Harta României misterioase (partea a doua)

Săptămâna trecută ne-am oprit prin păduri deasupra cărora se perindă OZN-uri, prin temple misterioase sau râpe care ascund comori blestemate, urmând un traseu al zonelor misterioase din România, pentru a vedea unde se termină explicaţiile ştiinţifice şi unde începe folclorul local. Şi cum nu puteam rata locurile sacre ale Bucegilor sau piramidele şi hologramele misterioase de pe Ceahlău, ne-am luat răgazul unui scurt popas pe aceste plaiuri autohtone care au atras atenţia oamenilor, încă din vremuri imemoriale, în rândurile ce urmează.

de Camelia Moga

Energiile misterioase din Bucegi

Oamenii din satele de munte ale Bucegilor, specialiştii, dar şi cei pe care natura i-a înzestrat cu puteri vizionare spun că aici se petrec lucruri stranii. Cercetările au arătat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare din România, iar legendele spun că Bucegii sunt străbătuţi de nesfârşite tuneluri subterane. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forţele naturii. Cert este că cei care ajung în aceste locuri cu sufletul curat spun că se încarcă de  energie. Unii vorbesc chiar de vindecări miraculoase. Fenomene neobişnuite se petrec şi în aer, în aceste locuri: curcubee strălucitoare în plin soare, fără să fi plouat înainte, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului şi multe altele. Uneori muntele se cutremură din senin. Se zice că între 1994 şi  1997, în zona Bucegilor s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, care se produceau doar la orele 20.00 şi 3 noaptea. Specialiştii n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarţei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe. Fenomenul părea cu atât mai ciudat cu  cât muntele e alcătuit din calcare şi conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca şi cum s-ar prăbuşi tavanul unei peşteri. Iar în  timpul acestor fenomene, oamenii din aşezările de la poalele muntelui se plâng de insomnii, indiferent de vârstă.

Câte dintre aceste fenomene şi legende sunt reale şi câte provin din imaginaţia localnicilor sau a turiştilor, nu se ştie. Cu toate acestea, Bucegii sunt, în mod cert,  un loc aparte, pentru că mulţi le-au simţit energia misterioasă. Întreaga zonă pare să fie un uriaş sanctuar preistoric, cu un parcurs iniţiatic ce începe cu Peştera Ialomiţei, locuită în trecut de preoţi daci, iar astăzi de călugări creştini, urcă la platoul Babelor şi al Sfinxului, şi continuă până pe vârful Omu. Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creşte ale munţilor, în Retezat şi Ceahlău, formându-se astfel un uriaş triunghi carpatic între cele trei puncte – aşa-numitul “triunghi de aur” al Daciei. De altfel, nici până astăzi istoricii nu s-au pus de acord asupra muntelui sacru al  dacilor: Bucegiul sau Ceahlăul?

Valentina, femeie oarbă din Iaşi, dar văzătoare în lumile subtile, la ale cărei capacităţi se spune că au apelat şi cei de la NASA, afirma că un important şuvoi de  energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează Sfinxul şi piramidele din Egipt, scalda şi Sfinxul nostru din Bucegi. Tot ea spune că subteranele nedescoperite ale acestuia ascund o adevărată arhivă, din timpuri imemoriale, la care oamenii vor avea acces în anii ce vor urma.

Holograme şi piramide neobişnuite pe Ceahlău

Prin aspectul său inconfundabil, de zigurat gigantic, încununat de vârful piramidal Toaca, Ceahlăul a atras atenţia oamenilor încă din vremuri imemoriale. Deşi nu se  ridică la altitudinea altor piscuri muntoase de la noi, el poate fi văzut cu claritate chiar de la ţărmul Mării Negre, în anumite condiţii atmosferice şi de  luminozitate solară.

Iar unicitatea sa printre munţii din jur nu se limitează la acest fenomen. În fiecare an, în prima decadă a lunii august, pe Ceahlău se petrec două fenomene optice neobişnuite. Sub lumina soarelui, la răsărit, umbrele vârfurilor Toaca şi Piatra Ciobanului formează, timp de aproape o oră şi jumătate, o hologramă naturală imensă,  având forma unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei. Jocul de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului creează  deasupra vârfului Toaca un alt fenomen optic pe care localnicii l-au numit, încă din vechime, Calea Cerului. Mai exact, deasupra muntelui, a cărui umbră se pierde în  adâncimea cerului, se formează un stâlp de o luminozitate intensă, care este mărginit pe laturi de două benzi întunecate. Cele două fenomene care au loc succesiv par să fie doar o parte dintre argumentele celor care consideră Ceahlăul al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, după Muntele Athos, fapt dovedit şi de intensa activitate monahală desfăşurată pe acest munte, de-a lungul timpului. Tot aici se spune că a avut loc un transfer de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei creştini ortodocşi.

Vârful Toaca, având aspectul unei piramide cu baza pătrată, figură extrem de rar creată în mod natural, reprezintă el însuşi o enigmă. Măsurătorile făcute de specialişti au arătat că latura bazei are exact dublul lungimii piramidei lui Keops, din Egipt, iar unghiul pantei este cu doar 10 grade mai mare decât cel al aceleiaşi piramide. Pură coincidenţă, am putea spune, dacă arheologii nu ar fi descoperit, la nici 30 de kilometri de Ceahlău, în celebra cultură Cucuteni, datând din  perioada anilor 4.800 înainte de Hristos, proiecţii în plan ale unor piramide cu baza pătrată şi cu diagonalele perfect trasate, imprimate în ceramică neolitică.

Balta vrăjitoarelor – locul cu puteri magice

Lângă Bucureşti, ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Creţeasca, există o baltă în jurul căreia s-au creat multe poveşti. Temuta de localnici şi ocolită de animale, balta  este la prima vedere un banal ochi de apă: câţiva metri în diametru şi mai puţin de doi metri în adâncime. Aparenţa ei obişnuită ascunde însă forţe din alte lumi, care dau naştere unor manifestări inexplicabile, conform miturilor care au făcut-o celebră. Faima balţii este demult cunoscută printre vrăjitoarele ţigănci care se adună aici, în preajma nopţilor de Sfântul Gheorghe, Sânziene sau Sfântul Andrei, când se spune că se deschid porţile spre alte tărâmuri. Vin să se încarce cu puteri magice,  transmise din generaţie în generaţie. Se pare că orice blestem sau dezlegare rostite pe malul Balţii Vrăjitoarelor se împlineşte fără excepţie. Oamenii locului vorbesc  şi ei despre fenomene ciudate observate acolo de-a lungul timpului: fulgere globulare, dispariţii inexplicabile sau furtuni iscate din senin. Se mai spune că peticul  de apă nu seacă, nu se măreşte şi nu se micşorează niciodată, indiferent de capriciile vremii. Surprizele nu se opresc aici. În ciuda faptului că are o adâncime de doar un metru şi jumătate, balta pare a nu avea fund. Mulţi au încercat s-o astupe, aruncând peste ea tone de moloz. Nu numai că nu s-a astupat, dar rămăşiţele aruncate acolo au dispărut fără urmă, după câteva săptămâni, ca înghiţite de un sorb uriaş, susţin presupuşii martori ai fenomenului miraculos.

Harta României misterioase (I)

Foto 2: Flickr/bortescristian

Foto 3: Flickr/fchelaru

Foto 4: Flickr/Vectorportal