Iertați-mă că nu sunt japonez: I love ゆ

3

Pentru că încă nu m-am prins cum se trăiește din scris, ceea ce urmează e un articol publicitar. Da, vând tricouri. Asta e, am făcut eu altele și mai rele pentru bani. Înainte să dezvelim produsul o să vă mai duc puțin cu vorba, că așa se face: întâi duci fata la cofetărie și după aia îi arăți lista cu revendicări.

 

Onsen înseamnă în limba japoneză izvor fierbinte. Dar cel mai bine o voi ruga pe una din starletele filmului Baraka (r. Ron Fricke) să vă explice într-un testimonial scurt cam ce e de fapt onsen-ul și cât de bine te simți.

 

 

Scăldatul în onsen, deși are evidente referințe lichide, constituie o parte destul de solidă a tradiției nipone. Apa fierbinte, perpelită vulcanic, are datorită mineralelor o grămadă de proprietăți, nu chiar ca latifundiarii români, dar are. Face deîmpreuneală (că cică alungă migrenele, pretextul numărul unu antisex), ia constipația ca cum ai lua-o cu mâna, rezolvă diabetul, îți netezește pielea ca mătasea, ce mai, intri maimuță și ieși păpușă!
Să mergem mai departe. Întocmai ca publicitatea, onsenurile se împart în două mari categorii: outdoor și indoor. La cele outdoor, avantajul e că vezi peisajul. Dezavantaj: te vede și peisajul pe tine.
La fel ca universitățile japoneze, avem onsen-uri de fete, onsen-uri de băieți și comune. La cele separate, se intră în nudu´ gol. La cele comune, costumul lui Adam, respectiv Eva, trebuie accesorizat din păcate cu un prosop înfășurat din păcate în jurul corpului, care acoperă din păcate tot ce e mai interesant sau, tot din păcate, un costum de baie. Am mai zis „din pacate”? Da. Not that kind of party…
Să luăm un exemplu concret la secțiunea onsen interior: onsenul de la noi din bloc (separat, la dreapta doamnele, la stânga restul). A nu se înțelege că toate blocurile din Japonia au onsen. S-a nimerit să aibă al meu, fiind un soi de bloc cu apartamente de vacanță, care în vreme de criză a devenit mai abordabil.

Prima mea baie în noua reședință: subsemnatul și încă un vecin destul de copt, care bineînțeles, mă întreabă de unde sunt. (Același vecin mă întreabă și azi, după aproape trei ani, de fiecare dată când ne întâlnim de unde sunt, după care adaugă o variantă tip „lasă-mă să ghicesc”: Bulgaria? Serbia? Croația?) Bazinul, după cum se vede în imagini, nu sare de doi metri în lățime. Adâncime, cât să stai în șezut și să-ți vină apa până la piept. În timp ce eram cufundat în binecuvântarea fierbinte și în propriile gânduri, vecinul (în fața mea, tot în bazin, dar în picioare) începe să facă fandări laterale. Și-mi vin în minte brusc versurile lui Aurel Baranga, publicate la 1 octombrie 1931 într-o revistă cu un tiraj de doar 13 centimetri, al cărei nume nu poate fi redat aici, fiind acoperit de prosop: „Hei cazaci, hei cazaci, trageți clopotele dintre craci”… Când vecinul a început să facă opturi, m-am ridicat și am luat distanță.

 

Pentru că e un fel de baie comună, e și un loc de socializare, un fel de poiana lui Iocan, sau mai bine copaia lui Iocan. Trebuie să mărturisesc că încă nu mă simt foarte tare în largul meu să stau la taclale cu vecinul de oglindă în timp ce mă săpunesc pe scăunel și sunt recunoscător că japonezii nu se manifestă ca italienii când se văd. Nu m-aș fi văzut luându-mă în brațe, scuturând mâna cu efuziune sau țocăindu-mă cu administratorul zgomotos pe obraz, având doar un prosopel aruncat sportiv pe umăr.

Mai toate conversațiile încep cu o constatare despre vreme, ceea ce iarăși nu mă ajută foarte tare să fiu eu cel care inițiază o discuție. Dacă după ce zic: „Cam frig, nu-i așa?” îmi alunecă ochii în josul vecinului și înțelege, doamne ferește, că fac vreo aluzie, bat vreun apropos…

Sau cum ar fi să împrumut o bormașină de la vecinul de deasupra și în timp ce stăm cufundați în bazinaș să-mi aduc aminte să-i mulțumesc: Vecine, ai o sculă, să-ți trăiască! Nevastă-mea îți mulțumește cu ceru´ și pamantu´! Că de când mă ruga să-i dau niște găuri în balcon să-și întindă rufele… Nu, clar, discuţiile astea tehnice trebuie evitate, e bine să nu ceri chiar atunci chestii de genul: ciocan, ştangă, vâslă, cârjă…
Apropos, ritualul ăsta al băii în onsen m-a convins că treaba cu “mărimea contează” e cât se poate de adevărată. Şi la ce vă gândiţi voi, dar eu mă refeream la dimensiunea bazinului. Să stai gol puşcă într-un bazin de doi pe cinci cu încă patru bărbaţi e oarecum acceptabil. Dacă soţia ar veni acasă şi te-ar găsi încercând să faci acelaşi lucru, dar în cadă, toată scena devine ceva mai greu de explicat.

În ghiduri, hărți şi la faţa locului, onsenurile sunt marcate fie cu simbolul

fie scris in Kanji: 温泉, dar cel mai des pe perdeaua de la intrare o să întâlniţi un caracter Hiragana simpatic şi uşor de recunoscut:ゆ.
Pentru o pronunție corectă, apucaţi-vă gulerele cu ambele mâini şi legănați-vă stânga dreapta, în timp ce spuneți: „Apăi iu iu iu si iu mă cheamă/ Iepurele-i bun de zamă/ Iepuroaica de friptură/ Mândra de ţucat în gură”. Deci ゆ se citește yu. Mie îmi place onsenul. De aia am zis: I love ゆ. Daca îţi place şi ţie, am un tricou pentru tine. Sau trei.
Acest articol a fost preluat de pe blogul lui George Moise.
Puteți citi și:

Iertați-mă că nu sunt japonez: Dragă Wendy

Mi-e dor de Tanti Neti

Interviu cu românul japonez:”N-am întâlnit nicăieri până acum mai mulţi oameni nefericiţi care să mimeze fericirea ca în publicitate”

Cum devine Japonia acasă pentru un român

Despre femeile japoneze

Diferenţa dintre bordel şi Love Hotel

Iertaţi-mă că nu nu sunt japonez: Copiii-problemă

Întâlnire cu toamna

 

 

 


3 comentarii

  1. Pingback: Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul II) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul I) | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Fug femelele (I) | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply