietii.
      Promit insa sa recitesc de mai multe ori in viitoarele luni articolul tau si cel al lui Geo, si sa ma gandesc la ceea ce ati scris.

  28. Antonia,

    Inteleg bine faptul ca iubesti Italia. Este greu sa nu o faci.In Europa sunt cateva tari pe care le poti iubi fara nici o problema.Italia este una dintre ele.Problema ta vine din faptul ca ai o pregatire ,un background socio-umanist.Daca erai pe parte tehnica , era mult mai usor.E greu sa explici unui roman cu pregatire tehnica, ce inseamna o cultura umanista.( am un baiat care a trecut prin sistemul de invatamant, romanesc, italian si francez.Acum traim in Franta,dar el vrea sa se intoarca pentru studii in Italia, la Milano, deci stiu bine despre ce vorbesc.)Daca vrei sa ramai pe umanist , vei mai avea mult de tras.Insa daca inima iti spune , da-i inainte!!!asculta-ti inima si o sa iti gasesti calea.Strange din dinti, nu te uita in dreapta sau in stanga, mergi inainte pe drumul tau !Mult curaj si sanatate!

    • Multumesc, Cristina.
      Visul meu este sa rezist destul de mult in aceasta situatie, pana cand voi reusi sa-mi castig existenta doar ca mediator intercultural si ca traducator, eventual ca jurnalist sau scriitor. Am incercat sa imi schimb profilul, dar asta este natura mea, nu o pot schimba. Din pacate, cum spui si tu, lumea merge in directia opusa.

  29. Antonia, am fost la Assisi in 2003 – te admir ca ai dat exemplu un mare sfant care sa stii ca a iubit foarte mult pe sfantul Serafim de Sarov un mare ortodox, presupun ca deja stii acest lucru. Simt si cred ca esti un suflet deosebit si realizez in randurile de sus ca defapt este o “alta” profunzime in “strigatul” tau, este o profunzime spirituala pe care din pacate oamenii o ignora si este esentiala ptr omenire. Poate ne vom cunoaste vreodata, cine stie!?
    Un italian daca te cunoaste cu adevarat te admira si iubeste macar in secret daca nu are curajul sa recunoasca direct. Te inteleg perfect cand spui de castigul vis a vis de discutiile cu intelectuali al Italiei.
    Iti dau un exemplu din experienta proprie: un italian intr-un anumit context m-a intrebat (stia doar ca sunt romanca) daca stiu ce anume este Cuba, atentie daca stiu ce reprezinta? animal, pasare, masina etc Iti dai seama parerea lor la inceput despre un roman!! (as zice ca nu numai roman). Nu m-am simtit ofensata, dar am simtit ca trebuie sa-i raspund inteligent, si i-am raspuns: “Cuba lui Fidel Castro, care se afla in coasta Americii, o tara care are un dictator cum am avut si noi in Romania?!” Antonia draga, nu cred ca trebuie sa-ti spun ca nu a mai avut nici o replica, si ca a inteles ca roman inseamna si altceva in afara de …restul…. Castigasem.
    Model occidental ai spus – si Italia este occidentala. Sa stii ca si in Romania o tara incercata greu si zic unii foarte credincioasa, a pierdut foarte mult din credinta, este multa rautate, egoism…. Personal consider ca Dumnezeu este oriunde, il gasim oriunde, trebuie doar sa vrem sa-l cautam. Acum te inteleg.
    Trebuie sa stai acolo unde te regasesti, vei simti la momentul potrivit daca trebuie sa pleci sau nu de acolo. Sa stii ca vei gasi raspuns daca intrebi pe Cineva Acolo SUS.
    ai incredere in tine Antonia, ti-o spune cineva care o pierduse dar a gasit-o
    Tania

  30. Articolul Antoniei m-a emotionat. Sunt si eu o “expata”, traiesc in Elvetia de un an si jumatate si marturisesc ca nu ma simt nici mai bine, nici mai rau decat in Romania. Nu am plecat din tara “sa fac bani”. Castigam bine si in Romania, ca angajat al unei multinationale. Eram foarte apreciata pe plan profesional si aveam cam tot ce-mi doream. Am plecat pentru ca am dorit sa vad cum e sa traiesti in alta parte. Am vrut sa experimentez un alt mod de viata. Am dorit sa demonstrez ca pot face performanta oriunde, ca romanii nu sunt doar infractori. Am venit in Elvetia pentru ca-mi place tara; nu mi-am facut planuri nici sa raman, nici sa ma intorc – voi vedea in timp ce imi doresc. Dupa un an si ceva, am realizat ca viata in strainatate nu este foarte diferita de acasa. De fapt, acasa este acolo unde traiesti si depinde doar de tine sa te adaptezi. Unii nu reusesc niciodata… Da, uneori sunt privita “altfel” pentru ca sunt romanca… Unii oameni ma accepta, altii nu. Insa iau lucrurile ca atare si nu dramatizez. Nu poate sa te placa toata lumea! Unii nu te plac pentru ca esti urat, gras sau ai ochi oblici… Mie nu mi-e rusine ca vin din Romania. Da, am plecat…este o alegere pe care mi-o asum. La fel ca Antonia. Unii au ales sa plece, altii sa ramana. Cum e mai bine? Asta doar fiecare dintre noi o poate sti. Felicitari Antonia si mult succes in tot ce faci!

  31. Un articol excellent. Ma bucur ca ati gasit fericirea in Italia. Si sper ca cat mai multi indivizi de felul vostri sa il gaseasca in afara tarii. Caci o generatie care sa indepartat de destinul national, care a tradat valorile ortodoxe; nu o dorim si nu avem nevoie de ea.

    Eu sint in occident de multi ani. Dar anul viitor imi trimit sotia in Romania, pentru ca vreau copii mei sa creasca romani. Si in Romania lor, daca va vrea Dumnezeu, nu o sa fie loc pentru straini, democrati, si oameni ca dumneavoastra.

  32. Buna Antonia,
    Bravo pentru sinceritatea cu care expui parcursul tau in Italia.
    Din nefericire romanii nu stiu sa fie solidari cu semenii lor. A critica e mult mai usor.
    Iti doresc succes in continuare, si incredere in fortele proprii, ai un caracter puternic. O sa ai ce povesti copiilor si nepotiilor.

  33. interesant articol…si eu ma simt mai bine in Italia dar nu pentru ca aici as avea bogatii ci pentru ca ma simt mai in largul meu iar italienii (napoletani) in general sunt foarte calzi si buni la suflet. De fapt din start in Italia m-am simtit ACASA.

  34. Si eu sunt in Italia de 9 ani, parzial am vazut si simtit pe pielea mea aceleasi nedreptati. Poate ceva mai putine fiind barbat, poate pentru ca stau intr-o localitate mica din nordul italiei, unde nu sunt multi romani.
    Alte idei ti le impartasesc in mare parte, si eu cu sotia mea suntem priviti ciudat ca nu facem “prietenii” cu romanii, bisericute, etc.
    Idea este ca altiii nu vor sa accepte ca tu te poti integra intr-o societate mult diferita, cum Romania nu va fi niciodata din pacate.
    Cat priveste discriminarea, eu am venit direct intr-o multinationala, sunt inginer, cu toate asta sunt inca privit (cel putin in spate, daca in fata n-au curajul sa zica …) precum un cetatean low-cost, cu ingaduinta… Daca afla insa ca multi dintre ei sunt mai prost platiti decat mine, ingaduinta se transforma imediat in dusmanie …
    Poate si noi am face la fel in locul lor, e greu sa te pui totusi in pielea unui alt popor.
    Numai bine, succes in Italia.

  35. Draga mea Antonia, descrii experienta a mii de oameni sau mai multi in aceasta tara a unui Caravaggio, Bernini sau Michelangelo. Am trait trei ani la Roma, caput mundi si am avut momente incredibile ca si student strain extra comunitar! Nimeni nu putea intelege cum de venim sa mai si studiem. Iti explicai nationalitatea, ti se ofereau exemple de menajera, baby sitter etc. Studenti extracomunitari? Nu, era o gluma. Imi amintesc ca nici macar la doctorat nu eram primiti, daca nu veneam cu bursa la pachet. Au fost uimiti cand am luat si eu nota la examenul de admitere la doctorat, impreuna cu alti doi italieni: nota maxima!
    Am incercat sa lucrez, pentru ca bursa era infima pentru mine, you know that. Am avansat la gradul de secretara sa ii spunem, intr-o asociatie romana. M-au pus colegele la colt, pentru ca eram prea desteapta. In fine, noroc cu oameni ca Flavio sau unii din amicii mei din Roma.
    Nu cred ca se poate face ceva. Din pacate…Doar sa scriem si sa ii sensibilizam. Suntem cu totii oameni.Sau nu?

    • la sfarsitul razboiului, multi italeni au emigrat de saracie si pentru munci prost platite in franta, germania, elvetia, austria, statelel unite…e suficient sa le aducem aminte ca si ei au trecut pe acolo. marele actor “francez” LINO VENTURA e copil de emigranti italeni.
      istoria se repeta. acum noi romanii emigram. in 20-30 ani vor veni la noi rusi sau ukrainieni, cetateni din republicile foste sovietice din caucaz, cecenia, sau alti asiatici. si pariez ca vom fi mai crunti cu ei decat italienii cu romanii 🙂
      hai sa facem un exercitiu de imaginatie: ce ai crede ca roman despre o femeie de menaj din Kirghistan/Afganistan, ca poate fi culta, rafinata, intelectuala, sau altceva? prejudecatile sunt intotdeauna o dominanta in orice societate. probabil ca doar 10-15% din populatii nu au prejudecati oriunde in lume, deci oriunde vei fi victima fenomenului, chiar ca roman in Romania!
      problema se pune cum reactionezi: fie dai cu parul (ma discriminezi!) fie esti subtil, faci o paralelea, un umor fin, o metafora, o comparatie.
      sunt putine marturii de discriminare din danemarca, tarile nordice, germania, austria pentru ca romanii nu prea se adapteaza usor unui sistem cu reguli stricte, dar realitatea ca acolo discriminarea e si mai mare.
      cel mai simplu pentru emigranti e in tarile de emigranti: usa, canada, australia, noua zeelanda, etc.
      am stat 8 ani in Franta si in mediul academic nu am avut nici o problema de integrare. e adevarat ca atunci cand au aflat ca mi-am luat apartament desi eram inca student la doctorat si-au indreptat brusc eforturile de ajutorare catre alte persoane, dar ii inteleg, ajuta doar pe cei care au mare nevoie.
      la prefectura de politie cand trebuia sa imi iau viza de student daca mergeam la costum rezolvam mai repede! la blugi ma trimitetea acasa cu programare pt saptamana viitoare! asta e natura umana, oameni buni, nu mai dati in italieni aiurea, fiti mai putin reactivi si mai mult proactivi!

  36. Pingback: TOTB: Viata de emigrant: Povestea unei cititoare TOTB; Care e viitorul organismelor modificate genetic in UE; Tata. Omul din culise eseu personal; Epilog Ultima postare a Caveman-ului Serban Copot | Anunturi Online Gratis Anunturi Particulari Apartamente

  37. @YO, oricare ti-ar fi numele.
    Se spune ca Dumnezeu a trasat un drum pentru fiecare dintre noi. Poate tu ai copil/i si esti fericit,a. Poate nu. Copii/cliseu din pacate sunt invocati de prea multe ori pentru a crea situatii convenabile. Multi sunt facuti si apoi aruncati in Romania la bunici.
    Prin urmare, compatimirea ta este inutila.

  38. @Ana! a bate pasul pe loc este un raspuns la intrebarea de la interviu: ce vrei sa faci in urmatorii cinci ani sau unde te vezi peste cinci ani! Stim foarte bine cu totii sa raspundem convenabil, astfel incat sa fim acceptati la job. Dar noua cum ne raspundem? Daca ai studiat IT si lucrezi in IT esti norocoasa.
    Daca provii din mediul umanist, ca Antonia si ca mine, ar trebui sa stii, totusi, ca o facultate nu te pregateste nici pentru stagii la budapesta (indiferent de lungimea lor), nici pentru a fi baby sitter. Te pregateste in sensul ca iti da un set de instrumente, un set de valori, te invata sa gandesti, inclusiv outside the box (eu am avut norocul sa studiez la stiinte politice), iti formeaza spiritul critic. Daca aceste valori te conduc catre o anumita tara sau experienta, foarte bine. Dar ce inseamna a bate pasul pe loc?? Este o judecata de valoare. Cu masura cu care judecam, vom fi judecati, se spune!

  39. Pingback: TOTB: Viata de emigrant: Povestea unei cititoare TOTB; Care e viitorul organismelor modificate genetic in UE; Tata. Omul din culise eseu personal; Epilog Ultima postare a Caveman-ului Serban Copot | Just have fun

  40. Am citit articolul si toate comentariile.
    Un lucru este surprinzator: nimeni, dar absolut nimeni, nu a pus problema “PENSIEI” !!!
    Tot muncind la negru si fara acte, din ce vor trai acesti oameni la batranete ??? Chiar de au copii, mentalitatea occidentala nu include intretinerea parintilor batrani si fara resurse !!! Acum sunteti nedoriti ca luati locurile de munca ale autohtonilor, dar ce va fi cand veti ajunge sa le luati banii cotizati de ei la asigurarile sociale ??? Unde vor ajunge toti acesti romani, ajunsui la batranete, fara asigurari sociale – fara “PENSIE” ????

    • Ah! Bravo! Ai pus punctul pe i! Muncesc totusi si cu contract, deci voi avea pensia de ajutor social. O mizerie, dar mai bine decat nimic. Stai linistit, si italienii vor avea aceeasi sursa de venit. Politica sociala a Italiei sprijina doar persoanele de 60 de ani (am bibliografie cata vrei ca sa o demonstreze) de aceea au inventat nu stiu cate tipuri de contracte de colaborare, toate cu acelasi mic defect: iti iau taxele si nu iti dau nimic in schimb. Si asta pentru ca teroristii comunisti (Brigazile Rosii) de mai multi ani ucid sistematic toti profesorii de drept care vor sa reformeze legislatia muncii. Ii acuza ca tradeaza clasa muncitoare si tac – o bomba, un glont, ceva. Si celor de sus, de la Roma, le convine. Ei au 60 sau 70 de ani, au pensie pe viata dupa prima legislatura, cumulata cu salarii si indemnizatii. La fel politicienii la nivel local si regional sau judetean.
      Eu am mai mult decat o pensie, totusi. Este familia mea, romani si italieni. Si o multime de voluntari din asociatii care acorda sprijin si ajutor, informatii …

    • Draga Vasile,

      Tin sa iti spun ca o tara care beneficiaza de imigranti (sau platitori de taxe) ca forta de munca contribuie enorm la dezvoltarea economiei. Ba mai mult, in general e profitabil sa ai cat mai multi oameni care sa ocupe joburile din tara ta. Cu alte cuvinte, e profitabil sa primesti bani acum de pe urma emigrantilor si sa le dai pensii mai tarziu. Gandeste-te la asta ca la un imprumut cu dobanda minima (si nu, nu te gandi ca ei contribuie doar 2% la pensie, gandeste-te la toate taxele pe care le platesc atata timp cat lucreaza!) Dupa rationamentul tau, pentru o tara ar fi mai profitabil sa angajeze criminali pentru a ucide oamenii cu joburi (evident, nationalitatea nu conteaza in contextul asta matematic) decat pentru a le da pensii mai tarziu!

  41. Buna Antonia,

    Eu am fost in Italia doar intr-o scurta vacanta. Florenta si Roma. Dar … m-am simtit acasa, bine, libera, fara teama. Lumea nu se baga in sufletul tau, nu te “inghesuie”. Nu stiu cum sa exprim, dar toate in Romania parca strang. Orasele noastre nu sunt atat de deschise si lumea este intoleranta.

    Discriminare? Eu o simt zilnic in Romania. Incepand cu locurile de munca la care nu ai acces daca nu esti “pila” cuiva si terminand cu casiera de la ghiseul de luat banii – care nu este niciodata acolo sau care are randul de cel putin o zi.

    Simt discriminare in Romania si la angajare. Prea multe studii intimideaza si nu esti chemat nici pentru un job sub nivelul tau. CV-ul este indepartat caci angajatorii stiu ca multe studii inseamna pretentii si ei vor doar workeri, nu sa le schimbi afacerea. Marile companii, cand vin, cauta doar tineri sub 30 de ani. Studenti, mai slab pregatiti, dar tineri. Si se lauda cu media de varsta “sub 30 de ani”.

    Discriminare am simtit cand directoarea m-a intrebat daca nu am vreo pila la Partid. Sa stie cum sta de la inceput. Nu a contat ca am dat concurs pe post.

    Stii, acum ca ma gandesc, poate ca exista peste tot o discriminare a celor bine pregatiti. Pentru ca toti sefii se tem sa nu fie pusi in situatii incomode. Sa nu isi piarda sefia. Nu stiu, spun si eu.

    Mult succes Antonia. Oamenii sunt rautaciosi cu altii atunci cand sunt frustrati. Si motive de frustrare sunt foarte multe in Romania. Mergi pe drumul tau. Nu conteaza ce muncesti si cate masini ai ci conteaza ce vise si teluri pastrezi in inima ta. Munca este doar pentru bani, visele sunt pentru inima. Si inima e singura care conteaza.

    • Din pacate, putin stiu ca nu e politically corect ca cineva sa treaca varsta, data nasterii sau nationalitatea pe resume. De asemenea, nu e politically corect ca in cadrul unui interviu sa ti se puna intrabari legate de nationalitate, varsta, orientare sexuala sau diferite alte planuri personale, gen casatorie.

      • Am citit mai sus ca nu este ok sa folosim emoticoane in mesaje, dar as dori sa il folosesc pe cel cu LOL.
        Da, ai dreptate, nu este nevoie sa iti treci data nasterii in CV, si nici macar “starea maritala” (nu mai stiu cum se numeste rubrica). Dar odata trecut anul absolvirii Facultatii sau istoricul locurilor de munca, devine foarte usor de calculat, cu aproximatie de 2 ani, varsta reala.

        Oricum, am depasit frustrarea legata de varsta. Nu pot avea mereu 25 de ani. Fiecare an imi aduce ceva nou si ma imbogateste. Pacat de cei care nu inteleg asta. Ei pierd.

        Cele mai multe interviuri le-am dat cu tinerele de pana in 28 de ani, a-toate-stiutoare, dar care nu s-au deranjat sa citeasca macar o carte de conducere a interviurilor. Prima intrebare este mereu “ce salar aveti acum si cat va doriti de la noi”. Nu conteaza ca toate cursurile de comunicare spun ca abia la ultima discutie se vorbeste despre bani. Si ca oricum trebuie sa ceri mai mult, pentru a avea de unde se negocia. Urmatorul lor raspuns este “va mai cautam noi”.

        Ei, dar asta este alta poveste … fara sfarsit. Era vorba de Antonia si discriminarea din Romania.

        Da, pensia poate fi o problema. E foarte grea viata acum si ne luptam prea mult cu prezentul incat uitam sa ne mai gandim la viitor. Ce vom face la 60?

      • Da, din pacate nimeni nu respecta legea. Nici in Romania, nici aici. In Romania, cand am ramas somera prima data, nu am fost acceptata la un interviu pentru ca, la insistentele interminabile ale persoanei din fata mea, am spus ca urmeaza sa ma casatoresc.
        La unul dintre interviurile din Italia persoana mi-a cerut inclusiv sa-i spun unde locuiesc membrii familiei mele si ce meserie are Flavio! Ev Mediu e putin spus!
        – In formatul european pentru CV sunt mentionate varsta si cetatenia … nu am decis-o eu …
        – Revenind – am fost discriminata destul in Romania, aveam destul antrenament …

  42. Din pacate, dragi conationali, majoritatea care ati scris aici, ati judecat-o pe Antonia..Cum poate sa accepte munci umile (mentalitatea romaneasca nu este ca munca e ceva necesar, pt. a-ti castiga o paine) cand ar putea sa bata pasul pe loc acasa, intr-un loc caldut in vreun birou neproductiv si ineficient..din Romania. Da, dar ar fi o “doamna”…
    Maica Teresa care a spalat leprosii din India nu s-a gandit o clipa ca este umilitor. It makes you think…
    Afirm, ca si Antonia, ca esti ceea ce simti si gandesti, nu esti ceea ce “faci”. Nu esti o profesie, esti o fiinta umana, cu visuri, cu intrebari, cu nelinisti, toate astea le poti avea oriunde ai fi, oriunde ai alege sa traiesti. Te poti bucura de o carte, de o melodie, de o dupa-amiaza la iarba verde, oriunde in lumea asta. De preferat intr-un loc unde poti sa si faci toate astea.
    Traiesc in strainatate, insa atunci cand ma intorc in Romania, vad oameni tristi, incrancenati, nepoliticosi..ultima oara am fost insultata si admonestata cand cumparam niste cornuri la o patiserie si o domna nervoasa si agresiva din spate m-a intrebar de ce ma misc asa greu (faceam un efort sa caut banii potriviti, nici nu mai stiu prea bine bancnotele romanesti si stiu ca magazinele romanesti sunt in vesnica criza de marunt si rest..), sunt mai rau ca o baba…cata ura, gratuita, pe fata acelei femeil. In strainatate nu mi s-a intamplat pana acum una ca asta.
    Uite, pt. lucrurile astea marunte in aparenta, nu ma pot hotari sa ma intorc.
    Nu doresc sa traiesc intr-un loc unde nu pot avea liniste, unde nu exista nici cel mai elementar respect pt. celalalt.
    Multi scriati ca Antonia va fi respectata in Romania…oare? Si la urma urmei, de ce sa nu fie respectata si o menajera, sau o femeie de serviciu? Vedeti cum ganditi, dragi romani….de parca bunicii nostri, cei mai multi dintre ei -tarani, erau toti domni cu diplome si pozitie sociala…
    Ar fi multe de spus despre vesnic-pomenita mentalitate romaneasca, dar momentan ma opresc aici..
    Ii dorsc mult noroc Antoniei, dupa cum scrie am credinta ca va obtine ce doreste, are un caracter puternic care nu se lasa intimidat.
    Cu multa stima, atat Antoniei cat si celorlalti care au scris aici.
    Irina din Bucuresti, stabilita la Munchen

  43. Pingback: TOTB: Viata de emigrant: Povestea unei cititoare TOTB; Care e viitorul organismelor modificate genetic in UE; Tata. Omul din culise eseu personal; Epilog Ultima postare a Caveman-ului Serban Copot – 19272th Edition « RP stiri

  44. Pingback: Just have fun » TOTB: Viata de emigrant: Povestea unei cititoare TOTB; Care e viitorul organismelor modificate genetic in UE; Tata. Omul din culise eseu personal; Epilog Ultima postare a Caveman-ului Serban Copot

  45. Pingback: Telepedia » Blog Archive » TOTB: Viata de emigrant: Povestea unei cititoare TOTB; Care e viitorul organismelor modificate genetic in UE; Tata. Omul din culise eseu personal; Epilog Ultima postare a Caveman-ului Serban Copot

  46. Sincer nu ma intereseaza ce si cum se simte doamna in Italia. Fiecare face ce vrea in viata.

    Dar ma deranjeaza la culme faptul ca a facut 5 ani de facultate pe banii statului, adica pe impozitele altora ca acum sa stea si sa stearga la fund italienii.

    Pentru ce a prapadit degeaba banii statului daca nici macar nu castiga bani din meseria ei? Trebuia sa plece inainte de facultate, daca stia ca o sa fie atat de impacata cu sters praful si spalat pe jos. Nu iti trebuie o facultate pentru asta.

    • @Alina
      poate ne spuneti si noua ce meserie iti asigura Facultatea de Filosofie…Un Liiceanu, un Noica sau ce anume?
      Banii statului nu sunt prapaditi pentru ca parintii nostri au contribuit la plata studiilor noastre, iar noi i-am rasplatit cu note foarte bune. La fel cum noi astazi, prin taxele platite, sustinem un sistem de invatamant falimentar, care calatoreste departe de insasi limba romana.
      Sfatul pe care il dati dvs este foarte bun: sa plece inainte de facultate, vi se aplica, poate??!! Unii am studiat de placerea studiului, din eruditie, etc .
      In plus, nu stiam ca avem obligatia fata de statul care ne plateste studiile, sa castigam bani din meseria noastra. Ce lume ar fi, plina de meseriasi??
      Presupun ca aveti varsta intre 18-22, adica credeti ca in urma studiilor umaniste primiti o meserie…Va rugam sa va intoarceti in sistemul comunist si sa cereti o repartitie, astfel incat sa ii mai puneti la zid pe cei care au studiat si invatat din placerea cartii, a studiului, din dorinta intrinseca de eruditie.

    • Draga Alina,

      Tin sa iti spun ca sistemul de invatamant universitar nu are absolut nici un drept in a-ti impune (nici macar moral) ce sa faci dupa ce termini o facultate. Gandeste-te ca facultatea te-ar obliga sa semnezi un contract prin care sa te tina in tara dupa ce o termini. Daca esti de acord cu asta, te invit sa-mi arati un sistem de invatamant din lume care a implementat asa o regula si care are succes.

      Am sa-ti dau un exemplu si mai nedrept, din punctul tau de vedere: in momentul de fata am o bursa intr-o tara din europa, pentru studii superioare. Dupa ce termin, nu am nici un interes sa raman in tara respectiva. Crezi ca sunt nedrept fata de stat pentru ca le iau banii, fac o facultate buna, iar apoi plec in alta parte?

  47. @Alina
    poate ne spuneti si noua ce meserie iti asigura Facultatea de Filosofie…Un Liiceanu, un Noica sau ce anume?
    Banii statului nu sunt prapaditi pentru ca parintii nostri au contribuit la plata studiilor noastre, iar noi i-am rasplatit cu note foarte bune. La fel cum noi astazi, prin taxele platite, sustinem un sistem de invatamant falimentar, care calatoreste departe de insasi limba romana.
    Sfatul pe care il dati dvs este foarte bun: sa plece inainte de facultate, vi se aplica, poate??!! Unii am studiat de placerea studiului, din eruditie, etc .
    In plus, nu stiam ca avem obligatia fata de statul care ne plateste studiile, sa castigam bani din meseria noastra. Ce lume ar fi, plina de meseriasi??
    Presupun ca aveti varsta intre 18-22, adica credeti ca in urma studiilor umaniste primiti o meserie…Va rugam sa va intoarceti in sistemul comunist si sa cereti o repartitie, astfel incat sa ii mai puneti la zid pe cei care au studiat si invatat din placerea cartii, a studiului, din dorinta intrinseca de eruditie.
    As dori sa stiu

    • @Claudia Faci niste supozitii fara nici o baza. Nu am deloc 22 de ani, ba chiar mult mai mult.

      Dar traiesc intr-o societate in care 80% din bugetul invatamantului este pentru un invatamant superior care pregateste oameni pentru stersul fundului italienilor.
      Decat statul sa plateasca un absolvent de filozofie care pleaca in Italia, prefer ca banii aia sa se duca la sanatate.

      Cat despre parinti, sunt sigura ca ei sunt foarte mandri de progenitura lor pentru care au platit o viata intreaga impozite la stat, ca deh, sa faca copilul facultate si care acum sterge praful in casele italienilor.

      In plus cei care au infiintat facultatea de filozofie nu cred ca au avut aceasta cariera in minte pentru absolventii lor. Ma gandesc eu ca exista si alte optiuni pentru absolvent de filozofie, cum ar fi jurnalistica,

      Cat despre articol, nu ii vad absolut deloc rostul. Ai vrut sa emigrezi asuma-ti riscul locului unde te duci. Si punct.

      • Inteleg de ce Claudia si-a iesit din pepeni, dar nu cred ca e cazul sa ne infierbantam asa!
        Doamna Alina, nimeni nu va obliga sa cititi ce nu va place, sau v-a fortat cineva? Poate de aceea ati sarit peste pasajul in care povesteam cum secretara facultatii de filosofie din Bucuresti a refuzat sa-mi elibereze un document important, programa analitica, fara de care nu pot sa obtin niciun fel de recunoastere a studiilor facute. Am incercat de mai multe ori, ultima data in 2007, si ea a refuzat sa-si indeplineasca obligatiile prevazute de lege si sa intocmeasca acele documente.
        De asemenea explicam in raspunsul dat lui Geo ca am trimis materiale unor ziare de limba romana din Italia: unul mi-a publicat doar articolul de proba, si apoi a dat faliment, iar celalalt mi-a refuzat, de exemplu, recenzia unei opere de Mozart, pentru ca subiectul era “prea cultural, de elita”. La ziarele italiene nu am nicio sansa … In plus, ziarele platesc 5 euro “bucata mica”. Calculati, chiar daca as publica un articol pe zi, mi-as deconta doar biletul de autobus si sandwich-ul.
        Daca statul roman mi-ar fi dat mai multe sanse nu as fi plecat. Nu sunt masochista. Iubesc doar pe cine imi raspunde la sentimente: tara, da. Statul, nu.

