„Îmi pun semnătura / Să nu-mi vând natura”

0

Dacă sunteţi împotriva deschiderii exploatării miniere cu cianuri la Roşia Montană, împotriva proiectului minier propus de compania RMGC, acum aveţi şansa să ajutaţi, concret, oamenii care, de mulţi ani, au stat în calea distrugerii acestei localităţi. Dincolo de a da “share” mesajelor în online, de a scrie cuvinte de solidaritate sau de a comenta articole pe tema Roşia Montană, puteţi participa, cu o donaţie oricât de mică, la strângerea sumei de 1.000 de euro pentru realizarea unui film dedicat Roşiei Montane.

 

 

Prin acest film, intitulat „Îmi pun semnătura / Să nu-mi vând natura”, o serie de personalităţi din domenii diverse (artişti, scriitori, muzicieni, oameni de ştiinţă) îşi declară susţinerea pentru Roşia Montană, în varianta ei nealterată de vreun proiect minier cu cianuri. Este „un film în care valorile recunosc valori”, spun iniţiatorii proiectului. Regizori, manageri, designeri, specialişti în comunicare, care s-au alăturat voluntar proiectului, se vor ocupa de realizarea filmului. Scopul producţiei este ca „mesajele de susţinere faţă de Roşia Montană să fie auzite de o lume întreagă prin toate mediile posibile: televiziuni, festivale de film, online (Facebook, YouTube, etc.) şi alte canale de informare alternativă”.

Pentru partea tehnică, însă, este nevoie de un buget de 1.000 de euro, care înseamnă închirierea aparaturii necesare filmărilor, prelucrarea imaginilor, acoperirea costurilor de transport şi cazare pentru cei implicaţi în realizarea filmului. Campania de strângere a acestor bani a fost lansată de câteva zile pe internet, iar, deja, la acest moment, s-au strâns din donaţii 340 de euro. Donaţiile se pot face prin sistemul PayPal sau prin transfer bancar în contul Asociaţiei Aurarilor „Alburnus Maior”, cu specificarea destinaţiei transferului: „Pentru filmul de susţinere Salvaţi Roşia Montană”. Aici găsiţi datele necesare de cont pentru realizarea transferului şi mai multe informaţii despre campanie.

 

Sursa şi foto: Roşia Montană.net

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger