Îmi sun relația de lungă durată

2

 Cristina Ispas vine din tradiția latină a artiștilor care își ascund arta. Filmul nou românesc are același program – și versurile de mai jos au ceva și de film minimalist, de Dogma ; arta e în controlul tonului, în selecția elementelor (selecție polemică față de senzaționalismul discursurilor media dar și a celor literare – viața mică versus marile drame) și în scurt-circuitările aproape poetice, foarte fin lucrate.

 

weekend la mare

 

în dobromir mă trezeşte portiera

un bărbat cu o pălărie de paie şi o pâine în mână

traversează strada pe muzica noastră

în faţa unui bloc pe jumătate prăbuşit

un alt bărbat urmăreşte ceva la televizor

puţin mai încolo, dani cere indicaţii

 

 

 

în limanu ne sorbim în tăcere dozele energizante prea dulci

un băieţel de 4-5 ani în pantaloni scurţi

desenează ceva în aer

când pornim iar aleargă şi sare zâmbind

în apele din oglinda retrovizoare

 

 

 

la feribot mai avem două ţigări

una pentru el şi una pentru mine

doi biciclişti blonzi trec obosiţi pe lângă maşinile oprite în soare

un călugăr trece şi el pe bicicletă, urmărit de un câine lup

într-un tractor parcat pe marginea drumului,

două spinări arse de soare par zeităţi

 

 

 

când ajungem dincolo, vântul s-a înteţit

de sub umbrele decolorate, învelite în nori denşi de praf,

bulgăroaicele vând napolitane şi detergenţi

nişte capete de copii sfârâie fericite prin apă,

într-o piscină de plastic aruncată pe mal

 

 

 

la 30 de ani, orice atitudine trebuie să fie cât se poate de exactă

din vamă, îmi cumpăr ochelari de soare,

cu o ramă megastrălucitoare

 

 

 

înapoi la ostrov cafeaua e împuţită

iar muştele bâzâie parcă cu superputeri

 

 

 

galeria

 

mă opresc pe scări îmi deschid geaca ştiu că eşti

scot pachetul argintiu rup foiţa caut bricheta

îmi zburlesc părul aştept poate mai vine cineva

să fumăm ceva împreună să schimbăm o vorbă

 

 

 

mult timp nu vine nimeni, iar când în sfârşit apar,

devin repede invizibili şi mor, dincolo de uşă

 

 

 

cât reuşesc să văd pe geam,

un tip cu o glugă neagră lipită pe spate, cu obrazul neras,

ocupă o canapea cu o tipă tunsă foarte scurt

tipa se ridică face câţiva paşi îşi aminteşte ceva se întoarce

dar tipul se ridicase între timp şi el

las ţigara să cadă şi intru direct în mulţime

vorbesc şi cu tine, normal

eşti obosit, iar eu nu mai nimeresc filmul

îţi povestesc cum am văzut într-o spărtură în zid un şoricel

şi la doi paşi mai încolo o pisică

care mânca ceva dintr-o farfurie

de fapt, nu prea are sens ce-ţi spun

iar interesele noastre sunt, oricum, diferite

apoi mi se pare că sunt o mizerie luxoasă

mi se pare că se vede că m-am aranjat

că se vede, în general, tot

 

 

 

acasă nu e nimeni. vincent gallo se uită în gol, sprijinit de o maşină,

într-un stop cadru

 

 

 

 

furtună amicală

 

„A house somewhere on foreign soil / Where ageing lovers call / Is this your goal – your final needs?” (Joy Division, A means to end)

 

când ies de la bibliotecă începe furtuna

laptop-ul mi se bălăngăne greu pe umăr cureaua muşcă din piele

vântul îmi ridică în faţă insecte amorţite

creierul îmi zumzăie de oboseală

şi e clar că nici cerul, când mă uit la el, nu pare un loc prea bun

în care să-i treacă cuiva prin cap să se refugieze

o sun pe miky ca să fiu sigură

e ok pentru ea şi la fel pentru mine

 

 

 

tipa de la terasă tocmai strânge în grabă

alergăm după ea

localul e strâmt iarna nici nu funcţionează

comandăm trei beri se aprinde lumina ne aprindem ţigările vine şi doina

miky e într-o pereche de jeanşi şi într-un tricou negru

pe care scrie cu litere mari no, I’m not on the fucking facebook

deşi în cazul ei e fals

doina vine direct din multinaţională

poartă un deux-piece roz fucsia şi pantofi cu toc

 

 

 

ne ameţim chicotim în timp ce doina narează apoi miky ne simţim bine

numai tipa de la bar împrăştie până la noi, direct din plămâni,

semnale că se plictiseşte

 

 

 

pe măsură ce trece timpul realizez însă că discuţia despre sex

se umflă ca spuma de la bere

şi îmi apăr tot mai rănită relaţia de lungă durată

la plecare doina se urcă în skoda

miky are mai puţin de 50 de m până la scară

eu îmi sun relaţia de lungă durată

 

 

 

în timp ce vorbesc întruna ameţită de alcool

dani mă conduce ferm de mână printr-un labirint de scurtături,

printre blocuri

 

 

 

pe cer clipocesc milioane de stele

 

 

 

 

weekend la corabia

 

scândura se balansează, dar nu se întâmplă nimic,

cana nu se varsă

adun fusta largă sub mine şi mă fac ghem sub şopron

când mi se pare că aud pisica pe acoperiş

am deja cafeaua într-o mână

şi-n cealaltă ţigara

a început să plouă din senin,

chiar după ce ai pleca tu

mult timp daisy nu s-a dezlipit de lângă poartă

acum însă o văd venind, printre rondurile de flori,

învelită-n aburi

 

 

 

urmărim o vreme picăturile care aţâţă pământul încins

mai sus caisele din grădina vecinei, care freamătă de lumină

şi mai sus, la norii negri care se învălmăşesc spre oraş,

rămân din nou singură

 

 

 

în câteva ore, soarele arde ca şi cum nimic

numai merele continuă să cadă, în vârtej de frunzuliţe

 

 

 

o mulţime de părinţi şi copii se întorc pe stradă

de la grădiniţă

copiii îmi par supermici

şi manevrabili

 



2 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger