Hârtia reciclată nu intră în calculele ANAF

0

Una dintre imaginile întipărite pe retina cetățenilor responsabili care stau cu conștiinciozitate la coadă la ANAF o reprezintă munții de hârtie în care sunt îngropate doamnele care lucrează de zor la adeverințe, fișe, declarații etc. Și dacă tot a fost așteptarea lungă, am început să ne gândim, ca niște ecologiști ce suntem, oare câți copaci au fost tăiați pentru zecile de tone de hârtie folosite de instituțiile statului.

 

hartie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) care consumă, anual, zeci de tone de hârtie nu achiziţionează hârtie reciclată şi nu a încheiat, până în acest moment, vreun contract sau convenţie privind colectarea selectivă a hârtiei, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Cele 22.130 de topuri de hârtie obişnuită, cumpărate, în 2014, de ANAF, echivalentul a aproximativ 60 de tone, presupun tăierea a peste 1.600 de copaci, dintre care ar putea fi salvaţi cel puţin trei sferturi, dacă instituţia ar cumpăra hârtie reciclată.

Cu toate că în strategia de servicii a ANAF elaborată pentru perioada 2013-2017 este stipulată evitarea consumului excesiv de hârtie, în 2014, prin procedura de licitaţie publică, nu a fost cumpărată hârtie reciclată, iar pentru colectarea selectivă a hârtiei instituţia nu a întocmit niciun contract, potrivit reprezentanţilor acestei instituţii.

Cazul nu este singular în rândul instituţiilor de stat din România. În 2013, potrivit unei simulări privind consumul și impactul de mediu al hârtiei de scris la Camera Deputaților, realizate de Ecopolis, Camera inferioară a Parlamentului a consumat o cantitate de 69,95 tone de hârtie de print, din care au fost predate spre reciclare 18.267 kilograme.

Mondi: În Bulgaria, consumul de hârtie reciclată, impus prin lege

Motivele pentru care instituţiile din România nu se dau în vânt după hârtia reciclată nu par a fi neapărat preţurile care pot fi cu 10%-50% mai mari, pentru un top de hârtie de 500 de coli, decât cele plătite pentru hârtia obişnuită. ”Lipsa unei legislaţii ferme cu privire la achiziţia de hârtie reciclată, în România, cât şi faptul că tocmai instituţiile de stat nu cumpără acest tip de hârtie reprezintă, în opinia mea, motivul pentru care este, încă, achiziţionată hârtia clasică de birou. Preţurile nu cred că reprezintă un motiv. În Bulgaria, de exemplu, unde consumul de hârtie reciclată este impus de legislaţie, preponderent la instituţiile de stat, Mondi vinde, anual, 250-300 tone de hârtie reciclată, majoritar în format office A4. Iar în România, vindem 20 de tone”, a explicat Marius Sandu, Sales Area Manager, Mondi România.

Potrivit lui Marius Sandu, în România, sunt vândute anual aproximativ 480 de tone de hârtie reciclată, cota cea mai mare de piaţă aparţinând companiei Steinbeis, Germania, cu 250-300 de tone anual. ”Preţurile celor de la Steinbeis, hârtie distribuită inclusiv de Xerox România, sunt mai mici decât cele oferite de Mondi. Explicaţia constă în faptul că această companie are un proces de producţie complet integrat, colectează, are fabrici în care produce inclusiv celuloză şi comercializează, inclusiv, celuloza pe care o obţine în procesul de reciclare”, a adăugat Marius Sandu.

Puteți citi articolul integral pe Green Report


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger