Horoscopul, între ştiinţa şi farsa destinului citit în stele

3

Puţini oameni cred în astrologie. Şi totuşi, consultarea horoscopului a devenit, oarecum, un gest firesc în peisajul cotidian. Aproape toată lumea caută în ziare, pe internet, la radio sau la TV ‘preziceri’ despre cum o să-i meargă cu sănătatea, banii, afacerile sau cu dragostea. Este destinul nostru scris în stele? Poate da astrologia repere clare şi autentice de urmat în viaţă? Astrologii serioşi spun că da. Horoscopul făcut ca la carte, individualizat, nu pe bandă rulantă şi superficial, cum se practică în mass-media, este purtător de semnificaţii adânci, fiind un instrument de (auto)cunoaştere vechi de când lumea.

de Camelia Moga

Astrologia (astron = stele şi logos = ştiinţă) este ştiinţa studierii astrelor. Definiţiile date astrologiei au cunoscut diverse modificări în timp, tocmai pentru că au căutat să exprime cât mai bine sensul şi scopurile ei în relaţie directă cu nivelul descoperirilor ştiinţifice ale momentului, precum şi cu posibilitatea de exprimare a fiecărei epoci. În general, astrologia a însemnat şi încă înseamnă pentru majoritatea oamenilor prezicerea viitorului, deci a destinului fiinţei umane. Se spune că ea poate revela multe lucruri asupra relaţiilor om-mediu, poate interveni cu sugestii în zonele cele mai importante ale vieţii, deschizând căi spre înţelegere şi comunicare.

Scurtă istorie a astrologiei

Cum, când şi unde a început omul să creadă că Soarele, Luna şi planetele vizibile îi influenţează caracterul şi viaţa, precum şi orice aspect al vieţii pe Pământ? Un posibil răspuns: când a avut putinţa să observe şi să înţeleagă că Soarele, ca sursa de căldură şi de lumină, guverna toate lucrurile vii, că mareele urcau şi coborau odată cu Luna, care afecta şi alte cicluri naturale, având efect inclusiv asupra stabilităţii emoţionale. Omul a simţit nevoia să găsească un sens pentru toate cele ce există în jurul şi deasupra sa din vremuri imemoriale, când nu avea acces la tehnologia şi la informaţia din ziua de azi.

Mai întâi a cunoscut natura şi forţele ei, a cunoscut pietrele, cristalele, plantele şi animalele de care se folosea şi cu care lucra pentru a descifra tainele acestei lumi. Cu trecerea timpului, cunoaşterea s-a îmbogăţit şi s-a extins şi în afara lumii noastre, către planete şi stele, soare şi lună, către constelaţii şi Univers. Astfel s-a dezvlotat o întreagă filozofie şi mitologie în ceea ce priveşte astrele cereşti şi legătura lor cu pământul. Un interes pentru formele timpurii ale astrologiei a fost comun mai multor civilizaţii străvechi, nu doar în Orientul Mijlociu, din Anatolia până în Persia, ci şi în Extremul Orient, şi la incaşi şi mayaşi, unde acele planete care puteau fi văzute cu ochiul liber – Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn – erau identificate ca zei cu diverse nume şi personalităţi, şi unde mişcările lor pe cerul înstelat erau văzute ca având semnificaţii evidente.

“Acum 6000 de ani, caldeenii, ‘popor’ semit, ca şi evreii şi arabii, au fost primii ‘ochi’ umani care au scrutat cerul înstelat cu gândul de a-l înţelege, ei reuşind să întocmească hărţi cereşti şi tabele orare (care vor deveni mai târziu calendarele noastre) în care erau descrise cu uimitoare exactitate straniile mişcări ale stelelor şi ‘stelelor vagaboande’ (planetele). Preoţii lor au calculat durata anului cu o abatere mai mică de 0,001 % față de valoarea corectă, iar cifrele descriind mişcările Soarelui şi Lunii, au o eroare de ‘3x’ marja de eroare a astronomilor secolului al XIX-lea. Toată această cunoaştere utilă, făcea ca astrologia să fie pe atunci o veritabilă ştiinţă exactă, deşi bazată pe prezumţii mitologice”, spune Anca Andreea Stoian, profesoară de matematică şi astrolog.

Primul zodiac apărut a fost Zodiacul Caldeean, cunoscut astăzi ca Zodiacul European. Începând cu mileniul trei (î.Hr), babilonienii, caldeenii, chinezii şi sumerienii calculau timpul, în principal, după poziţia Soarelui şi Lunii. Alături de Soare apare Marte, apoi Jupiter. Alături de Lună apare Marte, Venus, apoi Saturn. Astrologia a evoluat împreună cu omul şi s-a schimbat în funcţie de cerinţele şi necesităţile acestuia, dezvoltându-se în paralel cu astronomia. La descoperirea planetelor Uranus (1781), Neptun (1846) şi Pluto (1930), nu existau date astrologice care să facă referire la acestea. Abia după aceste descoperiri a prins viaţă într-un mod real şi ştiinţific astrologia. Ea s-a format în urma unei observări sistematice a influenţei pe care o au aceste planete asupra formării caracterului oamenilor şi asupra destinului acestora.

În funcţie de zonele geografice, s-au născut zodiace precum cel european, chinezesc, arboricol (pe care druizii – preoţi celţi – l-au creat cu mii de ani în urmă), floral, arab, aztec sau indian.

Ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Mulţi consideră astrologia o pseudoștiință, pentru că ea îndeplineşte doar o parte din criteriile care ar putea s-o facă recunoscută ca ştiinţă. Astrologia se apropie, însă, foarte mult de alte ştiinţe previzionale, cum ar fi psihologia sau sociologia. Şi acestea din urmă au întâmpinat dificultăţi în recunoaşterea statutului lor de ştiinţe. Einstein a studiat astrologia pentru a o demonta şi a sfârşit prin a-i recunoaşte valoarea. Alţi savanţi celebri precum Keppler sau Jung au fost, la rândul lor, astrologi pasionaţi.

“Departe de a fi un sistem de superstiţii şi de credinţe fără niciun fundament concret, astrologia este o ştiinţă în aceeaşi măsură în care şi psihologia este una: nu este o ştiinţă esenţialmente empirică, care să se conformeze logicii newtoniene (şi anume că universul ar fi exclusiv de natura materială, palpabilă, cuantificabilă), însă validitatea ei nu este mai puţin plauzibilă datorită acestui fapt. Astrologia operează pe baze astronomice (cândva astronomia şi astrologia erau unitare) şi matematice, în aceeaşi măsură în care cuprinde în ea mitologie, metafizică sau psihologie/psihanaliză. Dacă în trecut ea avea un caracter ocult sau ezoteric, în ultimul secol a dobândit un caracter tot mai vădit exoteric: în momentul de faţă, aproape că nu există om care să nu fi auzit de ea sau care să nu-şi fi parcurs măcar o dată horoscopul (fie cel personal, fie cel periodic, general-valabil pentru zodia sa natală într-un anumit interval de timp)”, afirmă astrologul Alina B.

Adriana Măgură, psiholog și psihoterapeut psihanalitic, spune: “Lucrurile ar putea fi tranşate scurt dacă m-aş poziţiona în maniera gândirii ştiinţifice, pe care psihologia l-a rându-i a obţinut-o cu trudă, pentru a-şi căpăta locul printre ştiinţe: astrologia este neştiinţifică (în conformitate cu cerinţele ştiinţei vremurilor actuale) şi cu asta drumul se închide. Şi totuşi… de unde vine acest interes sporit, în lumea modernă, pentru astfel de orientări cu profund caracter mistic, ezoteric, transpersonal, iar în cazul de faţa spre o filozofie existenţială cosmică? Un interes care pare uneori să sfideze limitele firescului, ale discernământului, ajungând până la a pune în pericol integritatea psihică a fiinţei umane. Există, probabil, atât de multe răspunsuri posibile, încât am să mă limitez la un singur fir reflexiv asociat cu domeniul meu de activitate. Încă din primul an de facultate am fost învăţaţi că viitori psihologi că omul este o fiinţă ‘bio-psiho-socio-culturala’. Într-o astfel de viziune lipseşte ceva, ce omul actual pare să revendice cu forţa, uneori oarbă, în căutări haotice şi anume dimensiunea spirituală a întregului care este plasat undeva în timpul, spaţiul individual, social, cultural, cosmic. Cu siguranţă că această dimensiune spirituală nu are nevoie de adepţi, de purtători de stindarde ca să existe, ea face pur şi simplu parte din fiinţa care suntem, indiferent dacă încape sau nu în viziuni ştiinţifice, însă, nerecunoaşterea ei în mediile oficiale academice, dar, şi mai important, nerecunoaşterea sa în ţesătura internă care ne defineşte ca oameni, dă ocazia ca domeniile de explorare ale spaţiului spiritual al personalităţii să se desfăşoare în umbră, lăsând să se strecoare, să se proiecteze uneori pe acest palier un întreg bagaj deviant, de la firescul fiinţei bio-psiho-socio-cultural-spirtuală. Astfel apar semeni ai noştri care ne propun spre învăţare, cumpărare, găsire a unei laturi care deja există în noi şi care iese fără efort la iveală odată ce ne asumăm să trăim autentic experienţele pe care viaţa individuală, colectivă, universală ni le oferă din plin”.

Horoscopul zilnic/săptămânal/anual: adevăr sau imaginaţie bogată?

Horoscoapele care ţin de astrologia socială, pe care le găsim în majoritatea ziarelor şi pe care le auzim la radio sau TV, sunt foarte generale şi nu pot oferi direcţii clare, individuale, care să ne ajute în procesul decizional, spune astrologul Anca Tăutu. “Ele ne oferă doar o idee generală asupra tendinţelor posibil de manifestat în perioada respectivă. Forma tehnicizată de interpretare nu poate fi decât o orientare generală a cititorului. Rolul ‘interpretului uman’ (astrologului) este să asculte mesajul intuitiv, riguros, destinat fiecărui om, şi să-l transmită, în mod potrivit, celui pregătit să-l primească”.

“Tema astrală a individului este o reprezentare (o fotografie) a cerului în momentul naşterii sale, văzută fiind din locul său de naştere, deci de pe Pământ, şi aşa cum fiecare om reprezintă o individualitate, tot aşa şi tema natală este unică în felul ei. Prin urmare, ne putem da seama cu uşurinţă de gradul de superficialitate pe care îl prezintă un horoscop zilnic. Personal cred că acestea sunt pure invenţii, bazate cel mult pe câteva aspecte generale care se pot întâlni în cadrul fiecărei zodii. Este foarte important ascendentul care se află în funcţie de oră şi locul nastrii şi care face o diferenţă majoră chiar între gemeni, prin urmare ne putem da seama cât de eronate pot fi aceste informaţii oferite de un horoscop general”, explică astrologul Anca Andreea Stoian.

Destin implacabil vs. liber arbitru

“Astrele predispun, dar omul dispune”, spune un vechi dicton astrologic. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru opţiunile şi faptele noastre în viaţă, urmând să culegem roadele pe care le semănăm. Astrele nu sunt responsabile pentru ceea ce ni se întâmplă bun sau rău în viaţă. Ele nu fac decât să ne prezinte drumuri de parcurs, dar noi alegem încotro şi cum mergem în viaţă. Dane Rudhyar, considerat a fi unul din vizionarii secolului al XX-lea şi despre care se spune că a avut o influenţă crucială asupra modului de abordare a astrologiei, a spus : “Harta natală reprezintă un set de instrucţiuni care îţi arată cum, în cazul tău particular, cele zece tipuri de energie fundamentală ale naturii umane ar trebui folosite în cel mai avantajos mod; aceasta se întâmplă pentru a-ţi da posibilitatea să lucrezi în mod conştient cu ele, tot timpul”.

“Filosofia astrologiei include conceptul de holism şi are la bază marele principiu: Totul şi fiecare element al Totului interacţionează şi se modifica unul pe altul, prin urmare, fiecare om este el însuşi un tot şi face parte dintr-un tot, care este într-o continuă interacţiune. Harta cerului este un Tot (sistemul solar = macrocosmosul) care reprezintă un alt Tot (omul = microcosmosul). Aşadar, astrologia ne poate ajuta să ne cunoaştem pe noi înşine, atât potenţialul nostru de care dispunem, cât şi defectele pe care le putem rezolva. Un alt aspect al astrologiei este cel al predicţiei, aspect care este bine de ştiut că depinde de foarte mulţi factori, conţine foarte multe variabile dintre care cea mai importantă variabilă este omul însuşi, care dispune de liberul său arbitru, putând astfel să aleagă calea care simte că i se potriveşte cel mai bine”, explică astrologul Anca Andreea Stoian.

Nivelul evoluţiei spirituale al celui în cauză nu este nici el de neglijat. “Dacă individul lucrează asupra sa şi evoluează spiritual, el poate puţin câte puţin să-şi ‘depăşească’ tema natală, iar astrologul nu-i va mai putea prevedea evoluţia cu aşa multă uşurinţă. Astrologul poate prevedea fluctuaţii de stare, momente de optimism sau pesimism, de emoţie sau de efort, poate să anunţe schimbări de circumstanţe, să anticipeze perioade de şansă sau de restricţie, precum şi evenimentele cele mai remarcabile ale unei existenţe, cum ar fi căsătoria, divorţul, mutări de domiciliu, plecări în străinătate, copii etc. Este util de precizat că aceste tendinţe specificate de astrolog nu se traduc invariabil prin fapte concrete care sunt evenimentele, acestea se pot traduce şi prin stări de suflet sau de conştiinţă, prin stări psihologice”, adaugă Stoian.

Un adevărat astrolog nu va pune un diagnostic strict în urma analizării unei hărţi, spune tot ea. “Un astrolog care este foarte bine pregătit şi care are o etică nu va da niciodată ultimatumuri, va alege doar calea consilierii”.

“Oricât de în acord am fi cu domeniul astrologic, în plan concret accentul cade nu atât pe validitatea domeniului vast al astrologiei, cât pe cei care o reprezintă şi o oferă celorlalți. Merită să privim la câteva dintre ‘pornirile capcană’ care îl împing pe om să devină victima unor astfel de practici şi nu beneficiarii unei înalte arte sau cum spune Dane Rudhyar să găsească şi pe acest drum câteva ‘chei’ pentru descifrarea ‘algebrei propriei vieţi’, afirmă psihoterapeutul psihanalitic Adriana Măgură.

“O fragilă conştientizare a graniţelor dintre interior şi exterior a fiinţei umane o poate face să fie ‘consumatoarea’ horoscoapelor, a consultaţiilor astrologice de factură îndoielnică. Mai precis, în acest caz, omul nu-şi are propria busola internă, şi se lasă deseori pe mâinile celorlalţi, care să-i traseze ‘hărțile de parcurs’. În viziunea unei astfel de personalităţi, ceilaţi, care au o forţă mare de convingere, sugestie, seducţie, sau expunere în mass-media sunt mai calificaţi să le ghideze viaţa până la a deveni dependenţi de ceea ce aceştia ‘vând’. Reversul acestui tip de structură de personalitate, este că tot ceilalți sunt şi vinovaţii, responsabilii, etc. pentru toate neîmplinirile, eşecurile, limitările în care trăiesc.  Pe scurt, vedem în astfel de cazuri fugă/neputinţa de ‘a se locui pe Sine’ a omului şi de aici, de a-şi asuma responsabilitatea pentru propria fiinţă. Lucrurile se complica şi mai mult când o astfel de fiinţă are responsabilităţi şi funcţii publice, iar singurul ghidaj intern funcţional este lăcomia, responsabilităţile fiind plasate pe ‘saracele’ astre, care se încăpăţânează să nu fie cooperante, eventual, doar, în beneficiul personal. Din acest motiv cred că este necesar ca un astrolog pe lângă pregătirea sa teoretică şi stăpânirea instrumentului de lucru să aibă o construcţie internă sănătoasă, capabilă să facă distincţia între limile sale şi ale celui care îl solicită, între realitatea internă şi cea externă.

În completare vine şi nevoia de rezolvare, de soluţionare rapidă a unor situaţii de viaţă, care ar necesita atenţie, implicare, răbdare şi disponibilitate pentru cursul firesc care să aducă odată cu soluţionarea şi o experienţă transformatoare, maturizanta, plină de sens. Viaţa se cere trăită, vrem o hartă tocmai ca să parcurgem drumul în mai mare cunoştinţă de cauză, nu ca să ne scutească de drumul în sine. Sigur că unele destinaţii au un grad mai ridicat de provocări, de obstacole, însă, depăşirea lor nu poate fi predictibilă decât pentru cei imaturi, sugestionabili,care aşteaptă căi deja trasate. Viaţa internă a unui om crează constelaţii unice ce se pot constitui în cele mai creative posibilităţi de depăşire, transformare, confruntare a situaţiilor, pe care nici chiar cel în cauză nu le poate vedea decât la momentul când îşi lasă liberă disponibilitatea de a se întâlni practic, prin experienţa trăită real, cu traseul lui unic de viaţă”, conchide psihoterapeutul.

 


3 comentarii

  1. Astrologia este fara doar si poate pseudostiintifica. Ideea cum ca pozitia relativa a Pamantului in raport cu celelalte corpuri ceresti in momentul nasterii unui individ are vreo importanta pentru dezvoltarea personala a acelui individ pe viitor este o mare prostie nestiintifica. Si cu asta am spus tot. Mai mult efect asupra unui individ are o cana din bucatarie decat planeta Venus. Nevoia de a crede in astrologie vine din faptul ca omul este obsedat de control si prin crearea astrologiei i se da senzatia controlului, senzatia ca imprevizibilul devine previzibil.
    Din punctul meu de vedere , nevoia aceasta denota imaturitatea noastra. Oare cand vom ajunge sa ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla fara sa cautam rationalizari care mai de care mai tampite pentru lucrurile aleatoare ce se intampla? Autoamagirea e o caracteristica predominanta in creierul omului si e nevoie de multa educatie pentru a scapa de ea.

  2. Cat de analfabet poti sa fii ca sa crezi in astrologie? Din cauza scimbarii pozitiei stelelor si planetelor zodiile nici macar nu mai sunt astazi cele din vechime. Dupa religie ecea ma mare pacaleala care indobitoceste omenirea.

  3. elvira dubois on

    Din pornire dati o informatie istorica fundamental gresita :”Acum 6000 de ani, caldeenii, ‘popor’ semit, ca şi evreii şi arabii, au fost primii ‘ochi’ umanicare…..”Caldeenii sunt de data mult mai recenta si au preluat o traditie straveche.”Mica eroare” este de citeva mii de ani.La incerput a fost Sumerul.Sumerienii au fost un popor nesemit de acum 5-6 mii de ani.De la ei provin primele informatii astrologice si astronomice, calendare si harti etc. vezi “Sumerian Star Chart 3300 BC”. Nu ar fi bine sa va puneti la punct mai intii cunostintele de istorie inainte de a emite pareri?

Leave A Reply