Ia-ți tigăile și marș acasă în America mă-tii

4

“Au fost violenți jandarmii, degeaba spun ei că nu. Pe domnu Costache (Spiridon) l-au bătut, a văzut mai multă lume, i-au tras un șut în fluieru piciorului și-un cot în gură. Şi pe Lungu Viorel l-au bătut, se-agăța săracu de papură. Pe Prisoschi Ion l-au călcat în picioare și pe Munteanu Gheorghe, om de 80 de ani. Să le fie rușine. Erau cîteva sute, trei jandarmi la o babă”.

 

de Dan Sociu

 

Cînd povestesc cum i-au bătut jandarmii, deși tot ce faceau protestatarii era să păzească pașnic o linie de cîteva zeci de metri, pungeștenii se înciudează și devin serioși. Altfel, o țin numai în glume și tachinării; aproape uitasem cît de comic e umorul moldovenilor. Stau întinși în cortul cît un wigwam și aruncă unii în alții cu bulgări de pămînt cu iarbă, se iau la cioace dar blînd, fără nici cea mai mică ieșire brutală, deși unii se mai și supără, ceea ce evident încurajează alte cioace. Cîțiva dorm, o bătrînică și fiica ei stau încovrigate spre ieșirea din cort și se trezesc brusc, speriate, cînd un ziarist independent din Iași pune la laptop un clip cu protestatarii de ieri seară din București și se aud deodată huiduieli, fluiere, urlete, tobe.

Nu e mai nimic de făcut pînă dimineață, peste 6-7 ore, cînd se pare că o să vină iar jandarmii să apere șievromu, e frig, burează din cînd în cînd. Nu e nici măcar un Springtime pe aproape, ca la Universitate, să luăm o cafea, așa că doar mă plimb cu Andrei de la Veioza Arte de la un grup la altul, ascultăm, mai intrăm în vorbă și Andrei filmează cîte ceva. Sînt două focuri, unul mai încolo, unde sînt mașinile celor de la televiziuni și unul peste drum, unde stau mai mult tineri, adică vreo 5-6 și coc cartofi. Unul îi explică unei fete că limba daneză sună ca o borală și îi dă cîteva exemple de expresii. Altul, cînd vede că sîntem de la presă, începe să cînte. Pe mijlocul drumului dezbat grupuri mici de bătrîni. Din ce aud, niciunul nu aberează, toți știu ce se întîmplă, gîndesc practic și se încurajează. Cît or fi fost de hotărîți la început, tentativele de omor ale jandarmilor, cum le consideră pungeștenii, i-au pus pe șine și nimic nu-i mai scoate. Vorbesc de războiul mondial și de tații lor care au mers pînă la Odessa și sînt pregătiți să moară și ei numai să-și ia americanii tigăile de-acolo, cum le spun utilajelor. Sună pompos dar protestatarii aștia n-o zic cu pieptul umflat, au un fel de resemnare amară, poate și de la oboseală și nesomn. Nu sînt nici puși pe cafteală, nici o clipă n-am simțit asta în vocile lor, deși mai fac glumind (dar așa, cu sete) planuri cu furci și topoare. Nu sînt nici beți, circulă niște peturi de vin, dar nu e paranghelie și mai circulă și ouă coapte, sîntem serviți de niște băieți care se ocupă de multe, unul din ei ne-a întimpinat cînd am coborît din mașină și ne-a mulțumit că am venit. În general, nu e nimic din stereotipurile cu vasluieni beți care-și înjunghie calul, deși cine știe, or fi și de ăștia în zilele lor normale. Nu și aici; n-o să mă apuc să-i idealizez (de altfel o să se vadă din filmul lui Andrei atmosfera) dar nu pot să nu zic că sînt foarte departe de ceea ce sînt sigur că au gîndit unii că sînt (în primul rînd cei care au propus să intre peste ei cu jandarmii). Nu e nimic brutal la ei, deși ar avea motive; și nu sînt aici pentru că n-ar avea treabă pe acasă, dimpotrivă, e perioada în care au destule de făcut. Dar știu foarte clar ce e cu fracturarea și sînt conștienți că acțiunea lor creează un precedent important pentru toată țara. Nimic din ce fac nu e ilegal, bariera de mașini e plasată fix în afara drumului (care acolo se și cam termină, mai încolo nu mai sînt drumuri asfaltate), deci toate legile și paralegile invocate de prefect ca să mobilizeze jandarmeria în apărarea unei firme private sînt minciuni.

Mai apare o mașină de la București, coboară patru revoluționari, trei femei și un bărbat, îi știu de aseară din Piața Universității și i-am mai văzut pe acolo. Nici nu ies bine din mașină, nu se uită nici în stînga nici în dreapta și încep să facă discursuri: A venit Bucureștiul, sîntem aici! Oameni buni… Și urmează o serie de sfaturi și indicații, probabil și le-au stabilit pe drum. Una dintre femei le explică bărbaților de ce trebuie să-și apere copiii cînd vin jandarmii, cum să se plaseze în fața lor (la care cineva le răspunde – domnișoară, dar nu sîntem nici noi muște). Revoluționarii sînt fericiți că au un public numai al lor, nu ca în Piață, unde e concurență de vorbitori. Din păcate pentru ei, cum au și venit, s-a și terminat revoluția. Nici n-apucă bine să-i organizeze pe săteni și apare un reprezentant al ceva, cu un polițist și ne zice să lăsăm să treacă niște camioane, să ia tigăile. Revoluționarii profi din Piață strigă să n-avem încredere în oficialități, ceea ce e perfect de bun-simț. Vin camioanele, lumea se dă la o parte, cineva de pe cîmp, o femeie sau un adolescent, urlă să venim acolo, că șevromul vrea să ne păcălească, să intre pe partea ailaltă; cineva zice că e imposibil să facă asta, că nu au pe unde trece, singurul podeț peste rîu fiind de lemn și putred. Dar cum ar fi fost să facă așa ceva, să se prefacă plecați și să o cotească să se instaleze pe sfînta proprietate privată a mega-corporației. Unii se duc totuși acolo, să se asigure, lumea strigă însă să nu plece prea mulți, să nu rupem lanțul uman din fața gîrlei.

Apare și prefectul, intră în scenă în mare stil, ia pe după umeri pe cineva și-l strînge cu drag, zîmbește, merge relaxat între polițiștii lui și ai corporației. Îl întreb dacă manevra e o păcăleală (între timp, angajații companiei urcă excavatoarele pe trailer, în huiduielile mulțimii). Îmi spune: dumneavoastră ce credeți? Dar dumneavoastră ce ziceți?, îl întreb. Evident nu e o păcăleală. Vă dați cuvîntul de onoare că n-o să se întoarcă? La care o scaldă – eu nu sînt responsabil de această parte etc. etc. Preotul bătrîn care a stat cu noi toată noaptea se apropie furios, îmi spune să nu mai vorbesc cu el. Pungeșenii îl înconjoară pe prefect și îi cer demisia, prefectul se prelinge înapoi spre mașină și se/ne întreabă cu glas tare, de ce? pentru ce? de ce? E greu de spus de ce e huiduit, e o nedreptate strigătoare la cer.

Lumea rămîne pe loc, neîncrezătoare, se discută dacă să facă în schimburi, să rămînă măcar zece acolo și să-i cheme pe ceilalți în caz că se întorc americanii. Au oameni care pot să le spună din timp dacă vin iar utilajele, nu se lasă păcăliți așa de ușor. Șievrom și-au găsit beleaua cu moldovenii mei.


4 comentarii

  1. “Revolutionarii” cum le spui tu, nu au batut drum de la Bucuresti la Pungesti pentru un public “numai al lor” si pentru “lipsa de concurenta in discursuri”. Oamenii aceia chiar s-au dus cu buna credinta, si chiar au vrut sa stea in prima linie alaturi de sateni orice ar fi fost, sa lupte, pasnic sau nu, orice ar fi fost. Urata formulare ti-ai ales.
    Ma indoiesc ca “indicatiile” de care spui au fost altceva decat niste sfaturi.Uiti ca cei de la Universitate tin piept jandarmilor si marsaviilor facute de acestia inca din ianuarie 2012. 🙂 Hai sa nu fim nedrepti. Mie imi pare rau ca nu s-au mobilizat mai multi oraseni, de acolo, din Bacau, Iasi..eu stiu..si inca din cursul zilei ..
    Si “Bucurestiul e cu voi”..”Romania e cu voi”, toate s-au scandat aseara in Bucuresti, Cluj etc..Foarte bine ca s-au dus, sa se auda, sa se vada, ca un Pamant si o Natie suntem noi, Romanii, si nimeni nu ne va lua sufletele. Nici pentru aur, nici pentru gazele de sist!

  2. Draga Elena, Au fost oameni din Bacau, Roman, Iasi aici, sincer nu i-am vazut pe Bucuresteni dar bravo lor ca au venit si ne-au sustinut. Acum cred ca stiu care e autorul articolului si de intrebarea adresata prefectului. Nu uitati atmosfera a fost dementiala pana dimineata, dar voi poate ca dormeati ! Uniti Salvam !

Leave A Reply