Iarna pe uliţă: grătar în zăpadă

Cu viscolul şi zăpezile de-sate-acoperitoare de prin Buzău şi Vrancea, mi s-a părut aproape crud-ironic să mai descriu iarna mea pe uliţă, tot frumoasă, plină de nea, dar deloc duşmănoasă. Cu oameni care îşi curăţă troinele din curţi şi din faţa casei fără să obosească, cu un utilaj de deszăpezire şi câteva căruţe care au ţinut mereu uliţa circulabilă, cu fulgi mari, puţin ger, aşa cum îi şade bine iernii. Vă las să vedeţi din fotografii cum au fost ultimele două săptămâni pe aici. Nu mai are rost să mă tot repet: am prins o iarnă exact ca pe vremea copilăriei, în care sporturile de bază au fost datul la lopată şi căratul lemnelor pentru foc. Iar bucuriile – de la statul afară în ninsoare, la datul cu săniuţa, la făcutul ingineresc al unui om de zăpadă, al pârtiilor prin curte, joaca cu pisicile în troiene, umblatul prin păduri cu zăpada până aproape de şold, coborârea pe fâş sau pur şi simplu trântitul în omătul imens şi pufos. Le-am retrăit pe toate.

 

 

Marţi seara. S-a oprit ninsoarea, se simte puţin ger. Avem mici, cârnaţi şi vişle (numite, de unii, virşli). Vişlele sunt cârnaţi (de fapt, seamănă cu crenvurştii) tradiţionali în regiune, făcuţi din amestec de carne de oaie şi capră, cu o suită de condimente, au aspect roşiatic (de la boiaua de ardei iute) şi se pot mânca opărite în apă, cu muştar şi pâine sau prăjite pe grătar. Fratele meu face focul pentru grătar, într-un loc din spatele curţii, ferit de vânt. Lemnele se lasă mai greu aprinse, dar, până la urmă, cedează. Sunt clădite pe câteva bucăţi de ţiglă, ca să putem pune, apoi, grătarul direct deasupra jarului. Nu durează mult, câteva zeci de minute, până când avem jar. Grătarul – curăţat în zăpadă şi pregătit.

 

Focul, construit să lase jar

 

Grătar într-o noapte de iarnă

 

Grătarul e gata pentru pregătit masa

 

Micii, vişlele şi cârnaţii vin puşi pe grătar şi înţepaţi cu o scobitoare. Sunt gata aproape imediat, prăjiţi exact atât cât trebuie. Masa după o zi de muncă se udă cu ţuică fiartă – la noi, i se spune crampă (adică ţuică fiartă cu miere sau zahăr, servită caldă; localnicii susţin că are rol preventiv, iarna, contra răcelilor sau gripelor de orice fel). Desertul – întorsuri simple sau cu dulceaţă. (Întorsura, aşa cum îi spune numele, este aluat întors, încolăcit – se face din făină, apă, ulei şi sare şi plămădeala se coace simplu pe tigaie, ca şi clătitele).

 

Vişle (roşii, în mijloc), mici şi cârnaţi la grătar

 

Întorsuri plămădite, gata să fie coapte

 

Prima tură de întorsuri este gata de a fi servită

 

Sigur, nu în fiecare seară avem mese de acest fel. Dar, din când în când, merită făcut un grătar în zăpadă. Un calcul la capitolul hrană, la o familie cu 3 persoane şi 3 pisici, arată că, per total, ieşim mai ieftin decât la oraş (asta cred că era, oricum, de aşteptat). Avem din producţie proprie: cartofi (mulţi), fasole, murături, ţelină şi pătrunjel verde (praf de verdeaţă), dulceţuri, ceaiuri, sfeclă, ceapă, usturoi. Cumpărăm de la piaţă (direct de la producători): morcovi, ţelină, păstârnac, mere (anul trecut, aprilie a adus un îngheţ brusc şi în zonă nu s-au făcut fructe aproape deloc), lămâi, fructe de sezon, făină de mălai, făină de grâu, gris, orez, linte, ulei de măsline, carne (peşte şi mezeluri tradiţionale, carne tocată, pui – dar nu suntem mari mâncători de carne, aşa că nu ne dăm peste cap la acest  capitol), pâine (la fel, mai puţină).

 

După o ninsoare de 24 de ore

 

Cam atât s-a făcut tortul de zăpadă din faţa casei, pe masa de piatră, după o zi de nins

 

Mai cumpărăm ouăle, laptele, brânza, smântâna şi alte produse lactate, direct de la surse cunoscute, adică două verişoare cu gospodării bogate. Ca idee asupra preţurilor: 50 de lei ne costă pe lună 16 litri de lapte de vacă, cel puţin două bruşuri de sămătişă (bucăţi mari de brânză dulce de vacă, având fiecare minim un kilogram), cel puţin două borcane de smântână (de minim 400 de grame) şi ouă (între 10 – 20 pe lună, în funcţie de cum au ouat găinile), plus zăr (ce rămâne din laptele pus la prins şi strecurat pentru a se face brânza din el). Toate astea vin de la una dintre verişoare (care ţine o gospodărie destul de mare, după metode tradiţionale, alături de cei doi fii ai ei). Este drept să spun că avem „discount”, fiind vorba de un grad important de rudenie între noi (şi de diverse servicii făcute reciproc de-a lungul timpului, că la ţară aşa se obişnuieşte, dacă bunicii ajută cu ceva, şi nepoţii beneficiază de efectul de întoarcere a ajutorului).

 

Curtea, după cele mai lungi ninsori ale iernii de până acum de pe la noi – şi înainte să o deszăpezim cu simţ de răspundere, că altfel nu mai ieşeam cu maşina din ea 🙂

 

O altă verişoară ne aduce, cam în aceiaşi bani pe lună (uneori chiar mai puţini), între 10 şi 16 litri de lapte, între 3 şi 5 kilograme de brânză dulce şi 1 şi 3 litri de smântână. Cumpărăturile de carne, fructe şi alte necesităţi pentru mese variate sunt aproximativ 3 – 400 de lei pe lună (după cum spuneam, pentru trei persoane). O dată la câteva luni, intervine şi necesarul ne-alimentar (săpunuri, saci menajeri, detergent, diverse din această categorie, dar pe acelea nu le iau în calcul, că sunt la fel peste tot, cu menţiunea că aici sunt, poate, cu câţiva bani mai ieftine – în fond, tot la un magazin de tip supermarket sau la magazine de specialitate de la oraş ajungem pentru ele). Per ansamblu, coşul lunar de aici costă mai puţin decât coşul lunar la oraş (mai cu seamă la un oraş mare). Aş vrea să pot da cifre mult mai exacte, dar adevărul este că „shopping-ul” pentru hrană este diferit de la o lună la alta, în funcţie de ce ne dorim, de ce avem poftă sau ce vrem să variem în meniu.

 

La fotografii în zăpadă, cu soarele în spate

 

Dar ce pot să vă spun este că alimente de bază, precum ouă, produse lactate, carne, legume sau fructe, sunt mai ieftine aici, mai ales când le iei direct de la omul care le produce. Cât despre regimul alimentar, aici e categoric mai sănătos şi mai uşor de păstrat aşa. De mulţi ani sunt adepta unei alimentaţii mai degrabă naturiste, bazate pe cât mai multe crudităţi sau pe gătit extrem de dietetic, aşa că a trăi numai cu lactate, fructe şi morcovi mi se pare ideal, inclusiv pentru perioade mai lungi de timp. Pentru echilibru, fratele meu este carnivorul familiei, dar mama este înclinată să ţină un regim şi mai strict, mai ales fără sare, din cauza sensibilităţii la rinichi. Însă până şi sarea pe care o folosim este din salină, neprocesată. Iar de dulce – miere (tot de la producători din sat) sau zahăr brun, brut.

 

Omul de zăpadă făcut inginereşte de prietenul meu, cu ajutorul fratelui meu (când pui doi ingineri laolaltă, iese un om de nea de peste 2 metri înălţime, făcut ca la carte)

 

Aerul curat (şi mai ales rece, în perioada asta) ajută la o poftă de mâncare sănătoasă. La fel şi exerciţiile fizice afară (urcatul dealului, spre exemplu, mai cu seamă prin zăpadă). În două luni, de când sunt aici, am reuşit nu doar să mă mişc mai mult decât o făceam la oraş, ci şi să redescopăr plăcerea unor gusturi culinare demult uitate. Este adevărat că aici nu vine pizza la comandă la orice oră a serii şi nu găseşti nici sushi pe o rază destul de mare, dar bucatele tradiţionale compensează din plin. Plus că, dacă am vrea pizza, avem cuptor, o putem face direct pe vatră. Cu orice combinaţie imaginată, ca să fie şi mai interesant.

 

Omul de zăpadă este aproape ecologic: ochii – cărbuni din sobă, nasul – un morcov, gura – din măceşe, pipa – din lut şi lemn, nasturii – din sâmburi de caise, mătura – din busuioc, eşarfa – de mătase. Doar ligheanul din cap şi pelerina de vreme rea sunt din plastic.