Harta lumii după mărimea penisului

15

Deşi cu toţii ştim că mărimea nu este singurul criteriu care contează, Targetmap.com a publicat de curând o hartă a globului, pornind de la dotările genitale în rândurile cetăţenilor lumii. Pentru România, măsurătorile nu sună tocmai a veste bună, media de 12,7 cm încadrându-se în apropiere de cea mai puţin înzestrată ţară – Coreea de Sud, cu cca 9,66 cm – şi la mare distanţă de campioane de talia Columbiei, care se mândesc cu o medie de 17,03 cm.

 

 

Aflată încă în construcţie, harta în care sunt repartizate geografic statistici adunate din sertarele a numeroase institute de cercetare redă o imagine de ansamblu a uneia dintre cele mai spinoase probleme pentru mulţi reprezentanţi ai sexului tare. La o privire de ansamblu, Europa e dominată de intervalul 11,67 – 14, 88 cm, cu câteva excepţii: Franţa, Belgia, Italia, Olanda, Cehia şi Slovenia, unde media tinde către 16,10 cm. Surpriza însă vine din partea Ungariei, singura pată de culoare de pe harta europeană, al cărei indicator este comparabil doar cu câţiva jucători la „categorie grea” de pe mapamond: cei 16,10 – 17,93 cm ai ţării vecine rivalizează cu „dotările” unor state latino-americane şi africane. La celălalt capăt al măsurătorilor se află însă cea mai mare parte a populaţiei masculine, dat fiind că India şi China nu prea trec, potrivit acestei hărţi, pragul de 11,67 cm. De altfel, România se poate consola cu aceleaşi dimensiuni ca două mari forţe strategice ale globlui: Rusia şi SUA.

 

Click pe imagine pentru a lărgi

 

„Gândiţi-vă că în acest moment cheltuim de cinci ori mai mult pentru cercetarea tehnicilor de mărire a penisului şi a sânilor decât în cercetările pentru Alzheimer. Ceea ce înseamnă că în curând vom arăta grozav cu toţii, dar nu ne vom mai aminti la ce ne foloseşte,” motivează autorii realizarea acestei hărţi contestabile. Targetmap a mai publicat, de asemenea, o hartă în care se încearcă o corelare a acestor dimensiuni şi a coeficienţilor de inteligenţă, însă rezultatele nu sunt tocmai concludente.

Tags:



15 comentarii

  1. Concluzia e simpla……P..A nu stie carte….dimensiunea stremeleagului n-are nici o legatura cu valorile reale….cultura,bogatie,forta militara….

  2. E cunoscut faptul ca in materie de Harti ungurii sunt cei mai prolifici,scot cele mai numeroase si contrafacute HARTI [ca si a Transilvaniei,o “trag pe turta lor”] De inteles ,macar asa sa-si alimenteze “ILUZIILE” de fosta potaie imperiala..Dar ce vedem baietii astia au si alte complexe..sexuale si daca tot au facut inca o Harta a lumii ,si-au mai tras ,in virtutea obisnuintei [sau ..hotiei ] inca o “calitate unica” in lume…Si-au ridicat putulica la rangul ciobanilor de ..romani ,ba si mai mult decat atat,sunt cei mai “mari” din lume..Si cand te gandesti ca au venit din Asia,unde Coreenii,chinezii o au la ..Jumatate din “lungimea” la care au ajuns confratii lor ,ungurii numai oplosindu-se pe langa noi ..Romanii..Saracii cat complex pe capetele lor..!!

    • dar cine a spus, ca ungurii au facut harta? ai vazut cuvantul “ungur” si s-a facut negru in fata ochilor si ai uitat sa citesti pana la sfarsit? FYI: MapGenia’s home ground is based in Barcelona (Spain). [probabil conspiratia mondiala a ungurilor o fi “lucrat” la treaba asta, sa ii scoata prosti pe cei saraci cu duhul]

      in toata discutia asta tu pari cel mai complexat – atat in materie de marime, cat si in materie de istorie si civilizatie. de ce nu citesti mai bine romaniamare – e mai pe gustul tau si te mai si aproba lumea. o sa fi fericit, promit!

  3. pai CINE s-a dus la dr. sa si-a arate si sa-i fie masurata !
    numai fanari’OTZII din toate tarile lumii (ca numai ei sunt obsedati la capitolul asta !).

    harta arata ca fanari’OTZII din Romania o au mai mica decat fanari’OTZII din alte tari.

    bun !… SI ????

  4. De unde au luat astia datele astea? Eu am penisul de 15-16 cm si nu consider ca il am mare. Ce sa cred, ca sunt unii care il au de 8 cm?

  5. La unii pe propria răspundere iar la alții pe presupuneri ?
    Nu-mi imaginez cercetările sau măsuratorile făcute cu respectarea criteriului statistic.Deci,o bălăreală.Atenție mare,la cei care spun că o au ….uiteaaatâta !
    S-a dovedit că după WW I când germanii s-au dat de 17,5 ,englezii( nu puteau rămâne mai prejos) de 18,5 cm,iar francezii,cum dracu,nu ,19 cm s-a exagerat de toate părțile cu,nemții – 3,5 cm,englezii-4,5 cm ,iar francezii cu ,deh,6 cm.Hai,bă,fiți serioși cu MAPU pli voastre.Eu oricum nu sunt lămurit.Ăștia ni le-au măsurat pe ale noastre(românești) culcate ?Că vorba unuia de mai sus…Că,a multora dintre noi,nici așa nu e de doar 11 cm. Da,mai e o vorbă,din bătrâni…cât de mică dar tare,os…altminteri,poți să ti-o dai căt de lungă vrei tu.Cine te poate contrazice ? Da ,prietena,nevasta,amanta…

  6. la romani astia au masurat penisurile numai la copii intre 5 si 10 ani ca sa le ofere un fals sentiment de avantaj si sa nu se dea recordurile peste cap :))

    • Aştia au masurat belitele la copii de clasa 1-a … Eu am un cerc de prieteni români cu care am mers la fete măcar o dată de săptămâna împreuna . Eu şi amicul meu cel mai bun suntem în belite cei mai mici din acest cerc de prieteni.Noi în jur de 15,40 cm după Marius 17 cm , Petrisor 17,60 cm , Marius 18 cm , Fani 19 cm Robert 21 , Tom 22 cm , Mihai ,22 cm şi Anaconda cum îi yicem noi 27 cm …Cum mama masi au ajuns ăştia ca românul nici pulă în chiloti nu mai are eu nu-mi pot da seama …

  7. Pingback: Cât de mari mai sunt penisurile americanilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Alf Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger