“Îmi aşteptam curcubeul, dar nici urmă de el” – Cu bicicleta spre Indonezia

1

Alina Ene, ciclista care s-a aventurat într-o cicloexpediţie în premieră – din România în Indonezia, a prins puţin răgaz să mai scrie câteva lucruri despre călătoria ei, presărată cu provocări variate, de la cele meteorologice la cele legate de locul de campare.

 

 

 

de Alina Ene

 

Cu mai bine de două săptămâni în urmă, Alina scria despre prima parte a călătoriei sale, de la plecarea de acasă şi până la Varna (Bulgaria), unde se afla atunci şi de unde spera ca în maxim trei zile de la acel moment să treacă graniţa în Turcia. A doua parte a poveştii aventurii ei porneşte cu o ploaie torenţială care i-a pus la încercare voinicia, dar lucrurile s-au încheiat cu bine şi se opreşte (până la următorul episod) pe 15 iunie, când Alina se afla în Istanbul. Tot din această a doua parte a jurnalului cicloexpediţiei Alinei veţi afla cum şi-a botezat aparatul foto cu care îşi documentează drumul – dacă bicicleta se numeşte Nelu, aparatul foto de ce nu ar avea un nume, la rândul său?

 

9 iunie

Din Varna n-am urmat drumul european înspre Burgas, cel mai scurt, dar şi cel mai traficat. Gazdele Warmshowers.org, Niki şi Kralev, mi-au sugerat o rută alternativă. Cu GPS-ul în mână mă învârt ca o muscă beată până reuşesc să ies din oraş şi tot n-am nimerit pe unde aş fi vrut, adică pe la nord de lac. Astfel, aş fi luat feribotul pe la jumătatea lacului, căci altfel ar fi trebuit să-l ocolesc în întregime. Şi la cum mă descurc cu orientarea probabil l-aş fi ocolit dacă aş fi nimerit ruta iniţială. Şi merg, şi merg, şi uit un bidon KTM printr-unul din sătuce, şi merg, şi mă întreb când începe partea “wow” a traseului pentru care am adăugat nişte kilometri în plus la cei 5.633 oficiali. Şi a început odată cu ploaia.

La început, nişte mici tatonări între nori. Câte un strop pe ici, pe colo, de mă rugam să mă nimerească, ca să mai domolească din căldura generată de efort. De adâncă ce mi-a fost rugamintea, a început furtuna. Habar n-am ce am pozat aici, dar mă bucur că am apucat, între două sesiuni de turnat cu găleata. Noroc că în apropiere era un foişor unde m-am refugiat. Când s-a mai potolit, l-am încălecat pe Nelu şi ne-am pornit iar la drum. Însă furtuna mai avea energie, doar că o descărca în reprize. Era clar că nu mai aveam nici o şansă să ajungem în Burgas. Însă gândul campării solo prin pădure funcţiona ca energizant la pedalat. Încă n-am reuşit să-mi depăşesc teama. La un moment dat, drumul nu mai era drum. Era rău.

 

DSC_8084

 

Un pic mai încolo, efectiv asfaltul se rupsese. Apa curgea şuvoaie. Maşini mici stăteau în aşteptare, şoferii temându-se să nu ia calea apei. Numai ştrumf cel voinic a descălecat şi a început să-şi mâne calul prin apa învolburată. “Doamne, să nu alunec. Încă un pas. E ok. Am stabilitate. Haide, Nelu. Hai că putem”.  Simţeam pământul prin sandale. Păşeam cu inima-n gât. Să mă întorc nu era alternativa. Să aştept? Să aştept ce? După ce am traversat, mă uit în urmă. M-am retras pe margine şi mă uitam ca prostul cum două tiruri au traversat acelaşi puhoi prin care m-am aventurat mai înainte. Nu vreau să ştiu cum a rămas drumul în urma giganţilor ăia doi. Au mai urmat nişte kilometri de ploaie şi apoı s-a oprit. Îmi aşteptam curcubeul, dar nici urmă de el.

Să pedalezi pe ploaie, abur ieşind din asfalt, ziduri de verdeaţă stând să cadă peste tine… incredibilă experienţă. Pândeam sunete de motor să stiu să mă retrag cât mai pe marginea drumului. Dar aventura s-a lăsat cu urmări. Din cauza apei mâloase, schimbător faţă s-a deraglat. Cu gândul campării ca un nod în gât am decis că la ora 20:00 roţile se opresc. Găsesc loc de campare. Aşez tabăra şi, în urma efortului de peste zi, reuşesc să adorm, deşi pe reprize, destul de ok.

 

10  iunie

A doua zi mă trezesc în jur de 6:00. Trebuie să menţionez că mă mişc foarte încet când vine vorba de strâns. Fac genţile, inaugurez şi mini-aragazul. Şi mă apuc de meşterit la Nelu. Am pe Kindle vreo 3 manuale de mecanică a bicicletei. Îi curăţ pinioane, lanţ, foi. Îi desfac schimbător faţă, îl curăţ, îl montez la loc, aşa cum scrie la carte, paralel cu foile şi la mai puţin de 2 mm înălţime faţă de foaia mare. Tot nu voia să schimbe pe foaia mică. La reglajul fin nu mă pricep. Ştiu teoria celor două şurubele H and L, dar, oricât am învârtit stânga/dreapta, nimic.

Am părăsit la 9:40 pădurea aflată la 10 km de Aytos. În jur de ora 12:00 intram în Burgas şi abia la 16:00 îl părăseam. După ce-am rezolvat la mecanic, intru într-un McDonalds pentru WiFi şi ajung să plătesc 5 leva pe cafea, asta fiindcă una dintre ele am vărsat-o pe mine. Dar măcar Nelu era ok. Pentru a doua oară în service de când am început drumul. Prima oară a fost chiar în Constanţa, la Hara Bike, unde i-am schimbat lanţul. Purcedem înspre Malko Tornovo, dar după cele câteva ore petrecute in Burgas, în căutarea unui service de biciclete, mi se scursese toată voinţa. Am campat însă prea devreme.

Ştiţi cum freamătă un ghemotoc de hârtie abia mototolit? Aşa se aude pădurea în liniştea asurzitoare a nopţii. Hârşâitul de creion pe hârtie capătă proporţii violente. Vânam sunete. Respiram sacadat, mă mişcam atent, nu cumva să deranjez ritmul. Era a doua noapte de campare solo de când am început cicloexpediţia. Prima a decurs neaşteptat de bine, dar era după 135 de km, ploaie, 8 ore de pedalat.

Trec şi peste noaptea asta.

 

La graniţa cu Turcia

 

11 iunie

La 7:40 eram deja pe drum. Urc cu greu înspre Malko Tornovo. Trec graniţa înspre Turcia fără să mă întrebe nimeni nimic de sănătate. Bucuroasă nevoie-mare de panta descendentă ce mi se întindea în faţă, habar n-aveam ce ne aştepta pe mine şi pe Nelu. După 9 km de urcare continuă până la graniţă, au urmat 40 de sus-jos până în Kirklareli, toţi pe vreme ploioasă. Pe urcare mă simţeam ca într-o saună, iar coborârea era ca un duş rece.  Am bătut record la viteză, însă: 62 km/h, dar am şi împins la Nelu.

 

12 iunie

În Kirklareli am stat o zi pentru recuperare. Corpul, mintea cereau o pauză.

 

K-¦rklarel-¦

Desen de pe drum: Kirklareli

 

13 iunie

Gata cu leneveala. Istanbul ne aştepta. Reuşesc să parcurg 120 de km din cei aproape 200 ce despart Istanbul de Kirklareli. Am tot amânat momentul opririi, ştiind că urma să campez. Până la urmă, m-am hotărât să renunţ la ifosele de mimoză. Aveam şi brăţara cu ochiul rău turcesc, împletită de Eda.

 

seyrek (1)

seyrek (2)

De pe drum: Seyrek

 

14 iunie

Închei prima noapte de campat sălbatic în Turcia şi a fost bine. Mă pornesc cu entuziasm înspre Istanbul, asteptând să văd ce înseamnă un oraş în care circa 17 milioane de oameni muncesc, iubesc, urăsc, visează, plâng… Credeam că întâmplarea zileı va fi faptul că mi-am rătăcit ciclocomputerul prin pădurea unde am campat. Mi-am dat seama abia după vreun kilometru. După câteva secunde de cumpănă, mă întorc şi norocul prostului face să îl găsesc. Dar Istanbul m-a luat pe nepregătite. Trebuia să ajung în Mecidiye Köy. După o oră de rătăcit, întreb şi un motociclist încotro s-o iau. Eu prin semne: tu-eu-Medcidye. Domnul, tot prin semne: tu-bicicleta-eu-motoreta.

 

 

Şi am purces lăcrimând, la care domnul se impresionează şi mă aduce la destinaţie. Ce bine e să fii femeie! Ca femeie, poţi să plângi. Ca femeie, poţi convinge şi altfel, dar eu l-am convins cu lacrimi pe domnul din imagine să-mi fie escortă personală prin Istanbul. Cred că am trei ore de pedalat prin traficul din Istanbul şi, da, îţi trebuıe big cojones ca să pedalezi în oraşul ăsta! Oricum, am fost avertizată că metropola turcă e liniştită pe lângă Teheran, Bangkok :)) Aşa că sunt curioasă cum o să fie.

 

Istanbul

Istanbul, văzut de Nicuşor (“aşa mi-am botezat aparatul foto”, mărturiseşte Alina)

 

15 iunie

Despre ziua petrecută în Istanbul nu prea am ce povesti. Am petrecut-o plimbându-mă şi împărtăşind experienţe cu trei couchsurferi: Pia din Peru, Meical din Spania, dar care îşi câştigă traiul în Bristol şi Neka, tot din Spania, dar care predă limba spaniolă în Moscova.

 

Fotografii şi desene: Alina Ene

 

Mai multe imagini puteţi găsi pe blogul călătoriei Alinei.

 

Puteţi citi şi:

1, 2, 3, 4, 5… Gânduri de pe drum – jurnal al cicloexpediţiei din România în Indonezia

Cu bicicleta, din România în Indonezia. Călătoria artistică a Alinei

Start al expediţiei din România în Indonezia pe bicicletă


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger