Iarna pe uliţa mea nu se compară cu iarna de prin sudul ţării. Aici, linişte, zăpadă cuminte, copii la săniuş, soare, dimineţi cu hârjoneli de mierle, fum din coşuri. Văd la televizor: vijelii de zăpadă grea, drumuri blocate, troiene, plângeri. Iarna mea pe uliţă stă ca la şezătoare şi îşi curge domol firea, iarna de la televizor se joacă răzbunător cu tot ce prinde în calea ei. Dar, îmi zice mama, iarna trecută a fost şi aici mai grea. Mai geroasă. Mai aprigă. “Cum ţi-e norocul, aşa şi cu vremea”, era o vorbă veche.
Bătrânii încă mai ştiu să spună cum va fi anotimpul rece după diverse semne ale pământului şi naturii, din timpul verii. Când stau pe băncuţa de sub nuc, într-o seară de vară, spun cu vorba aceea sigură a lor, imposibil de combătut, dacă iarna va fi grea, uşoară, geroasă, călduroasă, cu multă sau cu puţină zăpadă, lungă sau scurtă. De obicei, au dreptate. Pentru că am tot vorbit, în ultimele dăţi, despre detalii financiare, tehnice, legate de viaţa la ţară, iar peisajul meu nu s-a schimbat, pe uliţă, deşi a mai oscilat în centimetri de zăpadă (dar nu semnificativ), vă propun altceva astăzi: o călătorie în imagini pe Jieţ.
Jieţul este un afluent al râului Jiu, din – cum altfel? – Valea Jiului, tot aici în judeţul Hunedoara (pe valea lui se ajunge, pe şosea, din Petroşani, luând drumul către Voineasa, prin munţi). Valea Jieţului este o zonă unde, în fiecare iarnă, cascadele care pică pe stâncile colţoase se întrec în a forma opere de artă odată ce îngheaţă. O zonă unde zăpada e generoasă, drumurile nu se prea curăţă (laşi maşina şi o iei pe jos, poate răzbaţi cu un 4×4, dar nu garantat şi sigur trebuie lanţuri dacă vrei să ajungi la trecătoarea din munţi). Urcând spre Groapa Seacă (popas al celor care bat Munţii Parâng sau se aventurează să treacă spre Voineasa – Vâlcea, prin Obârşia Lotru), te trezeşti într-o iarnă care pare că exact asta aştepta: un aparat foto pentru care să pozeze.
Click pe orice imagine de mai jos pentru a deschide galeria foto. Creditul foto merge la Dorin Jula şi Adela Kaszonyi.