      • Draga Alina,
        Exprimarea ta arata ca ai 100% convingeri si 0% indoieli. Cu asa “extremism” BINAR sa fii atenta ca poti fi usor inselata de multiple situatii de viata reala, nimic nu e doar alb sau negru, chiar daca e preferabil sa avem valori clar definite!
        De ce crezi ca trebuie sa facem facultate apoi cariera pentru MANDRIA parintilor?
        Fiecare cu drumul lui!
        E vina societatii romanesti ca oameni cu studii in multe domenii nu gasesc loc de munca in acele domenii. Daca faci filozofie in RO si lucrezi in RO ca manager de proiect in vanzari e mai bine din punctul asta de vedere decat a lucra in IT? Judecata asupra carierei e personala. Carierele din ziua de azi nu mai sunt sine de tren unice, se mai schimba “macazul”.
        Rostul unei educatii (scoala, liceu, facultate) e sa te invete sa gandesti. Din pacate in Romania, te invata doar cateva moduri unice despre cum TREBUIE SA GANDESTI, mai mult ni se pun bariere in gandire decat sa se deschida porti! Avem mult prea multi oameni cu facultati care nu sunt intelectuali pentru ca nu vor sa gandeasca!
        Apoi, formula finala cu punct, ma incanta! De ce te pui in postura de judecator? Internetul e liber, chiar daca sunt multe voci “violente” cum e cea a ta! Bravo, Antonia pentru ca nu ai scris STANDARD “sa dea bine in CV”. AI aratat ce inseamna a fi uman: sa ai dileme, sa iti pui intrebari, sa te chiunie intrebarile. Vai si amar ca traim printre cei ce detin raspunsuri de dinainte si pentru oricine!
        Inca o constatare: pentru a crea aparenta unui “argument” folosesti comparatia extrema: facultate versus “sterf praful/fundul italienilor”. Dar cat timp ai acordat sa citeste raspunsurile Antoniei, sa o intelegi, poate nici nu ai remarcat ca Antonia face activitati de benevolat, e implicata social, politic, asta inseamna enorm, chiar daca nu castiga bani pentru un trai confortabil, face ceeace crede ca trebuie sa faca. Nici nu ai remarcat adresa blogului antoniei: http://antonia1971.wordpress.com/. Citeste, gandeste ,reflecteaza, gandeste-te ce faci tu in sensul in care face Antonia ce face, apoi exprima-te.
        Din cauza acestul tip de mentalitate omniprezenta iti vine sa pleci din Romania! Noroc ca mai gasim cativa in cercul intim cu care sa vorbim ca nu vrem asta!

      • @Razvan
        O vorba zice “Nu poti face filozofie pe burta goala”.
        Consider ca traim intr-o care nu isi permite studenti doar de placerea de a studia.

        Te contrazic. Rolul scolii pana la liceu e sa te invete sa gandesti. Facultatea e alta mancare de peste.

        Nu am nimic cu orice tip de munca. Am acelasi respect pentru femeia de servici cat si pentru colega de birou cu un doctorat la activ. Dar nu vad scopul unor studii daca nu te folosesti de ele.

        Atunci cand publici ceva pe internet trebuie sa te astepti la orice pareri, chiar si la injurii. Daca nu iti pica bine, atunci nu mai publica.

        @Pentru coasa 🙂 Sa inteleg ca cuvintele mele ti-ai zgandarit atat de rau musca de pe caciula incat imi doresti moartea?

      • @Alina,

        Rolul scolii pana la liceu e sa te invete sa gandesti…frumos spus, dar oare unde se aplica? Si oare ce alta mancare de peste este facultatea. Faptul ca nu aveti nimic cu orice tip de munca nu se intelege din context. Respectul se cuvine inclusiv autoru;ui unui articol care nu trebuia musai citit.

        Mai citez: Dar traiesc intr-o societate in care 80% din bugetul invatamantului este pentru un invatamant superior care pregateste oameni pentru stersul fundului italienilor.
        Decat statul sa plateasca un absolvent de filozofie care pleaca in Italia, prefer ca banii aia sa se duca la sanatate.

        Traiesc si eu in aceeasi tara, Romania, eu nu prefer ca banii de la educatie si asa infimi, sa se duca la sanatate, altfel ce scoala ar mai face medicii nostri???

        “Cat despre parinti, sunt sigura ca ei sunt foarte mandri de progenitura lor pentru care au platit o viata intreaga impozite la stat, ca deh, sa faca copilul facultate si care acum sterge praful in casele italienilor”

        aceasta fraza nu merita comentata, ne jigniti pur si simplu, in plus nu cred ca ati avea de comentat decat daca ati fi in aceasta situatie, de parinte caruia copilul ii pleaca de acasa de disperare. Va asigur, insa, ca parintii Antoniei sunt foarte mandri de fiica lor, iar eu sunt foarte mandra ca ii pot citi articolele si ii doresc sa le publice intr-o carte. Oameni ca dumneavoastra se situeaza de partea celor care ne pun la zid pentru eruditie, pentru ca indraznim sa stim mai mult decat ce ne invata la scoala din procentul sarac din PIB alocat educatiei dupa 1989, pentru ca indraznim sa facem niste alegeri si sa le asumam.
        Pentru ca suntem o generatie care a ripostat in felul ei contra imposturii, coruptiei etc, dorind sa plece mai degraba decat sa se compromita.
        Scopul studiilor ar fi acela de a ne arata adevarul, precum in perioada medievala si nu acela de a fi neaparat un angajat activ de la 8 la 16, un produs gata de a fi lansat pe piata muncii.
        Cat despre studiile de filosofie, e asa de simplu, folosesc cu discernamant in redactarea acestor articole!!

        “In plus cei care au infiintat facultatea de filozofie nu cred ca au avut aceasta cariera in minte pentru absolventii lor. Ma gandesc eu ca exista si alte optiuni pentru absolvent de filozofie, cum ar fi jurnalistica”

        nu vreau sa va fac istoricul facultatii de filosofie a Universitatii din Bucuresti, ar fi o lectura inutila, pentru ca v-ar scuti de placerea de a comenta. Nu este vorba de orice absolvent de filosofie, ca avem si prin Parlament, prin urmare iata o alta directie de cariera, neimaginata decat de unii, este vorba despre generatiile de absolventi imediat dupa 1990. Dar e greu de priceput, in afara lor!
        Sincer, nu cred ca aveti acelasi respect pentru colega cu doctorat la activ si pentru cealalta care munceste necalificat. Daca ar fi fost asa, ati fi inteles ce anume scrie Antonia.
        “Cat despre articol, nu ii vad absolut deloc rostul. Ai vrut sa emigrezi asuma-ti riscul locului unde te duci. Si punct.”

        punct, adica de la capat!
        Rostul articolului a fost atins, dupa mine, intrucat multi s-au regasit in aceasta privire asupra societatii de adoptie pe care o are Antonia, asumandu-si aceasta alegere, ca noi toti, insa transformandu-se in voce a celor carora nu li se acorda nicio sansa, din motive cunoscute.

      • @Claudia
        Nu toate facultatile sunt de filozofie…
        O facultate trebuie sa te pregateasca intr-un anumit domeniu. Te asigur ca facultatea de constructii te pregateste pentru facut drumuri si poduri nu pentru folozofat ziua de maine.

        Ce concluzie vrei sa traga romanul din acest articol?
        Ca oricat de kkt de viata in Italia este mai bine decat in Romania? Ca tot romanul trebuie sa plece capul si sa munceasca la negru in Italia pentru un eur in plus?

        Oricum e mult prea mult bla bla pe acolo. Dar nu ma mira, romanului ii place mai mult sa filozofeze decat sa munceasca.

  48. Draga Antonia,

    Te felicit mai intai pentru textul scris. Vreau sa-ti spun ca se vede ca e scris de o persoana inteligenta, care a avut grija de educatia sa pe parcursul vietii.

    Mai intai am sa imi spun parerea referitor la faptul ca, in ciuda faptului ca ai studii superioare, nu ai reusit sa iti gasesti un loc de munca adegvat in Italia. Vreau sa subliniez faptul ca asta este intradevar o problema pentru cei care au terminat facultatea in perioada comunismului si imediat dupa. Din punctul meu de vedere ei sunt cei care sufera cel mai mult de pe urma revolutiei, si pentru ca educatia avuta in acea perioada nu ii ajuta sa se adapteze usor vremurilor de azi, cu atat mai mult cu cat unele diplome nu sunt recunoscute. Sper ca problema sa se rezolve oarecum de la sine: eu cel putin am avut parte de schimburi internationale pe perioada facultatii, si nu ma astept ca cei care au terminat facultatea recent sa intampine probleme in a ocupa un post in domeniul respectiv (cu conditia ca sa fie decenti la pregatire).

    Vreau sa subliniez apoi ca situatia unui om cu studii superioare care e supracalificat pentru meseria pe care o presteaza nu e noua. Ba mai mult, se intampla chiar acum, si chiar aici, in Romania. Eu aud peste tot exemple in jurul meu de oameni care au studiat ceva, iar apoi ajung sa ocupe meserii gen taximetrist sau chelner, care nu necesita o facultate.

    In ultimul rand, vreau sa subliniez ca Italia mi se pare o tara care are, printre altele, o problema. Nu cred ca stie sa profite de inteligenta si pregatirea oamenilor care isi manifesta interesul sa lucreze acolo. Am auzit si eu ca la angajari uneori conteaza si alte lucruri decat pregatirea, ceea ce cred ca e in primul rand in dezavantajul lor. De asta cred ca in general Italia e o tara care strange mai mult forta de munca ieftina decat inteligenta, si nu se compara cu alte tari, care cred ca sunt interesate in mare masura si de forta de munca bine pregatita si cultivata. In concluzie, o mentalitate nesanatoasa in ceea ce priveste angajarile cred ca fac ca Italia sa fie plasata in lumea a doua sau a treia pietii de joburi.

    Cu alte cuvinte, cred ca tu ai ales calea mai grea pentru a te implini. Mai grea decat poate de a sta in Romania, si mai grea decat poate a emigra intr-o tara care putea sa iti ofere un post mai apropiat de pregatirea ta. Spun asta si pentru ca, din ce am citit, am observat ca ai continuat sa lucrezi (in Romania) pe acelasi domeniu pe care ai finalizat studiile, deci cred ca astfel ai dovedit ca ai avut grija si dupa facultate de cariera ta. Totusi sper ca esti bine acum, ca ai incredere in sotul tau si sper ca el sa merite asta. In final, iti doresc ca tot efortul depus pana acum sa fie rasplatit cat mai curand.

    • Excelenta analiza situatiei!
      Da, am ales situatia cea mai grea. Viata mea este insa bogata in compensatii, cum ar fi concerte si evenimente culturale cu intrare libera, cea mai bogata biblioteca comunala din partea asta a Europei, lume deschisa … Locuiesc in cea mai frumoasa tara din lume!
      Nu regret nimic din ce am trait si uneori mai traiesc: caracterul meu a avut mult de castigat din cauza “glumelor proaste” pe care mi le-a rezervat viata. Fara incercari nu se creste.

  49. Foarte trist :/ Mi se pare incredibil cum un om inteligent ajunge sa se autoconvinga ca e ok sa faci curat la negru de 8 ani…ca e chiar placut!! E drept ca viata in Romania e de nesuportat de ceva ani incoace, dar chiar sa ajungi sa “faci orice” pentru trai intr-o tara in care vei fi privit fara simpatie zi de zi…Italia, Spania etc, tari frumoase intr-adevar, dar merita sacrificiul? pana la urma suntem ceea ce facem, si daca o tara nu ne ofera sansa sa ne dezvoltam intelectual/spiritual…inseamna ca nu ne merita.

    • Draga Irina,
      Italia, ca si Romania, nu e toata in alb si negru. Nu reusesc sa ma intretin muncind doar intr-un loc unde sa fiu apreciata ca intelectuala. Adica trebuie si sa fac curatenie si baby-sitter-ing. Nu mi se pare ca e acelasi lucru. Sunt iubita si stimata de alti oameni. Ma unesc cu cei care sunt in aceeasi situatie cu mine si lupt sa schimb situatia. De exemplu, cum am mai spus de mai multe ori in aceasta pagina, facand tot ce depinde de mine in spitalele unde lucrez ca mediator cultural, dand tot sprijinul miscarii politice in care cred, ajutand la formarea asociatiei nationale a mediatorilor interculturali.
      Individualismul este pentru perdanti. Lucrez alaturi de cei care au aceleasi probleme cu mine astazi, roadele vor veni maine. Impreuna. Mai stii ce inseamna acest cuvant? Eu sunt privita cu simpatie. Mai putin Badea Cartan si Badea Ahmet. Nu toti au norocul meu de a putea alege.
      Imi vine sa rad “fac orice” – suna ca si cum as da spargeri prin case! Traiesc intr-o casa luxuoasa a carei intretinere costa o avere, nu-mi permit sa stau degeaba. Si de undeva chiar imi trebuiesc banii pentru carti si CD, si vacante la munte.
      Cate prejudecati, mama-mama…

      • Antonia am fost intr-o vreme in situatia ta dar in alta tara. Rezonez cam cu tot ce ai scris in articol si in comentarii. Numai cei care au trebuit sa supravietuiasca in mod demn intr-o tara straina te pot intelege cu adevarat. Eu una te admir, iti tin pumnii si ma rog pentru tine.

    • tot de afara on

      “si daca o tara nu ne ofera sansa sa ne dezvoltam intelectual/spiritual…inseamna ca nu ne merita.”
      Acest mod de gindire nu aduce nimic bun, mai ales pentru un emigrant. Romanii nu sunt buricul pamintului, nici o tara nu accepta emigranti do voie buna. Trebuie sa-ti cistigi locul si respectul celor din jur. Unii reusesc mai usor altii mai greu. asa este viata…

  50. @Alina
    o sa ma abtin sa mai raspund, aveti un vocabular demn de un patriot roman.
    Daca toate facultatile ar fi de constructii..am avea intr-adevar cele mai bune drumuri si poduri din lume 🙂
    Dovediti o mare sensibilitate la problemele sociale si o apetenta pentru filosofie, ca si pentru generalizarile cu care suntem atat de obisnuiti, din pacate, mai ales in sistemul de invatamant care ne invata cum sa gandim!
    Mi-a facut placere sa discut cu dumneavoastra, chiar daca romanul filosofeaza, precum spuneti :))

    • Daca 50% din cei care fac facultati degeaba ar incepe sa munceasca de la 18 ani poate Romania ar fi intr-o situatie mai buna.

      Dar nu, ne incapatanam sa avem toti diplome fara valoare, sa fim nuli dpdv profesional, ca apoi sa ne vaitam ca nu reusim in tara si ca trebuie sa plecam la cules de capsuni in Spania. Asta dupa ce ai cheltuit 5 ani de facultate din bugetul tarii.

      Si mi-am adus aminte de o afirmatie anterioara a ta legata de parinti.
      Te intreb, esti mama? Eu sunt mama si nu as vrea ca copilul meu sa se speteasca 5 ani prin facultate ca apoi sa spele vase timp de 8 ani. Stii cand inseamna 8 ani din viata unui om? Uita-te la un copil de 8 ani si o sa iti raspunzi singura.

  51. Un singur lucru stiu: nu suntem stapani pe destinele noastre, avem fiecare un drum, ca acela al Antoniei. Putem urma orice studii, putem avea orice profesie, daca dragoste nu e, nimic nu e. Dragoste si intelegere pentru cei care isi spun parerea, pentru cei care studiaza si apoi cu greu isi gasesc un loc.
    Stiu cat inseamna anii de studiu, mai stiu ce inseamna a reusi intr-un sistem academic corupt, mai stiu ce inseamna sa treci la colt, pentru ca trebuie sa treaca rude sau alti oameni de bine.
    Nu sunt mama, imi doresc enorm acest lucru, cu o conditie: sa imi las fiul/fiica liber sa aleaga calea, chiar daca ar studia 10 ani si apoi sa munceasca ani in sir, fara legatura cu studiile. Am doua doctorate, insa pretuiesc omul care munceste din convingere, din respect fata de valorile proprii, alegand astfel pentru a nu se compromite.
    Acolo unde este comoara ta, este inima ta, spune un pasaj vechi. Comoara mea mi-as dori sa fie dragostea, iara nu denigrarea. Oricare ar fi ea.
    Multumesc, Antonia, pentru cele scrise. Sunt inainte de orice, o invitatie la a fi noi insine, a renunta la ochelarii de cal, la stereotipuri si mai ales la lipsa de atentie fata de ceilalti, inculcata de sistemul comunist.
    Multumesc, in numele omului din fiecare dintre noi!

  52. Uitasem ceva!
    Le multumesc parintilor Antoniei si parintilor mei (profesori, doctori, ingineri si profesori universitari) pentru ca m-au invatat valoarea a ceea ce facem, de la studiu la stersul pe jos. Le multumesc pentru ceea ce suntem astazi, pentru ca nu ne-au constrans in a alege, avand incredere in noi! Pentru ca a fi om inseamna mult mai mult decat a avea o diploma!

    • Draga Claudia, avem multe lucruri in comun. Atat de multe, incat iei prea personal intregul dialog. Nu are rost sa te infierbantezi asa! Daca eu nu ma simt jignita, iar mama, langa mine, rade cu hohote, de ce te enervezi tu? Ia lucrurile cu filosofie, cum spun italienii. Tu stii mai bine ca mine ce inseamna democratie, si care este in democratie raportul dintre majoritate si minoritate, dintre justitie si statistica.
      Apropo, mama ma roaga sa transmit tuturor rugamintea de a va gandi de doua ori, cand veti avea o menajera sau o baby-sitter in fata, ca fara ajutorul ei nu ati reusi sa o scoateti la capat, si sa o respectati pentru profesionalismul ei, nu sa o discriminati daca a facut facultate sau e de alta nationalitate. Si mai spune ca e mandra de mine, pentru nu am plecat capul niciodata, nu am incetat niciodata sa lupt si ca ma admira pentru ca sunt mai tanara in spirit decat varsta trecuta in buletin, si din aceste trei motive stie ca voi obtine ceea ce mi-am pus in minte.
      Iar eu ii multumesc si pe acesta pagina pentru ca m-a invatat sa fiu respectuoasa si cinstita, si sa nu-mi pierd niciodata zambetul de pe buze si increderea in viitor.

Reply To iris Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger