I Arduino You!

2

Într-o perioadă în care marele Apple se pregătește să pună anatema veşnică pe iJailbreaking, o armată întreagă de tehno-bricoleuri de apartament este pregătită să dea startul unei revoluții tehno-politice. Calul troian se numește Arduino.

 

de Cosmin Popan (Das Cloud)

 

Oferă gadget-urilor tale un creier! Ajută-le să simtă lumea din jurul lor, să vorbească între ele sau direct cu internetul, să facă lucruri în viața reală prin simplul control de motoare, lumini sau alte device-uri electronice! Este promisiunea pe care inginerii italieni Massimo Banzi și David Cuartielles o făceau în 2005, când lansau deja celebra plăcuță Arduino. Au pornit la acea vreme un trend, “physical computing”, iar Arduino, un micro-controller de numai câteva zeci de euro, a ajuns să transforme sufrageriile pasionaților din întreaga lume în mini-laboratoare de cercetare și dezvoltare, capabile să facă prototipuri pentru aproape orice gadgeturi.

Ceea ce pare o treabă exclusivă de geekși, s-a transformat inclusiv în România într-un fenomen autentic, chiar dacă nu extrem de vizibil – cu magazine online care vând plăci Arduino, cu hobby-iști cu apetit ingineresc ce se joacă în weekend-uri de-a micii vrăjitori, cu studenți electroniști care se întrec în concursuri de roboți-fotbaliști animați cu ajutorul lor. Das Cloud face o incursiune într-o nișă românească tot mai vizibilă de Arduinotilizatori.

Che cosa è Arduino?

Arduino este un micro-controller la preț redus (de la 100 de lei în sus), ce permite chiar și unui novice să facă lucruri uimitoare. Dacă nu știți precis nici măcar ce este un micro-controller, o definiţie-fulger: este un circuit imprimat, mai precis o placă cu cablaj imprimat care susține mecanic și conectează totodată electric un ansamblu de componente electrice și electronice, pentru a realiza un produs final funcțional. Circuitul imprimat al micro-controller-ului este dotat cu un cip ce poate fi programat să facă o mulțime de lucruri diferite. Poți citi cu ajutorul lui informații transmise de senzori. Dacă vrei, de exemplu, ca placa să îți spună câtă lumină este într-o încăpere, folosești un fotorezistor, care este sensibil la lumină. La fel, poți detecta când cineva intră într-o încăpere cu ajutorul unui senzor de mișcare. Sau poți monta un receiver GPS pentru a localiza proiectul la care lucrezi pe hartă. Toate se conectează la Arduino. E simplu!

Input-urile pe care le oferă acești senzori sunt date pe care o placă Arduino le poate transforma în output-uri. Cu ajutorul output-urilor, se pot controla o serie de device-uri sau se pot afișa și stoca date. Poți să îi ceri unui Arduino să facă să clipească pur și simplu un led sau poți să-i dai sarcini mai complexe, cum ar fi să afișeze pe un display informații text referitoare la temperatura dintr-o cameră.

Duplex video din grădină

Ne aflăm, însă, doar la vârful aisbergului în ceea ce privește multitudinea de input-uri și output-uri pe care le putem folosi cu ajutorul unui Arduino. Iar de lucru acesta este conștient mai ales Paul Popescu, artist new media și totodată fondator al Modulab, un laborator de artă trans-media și tehnologie din București. În apartamentul său din Pantelimon domneşte o dezordine creativă care te fascinează de cum ajungi. De pe o etajeră atârnă un tentacul care prinde viață și se unduiește dintr-o parte în alta odată ce i se dictează niște comenzi din tastatură. Pe o masă alăturată, mai multe tuburi transparente de plastic stau aliniate în paralel. Paul îmi spune că e o instalație cu display lichid (video mai jos), care obișnuia “să ruleze feed-uri de știri de pe site-ul Wikileaks, funcționând ca un text scroll asemănător cu cele din burtiera emisiunilor de știri”. Într-un alt colț de cameră, un robot pe trei roți așteaptă să fie plimbat prin încăpere, direct din tastatură. Toate au câte un Arduino încorporat, îmi explică Paul.

 

 

Pe cel mai spectaculos dintre proiectele sale recente, robotul, Paul l-a și pus la treabă cât am stat de vorbă cu el (demonstraţie video la sfîrşitul acestui paragraf). Este un work in progress, pentru că deocamdată îi lipsește o cameră pe care urmează să i-o atașeze. O va face mai la primăvară, când îi va da drumul să patruleze printr-o curte pe care o are undeva spre centrul Bucureștiului. “Te legi la el cu un telefon sau pe internet și el îți trimite feed-ul de la camera și tu îi spui în ce direcție să o ia. E mișto că îl poți controla din orice altă parte a lumii. Vrem să facem unul strict așa pentru grădină. Te poți lega la el de oriunde din lume și te plimbi pe-acolo. Și ai duplex video-audio și vezi ce vede ăsta. E practic teleprezență. Arduino comandă motoarele, este interfața între comanda trimisă pe internet, primită de computer, care o trimite către Arduino”.

 

Robotul de sufragerie. Un experiment Arduino from Das Cloud on Vimeo.

 

Spaima de “gramatică”

Paul Popescu a dorit să-i molipsească și pe alții cu pasiunea sa, așa că în decembrie anul trecut a organizat un atelier de design interactiv la Muzeul Național de Artă Contemporană. L-au surprins atunci reacțiile participanților puși în fața unei tehnologii reduse la o banală plăcuță. “Dacă nu ești specialist, în interacțiunea cu chestii tehnologice ești pus în fața unei carcase și interacționezi cu ea, cu niște butoane. Acum nu ai nici un buton, nici o carcasă, e totul la vedere, nu știi ce sunt toate componentele alea, știi că sunt niște componente electronice, că a văzut toată lumea chestii sparte. E foarte înspăimântător să vezi chestia asta, în fața ta, nici nu știi de unde să o apuci. Mă uitam la oameni și asta era senzația. Prima impresie a lor era de înspăimântare, făceau ochii mari și parcă ziceau «Ce a fost în capul meu să vin la un atelier de Arduino, când eu nu am învățat niciodată electronică?»”.

Electronica de care ai nevoie pentru a opera Arduino ar trebui să o știe toată lumea, “e de bun simț”, este de părere Paul. “Sunt niște reguli ca şi cele de gramatică. Dacă vrei să interacționezi cu Arduino, trebuie să știi o singură regulă, care se referă la curentul electric. Se învață în gimnaziu”.

La plecare, Paul mi-a dat un kit de Arduino. “Oricine poate să aprindă un led cu ajutorul Arduino într-o jumătate de oră”, mi-a spus el, așa că am căutat câteva tutoriale pe net și-am reușit în cele din urmă să duc tema de casă la bun sfârșit. În mai mult de jumătate de oră, e drept, dar cauza nu este pierdută. A trebuit să descarc un soft open source de pe site-ul Arduino, să copiez niște bucăți de cod, să urmăresc niște instrucțiuni despre cum să leg corect câteva fire și gata, led-ul s-a aprins!

Ofsaid la Arduino

Alin Jderu s-a împrietenit cu Arduino în primul său an de studenție la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine. “Acum am un club de robotică în cadrul acestei facultăți. În ultimul an am început să ținem și cursuri acolo. Roboțeii noștri sunt pe baza Arduino, în principal. Am mers cu ei la competiții, am câștigat destule premii, naționale și internaționale”, spune el. Anul ăsta a luat studenți din toată facultatea și a început să-i învețe bazele ranateoboticii. “Au fost 30 de oameni care au vrut să vină și a trebuit să-i refuzăm pe câțiva dintre ei pentru că nu mai aveam locuri. Urmează acum să participăm cu ei la concursuri, să mergem la Robo Challenge-ul acesta din România, iar câțiva dintre colegii noștri o să se ducă la concursuri în afara țării”.

Contactul cu Arduino s-a soldat în primă instanță cu un eșec, recunoaște Alin: “În anul I de facultate am aflat de Robo Challenge-ul de la Electronică și am făcut împreună cu colegii mei cel mai scump robot din competiția de fotbal cu roboți. Aveam un un robot pe care am pus IPC (Inter-Process Communication). Am mai pus o placă Arduino, l-am băgat în concurs, a plecat roboțelul nostru, a murit mecanica și a rămas în fața porții. A fost singurul robot care n-a dat nici un gol, pentru că stătea și în poartă”. Între timp și-a îmbunătățit însă tehnica: “De atunci am dat tare: am fost în Viena, la un alt Robot Challenge, unde am luat locul trei, la Line Follower, tot cu Arduino. Și de-atunci am tot ținut-o cu Arduino”.

În ciuda hype-ului DIY din jurul Arduino, Alin Jderu nu este convins că plăcuța-minune ar fi competitiv în condiții de utilizare industrială. “În momentul de față, într-un Arduino intră multe fire, la grămadă. Într-o chestie profesională, firele intră în mod organizat, sunt așezate frumos și asta e o altă chestie importantă. Nu poți să faci un aparat industrial așa, pentru că dacă trebuie să faci un debugging acolo, te ia naiba”.

Business-ul cu plăci

Primele kit-uri de Arduino au apărut pe piaţa din România în urmă cu patru ani. Unul dintre evangheliștii fenomenului este Viorel Spînu, care a pornit cam pe-atunci RoboFun, un magazin online care comercializează aceste produse. “În România nu prea existau chestii de astea (n.r. Arduino). Am zis să le aducem, și acum patru ani am început RoboFun-ul”, spune Spînu, care recunoaște că abia după vreo doi ani a început să-i meargă afacerea.

Între timp, afacerea s-a dezvoltat în mai multe direcții, iar aplicațiile industriale, contrar opiniei lui Alin Jderu, nu lipsesc din portofoliul RoboFun. “E zona de magazin, mai e o zonă educativă, de traininguri. Și mai e o a treia zonă, de industrie. Facem un curs de Arduino, robotică, Raspberry Pi, sunt mai multe cursuri distincte. Tot în zona educativă, mai avem colaborări cu universități, pornite acum doi ani. Am făcut un curs de opt săptămâni cu 250 de studenți de la Automatică. Pe de altă parte, am avut clienți care ne-au solicitat soluții industriale. De exemplu, o fabrică unde se dorea urmărirea unor anumiți parametri. Treaba asta s-a dezvoltat și acum merge chiar bine. Am monitorizat, de exemplu, mașini-unelte, consum, timpi de funcționare. Unii clienți au vrut să știe cât de mult consumă fabrica lor și care este uzura mașinilor, respectiv cât de mult lucrează mașinile pentru a produce o chestie”.

Pașaport spre Engadget

Cea mai vizibilă zonă în care Arduino s-a făcut simțit este cea de entertainment, spune Viorel Spînu. “Inițial a fost tastatura la Staropramen prezentă la WebStock. Am pus 44 de cutii de bere și în momentul în care o atingeai pe una dintre ele, pe o plasmă mare apărea litera respectivă”. Tastatura de la Staropramen a ajuns peEngadgetGizmodo, Tech Crunch și Huffington Post. “Am trimis două mailuri scrise inginerește și au preluat toți. Cu o campanie clasică nu ai nici o șansă să ajungi pe blogurile astea de afară”, explică Spînu. Până să apară Arduino, dacă vroiai să faci o tastatură Staropramen, trebuia să te duci la o firmă care proiectează device-uri electronice, “care îți lua un purcoi de bani”, povesteşte el. “Pentru că e ca și cum ai fi făcut un telefon mobil de la zero. Era foarte complicat, ar fi durat trei ani de zile ca să faci o tastatură”.

 

The Beer Cans Keyboard Movie from Viorel Spinu on Vimeo.

 

Un alt client comercial, al cărui nume Spînu nu vrea să-l dezvăluie, a fost deasemenea fermecat de Arduino. “E un supermarket, care vroia o campanie care să atragă atenția clientului atunci când trece prin dreptul raftului. Am pus un senzor care simțea prezența umană la 10 centimetri distanță, și în momentul acela lansa un mesaj audio: «Pst, ai auzit de noua chestie care nu știu ce», și omul se întorcea, pac!, să vadă care-i faza”.

Pentru to(n)ți

Comunitatea utilizatorilor de Arduino este estimată la câteva mii de către Viorel Spînu. E unul dintre motivele pentru care e necesară alfabetizarea națiunii, crede el. “Anul trecut am scris prima carte despre Arduino în limba română, «Arduino pentru începători». I-am luat de la zero pe cei care puneau mâna pe ea. Presupunem că nu ai mai făcut în viața ta Arduino, dar că ai ceva concepte de programare. Și îi ducem până la nivelul în care pot să facă roboți și alte chestii. Eu asta cred că lipsește: informația. Pentru că sunt foarte mulți care nu au mai făcut asta niciodată”.

Cum arată, prin urmare, un profil al celor care utilizează Arduino? Viorel Spînu crede că “existăt trei categorii distincte: studenții – care vor să învețe mai mult, li se pare interesant, au lucrări de diplomă;hobbiștii – cei mai numeroşi, cam de vârsta mea (32 de ani), care au un job de unde câștigă bani și își cumpără astea pentru timpul lor liber, în weekend și seara, ca să facă tot felul de chestii; zona industrială – oameni interesați să își creeze o chestie specifică – o pistă de monitorizare a gazelor dintr-o seră, un system de alarmă când umiditatea crește într-un anumit loc sau când crește sau scade temperatura”.

Dacă sunteţi curioşi şi vă cumpăraţi kit-ul, prima comandă e simplă: /* Blinking LED.

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Das Cloud.


2 comentarii

  1. Poate ar fi util sa va informati cititorii ca pot obtine clone de module arduino la preturi MUUULT sub cele oficiale de pe site-uri ca dx.com sau de pe ebay…

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger