Iertați-mă că nu sunt japonez: Dragă Wendy

3

Am păstrat ultimul post pe 2011 pentru a scrie povestea noastră, poate nu așa cum a fost, dar așa cum am văzut-o eu. O poveste altfel, despre o relație ciudată, cu parteneri speciali. Încalc regula noastră nescrisă, de a nu vorbi despre celălalt, dar știu că mă vei ierta și mă vei înțelege (și tu, și celelalte) că n-am fost un dandy până la capăt. În plus, lumea a aflat deja despre noi.

 

 

Nu știu dacă a fost dragoste la prima vedere, îți spun sincer că nici nu știam ce să aleg. Mi se opriseră de câteva ori privirile la tine, dar și la celelalte care-ți stăteau alături, la fel de drepte, de zvelte, privindu-mă tăios. Koji mi-a zis atunci, ia ceva bun la toate, ceva ce poți folosi la mai multe, până te-nveți, o să vezi tu după aia ce-ți trebuie și la ce. L-am ascultat. Tu, Wendy, ai fost primul meu cuțit japonez.

Koji a avut dreptate. Ești, într-adevăr „ceva bun la toate”, deși, la prima vedere pari mult prea comună să fii bună la ceva. Are lama prea subțire, am strâmbat din nas când te-am mângâiat atunci prima oară, în magazin. Fragilitate cu suflet de oțel. Atunci n-ai zis nimic, abia după, când despicam împreună stavrizii pentru uscat, mi-ai lucit din lama goală și ai început să dansezi, să te undui, să te dai pe după pește, să i te culci pe șiră ca Ea pe umărul Lui la apus într-o scenă de film. Am făcut atâtea împreună și am mai fi putut face poate multe, ai fi putut să mă păstrezi egoist numai pentru tine și naivul de atunci nu s-ar fi opus câtuși de puțin. Dar tu m-ai învățat că voi avea nevoie și de altele și m-ai eliberat puțin câte puțin. Of, Wendy, dac-ai fi fost femeie, eu sigur m-aș fi născut cuțit, pentru că ar fi fost prea frumos să ne întrupăm amândoi oameni în aceeași viață.
Deloc întâmplător, al doilea cuțit pe care l-am cumpărat îți seamănă. E poate sora ta mai vitregită de dulceața copilăriei, mai frustă, mai aspră. Nu știe joaca ocolișului, își taie drumul drept și nu se dă bătută cu una cu două. I-am spus și ei tot Wendy și am păstrat-o pe lângă casă, slujitor credincios, gata oricând să-mi pregătească un prânz grăbit sau o cină de suflet.
A treia Wendy a fost primită cadou de la Nea Kotaro, tovarășul meu de băutură. Șuie și deșirată, pe lungana asta o plimb ca pe un arcuș pe sferturi de viori filé, în aria sashimi din marșul funebru al dezmembrării. După staccato, rămâne doar arcușul. Vioara e bucăți, va lua de acum calea sushi-ului: descompusă în călăreți  dreptunghiulari aliniați, gata de suit pe poneii de orez.
Ce m-aș face fără dalta care-mi sculptează viorile din peștii cei mari? Dacă n-ar fi ea, cine mi-ar da la o parte surplusul de solzi, înotătoare și oase? Bondoacă și îndesată, cu lama lată să-ți opintești podul palmei în ea când ai de trecut prin tăria osului sau de crăpat crusta crustaceului să-ți iasă o minunăție de aliterație, pe cea de a patra Wendy am primit-o dar din dar de la Miwako, care a primit-o de la fratele ei, Seichiro, fratele lui Koji.

Pe cea din urmă Wendy mi-am făcut-o cadou de sfârșit de an. E vegetariană, iar eu îi respect decizia de a nu se atinge de carne. O vedeți așa butucănoasă, dar e delicată ca o brâncă de urs într-o tufă de mure. E mare, are însă un simț al detaliului până la fibră: grasa asta de Wendy se aruncă în legume ca un cocoș nou într-o poiată care zace în plictiseală și îmi face varza cosițe și morcovul șuvițe.
Dragă Wendy, “it’s the time of the season for loving”. Iartă-mă, dar aș fi vrut să te ung cu uleiuri aromate, să te înfășor în mătăsuri fine și să te las să te retragi între ani într-un sertar departe de bucătărie. Pe tine și pe celelalte. Noi însă vom petrece sărbătorile astea împreună, să-i distrăm pe alții. Și tocmai pentru că te iubesc până la plăsele atât de rău, atât de mult și atât de altfel (pe tine și pe celelalte Wendy) aș fi vrut să ne despărțim acum, înainte să ne treacă unul de celălalt, aş fi vrut să nu te mai văd niciodată, ca să îmi fie dor de tine pentru totdeauna.
Post scriptum lămuritor: Vedeți filmul. E o alternativă frumoasă la atrocitățile servite drept divertisment de sezon la tv.

Mai puteţi citi şi:

Mi-e dor de Tanti Neti

Interviu cu românul japonez:”N-am întâlnit nicăieri până acum mai mulţi oameni nefericiţi care să mimeze fericirea ca în publicitate”

Cum devine Japonia acasă pentru un român

Despre femeile japoneze

Diferenţa dintre bordel şi Love Hotel

Iertaţi-mă că nu nu sunt japonez: Copiii-problemă

Întâlnire cu toamna

 


Advertisment ad adsense adlogger